ICCJ. Decizia nr. 256/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia civilă nr. 256/2012

Dosar nr. 2053/1/2012

Şedinţa publică de la 21 mai 2012

Asupra recursului de faţă, constată următoarele;

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru judecători sub nr. 6/J/2011, Comisia de disciplină pentru judecători a solicitat secţiei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună aplicarea uneia din sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtei M.F., judecător în cadrul Judecătoriei Răcari, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare constând în exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă şi nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor, prevăzute de art. 99 lit. h) teza I şi lit. m) din acelaşi act normativ.

În motivarea acţiunii disciplinare s-a susţinut, în esenţă, că, în instrumentarea dosarelor având ca obiect pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, pârâta judecător a încălcat mai multe norme imperative de procedură civilă, cu consecinţa diminuării patrimoniului vânzătorilor pârâţi.

Totodată, s-a arătat că au fost încălcate dispoziţiile procedurale şi regulamentare privind modalitatea de soluţionare a cererilor de preschimbare a termenelor de judecată, sub aspectul primirii acestora, al repartizării aleatorii a dosarelor, al stabilirii termenelor, al continuităţii completului de judecată, al pronunţării, redactării şi comunicării hotărârilor, ori al punerii în executare a hotărârilor civile.

În drept, comisia de disciplină pentru judecători şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 98-101 din legea sus-menţionată şi art. 44-46 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În baza materialului probator administrat în timpul efectuării cercetării disciplinare, precum şi ulterior de către Secţie în mod nemijlocit, s-au reţinut cele ce urmează.

La data de 13 aprilie 2011, urmare verificărilor efectuate în cadrul controlului privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de conducere ce decurg din legi şi regulamente pentru asigurarea bunei funcţionări a instanţei, a calităţii corespunzătoare a serviciului, de către judecătorii cu funcţii de conducere, la Judecătoria Răcari, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu cu privire la nerespectarea dispoziţiilor procedurale şi regulamentare privind modalitatea efectivă de soluţionare a cererilor de preschimbare a termenelor de judecată, de către pârâta judecător M.F., iar prin rezoluţia din 12 mai 2011, Comisia de disciplină pentru judecători a dispus cercetarea disciplinară a acesteia.

Totodată, prin memoriile adresate atât Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, remise spre competentă soluţionare Inspecţiei Judiciare, petiţionarul B.T. a relatat circumstanţele în care numiţii B.C., B.D.M. au intrat în posesia imobilului ce a aparţinut numitei K.M., arătând totodată că aceasta din urmă nu a fost prezentă la Judecătoria Răcari la soluţionarea Dosarului nr. 3210/284/2009.

Petiţionarul a arătat că hotărârea din dosarul sus-menţionat, a fost pronunţată de pârâta judecător M.F. „în mod fraudulos, la aceste manopere frauduloase contribuind în mod esenţial instanţa de judecată”.

Astfel cum rezultă din considerentele sentinţei civile nr. 3714 din 6 mai 2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, între reclamanţii B.T. şi B.A. şi pârâta K.M. s-a încheiat la data de 20 iunie 2009, un contract de întreţinere, prin care cei dintâi s-au obligat să asigure pârâtei întreţinere pe tot timpul vieţii, iar în schimbul acestei obligaţii, pârâta s-a obligat să le transmită dreptul de proprietate asupra imobilului garsonieră situat în Bucureşti, strada Ghirlandei.

Reclamanţii au mai arătat că în jurul datei de 19 august 2009, pârâta a dispărut de la domiciliu şi nu a mai dorit să primească întreţinerea din partea acestora; totodată, reclamanţii au menţionat că au depus toate demersurile legale pentru a presta întreţinerea datorată pârâtei, însă aceasta nu a mai fost de acord să o primească în temeiul clauzelor stipulate în contract.

