ICCJ. Decizia nr. 5497/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 18 august 2010, reclamanta C.M. a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 99A din data de 13 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și de proprietate intelectuală.
Prin Decizia civilă nr. 6011 din 14 septembrie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, instanța supremă a constatat nulitatea recursului.
împotriva acestei hotărâri, C.M. a formulat contestație în anulare, arătând că în cererea de repunere pe rol a cauzei a specificat că T.M. a fost citată având calitatea de intimată, deși era "parte pârâtă".
Analizând lucrările dosarului, înalta Curte constată că nu poate primi contestația dedusă judecății pentru următoarele considerente:
Căile ordinare și extraordinare de atac, respectiv condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Ca atare, niciuneia dintre părți nu îi este permis să formuleze în mod nelimitat căi de atac, iar instanțele judecătorești nu se pot învesti cu judecata acestora în cazul în care au exercitate în afara sistemului căilor de atac instituit de legiuitor.
Contestația în anulare reglementată prin dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. poate fi exercitată "când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii".
Dispoziția legală menționată constituie numai pentru acea parte care nu a fost legal citată și care a lipsit la proces din acest motiv o garanție a dreptului de apărare care i-a fost astfel încălcat.
Cu alte cuvinte, numai partea care nu a fost legal citată la termenul de judecată se poate plânge pe calea contestației în anulare, întrucât nefiind prezentă în instanță din acest motiv, nu a avut posibilitatea de a se apăra, fapt ce pune în discuție încălcarea și a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
în speța supusă analizei, se constată că așa zisa viciere a procedurii de citare învederată de contestatoare putea fi invocată doar de intimată.
împrejurarea de fapt invocată pe calea contestației în anulare, anume că procedura de citare a intimatei T.M. este nelegală, deoarece aceasta avea calitatea de pârâtă, nu este de natură să pună în discuție legalitatea procedurii de citare a sa în proces și nici încălcarea dreptului său la apărare.
Este de observat, totodată, că prin hotărârea atacată cu contestație în anulare, înalta Curte a constatat că recursul declarat de reclamant este nul.
Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, înalta Curte a constatat că nu putea primi contestația dedusă judecății.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5492/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5485/2012. Civil → |
|---|
