ICCJ. Decizia nr. 708/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 708/2012
Dosar nr. 5870/1/2011
Şedinţa publică de la 15 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia comercială nr. 41/2011 pronunţată la data de 4 mai 2011 de Curtea de Apel Alba lulia în Dosarul nr. 4622/85/2007 a fost respinsă excepţia lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active a apelantei S.C I.S.R. invocată de intimata S.I.F. T. S.A
A fost admis apelul declarat de reclamanta SC I.S.K.L. Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 1142/C/2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 4622/85/2007 şi, în consecinţă:
A fost schimbată sentinţa atacată în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC I.S.K.L. împotriva pârâţilor A.V.A.S. Bucureşti, S.I.F. T. SA Braşov, S.C B. SA Sibiu, Ş.C. şi SC I.C. SA Sibiu şi, în consecinţă:
S-a constat nulitatea actului de cesiune nr. 243/838/01 din 1 septembrie 2007 încheiat între pârâtele A.V.A.S. Bucureşti (fostă F.P.S.) şi S.I.F. T. SA.
S-a constat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare din 22 decembrie 1998 încheiat între pârâtele S.I.F. T. SA şi S.C. B. SA.
S-a constat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare din 22 decembrie 1998 încheiat între pârâţii S.I.F. T. S.A şi Ş.C.
S-a constat nulitatea contractului de cesiune încheiat la 9 noiembrie 2000 între pârâţii Ş.C. şi SC B. S.A Sibiu.
S-a dispus restabilirea situaţiei anterioare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin acţiunea comercială înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. 4622/85/2007, precizată ulterior, reclamanta I.S.K.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii A.V.A.S., S.I.F. T. Braşov, B. SA Sibiu, Ş.C. şi SC I.C. SA Sibiu:
- să se constate nulitatea absolută a Actului de cesiune încheiat sub nr. 243/838 din 1 septembrie 2007 între A.P.A.P.S. Bucureşti şi S.I.F. T. Braşov pentru 905 acţiuni nominative ale SC I.C. SA;
-să se constate nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 83/22 decembrie 1998 încheiat între S.I.F. T. Braşov şi Ş.C. pentru 608 acţiuni a SC I.C. SA;
-să se constate nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare din 22 decembrie 1998 încheiat între S.I.F. T. Braşov şi SC B. Sibiu pentru un număr de 965 acţiuni;
-să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune încheiat la 9 noiembrie 2000 între pârâţii B. SA Sibiu şi Ş.C.;
-să se dispună restabilirea situaţiei anterioare încheierii acestor acte.
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 1644/2005, a respins acţiunea reclamantei, reţinând existenţa autorităţii de lucru judecat raportat la constatarea valabilităţii contractului de cesiune nr. 243/838/1997 prin sentinţa nr. 2278/C/2003 pronunţată de aceiaşi instanţă, rămasă irevocabilă.
Prin Decizia nr. 59/A/2006, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul reclamantei şi a desfiinţat sentinţa apelată, trimiţând cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal, reţinând în considerente că, faţă de precizarea de acţiune a reclamantei, este necesară verificarea încălcării de către pârâtele A.V.A.S. Bucureşti şi S.I.F. T. Braşov a prevederilor imperative ale Legii nr. 12/1997, O.G. nr. 37/1997 şi H.G. nr. 127/1997, nemaifiind susţinut motivul din acţiunea introductivă privind încălcarea dreptului de preemţiune al reclamantei la cumpărarea restului acţiunilor al SC I.C. SA, motiv invocat prin acţiunile soluţionate prin hotărârile invocate ca temei al admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Decizia nr. 59 din 7 aprilie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 2095 din 31 mai 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, care a respins recursul pârâtei S.I.F. T. Braşov.
Prin sentinţa civilă nr. 142/2008, Tribunalul Sibiu a respins excepţia prescripţiei invocată de pârâta A.V.A.S., respingând şi acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa aceasta sentinţă, tribunalul a reţinut că SC I.C. SA, divizată din SC A. SA, urma acelaşi regim de privatizare, iar cota de capital social destinată privatizării cu titlu gratuit era de 60 %, evident din cota deţinută de F.P.S., pârâta S.I.F. T. Braşov optând să păstreze în portofoliu un pachet de acţiuni în această limită.
