ICCJ. Decizia nr. 7683/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7683/2012
Dosar nr. 3511/1/2012
Şedinţa publică din 14 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 19 aprilie 2006, reclamanta G.E. a solicitat Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca, Statul Român, prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, anularea dispoziţiei nr. 1216 din 20 martie 2006 emisă de primul pârât, restituirea în natură a imobilelor teren în suprafaţă de 7386 mp, înscris în CF nr. AA Cluj Napoca, nr. top XX şi teren în suprafaţă de 4940 mp înscris în CF nr. BB Cluj, nr. top YY şi întabularea dreptului de proprietate. în subsidiar, pentru ipoteza în care parte din terenurile revendicate sunt ocupate de construcţii, a solicitat restituirea prin echivalent la valoarea de circulaţie.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că imobilele solicitate au aparţinut autorilor săi Z.G. şi soţiei sale, B.I., în cote egale. Cota de ½ a antecesorului Z.G. a fost confiscată în temeiul sentinţei penale nr. 1269/1959 a Tribunalului Popular al oraşului Cluj, ca urmare a condamnării acestuia pentru deţinere ilegală de obiecte din aur, dispunându-se ca pedeapsă complementară confiscarea averii, iar cota de ½ a antecesoarei B.I. a fost preluată de Statul Român în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 23 din 25 ianuarie 1965.
Reclamanta a arătat că are calitatea de nepoată de soră predecedată, calitate susţinută de certificatul de moştenitor nr. CC/1973, că preluarea imobilului a fost abuzivă şi în ceea ce priveşte cota lui Z.G., întrucât acesta nu a fost condamnat penal pentru săvârşirea unor infracţiuni economice grave sau pentru comiterea unor crime dintre cele menţionate la art. l pct. 1, 3 lit. c) din H.G. nr. 498/2003. În sensul celor susţinute a invocat decizia civilă nr. 8181/A/2005 a Curţii de Apel Cluj, care a reţinut că orice confiscare efectuată în baza Legii nr. 284/1947 este abuzivă.
Prin sentinţa civilă nr. 155 din 26 martie 2006, Tribunalul Cluj a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, sunt considerate abuzive preluările efectuate în temeiul unor hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică, prevăzute de legea penală, săvârşite ca manifestare a opoziţiei faţă se statul totalitar comunist, hotărâri prin care s-a dispus şi confiscarea averii iar autorul reclamantei Z.G. a fost condamnat pentru deţinere de obiecte şi monede din aur, condamnare care nu se încadrează în calificarea de preluare abuzivă în conformitate cu acest text legal, care conţine dispoziţii exprese şi limitative, chiar dacă prin Legea nr. 591/2004 s-a statuat caracterul abuziv al Legii nr. 284/1947, în baza căruia autorul reclamantei a fost condamnat penal.
Sentinţa penală nu a fost desfiinţată şi a fost pronunţată cu privire la o infracţiune de drept comun, ceea ce exclude incidenţa prevederilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, astfel încât pentru această cotă dispoziţia emisă de primar este legală.
Cu privire la cota care a aparţinut autoarei B.I., tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Parcela nr. top. ZZ a fost dezmembrată în nr. top nou YY - teren în suprafaţă de 4940 m.p. şi VV teren zona A. la P. în suprafaţă de 8172 m.p., parcela top nou VV fiind reînscrisă în CF nr. AA Cluj sub A+2, iar parcela top nou YY fiind transcrisă în CF nr. BB Cluj, în favoarea Statului Român.
Parcela top. VV a fost la rândul ei împărţită în nr. top nou XX teren în suprafaţă de 7886 mp, imobil reînscris sub A+3 şi nr. top nou WW- teren cu construcţii în suprafaţă de 786 m.p. şi transcrisă în CF nr. CC Cluj, în favoarea SC R. (B12-14).
Prin expertiza efectuată în cauză terenul a fost identificat ca fiind situat în Cartierul G., în prezent reprezentând curtea asfaltată a Colegiului Tehnic Energetic, clădirea acestui colegiu, teren de protecţie pentru instalaţii, teren de sport asfaltat, stradă publică, teren cu instalaţii subterane, staţie de benzinărie. Pe teren se mai află o parte din Policlinica I., iar porţiunea de 483 mp teren este liberă.
Potrivit planului de situaţie anexat raportului de expertiză, terenul liber, identificat în două parcele în suprafaţă de 136 m.p. şi respectiv 347 mp este o porţiune situată între strada S., Policlinica I. şi blocurile de locuinţe din apropierea străzii S.
