ICCJ. Decizia nr. 6588/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6588/2012
Dosar nr. 1498/85/2010
Şedinţa publică din 30 octombrie 2012
Asupra recursului civil de faţă;
Prin decizia civilă nr. 157 din 18 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. împotriva sentinţei civile nr. 896/2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu, dispunând schimbarea sentinţei atacate, în sensul respingerii contestaţiei formulată de reclamanţii H.D. şi H.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 13 aprilie 2010 reclamanţii H.D. şi H.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, au solicitat obligarea pârâtului la exproprierea suprafeţei de 1647 mp teren (conform titlului de proprietate P1. din 26 octombrie 1994) şi la plata despăgubirilor stabilite conform art. 25-27 din Legea nr. 33/1994, cu obligarea şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 896 din 23 iunie 2011 Tribunalul Sibiu a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii H.D. şi H.E. împotriva pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA şi în consecinţă:
A fost obligat pârâtul la exproprierea suprafeţei de 1639 mp teren parcela - cu stabilirea despăgubirii aferentă acesteia de 15 euro /mp şi să plătească reclamanţilor H.D. şi H.E. echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 24585 euro cu titlu de despăgubire, precum şi suma de 2300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a dispus darea în debit a pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti pentru suma de 400 RON, reprezentând onorariul expertului H.V., sumă ce va fi plătită în contul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanţii au dobândit prin cumpărare imobilul teren identificat ca tarlaua TA1. parcela PA1. în suprafaţă de 1 ha şi 300 mp., iar acesta a fost dezmembrat în două corpuri funciare alăturate cu numere cadastrale noi PA1./1 de 8653 mp şi PA1./2 de 1639 mp.
Parcela cu număr cadastral nr. PA1./1 în suprafaţă de 8653 mp a fost vândută de reclamanţi C.N.A.D.N.R. SA pentru edificarea centurii ocolitoare a Municipiului Sibiu.
Terenul cu număr cadastral PA1./2 de 1639 mp a rămas în proprietatea reclamanţilor, însă conform concluziilor expertizei tehnice accesul carosabil la acesta este imposibil datorită faptului că este situat între şoseaua de centură şi un dig de protecţie. Pe lateral, terenul se învecinează cu alte terenuri proprietate privată, iar accesul peste acestea (pe baza unui eventual drept de servitute) ar fi foarte anevoios pentru că, aşa cum rezultă din probele dosarului, ar trebui traversate mai multe parcele peste care nu există amenajată o cale de acces.
Ca urmare, având în vedere că terenul nu mai poate fi folosit nici ca destinaţie agricolă şi nici pentru construcţii, el şi-a pierdut pentru reclamanţi orice valoare şi se impune despăgubirea lor pentru pierderea suferită.
Cu privire la apelul formulat în cauză de către pârât, s-au reţinut următoarele:
Prin actul de dezmembrare şi vânzare cumpărare autentificat sub nr. V1. din 7 iunie 2004, reclamanţii au dezmembrat terenul proprietatea lor dobândit cu titlu de drept de reconstituire în baza Legii 18/199, conform titlului de proprietate nr. P1. din 26 octombrie 1994, tarla TA1. şi tarla nr. TA2. în mai multe parcele, iar parcele cu nr. PA1./1 arabil de 8653 mp şi parcela nr. PA3. în suprafaţă de 54 mp au fost vândute C.N.A.D.N.R. SA.
În proprietatea reclamanţilor au rămas mai multe parcele astfel dezmembrate printre care şi imobilul în litigiu şi care s-a solicitat de către reclamanţi să fie expropriat.
În cuprinsul proceselor-verbale de negociere ce au precedat încheierea contractului sus menţionat, apelantul nu şi-a asumat vreo obligaţie de a expropria şi celelalte parcele rămase în proprietatea reclamanţilor.
Mai mult, pentru realizarea obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire a Municipiului Sibiu” s-a declanşat procedura de expropriere pentru utilitate publică a terenurilor afectate de acest obiectiv prin H.G. nr. 1682/2006 şi HG nr. 471/2009, iar în aceste hotărâri nu se regăseşte şi parcela în litigiu proprietatea reclamanţilor.
La data introducerii cererii de chemare în judecată era în vigoare Legea nr. 198/2004, iar din economia textului cuprins la art. 9 alin. (1) rezultă că se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, în termenul prevăzut de la data comunicării hotărârii de stabilire a despăgubirilor, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii, fără a se putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii - ceea ce înseamnă că nu se poate contesta în instanţă exproprierea dispusă prin hotărâre de guvern, ci numai cuantumul despăgubirii stabilite prin hotărârea Comisiei constituite în baza Legii 18/2004.
Or, în speţă, procedura de expropriere s-a declanşat prin hotărârile de guvern menţionate mai sus şi care nu privesc şi terenul reclamanţilor.