În consecinţă, reclamanţii au solicitat instanţei a se constata că sunt puşi în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale, motiv pentru care au formulat acţiune prin care au solicitat transformarea obligaţiei de întreţinere în natură (asumată iniţial de reclamanţi) în obligaţie de plată a sumei de 500 lei lunar către pârâtă, acţiunea fiind admisă de către Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

Între timp, la data de 3 septembrie 2009 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Răcari, sub nr. 3210/284/2009, cererea formulată de reclamanta B.D.M., (domiciliată în comuna Joiţa, judeţul Giurgiu) în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă, K.M. (domiciliată în Bucureşti, sector 6) prin care s-a solicitat să se constate că, la data de 15 iulie 2009, a intervenit o promisiune de vânzare - cumpărare cu privire la imobilul menţionat anterior, în schimbul preţului de 5.000 lei, achitat integral.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu este indicată adresa imobilului cu privire la care s-a solicitat constatarea intervenirii vânzării - cumpărării.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a menţionat că, la data de 15 iulie 2009, între părţi ar fi intervenit o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare, materializată într-un înscris sub semnătură privată, iar ulterior pârâta a refuzat să se prezinte la notariat în vederea autentificării actului, în termenul de 30 de zile stabilit de părţi.

Înscrisul sub semnătură privată a fost încheiat la Cabinetul Individual de Avocatură P.D., cu sediul în oraşul Răcari, judeţul Dâmboviţa, fără a se preciza nici în acest înscris unde anume este situat imobilul.

În drept, cererea reclamantei s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 şi art. 111 C. proc. civ.

Cererea a fost calificată drept „hotărâre care ţine loc de act autentic”, fiind repartizată aleatoriu completului C3, al cărui titular este pârâta judecător, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 7 octombrie 2009.

Prin rezoluţia preşedintelui de complet, menţionată la primirea cererii de chemare în judecată, s-a dispus citarea părţilor, precum şi achitarea taxei de timbru în cuantum de 750 lei şi 5 lei timbru judiciar.

Citativul a fost emis la data de 4 septembrie 2009, fără a se proceda şi la emiterea citaţiilor pentru termenul de judecată stabilit.

La dosar există copii ale actelor de identitate ale reclamantei şi pârâtei şi o declaraţie a pârâtei prin care arată că, în împrejurări necunoscute, a pierdut originalele contractului de vânzare - cumpărare nr. x/1993 şi procesul - verbal de predare - primire a locuinţei.

La data de 29 septembrie 2009, reclamanta B.D.M., prin avocat, a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecată, arătând în motivarea acesteia că „îi este necesar în vederea întocmirii documentaţiei cadastrale”.

Cererea de preschimbare a termenului de judecată nu are aplicată ştampila judecătoriei, purtând doar rezoluţia de primire a pârâtei judecător şi următoarele menţiuni: „Pr. 29 sept. 2009; T. 29 sept. 2009; TC părţi”.

La dosar există chitanţa de plată a taxei de timbru în cuantum de 411 lei, sumă mai mică decât cea stabilită prin rezoluţie.

Prin încheierea de şedinţă a camerei de consiliu din 29 septembrie 2009, termenul de judecată stabilit prin repartizare aleatorie a fost preschimbat pentru aceeaşi dată.

Din partea introductivă a încheierii prin care s-a soluţionat cererea de preschimbare a termenului de judecată, rezultă că, deşi părţile au fost prezente, nu li s-a acordat cuvântul cu privire la cererea de preschimbare.

La aceeaşi dată, 29 septembrie 2009, pârâta judecător a pronunţat şi redactat sentinţa civilă nr. 2508, în care se menţionează că la soluţionarea cauzei au fost prezente atât reclamanta, asistată de avocat P.D., cât şi pârâta, că a fost administrat un interogatoriu din oficiu pârâtei cu privire la vânzarea - cumpărarea imobilului, achitarea preţului şi imposibilitatea prezentării la notariat în vederea autentificării actului, „având o vârstă înaintată”; prin hotărârea astfel pronunţată, acţiunea reclamantei fiind admisă integral.

Tot în ziua de 29 septembrie 2009, părţile au formulat cereri de renunţare la orice cale de atac.

Prin cererile înregistrate la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti la data de 10 martie 2010 şi pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 17 martie 2010, reclamanta B.D.M. a formulat plângere împotriva încheierii nr. 411216/2009, prin care a fost respinsă cererea sa de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului.