Potrivit constatărilor efectuate de expert, lucrările de investiţii au fost realizate în cartierul G., zona strada B.-S., prin amplasare de blocuri de locuinţe, reţele tehnico-edilitare subterane, spaţii verzi, trotuare, căi de circulaţie, instituţii de învăţământ, iar suprafaţa efectiv liberă de 483 mp. nu poate fi separată de ansamblul edilitar, deservind acestuia. Tribunalul a apreciat incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi dispoziţiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva sentinţei tribunalului a formulat apel reclamanta G.E.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin decizia nr. 142 din data de 28 mai 2008 a admis în parte apelul declarat de către reclamantă, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că, a admis în parte acţiunea, a anulat în parte dispoziţia nr. 1216 emisă de Primarul municipiului Cluj Napoca la data de 20 martie 2006 cu privire la art. l şi a acordat reclamantei despăgubiri în condiţiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru cota de 1/2 parte din terenurile cu nr. top XX şi nr. top YY, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
În soluţionarea apelului formulat instanţa a avut în vedere faptul că nemulţumirile reclamantei se structurează pe aspectul nestabilirii calităţii de persoană îndreptăţită a acesteia cu privire la cota de ½ parte aparţinând defunctului Z.G. din terenurile revendicate şi pe un al doilea aspect, al nerestituirii în natură a terenurilor.
Instanţa de apel a reţinut, cu privire la prima critică formulată, că aceasta este fondată întrucât, potrivit art. 26 alin. (12) lit. b) din O.U.G. nr. 190/2000, modificată prin Legea nr. 591/2004, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin preluare abuzivă se înţelege preluarea efectuată în baza Legii nr. 284/1947 pentru cedarea către Banca Naţională a României a aurului, valutelor efective şi altor mijloace de plată străine.
Această prevedere legală expresă poate fi calificată drept o completare sau modificare implicită a prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel încât instanţa de apel a constatat că în privinţa cotei de ½ parte aparţinând lui Z.G. din terenuri a operat o preluare abuzivă a statului şi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001.
Cu privire la cea de a doua critică formulată instanţa a reţinut că principiul prevalentei restituirii în natură, consacrat de legea specială de reparaţie nu îşi găseşte aplicarea în speţă, deoarece situaţia de fapt rezultată din concluziile raportului de expertiză tehnică nu face posibilă o astfel de măsură reparatorie.
Astfel, scopul pentru care s-a dispus exproprierea cotei de ½ parte a terenului proprietatea defunctei B.I. a fost atins, s-a edificat clădirea Colegiului Tehnic Energetic Cluj Napoca pe o parte din teren, o altă parte din teren ocupată de curtea colegiului este afectată procesului instructiv-educativ, reprezentând un ansamblu integrat, in interiorul căruia nu este posibilă atribuirea unei parcele în proprietate privată.
Fosta proprietate a antecesorilor reclamantei, mai este traversată de str. S., pe care este deviat traficul greu ce tranzitează municipiul Cluj-Napoca, astfel că a considera ca fiind libere parcelele triunghiulare P9 în suprafaţă de 136 mp şi P10 în suprafaţă de 347 mp, aflate lângă această stradă, în lungul ei, nu este în spiritul reparatoriu al Legii nr. 10/2001. Datorită configuraţiei acestor parcele, precum şi a parcelei P12, a situării lor lângă strada pe care este deviat traficul greu nu ar putea fi exploatate economic, nepretându-se nici pentru exploatare agricolă nici pentru a se construi pe ele, putând fi folosite doar în vederea extinderii reţelei stradale şi a altor lucrări de utilitate publică.
Instanţa de apel a apreciat ca nu sunt libere în sensul art. 10-11 din Legea nr. 10/2001 şi nu pot fi restituite în natură nici parcele P1, P2, P5, P7, din raportul de expertiză, reprezentând curtea asfaltată a colegiului tehnic, terenul de sport asfaltat, teren liber cu instalaţii subterane de canalizare şi telefonie, construcţie provizorie staţie benzină, chiar dacă expertul le-a numit libere.
Instanţa de apel a mai reţinut că nu sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 16 în forma actuală a Legii nr. 10/2001, pentru a i se putea atribui reclamantei parcelele revendicate în natură, cu obligaţia menţinerii afectaţiunii lor pe o perioadă de până la 3-5 ani, din cauza sistemului compact, unitar în care sunt integrate şi afectate procesului instructiv-educativ.