S-a mai arătat că, nefiind consumată toată cota de capital social deţinută iniţial de societatea de investiţii financiare, ordinea de prioritate a fost respectată, raportat şi la modul de rezolvare impus la pct. 3 din Anexa 4 a Normelor Metodologice aprobate cu H.G. nr. 12/1997, actul de cesiune a fiind întocmit în conformitate cu procedurile impuse de normele de regularizare, nefiind aplicabilă sancţiunea nulităţii absolute.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei atacate cu consecinţa admiterii acţiunii precizate.
Decizia comercială nr. 30/A/2009 prin care Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul reclamantei şi a modificat sentinţa nr. 1142/C/2008 a Tribunalului Sibiu în sensul admiterii acţiunii reclamantei şi constatării nulităţii absolute a actelor contestate a fost casată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, în urma admiterii recursului declarat de intimatele S.I.F. T. şi A.V.A.S., prin Decizia nr. 960/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cu ocazia rejudecării apelului, a fost administrată proba cu expertiză contabilă.
Asupra apelului, după deliberare, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 58/1991, privatizarea societăţilor comerciale s-a realizat prin transferul gratuit al unei părţi din acţiunile statului şi prin vânzarea acţiunilor rămase după transfer, în condiţiile acestei legi, transferul gratuit având loc pe calea distribuirii de certificate de proprietate.
Gestionarea, în numele statului sau al autorităţilor administraţiei publice locale, după caz, a acţiunilor sau părţile sociale aferente întregului capital social al societăţilor comerciale rezultate din transformarea unor regii autonome prin hotărâri ale Guvernului sau prin decizii ale autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a acţiunilor sau părţilor sociale deţinute de către stat la societăţile comerciale, rămase după transferul unor părţi sociale sau al unor pachete de acţiuni emise de aceste societăţi comerciale s-a realizat, în condiţiile art. 24 din actul normativ sus-menţionat, de către Fondul Proprietăţii de Stat.
Accelerarea privatizării a fost prevăzută prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 55/1995, urmând a se face prin transferul efectiv şi cu titlu gratuit, către cetăţenii români îndreptăţiţi, al acţiunilor aferente cotei de 30 % din capitalul social al societăţilor comerciale cu capital de stat, denumite în continuare societăţi comerciale, cât şi prin vânzarea acţiunilor emise de aceste societăţi.
Pârâta SC I.C. SA s-a înfiinţat, în urma divizării SC A. SA Sibiu, societate înscrisă în lista societăţilor comerciale supuse privatizării conform Legii nr. 55/1995, listă anexă la H.G. nr. 626/1995 care prevedea un procent maxim de transfer gratuit în cazul acestei societăţi de 60 %.
Împrejurarea că, în conformitate cu prevederile Cap. IV ind. l, art. 36 ind. l din H.G. nr. 473/1996, capitalul social aferent societăţilor comerciale rezultate în urma divizării sau fuziunii unor societăţi comerciale înscrise în lista aprobată prin H.G. nr. 626/1995, cu modificările şi completările ulterioare, urmează regimul de privatizare stabilit pentru societăţile comerciale din care provin nu justifica faptul că, în fapt, cota destinată direct transferului cu titlu gratuit ar fi în cazul SC I.C. SA de 60 %, fără a se impune reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 55/1995 care definesc cerinţele efectuării acestui transfer în limita procentului maxim.
Astfel, atât prevederile art. 1 alin. (1), cât şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 55/1995 stabilesc expres care este cota din capitalul social al societăţilor comerciale supuse privatizării destinată transferului cu titlu gratuit al acţiunilor către cetăţenii români îndreptăţiţi, respectiv, cea de 30 %, posibilitatea ca la nivelul unei societăţi comerciale schimbul de acţiuni să se poată efectua până la limita a 60 % din valoarea capitalului social existent fiind reglementată de art. 3 alin. (3) din lege, doar în situaţia formulării unei cereri în acest sens.