Prin sentinţa civilă nr. 4508 din 3 iunie 2010 s-a respins excepţia inadmisibilităţii plângerii, invocată de intimaţii B.T. şi B.A. ca neîntemeiată; s-a anulat încheierea nr. 411216/2009, pronunţată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 6 Bucureşti şi s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în strada Ghirlandei, Bucureşti, în favoarea numitei B.D.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel intimaţii B.T. şi B.A., apel înregistrat la Tribunalul Bucureşti la data de 23 iulie 2010, prin care au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii plângerii ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 98/ A din 15 februarie 2011 s-a admis apelul declarat, s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii şi respingerii cererii formulată în contradictoriu cu pârâţii B.T. şi Angela, ca inadmisibilă; s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

În Dosarul nr. 3802/284/2010, înregistrat pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 29 decembrie 2010, reclamantul L.G.C., în contradictoriu cu pârâta D.V., a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare - cumpărare cu privire la o casă de locuit şi anexe situate în comuna Poiana, judeţul Dâmboviţa, la un teren de 700 mp intravilan curţi - construcţii şi un teren arabil extravilan; cererea a fost repartizată completului C3, titular de complet fiind pârâta judecător, cu prim termen de judecată la data de 2 februarie 2011.

Prin rezoluţia preşedintelui de complet s-a dispus citarea părţilor, a pârâtului cu copie de pe acţiune şi acte depuse, cu menţiunea depunerii întâmpinării şi la interogatoriu, achitarea taxei de timbru în cuantum de 711 lei şi 5 lei timbru judiciar, precum şi efectuarea unei adrese către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dâmboviţa.

Citativul a fost emis la data de 30 decembrie 2010, cu menţionarea unui alt cuantum al taxei judiciare de timbru, respectiv 1.811 lei, fără însă a se proceda şi la emiterea citaţiilor şi, pe cale de consecinţă, fără ca la dosarul cauzei să existe dovezile de citare a părţilor pentru termenul de judecată stabilit.

La data de 11 ianuarie 2011, reclamantul L.G.C. a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecată, cu motivarea că „pârâta are probleme de sănătate” depunând o scrisoare medicală care atestă că pârâta a fost internată în spital în perioada 24 noiembrie 2010 - 6 decembrie 2010.

Cererea de preschimbare a termenului de judecată nu are aplicată ştampila judecătoriei, purtând doar rezoluţia de primire a judecătorului M.F. şi următoarele menţiuni: „T. 12 ianuarie 2011, fără citare”.

Prin încheierea de şedinţă a camerei de consiliu din 12 ianuarie 2011 s-a constatat lipsa părţilor, s-a admis cererea şi s-a preschimbat termenul în vederea judecării pe fond a cauzei, în aceeaşi zi, cu citarea părţilor.

În aceeaşi zi, la ora 14¹⁵, au fost emise citaţiile pentru fondul cauzei, deşi termenul fusese fixat tot în ziua de 12 ianuarie 2011, însă la ora 9⁰⁰.

Pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare apar semnăturile şi serii ale unor acte de identitate, fără însă a se menţiona data la care s-a procedat la înmânarea citaţiilor, numele sau calitatea persoanelor care au primit actele de procedură, şi nici persoana care a înmânat citaţiile.

Raportat la ora emiterii citaţiilor, 14¹⁵, rezultă că transmiterea acestora a fost realizată ulterior acestei ore, în condiţiile în care în aceeaşi zi, cauza a fost dezbătută pe fond, arătându-se în cuprinsul practicalei că la dezbaterea pe fond a cauzei au fost prezenţi reclamantul şi curatorul pârâtei (acesta din urmă necitat vreodată).

În aceeaşi zi, pârâta judecător a soluţionat cererea de preschimbare a termenului de judecată, stabilind termen pentru aceeaşi dată, a dispus citarea părţilor, a constatat îndeplinită procedura de citare a părţilor, a luat interogatoriul curatorului pârâtei şi a soluţionat cauza pe fond. Prin sentinţa civilă nr. 51 din 12 ianuarie 2011 s-a dispus admiterea acţiunii şi s-a constatat intervenită vânzarea - cumpărarea imobilelor indicate în cerere.