Decizia instanţei de apel a fost recurată de toate părţile.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 8026 din 12 decembrie 2008, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâţi, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Cu privire la recursul pârâţilor, Înalta Curte a reţinut că cota de ½ parte din imobilul în litigiu a fost preluată de stat ca urmare a executării pedepsei complementare de confiscare a averii autorului Z.G., dispusă prin sentinţa penală nr. 1269 din 09 septembrie 1959, pronunţată de Tribunalul Popular Cluj.
Condamnarea a avut ca temei Legea nr. 284/1947 pentru cedarea către Banca Naţională a României a aurului, valutelor efective şi altor mijloace de plată străine, act normativ considerat abuziv prin O.U.G. nr. 190/2000, modificată prin Legea nr. 591/2004, act normativ care a reglementat procedura restituirii bunurilor cedate Băncii Naţionale.
În acest context, pentru a se realiza integral scopul reparator al legii, apare necesară înlăturarea şi a celorlalte consecinţe patrimoniale determinate de aplicarea Legii nr. 284/1947, respectiv confiscarea cotei de ½ parte din imobilul în litigiu.
Înalta Curte a apreciat că întrucât preluarea imobilului în discuţie nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, care vizează restrictiv doar condamnările pentru infracţiunile de natură politică, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat de stat fără titlu valabil, întrucât Legea nr. 591/2004 declară abuzive prevederile Legii nr. 248/1947.
Cu privire la recursul reclamantei, Înalta Curte a reţinut că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, situaţie care pune instanţa de recurs în imposibilitate de a exercita un control efectiv cu privire la soluţia adoptată în raport cu motivele de recurs invocate.
În acest context, Înalta Curte a apreciat că în ceea ce priveşte parcele P1, P2, P5, P7, P9, P10, P12, împrejurările de fapt nu sunt pe deplin lămurite, în sensul că, în cauză nu este dovedit că pe aceste parcele de teren există amenajare de utilitate publică, de natură a fi calificată în modalitatea avută în vedere de legiuitor, respectiv de folosinţă cu caracter general, necesară colectivităţii, iar aceste aspecte urmează a fi dezlegate de instanţa de trimitere.
În rejudecare după casare, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin decizia nr. 23/A din 16 martie 2012, a admis în parte apelul declarat de reclamantă şi a schimbat sentinţa tribunalului în sensul că:
- a anulat în parte dispoziţia numărul 1216 din 20 martie 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, cu privire la art. 1;
- a dispus acordarea de despăgubiri reclamantei în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi pentru cota de 1/2 parte ce a aparţinut proprietarului tabular Z.G. din imobilele înscrise în CF AA Cluj-Napoca cu nr. top XX în suprafaţă de 7386 mp şi CF BB Cluj-Napoca cu nr. top YY în suprafaţă de 4940 mp., având în vedere despăgubirile primite la preluare;
- a obligat pe pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să plătească reclamantei suma de 1100 RON cheltuieli de judecată la fond,
- a menţinut celelalte prevederi ale dispoziţiei precum şi celelalte dispoziţii ale sentinţei;
- a obligat pe pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să plătească apelantei suma de 825 RON cheltuieli de judecată în apel.
Respectând îndrumările din decizia de casare, în ce priveşte identificarea cu certitudine a porţiunilor de teren din imobilul solicitat de către reclamantă pentru care se putea reţine îndeplinirea cerinţelor impuse de Legea nr. 10/2001 în vederea restituirii în natură, instanţa de apel dispus completarea probaţiunii.
Prima expertiză efectuată de expert P.I. a fost constatată nulă prin încheierea de la termenul din data de 17 februarie 2012 pentru că expertul nu a făcut dovada citării părţilor la efectuarea expertizei.
Ulterior expertul a refăcut expertiza, cu citarea părţilor, dar a schimbat numerotarea parcelelor şi suprafaţa acestora, faţă de cum erau acestea la fond.
În ce priveşte parcela 12 (renumerotată ca parcela 11) Serviciul patrimoniu şi cadastru al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca a arătat că, potrivit ortofotoplanului, acesta are destinaţia de spaţiu verde, fiind afectată destinaţiei dată de Decretul de expropriere nr. 525/1964 şi face parte din domeniul public cu această destinaţie.
