ICCJ. Decizia nr. 6189/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6189/2012
Dosar nr. 5628/91/2010
Şedinţa publică din 11 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 117 din 18 februarie 2010 a Tribunalului Vrancea, secţia civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanţii D.P. şi D.C., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Focşani.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin Dispoziţia nr. 13609 din 11 iunie 2007 emisă de Primăria municipiului Focşani s-a dispus restituirea în natură către reclamanţii D.P. şi D.C. a imobilului casă de locuit compusă din 5 camere şi anexe în suprafaţă de 238 m.p. şi terenul aferent în suprafaţă de 603,50 m.p. situată în Focşani str. N.I. nr. 1, cu menţinerea afectaţiunii imobilului cu destinaţia Casa căsătoriilor pe o perioada de 3 ani de la data emiterii dispoziţiei.
Prin întâmpinarea formulată de la data de 3 decembrie 2009 pârâta a arătat că perioada stabilită de către emitentul dispoziţiei a fost micşorată prin Decizia civilă nr. 80/A din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, la 18 luni astfel încât nu s-ar impune acordarea contravalorii lipsei de folosinţă întrucât dispoziţia nu era definitivă.
La dosar se află certificatul de grefă emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, din care rezultă că împotriva Deciziei nr. 80A din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Galaţi s-a exercitat recursul de către reclamanţii D.P. şi D.C., acesta fiind respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 3271 din 18 martie 2009.
Aşadar de la data de 18 martie 2009 hotărârea a devenit irevocabilă şi dispoziţia trebuia pusă în executare de către pârât.
Acest lucru s-a întâmplat la data de 10 aprilie 2009, aşa cum a rezultat din procesul-verbal de predare-primire a imobilului nr. 14941, aflat la dosarul cauzei.
S-a reţinut că este neîntemeiată susţinerea reclamanţilor în sensul că pârâta ar fi dat dovadă de rea-credinţă şi nu ar fi pus în executare dispoziţia, cât timp chiar reclamanţii au declanşat procedurile judiciare privind contestarea acestei dispoziţii, aceste proceduri derulându-se până la faza recursului în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pârâta a respectat termenul prevăzut de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care prevede că protocolul de predare - preluare se va încheia în mod obligatoriu în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei/dispoziţiei de restituire.
Cum împotriva dispoziţiei s-a urmat procedura contestării pe cale judecătorească, instanţa a constatat că într-adevăr dispoziţia nu a rămas definitivă, ea neputând fi pusă în executare de către pârâtă.
Pe de altă parte alin. (5) al art. 25 se referă la proprietarii cărora le-au fost restituite imobilele solicitate în natură, care au obligaţia să încheie aceste protocoale de predare-primire în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a dispoziţiei.
O astfel de procedură nu a fost derulată de către reclamanţii proprietari ai imobilului, situaţie în care instanţa a constatat că aceştia au recunoscut caracterul nedefinitiv al dispoziţiei prin care li s-a restituit imobilul în natură.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, iar prin Decizia civilă nr. 258/R din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins ca nefondat, reţinându-se că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, raportate şi la dispoziţiile art. 969 şi 998 C. civ.
Prin Decizia civilă nr. 335/R din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi a fost admisă contestaţia în anulare formulată de contestatorii D.P. şi D.C. şi a fost anulată Decizia civilă nr. 258/R din 17 iunie 2010, fixându-se termen pentru rejudecarea recursului, deoarece cel de-al doilea motiv de recurs privind faptul că reclamanţii erau proprietari şi au fost lipsiţi de un atribut al dreptului de proprietate (folosinţa) şi solicitau în baza dispoziţiilor art. 998 C. civ. repararea prejudiciului cauzat prin plata contravalorii lipsei de folosinţă (chiria) nu a fost înlăturat motivat.
Astfel, s-a reţinut că, în speţă, problema răspunderii delictuale pentru fapta ilicită a Primăriei Focşani de a lipsi pe proprietari de folosinţa bunului, fără acordarea de despăgubiri sub forma fructelor civile (chirii) nu a fost analizată de instanţa de recurs.