În adoptarea soluţiei, instanţa a avut în vedere interogatoriul luat curatorului pârâtei, cu privire la fapte personale ale pârâtei (întocmirea chitanţei, primirea preţului în integralitate, imposibilitatea prezentării la notar în vederea autentificării actului) întrucât, în raport de „recunoaşterea curatorului pârâtei la interogatoriu”, reclamantul nu a mai propus alte probe.

De asemenea, instanţa de disciplină a reţinut că dispoziţia de instituire a curatelei pentru pârâta D.V. a fost emisă de către primarul comunei Poiana în data de 30 decembrie 2010, în aceeaşi zi în care cererea de instituire a curatelei a fost formulată de către M.I., desemnat curator pe considerentul că D.V. este „grav bolnavă”.

Cu toate că limitele acordate curatorului prin dispoziţia primarului erau exclusiv de reprezentare a pârâtei în Dosarul nr. 3802/280/2010, cu termen de judecată la „05 ianuarie 2011” instanţa a permis curatorului exercitarea unor acte de dispoziţie (exprimarea acordului la înstrăinarea imobilului) în afara oricărui mandat în acest sens, fiind astfel încălcate drepturi fundamentale ale persoanei aflate sub asistenţă.

Apărările pârâtei judecător, potrivit cărora nu a dispus luarea niciunui interogatoriu curatorului, această consemnare fiind făcută de grefierul de şedinţă în mod eronat în expozitivul hotărârii, s-a apreciat că sunt contrazise de considerentele hotărârii motivată de pârâta judecător, unde este consemnat în mod expres că „în baza rolului activ al instanţei rezultat din dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. s-a luat interogatoriul curatorului pârâtei”.

S-a mai reţinut că, la dosar există un titlu de proprietate emis pe numele altei persoane decât pârâta, respectiv D.A., (fila 6, volum II, Dosar 104/CDJ/2011), fără însă să fie depus la dosar certificatul de deces al acestei persoane sau dovada calităţii de moştenitor (certificat de moştenitor) a pârâtei, ci doar dovada solicitării, adresată Primăriei comunei Poiana, de deschidere a procedurii succesorale, iar cu privire la construcţie, la dosarul cauzei nu există dovada proprietăţii.

Sentinţa civilă nr. 51 din 12 ianuarie 2011 a fost comunicată reclamantului şi pârâtei, fiind însă primită de aceeaşi persoană, respectiv L.E. (soţia reclamantului), în calitate de soţ, rudă cu destinatarul, condiţii în care hotărârea a rămas irevocabilă prin nerecurare.

În Dosarul nr. 2393/284/2010, înregistrat pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 19 august 2010, M.I. în calitate de reclamant, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală P.S.D.P.A.T. Potlogi şi Comisia Judeţeană P.S.D.P.A.T. Dâmboviţa a solicitat modificarea titlului de proprietate. Prin repartizare aleatorie, dosarul a revenit completului de judecată C3 civil, la care titular era pârâta judecător, fiind stabilit prim termen de judecată la data de 15 septembrie 2010.

În aceeaşi zi în care a fost depusă cererea de chemare în judecată, reclamantul a formulat cerere de preschimbare a termenului, cu motivarea că hotărârea îi este necesară pentru efectuarea cadastrului şi intabularea dreptului de proprietate.

Prin încheierea de şedinţă a camerei de consiliu din 1 septembrie 2010, instanţa a respins cererea, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada existenţei motivelor temeinice prevăzute de lege.

La termenul de judecată iniţial stabilit, 15 septembrie 2010, a soluţionat cauza prin sentinţa civilă nr. 1667/2010, prin care a fost admisă acţiunea pe fond.

