ICCJ. Decizia nr. 6313/2012. Civil

Decizii civile ICCJ 2012

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 22 octombrie 2007, reclamanții C.S. și C.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții T.D.G., T.A.M., T.A.V. și T.A.C., obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren în suprafață totală de 527 m.p. situat în Predeal, cu nr. top. X; să se constate că, în temeiul accesiunii imobiliare, sunt proprietarii construcției edificate cu rea-credință pe terenul indicat și să lase în deplină proprietate și liniștită posesie construcția edificată pe terenul lor și despăgubirea pârâților corespunzător materialelor încorporate și prețului muncii efectuate.

Prin sentința civilă nr. 197/S din 04 aprilie 2011, Tribunalul Brașov a respins acțiunea în ce privește capătul de cerere vizând revendicarea imobilului teren de 527 m.p. situat în Predeal, str. Eroilor nr. 73 și având nr. top. X; a anulat capetele de cerere ale aceleași acțiuni promovate de reclamanți, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al acestora asupra construcției edificate pe terenul mai sus indicat și revendicarea acesteia, ca netimbrate; a obligat reclamanții la plata sumei de 30.000 RON, cheltuieli de judecată către pârâți.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt beneficiarii dispoziției nr. 201 din 22 septembrie 2005 emisă de către Primăria Orașului Predeal, prin care li s-a restituit în natură suprafața de teren de 527 m.p. din terenul aflat în Predeal, sub nr. cadastral X, menționându-se că aceasta este liberă.

Această dispoziție a fost contestată, iar prin decizia civilă nr. 233/Ap din 30 octombrie 2006 s-a dispus restituirea în natură, alături de suprafața de 527 m.p. restituită prin dispoziția din 22 septembrie 2005, și a suprafeței de 962,38 m.p., ce face parte din parcela cu nr. top. X, C.F. nr. A Predeal.

Pârâții T.D.G. și T.A.M. sunt proprietari asupra imobilului din Predeal, înscris în C.F. nou B Predeal, identificat cadastral sub nr. Y, Z - teren de 900 m.p. și construcție în execuție, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 11 decembrie 2001 de către BNP F.R. încheiat cu vânzătoarea SC T. SRL.

Construcția a fost începută în 1992 conform tranzacției de construcție din 08 iunie 1992, pârâții continuând lucrările în baza autorizației din 30 aprilie 2004, iar la data de 25 aprilie 2006 au donat dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea fiilor lor, ceilalți pârâți T.A.C. și T.A.V., prin contractul de donație autentificat în 25 aprilie 2006 de BNP P.D., pârâții înscriindu-și dreptul în cartea funciară.

Potrivit concluziilor expertului reținute în raportul de expertiză tehnică din 01 februarie 2010 întocmit de expert ing. G.A., imobilele părților sunt învecinate, pârâții deținând o suprafață de 35,82 m.p. din cea pe care o revendică reclamanții de 527 m.p.

Această situație de fapt era cunoscută de reclamanți încă din anul 2006 când au încheiat cu pârâții o "Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare" autentificată notarial în 16 august 2006, prin care reclamanții se obligau ca în termen de 2 ani să obțină acte de proprietate pentru suprafața de 38 m.p. și să o vândă pârâților, aceștia din urmă achitând 4.000 euro la data semnării contractului.

Condiția esențială a promovării cu succes a unei acțiuni în revendicare este dovada dreptului de proprietate în favoarea reclamantului asupra imobilului în litigiu din perspectiva art. 480 C. civ. care consacră dreptul proprietarilor de a dispune în mod exclusiv și absolut de bunul lor, putând cere tuturor celorlalți să respecte acest drept.

Corespunde realității că reclamanții dețin dispoziția din 22 septembrie 2005 emisă de către Primăria orașului Predeal, prin care li s-a restituit în natură suprafața de teren de 527 m.p., iar prin decizia civilă nr. 233/Ap din 30 octombrie 2006 s-a dispus restituirea în natură, alături de cea de 527 m.p. restituită prin dispoziția din 22 septembrie 2005, și a suprafeței de 962,38 m.p. ce face parte din parcela cu nr. top. X, C.F. nr. A Predeal.