Rejudecând recursul numai sub aspectul acestui motiv de recurs, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 370 R din 20 octombrie 2010, a admis recursul declarat de reclamanţii D.P. şi D.C. împotriva Sentinţei civile nr. 117 din 18 februarie 2010 a Tribunalului Vrancea, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că, prin dispoziţia nr. 13609 din 11 iunie 2007 emisă de Primăria municipiului Focşani s-a dispus restituirea imobilului situat în Focşani, str. N.I., nr. 1 compus din casă şi teren, menţinându-se pe o perioadă de 3 ani de la emiterea dispoziţiei, afectaţiunea specială de Casă a Căsătoriilor.
Prin Decizia civilă nr. 80A din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Galaţi s-a redus la 18 luni durata menţinerii afectaţiunii.
Din probele administrate, rezultă că restituirea în natură s-a dispus la 11 iunie 2007, iar reclamanţii au fost efectiv puşi în posesie la 10 aprilie 2009.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în perioada menţinerii afectaţiunii, noul proprietar trebuia să fie beneficiarul unei chirii în cuantumul stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Legiuitorul a avut în vedere faptul că dreptul de folosinţă este un atribut al proprietăţii, iar atunci când este lipsit de exerciţiul acestui drept împotriva voinţei sale, proprietarul are dreptul la plata unei chirii.
În condiţiile în care pârâta, cu încălcarea dispoziţiilor exprese ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a refuzat încheierea unui contract de închiriere şi plata chiriei, conform art. 2 şi 4 din H.G. 1886/2006, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale:
- existenţa prejudiciului (constând în imposibilitatea de a se bucura de fructele civile ale bunului);
- existenţa faptei ilicite (în speţă în forma inacţiunii, omisiunii de îndeplinire a obligaţiilor legale);
- existenţa raportului de cauzalitate;
- existenţa vinovăţiei.
Prin urmare, instanţa de recurs a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi că se impune administrarea de probe noi (expertiză pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru lipsa de folosinţă în perioada 11 iunie 2007 - 10 aprilie 2009 calculate conform HG 1886/2006) considerente pentru care a admis recursul, a casat Sentinţa civilă nr. 117 din 18 februarie 2010 a Tribunalului Vrancea şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 5628/91/2010 pe rolul Tribunalului Vrancea, care prin Sentinţa civilă nr. 510 din 31 mai 2011 a admis în parte acţiunea modificată, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, de reclamanţii D.P. şi D.C., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Focşani şi a obligat pârâta să plătească reclamanţilor 129.908 RON despăgubiri pentru lipsirea de folosinţă a imobilului restituit prin Dispoziţia nr. 13609 din 11 iunie 2007, pentru perioada 11 iunie 2007 - 10 decembrie 2008 şi pentru perioada 11 decembrie 2008 - 10 aprilie 2009. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu ocazia rejudecării, s-a realizat expertiza impusă de instanţa de recurs, cu adăugarea unui obiectiv la cererea reclamanţilor - respectiv stabilirea valorii de piaţă a lipsei de folosinţă prin comparaţie cu chiriile încasate de pârâtă pentru spaţii similare în aceeaşi perioadă de timp şi cu chiriile practicate de agenţiile imobiliare pentru spaţii de închiriat din zonă, scopul acestui obiectiv fiind acela de a se calcula despăgubirea aferentă perioadei 11 decembrie 2008 - 10 aprilie 2009, când expirase perioada de 18 luni cât s-a menţinut afectaţiunea imobilului.
Tribunalul a constatat că scopul prezentei judecăţi este simplificat de dezlegările în drept date de Curtea de Apel Galaţi prin Decizia civilă nr. 370 din 20 octombrie 2010 cu privire la îndreptăţirea reclamanţilor la despăgubiri, urmând doar să fie stabilit cuantumul prejudiciului şi, pe cale de consecinţă, valoarea despăgubirii menite să îl repare.