În Dosarul nr. 177/284/2010, înregistrat pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 13 ianuarie 2010, reclamantul M.I.D. în contradictoriu cu pârâtul N.M., a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare privind mai multe imobile situate în comuna Conţeşti. Cauza a revenit spre soluţionare, prin repartizare aleatorie, completului de judecată C3 civil, compus din judecător M.F., cu prim termen de judecată la 17 februarie 2010.

Deşi prin rezoluţia preşedintelui de complet s-a dispus citarea părţilor, a pârâtului cu menţiunea depunerii întâmpinării şi la interogatoriu, fiind făcută menţiunea de „anulare a taxei de timbru şi a timbrului judiciar”, în cauză nu a fost emis citativ şi nici citaţii pentru primul termen de judecată.

La data de 20 ianuarie 2010, reclamantul a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecată, arătând în cuprinsul cererii că „doreşte să întocmească documentaţia cadastrală”.

Această cerere poartă o rezoluţie de primire, fără semnătură, cu următoarele menţiuni: „T. 20 ianuarie 2010, TC părţi”, fără a fi aplicată pe aceasta ştampila de înregistrare la instanţă.

Prin încheierea de şedinţă a camerei de consiliu din 20 ianuarie 2010, pârâta judecător a admis cererea şi a preschimbat termenul de judecată stabilit prin repartizare aleatorie la aceeaşi dată.

Cu toate că în încheierea de şedinţă s-a menţionat că părţile au fost prezente, acestora nu li s-a acordat cuvântul cu privire la cererea de preschimbare, iar în caietul de note al grefierului s-au consemnat codurile numerice personale ale reclamantului, pârâtului şi curatorului pârâtului, precum şi faptul că s-a solicitat preschimbarea, fără a se menţiona de către cine.

Prin sentinţa civilă nr. 131 din 20 ianuarie 2010, acţiunea reclamantului a fost admisă integral, în practicaua sentinţei civile fiind menţionat că a fost administrat un interogatoriu din oficiu curatorului pârâtului cu privire la poziţia acestuia faţă de vânzarea - cumpărarea „casei, anexelor gospodăreşti şi terenului în suprafaţă de 1.800 mp intravilan”, achitarea preţului şi imposibilitatea prezentării la notariat în vederea autentificării actului.

Aşa cum rezultă din conţinutul sentinţei civile nr. 131 din 20 ianuarie 2010 şi în acest dosar, pârâta judecător a administrat şi a avut în vedere la admiterea cererii, proba cu interogatoriul curatorului pârâtului, deşi acesta nu avea un mandat legal pentru înstrăinarea imobilului. Din conţinutul dispoziţiei privind desemnarea curatorului, aflată la dosar, rezultă că aceasta era dată strict în vederea reprezentării pârâtului în proces, nu şi pentru efectuarea unor acte de dispoziţie în numele său.

Dispoziţia de instituire a curatelei pentru pârât a fost emisă de către primarul comunei Poiana în aceeaşi zi în care cererea de instituire a curatelei a fost formulată de către M.I., desemnat curator „în vederea reprezentării pârâtului la Judecătoria Răcari”.

În Dosarul nr. 1129/248/2010, înregistrat la instanţă la data de 14 aprilie 2010, reclamantul PI în contradictoriu cu pârâtul PM a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare pentru mai multe imobile (terenuri şi construcţii) situate în localitatea Titu. Cauza a fost repartizată aleatoriu completului civil C3, fiind stabilit prim termen de judecată la data de 18 mai 2010.

Cu toate că prin rezoluţia preşedintelui de complet s-a dispus citarea părţilor, în cauză nu au fost emise citaţii pentru primul termen de judecată.

La data de 21 aprilie 2010, reclamantul a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecată, arătând că „îi este necesară hotărârea pentru a depune acte la cadastru”.

Prin încheierea din şedinţa camerei de consiliu din 21 aprilie 2010, instanţa a admis cererea şi a acordat termen pentru soluţionarea cauzei pe fond, în aceeaşi zi.

Deşi în caietul grefierului sunt menţionate datele de identificare a părţilor, pe citativul aflat la dosar nu apare nicio menţiune privind prezenţa, lipsa, asistarea ori reprezentarea părţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 946 din 21 aprilie 2010, pârâta judecător a admis cererea, deşi la dosar nu există nicio dovadă a dreptului de proprietate asupra construcţiilor indicate în conţinutul cererii de chemare în judecată.