În fapt, din cota de 30 % din capitalul social al SC I.C. SA de 3016 acţiuni, alocată de fostul F.P.S. către F.P.P. transformat, în baza Legii nr. 133/1996 în S.I.F. T., au fost au subscrise gratuit de către populaţie doar un număr de 237 acţiuni, pentru acestea efectuându-se operaţiunea de schimb de acţiuni contra carnete cu certificate de proprietate şi/sau cupoane nominative de privatizare.
Contrar susţinerilor intimatei S.I.F. T., diferenţa de procent de 22,149 % din capital rămas nesubscris nu i-a revenit de drept în proprietate, din conţinutul lit. b) al art. 7 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 12/1997 rezultând necesitatea de a opta pentru a deveni acţionar, în limita cotei destinate transferului cu titlu gratuit, rămasă disponibilă.
Această opţiune impusă a se realiza în scopul regularizării cotelor de capital conform art. 7 alin. (1) din actul normativ sus-menţionat, prin întocmirea unei liste care sa cuprindă menţiuni privind pe SC I.C. SA nu a fost întocmită în speţă, anterior încheierii actului de cesiune dintre F.P.S. şi S.I.F. T. din 1 septembrie 1997, aspect constatat şi în concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat de expertul B.I., expert în specialitatea contabilitate - societăţi de investiţii financiare şi alte entităţi de valori mobiliare.
Astfel, nefiind subscrisă întreaga cotă legală de 30 %, posibilitatea exprimării unei opţiuni a intimatei S.I.F. T. şi pentru diferenţa de 30 % rămasă până la atingerea procentului maxim de 60 % a fost greşit materializată prin actul de cesiune, neexistând o cerere a cetăţenilor interesaţi de acţiunile transferate gratuit.
Regularizarea parţială, conform Listei întocmite potrivit anexei 3 la normele metodologice, precum şi cea finală a portofoliului dintre F.P.S. şi S.I.F. Transilvania conform Protocolului încheiat la 15 decembrie 1998, realizate în temeiul dispoziţiilor art. 8 lit. a) şi c) din H.G. nr. 12/1997 au avut ca obiect cele 905 acţiuni ale SC I.C. SA care exced limitei procentuale a cotei de capital social destinată transferului cu titlu gratuit menţionată de pct. 3 al Anexei 4 coroborat cu art. 8 lit. b).
În condiţiile în care regularizarea şi, respectiv, cesiunea consemnată în actul nr. 243/838/01 din 1 septembrie 2007 nu au fost realizate cu respectarea Anexei nr. 4 pct. 3 şi art. 8 lit. b) din H.G. nr. 12/1997 raportat la art. 3 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 55/1995, procedura aplicată de către intimatele S.I.F. T. şi A.V.A.S. (F.P.S.) a creat premisele finalizării procesului de privatizare a SC I.C. SA cu încălcarea cerinţelor art. 7 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 55/1995.
Raportat la aceste considerente, Curtea de Apel a apreciat că s-a dovedit, în speţă, că folosirea dispoziţiilor sus-menţionate nu s-a făcut în scopul pentru care au fost edictate, constatându-se existenţa unei cauze care atrage nulitatea absolută a actului de cesiune contestat.
Efectele constatării nulităţii absolute în sensul restabilirii situaţiei anterioare încheierii actului de cesiune se răsfrâng şi asupra actelor ulterioare de vânzare - cumpărare de acţiuni ce fac obiectul acţiunii principale, fără a putea fi opusă buna credinţă a subdobanditorilor ca şi remediu al viciului reţinut.
S-a reţinut că interesul reclamantei apelante este justificat în cauză raportat la dispoziţiile art. 7 alin. (4) coroborat cu alin. (1) din Legea nr. 55/1995, acţiunile neschimbate în procesul privatizării cu titlu gratuit urmând a fi oferite spre vânzare, de către succesorul Fondului Proprietăţii de Stat, persoanelor fizice şi/sau juridice de drept privat române sau străine prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.
De asemenea, această obligaţie a Fondului Proprietăţii de Stat, in prezent A.V.A.S., este prevăzută şi de art. 12 lit. c) din H.G. nr. 12/1997 în conformitate cu care, în măsura în care în urma regularizării rămâne acţionar va trebui să ia măsuri pentru vânzarea acţiunilor deţinute potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 55/1995 şi programului de privatizare aprobat.