Atât reclamanții, cât și pârâții, dețin titluri asupra suprafeței rezultate ca fiind în stăpânirea pârâților, aceștia din urmă dobândind dreptul prin vânzare-cumpărare, cum s-a arătat mai sus.

Potrivit prevederilor art. 25 alin. (4) din Lege nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, potrivit art. 25.6 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/001.

în aceste condiții, reclamanții nu au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra terenului revendicat, acțiunii în revendicare promovată de aceștia lipsindu-i cerința ca ei să fie proprietari ai bunului, iar bunul să se găsească în posesia altei persoane, respectiv a pârâților.

Aceștia din urmă dețin în mod legal suprafața de teren indicată, astfel că acțiunea a fost respinsă cu privire la capătul de cerere vizând revendicarea imobilului teren de 527 m.p. situat în Predeal, și având nr. top. X.

Cât privește capetele de cerere ale aceleași acțiuni promovate de reclamanți, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al acestora asupra construcției edificate pe teren mai sus indicat și revendicarea acesteia, acestea au fost anulate, ca netimbrate.

în raport cu soluția dată și în baza prevederilor art. 274 C. proc. civ., reclamanții au fost obligați la plata sumei de 30.000 RON, cheltuieli de judecată, către pârâții T.A.C. și T.A.V., urmare încheierii contractelor de asistență juridică din 2008.

împotriva sentinței au declarat apel reclamanții C.S. și C.V., arătând că în mod greșit s-a reținut, de către instanța de fond, că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, ignorându-se conținutul deciziei civile nr. 233/Ap din 30 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, cartea funciară a localității Predeal din 1944, precum și planul cadastral al orașului Predeal.

Reclamanții au mai arătat că titlul pârâților se bazează pe o succesiune de acte translative de proprietate notate în C.F. nr. B Predeal a căror primă înscriere cronologică datează din anul 1991, dovedind doar parțial deținerea imobilului teren de către aceștia și autorii lor începând cu anul 1991, nefiind astfel îndeplinită perioada minimă pentru incidența prescripției achizitive.

Instanța de fond nu a comparat titlurile de proprietate și a refuzat să analizeze cauza prin prisma dispozițiilor art. 1895 C. civ. (lipsa justei cauze), iar referitor la cheltuielile de judecată, s-a solicitat reducerea acestora.

Prin decizia civilă nr. 133/Ap din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, în speță, reclamanții își justifică calitatea de proprietari asupra bunului revendicat, prin dispoziția din 22 septembrie 2005 emisă de Primarul orașului Predeal și decizia civilă nr. 233/Ap/2006 a Curții de Apel Brașov.

Dispoziția din 22 septembrie 2005 prin care s-a dispus restituirea în natură reclamanților a suprafeței de 527 m.p. la care s-a adăugat și suprafața de 962,38 m.p. prin decizia civilă nr. 233/2006 ce fac parte din parcela cu nr. top. X, C.F. nr. A Predeal, face dovada dreptului de proprietate și are forța probantă a unui înscris autentic, constituind titlu executoriu pentru punerea în posesie, conform art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, numai după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, respectiv după înscrierea dreptului de proprietate dobândit, în cartea funciară.

Dispoziția amintită însă nu poate fi reținută ca un veritabil titlu în dovedirea calității de proprietari a reclamanților, întrucât nu s-au îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliară a dreptului dobândit prin cele două înscrisuri, rămânând la stadiul de instrument probator cu caracter constatator.

Pe de altă parte, în cauză, pârâții nu sunt doar posesori ai bunului, ci sunt proprietarii tabulari ai acestuia.

Instanța de apel a mai reținut că chiar dacă s-ar admite ca fiind justificată calitatea reclamanților de proprietari asupra bunului revendicat, soluția ce se impune este tot de respingere a acțiunii în revendicare, întrucât conform expertizei efectuată în cauză, pârâții proprietari tabulari ai imobilului învecinat cu cel din litigiu, dețin doar o suprafață de 35,82 m.p. din totalul suprafeței de 527 m.p. revendicată de reclamanți, situație cunoscută de reclamanți încă din anul 2006, când au încheiat cu pârâții o "Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare" pentru suprafața de teren de 38 m.p.

Instanța de apel a constatat că aspectele referitoare la prescripția achizitivă, la lipsa justei cauze și la compararea titlurilor, constituie motive noi, inadmisibile în calea de atac a apelului conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ., deoarece cu aceste cereri nu a fost învestită instanța de fond prin acțiunea introductivă.