Instanţa de apel a constatat că parcela menţionată mai sus nu poate fi restituită pentru destinaţia acesteia a fost stabilită la expropriere, aşa cum a precizat în scris Serviciul patrimoniu şi cadastru al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. Prin urmare, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, masurile reparatorii se stabilesc in echivalent pentru întregul imobil, după cum prevede art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
În altă ordine de idei, potrivit art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005, schimbarea destinaţiei terenurilor prevăzute în planurile urbanistice ca spaţii verzi amenajate este interzisă, prin urmare nu se poate restitui un teren grevat de această interdicţie, deoarece art. 10 alin. (2) parte finală din Legea nr. 10/2001 dispune că terenurile se restituie libere de servituti legale sau alte amenajări de utilitate publică.
În ceea ce priveşte parcela 1, instanţa a constatat că este platforma didactică a Colegiului energetic unde sunt expuse în scop didactic materiale şi echipamente destinate transportului şi distribuţiei energiei electrice, apreciind că nici această parcelă nu poate fi restituită deoarece art. 10 alin. (2) coroborat cu art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 prevede că în cazul în care pe terenul preluat în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren ramase liberă, dacă lucrările pentru care s-a dispus exproprierea nu ocupă funcţional întregul teren afectat, când masurile reparatorii se stabilesc in echivalent pentru întregul imobil.
Or, pe terenul preluat fiind edificată o construcţie nouă, a Colegiului energetic, iar parcela 1 fiind ocupată de platforma didactică a Colegiului energetic, platformă pentru care s-a dispus exproprierea, această parcelă nu poate fi restituită şi pentru că nu este liberă.
Parcela 2 este curtea şcolii, fiind destinată recreaţiei elevilor, adunărilor festive sau altor activităţi pentru procesul de învăţământ.
Această parcelă nu poate fi restituită pentru acelaşi motiv ca şi parcela 1, în baza aceloraşi texte legale indicate mai sus, fiind ocupată de curtea şcolii Colegiului energetic, curte pentru care s-a dispus exproprierea, fiind necesară procesului didactic.
Parcela 5 (parcela 5ʼ după renumerotare) este terenul de sport pe care Colegiul energetic îl foloseşte în procesul de învăţământ pentru orele de educaţie fizică şi sport, atâta timp cât acestea sunt în programa acestei unităţi de învăţământ. Pentru a construi acest teren de sport s-a dispus exproprierea, fiind necesar procesului didactic. Prin urmare, această parcelă nu poate fi restituită, pentru acelaşi raţionament ca şi la parcela 1, în baza aceloraşi texte legale.
Chiar dacă acest teren de sport este închiriat unor terţi în afara intervalului de timp necesar procesului de învăţământ, această împrejurare nu exclude destinaţia sa principală de teren de sport al Colegiului energetic pentru procesul de învăţământ pentru orele de educaţie fizică şi sport.
Parcela cu nr. top WW nu a făcut obiectul notificărilor şi nici al rejudecării.
Parcela 7 (parcela 7 şi T după renumerotare) este teren ocupat de o construcţie definitivă (parcela 7ʼ după renumerotare) executată în baza autorizaţiei de construire din 20 decembrie 1999, prin urmare nu poate fi restituit pentru că potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă.
Porţiunea de teren aparent liberă, parcela 7 din raportul de expertiză efectuat în apel, în suprafaţă de 364 mp este traversată de o linie telefonică şi o conductă de apă care constituie utilitate publică. Prin urmare nu se poate restitui acest deoarece art. 10 alin. (2) parte finală din Legea nr. 10/2001, dispune că terenurile se restituie libere de servituti legale sau alte amenajări de utilitate publică, iar reclamanta nu a indicat dacă pot fi mutate şi pe terenul cui, un terţ eventual trebuind să fie de acord cu această mutare.
Oricum acelaşi expert arată că forma parcelei este neregulată şi nu corespunde cerinţelor de urbanism.
Parcela 9 (parte din parcela 6 după renumerotare) are o suprafaţă de doar 136 mp care nu poate primi o utilitate economică şi nu corespunde cerinţelor de urbanism. Or, dacă se restituie dreptul de proprietate trebuie ca persoana îndreptăţită să se bucure de plenitudinea acestui drept iar nu de o folosinţă şi destinaţie mai mult decât limitată a acestuia.
Aceiaşi este situaţia cu parcela 10 (parte din parcela 6 după renumerotare) care având o suprafaţă de doar 347 mp, nu poate primi o utilitate economică. Această parcelă nu corespunde cerinţelor de urbanism, ca suprafaţă şi dimensiunea laturilor. Or, dacă se restituie dreptul de proprietate trebuie ca persoana îndreptăţită să se bucure de plenitudinea acestui drept iar nu de o folosinţă şi destinaţie limitată a acestuia.