Împrejurarea că terenurile limitrofe au fost expropriate nu justifică solicitarea reclamanţilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii H.D. şi H.E.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 33/1994 instanţele judecătoreşti sunt competente a hotărî exproprierea, în condiţiile în care utilitatea publică a fost declarată.
În acest context, prevederea art. 3 le conferă dreptul de a adresa instanţei judecătoreşti cu solicitarea obligării la expropriere, având în vedere situaţia faptică şi împrejurarea că nu există nicio normă care să îngrădească acest drept.
Art. 9 din Legea nr. 198/2004, citat în cuprinsul hotărârii atacate, vizează ipoteza expropriatului nemulţumit de cuantumul despăgubirii ca urmare a emiterii unei hotărâri de expropriere, iar nu situaţia în care, raportat la norma generala conţinută de art. 3 din Legea nr. 33/1994, se solicită obligarea la expropriere şi plata despăgubirilor stabilite conform art. 25 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Prezentând considerentele care au dus la dezmembrarea proprietăţii, care susţin lipsirea de orice utilitate a lotului care le-a rămas, reclamanţii recurenţi solicită admiterea acţiunii astfel cum aceasta a fost formulată, cu referire şi la dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cazuri de utilitate publică - or, în cauză s-a declarat utilitatea publică prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.
Analizând decizia în raport de criticile formulate, ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed:
Reclamanţii - recurenţi au solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună exproprierea suprafeţei de 1647 mp. teren - parcela PA1., tarlaua TA1., cu obligarea pârâtului-intimat la plata despăgubirilor care li se cuvin, conform art. 25-27 din Legea nr. 33/1994. Cu privire la această suprafaţă de teren s-a susţinut că este practic lipsită de utilitate prin construcţia drumului în apropiere.
Această suprafaţă de teren le-a rămas după dezmembrarea proprietăţii în două corpuri, cealaltă, în suprafaţă de 8653 mp. teren, fiind vândută pârâtului-intimat.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3 şi 21-29 din Legea nr. 33/1994.
Art. 3 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prevede că instanţele judecătoreşti competente vor putea hotărî exproprierea numai după ce utilitatea publică s-a declarat potrivit prezentei legi, în vreme ce art. 21-29 reglementează procedura de expropriere şi de stabilire a despăgubirilor.
În cauza de faţă nu s-a dispus declararea utilităţii publice a terenului de 1639 mp., potrivit Legii nr. 33/1994, pentru a se putea discuta exproprierea acestuia, inclusiv sub aspectul despăgubirilor, din perspectiva şi a dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - văzând critica astfel cum a fost formulată.
Terenul ce face obiectul dosarului de faţă le-a rămas reclamanţilor-recurenţi în urma dezmembrării proprietăţii şi vânzării celuilalt lot către pârâta-intimată prin actul autentificat de notar public B.L. la data de 7 iunie 2004 sub nr. V1., fiindu-i necesar acestuia pentru centura ocolitoare a Municipiului Sibiu. Instanţa de apel a şi reţinut că pentru realizarea acestui obiectiv s-a declanşat procedura de expropriere prin HG nr. 1682/2006 şi nr. 471/2009, iar în aceste hotărâri nu se regăseşte şi parcela în litigiu, proprietate a reclamanţilor.
Faţă de regimul juridic al imobilului în cauză nu se poate reţine, aşa cum susţin reclamanţii-recurenţi, că declararea de utilitate publică a terenului în litigiu a intervenit în temeiul art. 2 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local.
Potrivit acestor dispoziţii legale, abrogată fiind legea prin Legea nr. 250/2010 ulterior sesizării instanţei:
„(1) Prin prezenta lege se declară ca fiind de utilitate publică toate lucrările de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local; expropriator este statul român pentru drumurile de interes naţional, judeţele pentru drumurile de interes judeţean, iar municipiile, oraşele şi comunele pentru drumurile de interes local. În aplicarea prevederilor prezentei legi, statul român este reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.D.N.R. SA, iar unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale. (2) În înţelesul prezentei legi, prin lucrări de construcţie de drumuri, denumite în continuare lucrări, se înţelege lucrări de construire, reabilitare, dezvoltare, modernizare ori extindere a drumurilor de interes naţional, judeţean şi local.”
Dispoziţiile acestei legi au fost reţinute în mod greşit în motivarea deciziei de apel, întrucât art. 9 se referă la dreptul expropriatului nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) din lege - calitate care nu li se poate reţine reclamanţilor-recurenţi.
Oricum, şi în ipoteza în care ar fi intervenit o expropriere, acest text legal limitează controlul judiciar, inclusiv din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 33/1994 la care face trimitere, numai la cuantumul despăgubirilor.
În considerarea acestor argumente, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii H.D. şi H.E. împotriva deciziei nr. 157 din 18 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7683/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6619/2012. Civil → |
|---|