în ceea ce privește cenzurarea și, respectiv reducerea cheltuielilor de judecată, această critică a fost înlăturată pe considerentul că, în speță, suma acordată de 30.000 RON reprezentând onorariu avocațial este corespunzătoare atât față de valoarea pricinii și munca depusă de avocat, cât și față de împrejurarea că reclamanții reprezintă parte căzută în pretenții potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții C.S., C.V., arătând că instanța de apel a procedat la o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 480 C. civ., în sensul că în mod greșit a reținut că în apel s-a formulat o cerere nouă privind compararea titlurilor, în condițiile în care acțiunea introductivă de instanță a fost întemeiată pe textul legal anterior citat, temei de drept ce impune compararea celor două titluri.

în mod nelegal instanța de apel a apreciat că reclamanții nu dețin titlu de proprietate, refuzând să procedeze la compararea titlurilor, atâta vreme cât acestora le-au fost restituite în natură suprafețele de teren de 527 m.p. (prin dispoziția de restituire din 22 septembrie 2005) și, respectiv 962,38 m.p. (prin decizia civilă nr. 233/2006), autoarea acestora a fost înscrisă în cartea funciară a comunei Predeal în calitate de proprietară a terenului în litigiu din anul 1944, iar prin dispoziția și decizia anterior menționate, Primăria orașului Predeal a fost obligată să lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie terenurile respective.

Recurenții-reclamanți arată că, urmare a pronunțării deciziei civile nr. 233/2006, dată în aplicarea deciziei în interesul legii nr. 20/2007 care acordă plenitudine de jurisdicție instanței de judecată în soluționarea contestației formulate împotriva dispoziției de restituire și conferă acesteia posibilitatea de a dispune ea însăși restituirea, cum este cazul în speță, au fost identificate terenurile ce urmează a fi restituite reclamanților, fără a se lăsa loc de interpretare cu privire la amplasamentul acestora.

Expertizele efectuate în cauză au stabilit localizarea lotului nr. X, întinderea sa, numele proprietarului menționat în interiorul lotului, precum și suprapunerea acestui lot cu terenul deținut în prezent de pârâții T.

Calitatea de proprietari a reclamanților rezultă din cartea funciară a comunei Predeal nr. A/1944, conform căreia proprietară asupra întregului nr. top. X era autoarea reclamanților, numita H.E.; din procesul-verbal din 04 decembrie 1945 al Ministerului Justiției - Comisiunea pentru înființarea cărților funciare, care atestă această situație juridică, precum și din planul cadastral al orașului Predeal aferent matricolei pentru anii 1958-1961, ce completează cartea funciară anterior menționată.

Titlul pârâților îl constituie contractul de donație autentificat în 25 aprilie 2006, bazat pe contractul de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 2001, bazat, la rândul său, pe o succesiune de acte translative de proprietate, care, mergând în sens cronologic invers, ajung până în anul 1991 și dovedesc doar parțial deținerea imobilului teren de către aceștia și autorii lor începând cu anul 1991.

Instanțele anterioare, în mod nelegal au refuzat să analizeze dispozițiile art. 1895 C. civ. privind lipsa justei cauze, precum și faptul că reclamanții au calitatea de "adevărați proprietari" asupra terenului în litigiu. Din această perspectivă, având în vedere că între prima mențiune în cartea funciară din anul 1991 și data introducerii prezentei acțiuni, în anul 2007, nu s-a scurs perioada de timp necesară pentru a opera prescripția achizitivă în favoarea pârâților, fapt de natură să acorde preferabilitate titlului reclamanților.

Respingând acțiunea în revendicare motivat de lipsa titlului care să ateste existența dreptului de proprietate, instanța de apel nu a analizat toate aspectele deduse judecății de către reclamanți, în justificarea calității de proprietari ai imobilului în litigiu.

Instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 274 C. proc. civ. atunci când a apreciat că instanța de fond a redus deja cheltuielile de judecată stabilite în sarcina reclamanților de la 60.000 la 30.000 RON, sumă care este exagerată în raport de activitatea depusă de reprezentantul pârâților și de complexitatea cauzei.

Recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.

Textul citat, care acordă efect devolutiv apelului, exprimat în regula tantum quantum judicatum, consacră ideea că efectele apelului nu se pot răsfrânge decât numai asupra a ceea ce s-a judecat de către prima instanță. Aceasta înseamnă că prin intermediul apelului nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, respectiv efectul devolutiv al apelului se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în fond, legea instituind principiul inadmisibilității modificării, în apel, a elementelor esențiale ale acțiunii civile (obiect, cauză, părți). Controlul judiciar exercitat de instanța de apel asupra hotărârii atacate nu poate privi alte elemente sau pretenții care nu au format obiectul primei judecăți, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca în mod grav principiul dublului grad de jurisdicție.

Prin cererea introductivă de instanță, recurenții-reclamanți C.S. și C.V. au solicitat obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren în suprafață totală de 527 m.p. situat în Predeal, cu nr. top. X; să se constate că, în temeiul accesiunii imobiliare, sunt proprietarii construcției edificate cu rea-credință pe terenul indicat și să lase în deplină proprietate și liniștită posesie construcția edificată pe terenul lor, cu despăgubirea pârâților corespunzător materialelor încorporate și prețului muncii efectuate.

Cererea a fost precizată la data de 31 martie 2008, pin introducerea în cadrul procesual, și a pârâților T.A.V. și T.A.C.

în apelul promovat împotriva hotărârii de fond, reclamanții au formulat critici cu privire la greșita reținere, de către instanța de fond, a faptului că aceștia nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, ignorându-se conținutul deciziei civile nr. 233/2006 a Curții de Apel Brașov, cartea funciară a localității Predeal nr. A/1944, precum și planul cadastral al orașului Predeal. De asemenea, reclamanții au formulat critici cu privire la validitatea juridică și opozabilitatea titlului intimaților pârâți, în sensul că titlul acestora se bazează pe o succesiune de acte translative de proprietate a căror primă înscriere cronologică datează din anul 1991, dovedind doar parțial deținerea imobilului, nefiind îndeplinită perioada minimă pentru îndeplinirea prescripției achizitive. Reclamanții au mai criticat faptul că prima instanță nu a comparat titlurile de proprietate și a refuzat să analizeze cauza prin prisma dispozițiilor art. 1895 (lipsa justei cauze), precum și faptul că cheltuielile de judecată au fost stabilite într-un cuantum exagerat.

Este de observat că toate aceste critici formulate ca motive de apel, au fost reiterate, de către reclamanți, în prezenta cale de atac.

Comparând solicitările formulate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată cu cele formulate prin intermediul motivelor de apel, se constată că aspectele vizând prescripția achizitivă, lipsa justei cauze și compararea de titluri constituie chestiuni noi, deduse judecății pentru prima oară în apel, lucru incompatibil cu dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit considerentelor deja expuse.

în acest sens, în mod corect problemele menționate nu au făcut obiect al dezbaterii în calea de atac a apelului, după cum, pentru aceleași considerente, dat fiind că acestea se regăsesc și în conținutul memoriului de recurs, nu pot face obiect de analiză nici în prezenta cale de atac.

Referitor la susținerea recurenților-reclamanți privind greșita constatare, de către instanțele anterioare, a lipsei titlului de proprietate în ceea ce-i privește, nici această critică nu poate fi primită.

în cadrul acțiunii în revendicare reclamantul trebuie să probeze că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, în favoarea pârâtului operând o prezumție relativă de proprietate, desprinsă din faptul posesiunii bunului. Proba se face prin titlul de proprietate, care poate fi un act translativ sau declarativ de proprietate (hotărâre judecătorească, act de partaj, tranzacție, un act al unei autorități administrative, etc). Dacă reclamantul nu face dovada dreptului său de proprietate, acțiunea va fi respinsă, însă dacă aduce dovezi în sprijinul dreptului său de proprietate, instanța va proceda la compararea titlurilor înfățișate de părți și va da câștig de cauză părții al cărei titlu este preferabil.

în speță, reclamanții au justificat calitatea de proprietari asupra bunului revendicat prin dispoziția din 22 septembrie 2005 emisă de Primarul orașului Predeal și decizia civilă nr. 233/2006 a Curții de Apel Brașov, ce a completat dispoziția inițială.

Potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, "Decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară", iar potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 privind publicitatea imobiliară "Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil".

Din coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că dispoziția de aprobare a restituirii emisă de Primarul orașului Predeal are un regim juridic complex, în sensul că este asimilată unui înscris autentic, constituie actul de bază pentru efectuarea formalităților de publicitate imobiliară, și este opozabilă terților (în speță, pârâții) constituind titlu executoriu pentru punerea în posesie numai după înscrierea în cartea funciară.

Pe de altă parte, în situația imobilelor evidențiate în regim real de publicitate, acțiunea în revendicare se bazează pe înscrisurile operate în cartea funciară, titularul dreptului înscris putând opune dreptul său oricărei persoane care pretinde un drept real, indiferent de titlul pe care îl deține, dacă acesta din urmă nu are înscris dreptul în cartea funciară.

în ipoteza reglementată de dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, însă, neîndeplinirea condiției privind efectuarea formalităților de publicitate imobiliară a dispoziției de aprobare a restituirii echivalează cu lipsa titlului opozabil în procedura comparării de titluri specifice acestei acțiuni, instanța de judecată învestită cu o astfel de cerere neavând la îndemână, în analiza comparativă pe care este datoare să o realizeze, instrumentul probator justificativ al solicitării formulate, respectiv însuși titlul de proprietate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții nu s-au conformat dispozițiilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, lucru pe care, dealtfel, l-au și recunoscut, iar în contextul în care titlul de care aceștia se prevalează nu este cel din 1940, ci dispoziția de restituire completată prin decizia nr. 233/2006 a Curții de Apel Brașov, în mod corect instanțele anterioare au constatat că este imposibil a se proceda la compararea de titluri, singurul titlu existent ce îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi luat în considerare ca atare fiind acela al pârâților.

împrejurarea că instanța de apel a exclus din obiectul analizei cererile noi formulate în apel, precum și faptul constatării imposibilității comparării de titluri în virtutea considerentelor anterior expuse nu reprezintă o "nepronunțare asupra aspectelor deduse judecății", cum eronat susțin recurenții-reclamanți, ci reprezintă soluționarea cauzei prin prisma dispozițiilor legale incidente, corect aplicate situației din speță.

în ceea ce privește cheltuielile de judecată la care reclamanții au fost obligați de prima instanță, este de observat că acestea au fost stabilite prin aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. care reglementează posibilitatea instanței de judecată de a cenzura onorariile avocaților funcție de valoarea pricinii ori de munca depusă, respectiv deși s-a solicitat suma de 60.000 RON, s-a acordat suma de 30.000 RON, soluție menținută de instanța de apel.

Cenzurarea hotărârilor pronunțate din perspectiva modului în care instanța a determinat cuantumul cheltuielilor de judecată în urma aplicării art. 274 alin. (3) C. proc. civ. se rezumă la a verifica aplicarea criteriilor legale în raport de care s-a apreciat asupra acestui cuantum, și anume valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat, proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă, etc.

în cauză, aceste criterii au fost avute în vedere de către instanță, iar verificarea aprecierilor acesteia în aplicarea lor la desfășurarea litigiului ar însemna exercitarea unui control judiciar asupra temeiniciei hotărârii pronunțate, ceea ce este de neconceput în recurs, cale de atac în care se procedează strict la verificarea aspectelor de nelegalitate.

în raport cu soluția dată asupra recursului și față de solicitarea formulată de către intimații-pârâți privind acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum total de 11.713.48 RON, dovedite cu chitanțele depuse la dosarul cauzei, înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va obliga recurenții-reclamanți C.S. și C.V. la plata, către intimații-pârâți, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON.

în evaluarea cuantumului cheltuielilor de judecată astfel reduse, înalta Curte se raportează la împrejurarea că onorariul avocațial solicitat este disproporționat față de valoarea pricinii și de munca depusă, în contextul în care cauza a avut un singur termen de judecată în recurs, iar solicitanții au avut calitatea de intimați.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul, obligând recurenții-reclamanți la plata, în favoarea intimaților-pârâți, a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 2.000 RON, redus conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

← ICCJ. Decizia nr. 6334/2012. Civil  ICCJ. Decizia nr. 6309/2012. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6313/2012. Civil