Având în vedere aceste aspecte, precum şi consecinţele acţiunii în constatarea nulităţii absolute promovate de reclamantă, de repunere a părţilor în situaţia anterioară, chiar cu luarea în considerare a deschiderii procedurii insolvenţei faţa de intimatele SC I.C. SA şi SC B. SA, au fost respinse ca nefondate excepţiile lipsei de interes, a lipsei calităţii procesuale active a apelantei SC I. SRL invocate de intimata S.I.F. T. SA.
Pentru motivele expuse, apreciind că apelul reclamantei este întemeiat, Curtea de Apel Alba Iulia l-a admis şi a schimbat sentinţa pronunţată de instanţa de fond în sensul admiterii acţiunii reclamantei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs intimatele S.I.F. T. şi A.V.A.S. care au solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii apelului cu consecinţa respingerii acţiunii.
Recurenta S.I.F. T. a declarat recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din 13 octombrie 2010 pronunţată de instanţa de apel prin care a fost respinsă excepţia lipsei de interes invocată în apel.
Recurenta S.I.F. T. a invocat în drept prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., respectiv împrejurarea că hotărârile nu cuprind motivele pe care se sprijină şi au fost date cu aplicarea greşită a legii, sens în care a arătat că:
Având în vedere imposibilitatea obiectivă de repunere a părţilor în situaţia anterioară, recurenta critică încheierea de şedinţă din 13 octombrie 2010 prin care a fost respinsă excepţia lipsei de interes a acţiunii.
S-a arătat, în esenţă, că interesul avut în vedere la pornirea acţiunii nu se mai justifică deoarece finalitatea urmărită prin pornirea acţiunii care face obiectul prezentului dosar nu mai poate fi atinsă. Astfel, dacă în 1997 cele 905 acţiuni reprezentau 30% din capitalul social al SC I.C. SA, în prezent acestea reprezintă doar 2,5 % din capitalul social al societăţii.
S-a învederat şi că apelanta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei determinat de intrarea societăţii în procedura simplificată a insolvenţei, iar această excepţie a fost soluţionată greşit de către Curtea de Apel.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a arătat că instanţa de apel nu şi-a exprimat punctul de vedere asupra aspectelor indicate de instanţa supremă prin decizia de casare. În aceste condiţii, recurenta a considerat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, prin Decizia nr. 960/2010 pronunţată în acest dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că instanţa de apel nu a analizat în concret motivul de nulitate constând în cauza ilicită pe care reclamanta o invocă din perspectiva prevederilor art. 966, 968 C. civ., ca încălcare sau deturnare a scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea unor norme imperative.
Faţă de această obligaţie impusă, s-a solicitat de către recurentă să se constate că instanţa de apel s-a mărginit la o singură propoziţie şi nu a precizat în ce scop au fost edictate normele respective şi nici care este cauza care atrage nulitatea absolută. Nu s-a făcut proba nesocotirii oculte a legii, prin abaterea unor dispoziţii legale de la sensul şi spiritul lor.
De asemenea, tot prin decizia de casare, instanţa supremă a reţinut că instanţa de apel nu s-a raportat la listele care au fundamentat şi validat emiterea actului de cesiune. Recurenta a solicitat instanţei supreme să constate că nici cu ocazia rejudecării instanţa de apel nu s-a raportat la aceste liste. Astfel, s-a arătat că nu se face nicio trimitere la: adresa din 12 martie 1997 a Agenţiei Naţionale pentru Privatizare, adresa din 12 martie 1997 a Institutului de Management şi Informatică, adresa S.I.F. T. din 1 iulie 1997, adresa din 4 august 1997 şi la listele anexate acestor adrese.
Recurenta a solicitat a se constata că lista din 6 august 1997 cuprinde 306 societăţi la care S.I.F. T. a optat să aibă calitatea de cesionar, iar la poziţia 247 se regăseşte SC I.C. SA, ceea ce denotă că aceasta nu a fost singura societate la care F.P.S., în calitate de cedent, cedează acţiuni către S.I.F., în cadrul procesului de regularizare.
Recurenta a invocat în drept şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii. S-a solicitat să se constate că toată motivarea instanţei de apel are la bază coroborarea dispoziţiilor Normelor Metodologice aprobate prin H.G. nr. 12/1997, care trasează regimul juridic al regularizării cotelor de capital social, cu prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 55/1995.
