ICCJ. Decizia nr. 5493/2012. Civil
| Comentarii | 
 | 
Prin încheierea de ședință din 24 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții de Justiție Europene cu întrebare preliminară, formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în soluționarea recursului declarat de reclamant împotriva Sentinței civile nr. 207 din 14 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Bacău.
împotriva acestei încheieri, reclamantul a declarat recurs, fără a arăta care sunt motivele de nelegalitate pe care își întemeiază cererea și fără a formula critici susceptibile de a fi analizate de instanța supremă.
La data de 20 septembrie 2012, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac declarate de reclamant.
Analizând această excepție, înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Astfel, art. 299 C. proc. civ. stabilește ce categorie de hotărâri judecătorești sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs și anume, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
Prin urmare, dreptul de recurs există numai în ceea ce privește hotărârile menționate, neexistând posibilitatea să se declare recurs și împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile.
în cauză, hotărârea ce face obiectul recursului - încheierea de ședință din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale - a fost pronunțată în soluționarea cererii de recurs declarat de reclamant împotriva Sentinței civile nr. 207 din 14 februarie 2011, dată de Tribunalul Bacău, având ca obiect Legea nr. 221/2009.
Așadar, încheierea pronunțată de Curtea de Apel în recurs este irevocabilă, în sensul dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., calea extraordinară de atac fiind exercitată împotriva unei hotărâri definitive și irevocabile.
în consecință, fiind în prezența unei hotărâri judecătorești irevocabile (pronunțată în recurs), calea de atac a recursului exercitată împotriva acesteia, era inadmisibilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5501/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5498/2012. Civil → | 
|---|