Dosarul nr. 1034/248/2010, înregistrat la instanţă în data de 31 martie 2010, fiind repartizat în aceeaşi zi completului C3 civil, cu prim termen de judecată la 5 mai 2010, a avut ca obiect tot constatarea vânzării - cumpărării unui imobil - teren în suprafaţă de 500 mp, situat în Răcari.

Pârâta judecător nu a dispus măsuri prealabile în cauză, până la data de 1 aprilie 2010, când reclamanţii D.M. şi C.A. au solicitat preschimbarea termenului de judecată, pentru acelaşi considerent, nedovedit, al necesităţii întocmirii documentaţiei cadastrale.

Cererea de preschimbare nu poartă ştampila instanţei, fiind vizată de către pârâta judecător, stabilindu-se termen de soluţionare a cererii de preschimbare în aceeaşi zi, cu menţiunea că părţile au termen în cunoştinţă.

Potrivit încheierii din şedinţa camerei de consiliu din data de 1 aprilie 2010, părţile au fost prezente, fără a fi menţionate datele de identificare ori susţinerile acestora cu privire la admiterea sau nu a cererii de preschimbare.

Prin încheierea din şedinţa camerei de consiliu din 1 aprilie 2010, după ce se menţionează prezenţa părţilor, fără a da cuvântul acestora asupra cererii de preschimbare, instanţa a admis cererea de preschimbare, acordând termen în aceeaşi zi pentru soluţionarea cauzei pe fond.

În aceeaşi zi, cauza a fost şi dezbătută pe fond, cu părţile prezente (potrivit practicalei hotărârii şi consemnărilor din caietul grefierului), iar prin sentinţa civilă nr. 752 din 1 aprilie 2010, acţiunea a fost admisă.

Cu toate că pe cererea de preschimbare a termenului de judecată este trecută menţiunea „TC părţi”, s-a constatat însă, că la data de 1 aprilie 2010, ora 8⁴⁶, au fost emise trei citaţii pentru reclamanţi şi pârâta DI pentru termenul din 1 aprilie 2010, camera de consiliu, sala 1, cu menţiunea de a se prezenta pentru soluţionarea cauzei pe fond; respectivele dovezi, deşi poartă semnătura destinatarilor, nu cuprind menţiuni esenţiale privind persoana care a comunicat actul, şi nici legitimarea persoanelor care au semnat în calitate de destinatari.

În Dosarul nr. 505/284/2010, înregistrat pe rolul instanţei la data de 10 februarie 2010, reclamanţii C.G. şi C.L., în contradictoriu cu pârâţii F.I. şi F.V., au solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare privind „o casă de locuit, compusă din 8 camere” şi anexe gospodăreşti, precum şi un teren de 400 mp intravilan. Cererea a fost repartizată aleatoriu completului C3 civil, cu prim termen de judecată la data de 17 martie 2010. Nici în acest dosar nu au fost comunicate citaţii părţilor pentru termenul de judecată fixat.

La data de 26 februarie 2010, reclamanţii au formulat cerere de preschimbare a primului termen de judecată, fără să cuprindă niciun motiv şi nici numărul dosarului în care s-a formulat. Mai mult, aceasta nu a fost depusă la registratura instanţei şi nu are ştampila de înregistrare la instanţă.

Pârâta judecător a soluţionat cauza prin sentinţa civilă nr. 426 din 26 februarie 2010, urmare admiterii cererii de preschimbare.

În Dosarul nr. 893/284/2010 (filele 191 – 215, vol. II, Dosar nr. 104/CDJ/2011), înregistrat pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 17 martie 2010, reclamantul CE, în contradictoriu cu pârâtul VM, a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare pentru două suprafeţe de teren, de 202 mp teren arabil intravilan şi respectiv, de 98 mp teren arabil intravilan vie. Dosarul a fost repartizat aleatoriu completului C3 civil, cu prim termen de judecată la 21 aprilie 2010.