Instanţa a ajuns la concluzia nelegalităţii cesiunii printr-o greşită interpretare şi aplicare a legii, deoarece art. 3 alin. (3) din Legea nr. 55/1995 nu reglementează regimul juridic al regularizării cotelor de capital social, ci se referă strict la schimbul de acţiuni contra certificatelor cetăţenilor, schimb care, la nivelul unei societăţi comerciale, în funcţie de cerere, se poate efectua până la limita a 60 % din valoarea capitalului social existent. Mai mult chiar, textul nu este unul restrictiv ci permisiv, care lasă cetăţenilor posibilitatea, dacă sunt interesaţi, să subscrie până la limita maximă alocată transferului cu titlu gratuit de 60 % din capitalul social.
În concluzie, s-a arătat că instanţa de apel a reţinut, prin aplicarea greşită a legii, că S.I.F.-urile nu puteau opta în mod legal să preia în portofoliu, cota de 30 % deţinuta de F.P.P. şi destinată transferului cu titlu gratuit, chiar dacă nu s-a înregistrat o suprasubscriere.
De asemenea, s-a susţinut ca diferenţa de procent de 22,149 % din capitalul rămas nesubscris a revenit de drept în proprietatea recurentei, confonn pct. 3 al anexei 4 coloana 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 12/1997.
Recurenta a învederat şi că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii în ceea ce priveşte administrarea şi aprecierea probelor. încălcând dreptul recurentei la apărare, instanţa de apel a refuzat efectuarea unei alte expertize sau refacerea ei.
În ceea ce priveşte proba cu expertiză, recurenta a arătat că nu a fost respectată decizia instanţei supreme în sensul că, deşi s-a dispus efectuarea unei expertize financiare de către un expert în materia tranzacţii imobiliare, expertiza a fost efectuată de un expert contabil. Pe de altă parte, au fost încălcate prevederile art. 208 C. proc. civ. nefiind citate toate părţile la efectuarea expertizei. Mai mult decât atât, deşi din expertiză a reieşit că ar fi utile cauzei anumite înscrisuri şi liste, iar acestea au fost depuse la dosar, instanţa le-a ignorat complet.
Recurenta a invocat şi încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ.
Referitor la constatarea nulităţii actelor încheiate ulterior contractului de cesiune, s-a solicitat să se constate că şi sub acest aspect, decizia instanţei de apel este nelegală, nefiind motivată, iar instanţa de apel a ajuns la soluţia pronunţată printr-o greşită aplicare a legii şi a principiilor de drept.
Astfel, actul de cesiune încheiat între F.P.S. şi S.I.F. T., în cadrul procesului de regularizare a cotelor de capital a avut ca obiect cesiunea unui număr de 905 acţiuni şi deci, o eventuală nulitate a actelor ulterioare, se putea constata numai în limita acestui număr de acţiuni.
De asemenea, din motivarea hotărârii recurate nu se poate stabili dacă cele 905 acţiuni, au fost înstrăinate printr-un singur act sau prin ambele acte ulterioare. Instanţa de apel nu a ţinut cont nici de excepţia subdobânditorului de bună credinţă, care contribuie la asigurarea stabilităţii circuitului juridic civil al actelor.
Recursul a fost legal timbrat.
Prin memoriul de recurs depus de recurenta A.V.A.S., în termen legal, s-a solicitat modificarea deciziei comerciale atacate şi respingerea apelului declarat de SC I. SRL Sibiu.
Recurenta a invocat argumente care se circumscriu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanţa a pronunţat o hotărâre cu greşita interpretare şi aplicare a legii.
Recurenta a reiterat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune arătând că actele pe care le analizează instanţa au fost întocmite sub incidenţa Legii nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare şi a Legii nr. 58/1991 privind privatizarea societăţilor comerciale, acte normative care au fost abrogate; în conformitate cu dispoziţiilg art. 44 din$OU.G. nr. 88/1997. Chiar facă legea sub imperiull căreia s-a încheiat actul juridic este abrogată, instanţa este ţinută să analizeze actul raportat la cadrul legislativ existent la acel moment, în aplicarea principiului tempus regit actum;
Având în vedere dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 137/2002, cu caracter de normă de procedură, fără a încălca principiul neretroactivitaţii în timp, recurenta a apreciat că în prezenta cauză acesta este pe deplin incident, iar dreptul material la acţiune este prescris.