Astfel, dacă pentru perioada cât s-a menţinut afectaţiunea imobilului, 18 luni conform Deciziei civile nr. 80/A din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, adică de la data dispoziţiei de restituire în natură - 11 iunie 2007 până la 10 decembrie 2008 când au expirat cele 18 luni, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri calculate conform HG nr. 1886/2006, de la 11 decembrie 2008 până la data punerii efective în posesie, 10 aprilie 2009 dispoziţiile acestei hotărâri de guvern nu mai sunt aplicabile deoarece încetase obligaţia proprietarului de a respecta afectaţiunea specială a imobilului conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În aceste condiţii, refăcând calculele expertului evaluator numai pentru perioada 11 iunie 2007 - 10 decembrie 2008 pentru aplicarea cuantumului chiriilor stabilit prin HG nr. 1886/2006 şi Anexa sa, s-a obţinut suma de 80.363 RON, rezultat al actualizării potrivit art. 7.
Pentru perioada următoare, chiar dacă expertul evaluator a considerat că nu au suficiente date pentru a stabili chiria aferentă, s-a apreciat că adeverinţele depuse de reclamanţi la dosar fond din partea a două agenţii imobiliare din Focşani cu privire la cuantumul chiriei pe metrul pătrat în strada N.I. nr. 1 - zona A - în perioada 2008 - 2009 sunt suficiente pentru determinarea unei valori medii care să reprezinte o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul produs prin nepredarea imobilului - construcţii.
În privinţa terenului s-a păstrat acelaşi cuantum al chiriei stabilit de expert, în lipsa altor date.
Astfel, dacă una dintre adeverinţe menţionează o chirie variind între 10 - 15 Euro/mp şi cealaltă 9 - 10 Euro/mp, pentru construcţii, s-a apreciat că o medie de 12 Euro/mp lunar = 50 RON lunar este rezonabilă (imobilul având suprafaţa de 603,5 mp teren şi 238 mp construcţie).
Prima instanţă a menţionat că, indiferent de faptul că Decizia civilă nr. 80/A din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Galaţi prin care s-a menţinut afectaţiunea imobilului numai pentru 18 luni a devenit irevocabilă abia la 18 martie 2009, ca urmare a respingerii recursului declarat de D.P. şi D.C. prin Decizia civilă nr. 3271 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ea era executorie la data pronunţării şi oricum nu ar fi putut fi reformată în defavoarea recurenţilor, astfel încât pârâta ar fi trebuit să predea imobilul la data de 10 decembrie 2008 când a încetat perioada afectaţiunii speciale, indiferent de rezultatul recursului.
În consecinţă, a fost admisă în parte acţiunea modificată şi a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 129.908 RON despăgubire pentru lipsă de folosinţă în cele două perioade de timp distincte.
Prin Decizia nr. 251/A din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanţi şi de pârâtă împotriva Sentinţei civile nr. 510 din 31 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Vrancea.
În considerentele hotărârii, referitor la apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Focşani, s-a arătat că atât timp cât prin Decizia civilă nr. 370/R din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi s-a statuat, cu caracter obligatoriu pentru instanţa de rejudecare, întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale, chestiunea de drept fiind astfel definitiv soluţionată prin decizia instanţei de recurs, pârâta nu poate, pe calea prezentului apel, să se mai supună controlului judiciar.
Casând Hotărârea instanţei de fond nr. 117 din 18 februarie 2010 a Tribunalului Vrancea, instanţa de recurs a trimis cauza spre rejudecare, în vederea administrării de probe noi, doar pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru lipsa de folosinţă în perioada 11 iunie 2007 - 10 aprilie 2009, calculate conform H.G. nr. 1886/2006.
Referitor la apelul declarat de reclamanţi, instanţa de apel a reţinut că raportul de expertiză tehnică nu este un act juridic care cuprinde drepturi şi obligaţii şi care este supus anulării în instanţă pentru nerespectarea cerinţelor legale, ci este un mijloc de probă, iar, în situaţia în care reclamanţii-recurenţi îl consideră incomplet, inexact sau întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor legale, se poate efectua un supliment de expertiză sau, dacă există contradicţii, se poate solicita contraexpertiză.
În ceea ce priveşte regimul probelor, instanţa europeană a statuat faptul că admisibilitatea, administrarea şi pertinenţa probelor sunt aspecte lăsate la latitudinea jurisdicţiilor naţionale, dreptul la un proces echitabil semnificând respectarea, cu ocazia administrării probelor, a garanţiilor procesuale - egalitatea armelor, respectarea contradictorialităţii, în special în administrarea probelor şi motivarea deciziilor.