Deşi prin rezoluţia preşedintelui de complet s-a dispus citarea părţilor, adresă la O.C.P.I., precum şi cuantumul taxei de timbru de 711 lei şi 5 lei timbru judiciar, s-a emis doar citativ, fără a se mai emite citaţii.

Timbrarea s-a realizat de către reclamant la data de 1 aprilie 2010, cu suma de 500 lei, insuficientă în raport cu suma stabilită prin rezoluţie, de 711 lei.

S-a efectuat adresă către O.C.P.I. Dâmboviţa, pentru a comunica certificatul de sarcini/extrasul de carte funciară pentru suprafeţele de teren din acţiune, însă cauza a fost soluţionată fără a se mai insista în primirea răspunsului solicitat.

La data de 1 aprilie 2010, s-a solicitat preschimbarea termenului de judecată de către reclamant, cu acelaşi motiv al necesităţii întocmirii documentaţiei cadastrale (fila 202, vol. II, Dosar nr. 104/CDJ/2011).

Cererea de preschimbare nu poartă ştampila instanţei, însă este vizată de pârâta judecător, care a stabilit termen de soluţionare în aceeaşi zi, 1 aprilie 2010, cu menţiunea că părţile au termen în cunoştinţă.

Cauza a fost soluţionată pe fond prin sentinţa civilă nr. 753 din 1 aprilie 2010, urmare a admiterii cererii de preschimbare formulate la aceeaşi dată.

În Dosarul nr. 233/284/2011, înregistrat pe rolul instanţei la data de 19 ianuarie 2011 reclamantul HN în contradictoriu cu pârâţii I.Ş., I.G., I.A. prin procurator S.M., I.M.V. şi I.V.G., a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare pentru 15.431 mp teren arabil extravilan, situat în comuna Crevedia, judeţ Dâmboviţa. În urma repartizării aleatorii, dosarul a revenit spre soluţionare completului C3 civil, primul termen de judecată fiind fixat la data de 23 februarie 2011.

Citaţiile au fost emise la data de 20 ianuarie 2011, însă nu au mai fost expediate. La aceeaşi dată, pârâţii I.G. şi I.A., prin procurator S.M. şi pârâtul I.Ş. au formulat cerere de preschimbare a termenului de judecată, pentru motive medicale.

În dovedirea cererii de preschimbare a fost depusă o singură adeverinţă medicală, pe numele procuratorului, emisă de medicul de familie, în care se menţionează că, începând cu data de 21 ianuarie 2011, acesta urmează să plece în străinătate pentru investigaţii medicale, fără a fi indicat vreun diagnostic; în privinţa pârâţilor din proces nu se face nicio dovadă a imposibilităţii de prezentare din motive medicale.

În condiţiile în care instanţa nu a fost învestită cu o cerere formulată de reclamant, prin încheierea din camera de consiliu de la 20 ianuarie 2011 pârâta judecător a admis cererea de preschimbare formulată „de reclamant”, dispunând preschimbarea termenului la 20 ianuarie 2011, cu citarea părţilor. Instanţa disciplinară a apreciat, astfel, că judecătorul s-a pronunţat pe o cerere inexistentă, cu motivarea că „date fiind motivele invocate de către reclamant, obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile art. 153 alin. (3) C. proc. civ., apreciază justificată solicitarea reclamantului”.

În aceeaşi zi, cauza a fost dezbătută şi pe fond, cu părţile prezente (potrivit practicalei hotărârii şi caietului grefierului), iar prin sentinţa civilă nr. 92 din 20 ianuarie 2011 acţiunea a fost admisă.

S-a constatat, însă, că citaţiile pentru părţile din proces au fost emise la data de 20 ianuarie 2011, ora 11⁰⁹, pentru termenul din aceeaşi dată, ora 9⁰⁰, camera de consiliu, sala 1, cu menţiunea de a se prezenta pentru soluţionarea cauzei pe fond.

Comunicarea citaţiilor s-a făcut de către grefierul de şedinţă Ş.G., în aceeaşi zi.