Pe fond, cu privire la dispoziţiile invocate ca fiind încălcate, s-a învederat instanţei că acestea reglementează o procedură a cărei încălcare poate fi sancţionată cel mult cu o nulitate relativă.
Recurenta a arătat că dreptul de preemţiune este un drept conferit de lege în cazuri speciale, iar sancţiunea nulităţii absolute a contractului încheiat cu nerespectarea dreptului de preemţiune este prevăzută doar de Legea nr. 54/1998. Dreptul de prioritate la cumpărare ar fi operat doar în condiţiile în care proprietarul (fost F.P.S.) ar fi hotărât vânzarea unui pachetului de acţiuni. In speţă, între F.P.S. şi S.I.F. nu a fost încheiat un contract de vânzare - cumpărare acţiuni în condiţiile prevăzute de legislaţia privatizării, în schimbul unei sume de bani, ci o regularizare, prevăzută de lege, a cotelor de capital.
Regularizarea/compensarea a operat legal în baza H.G. nr. 12/1997, F.P.S. cedând prin compensare cu acţiuni la alte societăţi comerciale cota de 30 % din acţiuni. S-au invocat şi prevederile anexei 4 la H.G. nr. 12/1997.
Conform art. 86 din O.U.G. nr. 51/1998, recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru şi de la plata timbrului judiciar.
Prin întâmpinare, intimata SC I. SRL. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate arătând, în esenţă, că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este motivată şi a fost dată cu aplicarea corectă a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 55/1995.
Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
Referitor la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, se constată că instanţa de apel a soluţionat în mod corect această problemă, având în vedere faptul că, în promovarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic, are calitate procesuală activă orice persoană interesată, în această materie calitatea procesuală activă şi interesul în promovarea acţiunii confundându-se. Altfel spus, dacă partea are interes, atunci are şi calitate procesuală în exercitarea acestui tip de acţiuni.
Înalta Curte reţine că reclamanta justifică legitimarea de a declanşa demersul judiciar, acesta rezultând din calitatea sa de acţionar al SC I.C. SA şi din interesul pe care aceasta îl afirmă, interes care este legat de transferul patrimonial operat prin actele juridice pe care le contestă.
În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la deschiderea procedurii insolvenţei, se constată că aceasta operează nu faţă de societatea reclamantă, ci faţă de SC I.C. SA, iar în prezent procedura nu este finalizată. De asemenea, susţinerile recurentei referitoare la majorările succesive de capital social exced obiectului prezentei cauze, nefiind supuse unui control de legalitate de către instanţa supremă.
Înalta Curte reţine şi că, pe de-o parte, recurenta S.I.F. T. nu a contestat existenţa interesului şi, respectiv a calităţii procesuale active a reclamantei la promovarea acţiunii şi în momentul promovării căii de atac a apelului împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat fondul cauzei în primă instanţă, iar, pe de altă parte, că rejudecarea apelului s-a realizat în limitele Deciziei de casare nr. 960 din 9 martie 2010 a acestei instanţe.
De altfel, în mod corect, în motivarea respingerii excepţiilor invocate de recurentă, instanţa de apel a invocat prevederile art. 12 din H.G. nr. 12/1997 şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 55/1995.
Referitor la motivele de recurs prin care se invocă nerespectarea dispoziţiilor deciziei de casare, Înalta Curte reţine că instanţa de apel, respectând îndrumările instanţei supreme, a dispus efectuarea în cauză a unei expertize în specialitatea contabilitate, faţă de răspunsul M.J. în sensul că în baza de date a instituţiei nu există experţi cu specialitatea „tranzacţii mobiliare"; (fila 284 dosar).
Împrejurarea invocată de recurentă care se referă la încălcarea dispoziţiilor legale în materia convocării la efectuarea expertizei nu poate fi reţinută de înalta Curte întrucât din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că recurenta a fost reprezentată la data efectuării expertizei, astfel că, în mod corect, Curtea de Apel a reţinut că aceasta nu a suferit nicio vătămare.