În speţă, s-a constatat că reclamanţii nici nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, nici nu au solicitat încuviinţarea unei noi expertize, ci au dedus că, lăsând la aprecierea instanţei aspectul asupra căruia expertul nu s-a pronunţat, soluţia le va fi favorabilă, în sensul că pârâta va fi obligată la plata sumei solicitate de ei şi nu la cea la care a ajuns instanţa, în urma corelării concluziilor raportului de expertiză.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanţii D.P. şi D.C., cât şi pârâta Primăria municipiului Focşani.
Prin recursul declarat de reclamanţii D.P. şi D.C. a fost criticată decizia instanţei de apel, fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii-reclamanţi au arătat că, raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în mod greşit s-a menţinut afectaţiunea pentru imobilul ce le-a fost restituit la data de 11 iunie 2007.
Astfel, reclamanţii au arătat că pentru perioada 11 iunie 2007 - 10 aprilie 2009 contravaloarea lipsei de folosinţă pentru imobilul compus din construcţie şi teren, solicitată în temeiul art. 998 C. civ., este în sumă de 61.963 euro.
Au mai arătat recurenţii-reclamanţi că expertul nu a efectuat şi un calcul pornind de la preţul de pe piaţa liberă şi că au fost de acord ca instanţa să stabilească valoarea lipsei de folosinţă în baza probelor administrate în cauză, respectiv adresele emise de firmele de intermedieri imobiliare. În acest sens, au subliniat că în mod eronat instanţa de apel a reţinut că nu au făcut obiecţiuni la raportul de expertiză, deoarece au obiectat expres şi au solicitat să fie despăgubiţi pentru lipsa de folosinţă la nivelul pieţei libere, iar calculul făcut de instanţă a fost cunoscut abia la momentul pronunţării hotărârii, neavând posibilitatea de a-l contesta decât prin prezentul recurs.
Prin urmare, recurenţii-reclamanţi au susţinut că, faţă de caracteristicile imobilului şi de statuările din Decizia nr. 370R/2010 privind îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, în mod greşit s-a apreciat de către instanţele anterioare că tariful mediu de 12 euro/mp/lună se aplică numai pe o perioadă de 4 luni din cele 22 de luni.
Reclamanţii au arătat că pârâta nu a eliberat imobilul din rea-credinţă, astfel că menţinerea afectaţiunii nu a fost necesară, ci abuzivă şi nelegală.
Totodată, au susţinut că pârâta-intimată a decăzut din beneficiul HG nr. 1886/2006, întrucât a refuzat încheierea contractului de închiriere şi nu a plătit chirie, deşi reclamanţii au insistat în acest sens.
Recurenţii-reclamanţi au formulat critici şi în privinţa cheltuielilor de judecată pe care tribunalul nu le-a acordat, respingând cererea ca neîntemeiată, arătând că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului de apel vizând acest aspect şi nici asupra cheltuielilor efectuate şi solicitate în apel.
În concluzie, recurenţii-reclamanţi au arătat că, prin calcularea la nivelul chiriilor practicate la nivelul pieţei libere a lipsei de folosinţă, Tribunalul Vrancea a recunoscut legitimitatea pretenţiilor acestora, cu precizarea că în mod eronat nu a cuprins în calcul întreaga perioadă de 22 de luni.
Au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, reţinerea cauzei spre judecare şi pe fond obligarea pârâtei la plata sumei de 61.963 euro pentru lipsa de folosinţă a imobilului pe perioada a 22 de luni şi plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 4000 RON, reprezentând onorariu expert şi contravaloare transport.
Prin recursul său, pârâta Primăria municipiului Focşani a criticat decizia din apel pentru nelegalitate, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (3) C. proc. civ., în rejudecare, Tribunalul Vrancea avea obligaţia nu numai cu privire la administrarea probei cu expertiză pentru stabilirea cuantumului prejudiciului, ci şi de a verifica legalitatea şi întinderea exactă a perioadei pentru care se pretinde prejudiciul, cât şi existenţa reală a prejudiciului şi certitudinea acestuia.
Astfel, recurenta-pârâtă a susţinut că nu există culpă în sarcina sa pentru lipsa de folosinţă a imobilului şi că nu se justifică acordarea de despăgubiri pentru întreaga perioadă 2007 - 2009.