Faţă de cele reţinute mai sus, instanţa de apel a dispus acordarea către reclamantă de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi pentru cota de 1/2 parte ce a aparţinut proprietarului tabular Z.G. şi pentru cota de 1/2 ce a aparţinut I.B.
În temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ., instanţa de apel a obligat pe pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să plătească reclamantei suma de 1100 RON cheltuieli de judecată la fond reprezentând onorariu avocat şi expert şi suma de 825 RON reprezentând onorariu expert potrivit chitanţelor de la dosarul de rejudecare.
Împotriva acestei decizii, pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurentul pârât susţine că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că se află în culpă procesuală, obligându-l să plătească reclamantei suma de 1.100 RON, reprezentând cheltuielile de judecată la fond, constând în onorariu de avocat şi expert, cât şi la plata sumei de 825 RON, reprezentând cheltuielile de judecată din apel, constând în onorariu expert.
Susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţiale ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, utilizând drept criterii de apreciere elemente precum valoarea pricinii, proporţionalitatea onorariului cu volumul de munca presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului. Arată că, raportând dispoziţiile legale menţionate şi la condiţiile concrete ale cauzei, se impune reducerea cuantumului onorariului de avocat şi de expert puse în sarcina sa cu titlu de cheltuieli de judecată.
De asemenea, arată că instanţa de apel a făcut abstracţie de dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 492 din 08 iunie 2006, publicată în M. Of. nr. 583/05.07.2006, în care s-a reţinut că prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil. Mai susţine că în sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Analizând recursul pârâtului, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Prevederile art. 274 C. proc. civ. au ca temei culpa procesuală a părţii care cade în pretenţii.
Prin excepţie de la regula instituită prin art. 274 C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
În aplicarea art. 274 C. proc. civ., există culpa procesuală a pârâtului care atrage obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, întrucât derularea litigiului a fost determinată de atitudinea acestuia care nu a recunoscut, în condiţiile arătate, pretenţiile reclamantului, astfel încât pârâtul trebuie să suporte consecinţele adoptării unei hotărâri defavorabile.
Nefondată este şi critica vizând aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Împrejurarea că legiuitorul permite instanţei, prin dispoziţiile legale menţionate, să diminueze cheltuielile de judecată reprezentate de onorariile avocaţilor nu presupune ca instanţa să uzeze de această facultate în mod discreţionar. O atare măsură trebuie să fie justificată prin motive temeinice, simpla solicitare a părţii căzute în pretenţii nefiind de natură a constitui un asemenea motiv.
Prin urmare, solicitarea recurentului pârât de a se dispune diminuarea cheltuielilor de judecată, stabilite în sarcina lui prin decizia instanţei de apel, nu poate fi primită în condiţiile în care acesta nu relevă vreun motiv temeinic de natură să conducă la concluzia că suma stabilită ar fi nepotrivit de mare faţă de circumstanţele concrete ale litigiului şi că partea care a câştigat procesul şi-ar fi exercitat abuziv dreptul de a obţine de la adversar suma pe care a plătit-o cu titlu de onorariu de avocat.
Referitor la onorariul de expert, acesta nu poate fi modificat de către instanţă, după cum rezultă din dispoziţiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., iar faptul că expertizele efectuate în cauză au profitat reclamantei nu înseamnă că aceasta trebuie să suporte, în final, plata lor.
Persoana care urmează să suporte, în cele din urmă, cheltuielile de judecată efectuate în proces este determinată de soluţia dată în litigiul respectiv.
Atât timp cât reclamanta a câştigat procesul, pârâţii fiind părţi căzute în pretenţii în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la cererea reclamantei, efectuată în cauză, ei trebuie să suporte cheltuielile avansate de aceasta în proces.
Invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 492 din 08 iunie 2006, publicată în M. Of. nr. 583/05.07.2006, precum şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului vine în sprijinul soluţiei instanţei de apel, aceasta apreciind că onorariul avocaţial şi de expert constituie o cheltuială necesară, în limita unui cuantum rezonabil.
Din perspectiva celor reţinute mai sus, instanţa de apel în mod corect a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
În raport de considerentele prezentate, decizia instanţei de apel este legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză, fiind nefondat, va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 23/A din 16 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7685/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6588/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