În ceea ce priveşte pretinsa vătămare suferită de A.V.A.S., prin încălcarea dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ., invocată de recurenta S.I.F. T., aceasta nu poate fi reţinută în lipsa unei critici concrete în acest sens formulată de însăşi recurenta A.V.A.S.
Încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. nu poate fi, de asemenea, reţinută, întrucât textul evocat se referă la rolul judecătorului de a interveni în cursul procedurii atunci când se produc dezechilibre de natură procesuală care pot împiedica aflarea adevărului în cauza dedusă judecăţii, ceea ce nu este cazul în speţă.
Rolul activ al instanţei nu poate constitui un substitut al acesteia în rolul unei părţi, prin apărarea intereselor sale, întrucât procesul civil este un proces al intereselor private, guvernat de principiul disponibilităţii.
Ceea ce încearcă recurenta S.I.F. T. să critice în recurs este modul în care instanţa de apel a evaluat probatoriile administrate, formulând, de fapt, o critică de netemeinicie a hotărârii.
Aceasta nu poate face obiect al analizei instanţei de recurs întrucât, în actuala reglementare, în recurs se pot formula numai critici de nelegalitate a hotărârilor atacate, cu excepţia situaţiei în care hotărârea pronunţată de instanţa de fond este supusă numai recursului.
De asemenea, se va reţine şi că instanţa de apel este suverană în aprecierea concludentei, utilităţii şi pertinenţei probelor, iar împrejurarea că aceasta a apreciat că, în cauză, completarea la raportul de expertiză aduce lămuriri asupra celor solicitate nu evidenţiază niciun aspect de nelegalitate a deciziei recurate.
Revenind la critica deciziei din perspectiva nerespectării de către instanţa de apel a deciziei de casare, Înalta Curte reţine că, din considerentele hotărârii apelate, rezultă că au fost avute în vedere de instanţă Listele întocmite conform Anexei 3 la normele metodologice, precum şi cea finală a portofoliului dintre F.P.S. şi S.I.F. T., acestea constituind, de altfel, şi obiect al verificărilor efectuate de către expertul B.I.
De asemenea, din ansamblul argumentelor prezentate în motivarea deciziei reiese că instanţa de apel a analizat cauza de nulitate a actului de cesiune încheiat între A.V.A.S. şi S.I.F. T., conchizând că regularizarea şi respectiv cesiunea nu au fost realizate cu respectarea Anexei nr. 4 pct. 3 şi art. 8 lit. b) din H.G. nr. 12/1997 raportat la art. 3 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 55/1995, în cauză dovedindu-se că folosirea dispoziţiilor legale menţionate nu s-a făcut în scopul pentru care au fost edictate.
Prin urmare, Curtea de Apel, pe de-o parte, a respectat îndrumările deciziei de casare, iar pe de altă parte, şi-a îndeplinit şi obligaţia de motivare a hotărârii, procedând la un examen efectiv al probatoriilor administrate şi prezentând argumentele care au format convingerea instanţei.
Criticile formulate de recurenta A.V.A.S. referitoare la soluţionarea greşită a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune vor fi respinse ca neîntemeiate întrucât, în opinia Înaltei Curţi, termenul de prescripţie special, de o lună, prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002, nu se aplică în cauză, deoarece prin acţiune nu se tinde la valorificarea unui drept prevăzut de această lege sau de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea.
De asemenea, motivele de recurs care privesc nerespectarea dreptului de preempţiune sau interpretarea acestuia ca drept de prioritate la cumpărare, invocate de recurenta A.V.A.S., nu pot fi primite faţă de împrejurarea că, prin precizarea acţiunii, reclamanta nu a mai susţinut motivul de nulitate invocat în acţiunea iniţială, respectiv încălcarea dreptului său de preemţiune la cumpărarea restului acţiunilor SC I.C. SA, ci a invocat fraudarea legii.
Se constată, deci, că instanţele care au soluţionat cauza nu au analizat contractul de cesiune din perspectiva nelegalităţii evocată de recurentă.