În acest sens, recurenta-pârâtă a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit atât perioada, cât şi cuantumul prejudiciului.
A susţinut recurenta-pârâtă că, potrivit încheierii de carte funciară nr. 28096 din 3 octombrie 2007 emisă de OCPI la data de 03 octombrie 2007, coroborat cu dispoziţiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, numai de la această dată reclamanţii aveau calitatea de proprietari deplini şi aveau calitatea legală de a solicita plata unei chirii pentru imobil.
Prin urmare, data de la care legal se putea avea în vedere de către instanţă constatarea existenţei prejudiciului este data de 3 octombrie 2007 şi nu 11 iunie 2007, aşa cum s-a reţinut prin raportul de expertiză şi prin cele două hotărâri pronunţate de instanţele de fond şi de apel.
Referitor la perioada 10 decembrie 2008 - 10 aprilie 2009, pentru care s-a reţinut ca prejudiciu valoarea de piaţă a unor clădiri din zona A a municipiului Focşani, recurenta-pârâtă l-a apreciat ca nelegal şi nedatorat, având în vedere că din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că, pentru perioada 2008 - 2009, reclamanţii nu pot pretinde faptul că au suferit un prejudiciu, deoarece imobile de aceeaşi categorie şi structură nu au avut căutare pe piaţă, nu au fost închiriate sau vândute şi nici în perioada 2009 - 2011 imobilul nu a fost închiriat sau vândut, astfel că nici de la data de 10 aprilie 2009, când reclamanţii au fost puşi efectiv în posesia imobilului, aceştia nu au obţinut venituri de pe urma închirierii sau vânzării acestuia.
Ca atare, recurenta-pârâtă a apreciat ca nelegală şi netemeinică reţinerea în sarcina sa a prejudiciului în cuantumul de 129.908 RON.
Cât priveşte perioada reţinută de instanţă, respectiv 11 iunie 2007 - 10 decembrie 2008, recurenta-pârâtă a susţinut că nu este în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale HG nr. 1886/2006, deoarece art. 4 din HG nr. 1886/2006 trebuiau interpretate prin prisma prevederilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, s-a susţinut că se putea perfecta contract de închiriere şi achita o chirie conform dispoziţiilor HG nr. 1886/2006 după îndeplinirea a trei etape succesive obligatorii, respectiv emiterea dispoziţiei de restituire, îndeplinirea formelor de publicitate imobiliară şi emiterea procesului-verbal de punere în posesie.
Or, dispoziţia primarului a fost contestată şi a rămas definitivă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 18 martie 2009.
În ce priveşte perioada 10 decembrie 2008 - 10 aprilie 2009, recurenta-pârâtă a susţinut că prejudiciul constatat este nereal şi nelegal, raportat la reţinerile expertului privind lipsa de interes pe piaţa imobiliară a acestor categorii de imobile şi motivat de faptul concret şi de necontestat că nici în perioada 2009 - 2011 în care reclamanţii s-au aflat în posesia imobilului, acesta nu a fost închiriat şi, deci, nu a produs venituri.
În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea pe fond a acţiunii, deoarece acordarea sumei de 129.908 RON ca despăgubiri, atâta timp cât acestea, pe de o parte, nu au putut fi acordate în mod legal - pentru perioada 2007 - 2008 şi nu au fost dovedite ca certe şi nerealizate - pentru perioada 2008 - 2009, echivalează cu o îmbogăţire fără just temei.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Referitor la recursul reclamanţilor D.P. şi D.C., cu prioritate, este de observat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie ipotezei pe care acest motiv o reglementează - interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii.
Din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Astfel, criticile reclamanţilor vizând modalitatea de aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi menţinerea afectaţiunii imobilului în litigiu nu pot fi primite, deoarece aceste aspecte au făcut obiectul analizei unei judecăţi anterioare, în cadrul căreia s-a tranşat cu titlu irevocabil perioada menţinerii afectaţiunii imobilului, ca fiind pe o durată de 18 luni (Decizia civilă nr. 80A din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3271 din 18 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Totodată, se constată că, în faza recursului din ciclul procesual anterior, ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare formulată în cauza pendinte, prin decizia 370R din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, s-a stabilit în mod irevocabil că pârâta a refuzat încheierea unui contract de închiriere şi plata chiriei, cu încălcarea dispoziţiilor exprese ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În acest context, chestiunile tranşate anterior cu titlu irevocabil asupra aspectelor invocate de recurenţii-reclamanţi au putere de lucru judecat şi nu mai pot fi repuse în discuţie.
Nici criticile vizând modalitatea de stabilire şi cuantumul despăgubirilor acordate pentru lipsa de folosinţă a imobilului nu sunt întemeiate.
Astfel, recurenţii-reclamanţi susţin că pentru toate cele 22 de luni din perioada 11 iunie 2007 - 10 aprilie 2009 despăgubirile pentru lipsa de folosinţă trebuiau calculate raportat la preţul pieţei.
Însă, solicitarea reclamanţilor vine în contradicţie cu prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare cu trimitere, instanţa care urmează să rejudece trebuie să procedeze numai în sensul şi în limitele stabilite prin hotărârea instanţei superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat.
Or, odată ce instanţa de recurs a stabilit prin Decizia nr. 370 R din 20 octombrie 2010 ca la stabilirea despăgubirilor cuvenite, cuantumul acestora să fie calculat conform HG nr. 1886/2006, cu ocazia rejudecării, instanţa nu putea reţine că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile.
Prin urmare, în mod judicios la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă aferentă perioadei cât s-a menţinut afectaţiunea imobilului, respectiv cele 18 luni, calculul despăgubirilor s-a făcut conform HG nr. 1886/2006, iar pentru restul perioadei până la data punerii efective în posesie s-a avut în vedere valoarea de piaţă, deoarece nu mai subzista obligaţia proprietarului de a respecta afectaţiunea specială a imobilului.
Cât priveşte celelalte critici formulate de recurenţii-reclamanţi, acestea vizează doar situaţia de fapt şi modul în care instanţa de apel trebuia să facă aprecierea probelor, însă nu reprezintă o critică de legalitate, iar aprecierea probelor nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Referitor la critica privind neacordarea cheltuielilor de judecată în apel, se constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât apelul declarat de reclamanţi a fost respins, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 274 (1) C. proc. civ., reclamanţii fiind astfel partea căzută în pretenţii, care, în condiţiile acestui text de lege, nu este îndreptăţită, la cerere, la acordarea cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căreia instanţa de apel nu a analizat motivul de apel privind neacordarea cheltuielilor de judecată de la prima instanţă, se constată că este nefondată, deoarece instanţa de apel, menţinând soluţia primei instanţe de respingere a capătului de cerere privind cheltuielile de judecată solicitate de reclamanţi, a menţinut implicit considerentele de fapt şi de drept pentru care acest petit a fost respins, iar reluarea lor în cuprinsul deciziei recurate nu se mai impunea.
Faţă de considerentele expuse, recursul reclamanţilor se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins în consecinţă, astfel că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată în recurs nu este întemeiată, raportat la dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Focşani este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs sunt obligatorii asupra problemelor de drept dezlegate, cât şi asupra necesităţii administrării unor probe.
Cu alte cuvinte, instanţa de trimitere nu este îndreptăţită să reexamineze problemele de drept ce au fost soluţionate irevocabil prin decizia instanţei de recurs.
În speţă, prin Decizia irevocabilă nr. 370/R din 20 octombrie 2010, instanţa de recurs a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale potrivit dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ., astfel că acest aspect nu mai poate fi repus în discuţie.
De asemenea, prin aceeaşi hotărâre, s-a consfinţit în mod irevocabil şi dreptul reclamanţilor de a fi despăgubiţi pentru lipsa de folosinţă a imobilului în perioada 11 iunie 2007 - 10 aprilie 2009.
Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a constatat că aspectele invocate de pârâtă nu mai pot fi reanalizate, deoarece au fost dezlegate prin decizia instanţei de control judiciar şi au caracter obligatoriu pentru instanţa de trimitere.
Având în vedere considerentele expuse, recursurile declarate de reclamanţi şi de pârâtă vor fi respinse, ca nefondate, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii D.P. şi D.C. şi pârâta Primăria municipiului Focşani împotriva Deciziei nr. 251/A din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6141/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6271/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