Chiar dacă instanţa de recurs ar considera că recurenta este îndrituită să critice hotărârea din acest punct de vedere, se va reţine că natura dreptului de preemţiune nu este cea pretinsă de A.V.A.S., acest drept fiind de fapt un drept de prioritate al reclamantei, stabilit prin voinţa părţilor, aşa cum rezultă din prevederile art. 7.7 din contractul de vânzare - cumpărare acţiuni.
Astfel, în sarcina vânzătorului s-a instituit o obligaţie contractuală, corelativă dreptului cumpărătorului şi nu o posibilitate, aşa cum susţine recurenta.
Critica de nelegalitate formulată de S.I.F. T. are la bază împrejurarea că dispoziţiile legale incidente au fost interpretate greşit, întrucât acestea nu limitează procentul de acţiuni pe care S.I.F.-ui putea să îl deţină la o societate cu capital de stat.
În opinia Înaltei Curţi, regularizarea cotelor de capital între cele două fonduri trebuia să se limiteze la cota rămasă disponibilă de 30 %.
În mod corect s-a stabilit de către instanţa de apel că, în condiţiile în care nu a existat o cerere care să depăşească procentul de 30 %, nu erau îndeplinite condiţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 55/1991 care să justifice încheierea unei cesiuni pentru încă o cotă de 30 % din acţiunile societăţii comerciale.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în apel de către expertul contabil B.I. rezultă că s-a subscris un procent de 7,85 %, respectiv un număr de 237 acţiuni, nefiind depăşită cota procentuală de 30 % destinată transferului cu titlu gratuit din capitalul unei societăţi comerciale.
În cauză, s-a reţinut în mod corect de către Curtea de Apel că regularizarea şi cesiunea nu au fost realizate cu respectarea Anexei nr. 4 pct. 3 şi art. 8 lit. b) din H.G. nr. 12/1997 raportat la art. 3 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 55/1995, faţă de situaţia de fapt reţinută de instanţă prin coroborarea probelor administrate în cauză.
În consecinţă, susţinerile recurentelor în sensul că diferenţa de procent ar fi revenit de drept în proprietatea S.I.F. T. este contrazisă de interpretarea sistematică a textelor legale supuse analizei de către instanţa de recurs.
Împrejurarea invocată de recurenta S.I.F. T. în sensul că instanţa de apel nu s-a raportat la adresele din 12 martie 2007, din 1 iulie 1997 şi din 4 august 1997 la care au fost ataşate listele societăţilor comerciale la care S.I.F. a optat pentru a deveni acţionar, respectiv cesionar sau cedent, nu poate fi primită ca o critică de nelegalitate a hotărârii. Astfel, pe de-o parte, instanţa de apel, aşa cum s-a arătat mai sus, s-a conformat deciziei de casare, referindu-se la listele întocmite conform anexei 3 la Normele Metodologice, iar, pe de altă parte, critica modului de apreciere a probelor nu mai poate fi examinată de către instanţa de recurs odată cu abrogarea pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ.
Şi critica recurentei referitoare la nelegalitatea deciziei instanţei de apel în ce priveşte constatarea nulităţii actelor încheiate ulterior contractului de cesiune este apreciată ca fiind neîntemeiată.
O primă observaţie a Înaltei Curţi vizează faptul că instanţele de judecată nu au fost sesizate cu o cerere referitoare la identificarea celor 907 acţiuni care au făcut obiectul cesiunii.
Nici principiul ocrotirii bunei credinţe a subdobânditorilor, invocat de recurenta S.I.F. T., nu îşi găseşte aplicarea în cauză întrucât actele subsecvente au fost anulate ca urmare a anulării actului principal, iar acest principiu nu a fost invocat de către terţii cumpărători. În consecinţă, nu se poate reţine interesul de a fi invocat chiar de partea care a încălcat reglementarea legală.
Faţă de considerentele expuse pe larg mai sus, constatând că nu subzistă motive du nelegalitate a hotărârilor recurate care să atragă modificarea acestora, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) alin. (1) C. proc. civ., va respinge recurstrile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respioge recursul declarat de pârâta A. V.A.S. Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 41/2011 din 4$mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de pârâta S.I.F. T. SA Braşov împotriva Deciziei comerciale nr. 41/2011 din 4 mai 2011 şi a încheierii din 13 octombrie 2010, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 15/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7/2012. Civil → |
|---|