În ziua dezbaterii cauzei, reclamantul, prin avocat, a solicitat redactarea cu prioritate a hotărârii, cerere care se găseşte la dosar, fără a fi vizată de primire. Hotărârea a fost redactată şi comunicată părţilor a doua zi, 21 ianuarie 2011.

Din dovezile de comunicare emise în aceeaşi zi, la ora 11¹³, rezultă că hotărârile au fost comunicate personal părţilor, de către agentul procedural A.V., deşi respectivele persoane locuiau în localităţi diferite (Bucureşti, Buftea, Crevedia).

Dosarul nr. 4149/284/2009, înregistrat la 9 decembrie 2009, având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare pentru suprafaţa de 5.000 mp teren arabil extravilan, a fost repartizat aleatoriu completului C3 civil, cu termen la 13 ianuarie 2010.

Cererea de chemare în judecată nu poartă viza de primire (ştampila instanţei).

La cererea reclamantului din 18 decembrie 2009, motivată prin necesitatea depunerii actelor la oficiul de cadastru (fila 356, vol. II), termenul a fost preschimbat pentru aceeaşi dată, constatându-se că părţile au termen în cunoştinţă.

Prin sentinţa civilă nr. 3329 din 18 decembrie 2009 pârâta judecător a admis acţiunea.

Deşi se menţionează că citativul a fost creat la 18 decembrie 2009, la dosar nu există nicio citaţie.

De asemenea, s-a reţinut că, în chitanţa încheiată de părţi la data de 24 aprilie 2001, preţul de vânzare al imobilului este în sumă de „3.000.000 lei vechi”, în condiţiile în care este de notorietate că denominarea monedei naţionale s-a realizat abia în anul 2005.

Şi în acest dosar actul de proprietate al pârâtelor N.I. şi M.F. este emis pe numele altei persoane (L.T.), fără să existe şi dovada calităţii de moştenitor a acestora, ci doar o cerere de deschidere a procedurii succesorale adresată Primăriei comunei Poiana.

În Dosarul nr. 1318/284/2010, înregistrat la data de 28 aprilie 2010 pe rolul Judecătoriei Răcari, reclamanta SC M.C.M. SRL în contradictoriu cu pârâtul D.G., prin procurator E.M., a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare pentru un teren intravilan de 4.000 de mp situat în Răcari, pentru care a achitat suma de 10.000 lei.

După înregistrarea dosarului şi repartizarea automată pe completul C3 civil, pârâta judecător a dispus prin rezoluţie timbrarea cererii, iar la data de 30 aprilie 2010 a fost emis citativul, în care pârâtul este citat prin procurator, deşi la dosar nu există nicio procură.

La data de 18 mai 2010, reclamanta a solicitat preschimbarea primului termen de judecată, cu motivarea că hotărârea îi este necesară pentru întocmirea actelor de cadastru.

Viza de primire aplicată de către pârâta judecător are data de 18 mai 2010, fiind acordat termen pentru judecarea cererii de preschimbare în aceeaşi zi, menţionându-se că părţile au termen în cunoştinţă.

Minuta încheierii prin care s-a dispus preschimbarea termenului de judecare a cauzei la data de 18 mai 2010, este pronunţată la data de 20 mai 2010.

În încheierea din şedinţa camerei de consiliu din data de 20 mai 2010 se menţionează că părţile au fost prezente, fiind preschimbat termenul de judecată pentru aceeaşi dată, de 20 mai 2010.

În caietul grefierului de şedinţă este consemnat că la data de 20 mai 2010, în şedinţa din camera de consiliu, a fost prezent, pentru reclamantă, „reprezentantul”, iar pentru pârât, procuratorul EM; în continuare, este notat astfel: „pe preschimbare - „o admite” - T. 20. 05; pe fond: „procuratorul recunoaşte vânzarea 4.000 intravilan, a luat banii pârâtul, reprezentantul solicită admiterea acţiunii”.

În aceeaşi zi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1177 din 20 mai 2010, prin care a fost admisă cererea, constatându-se intervenită vânzarea terenului respectiv, hotărârea fiind motivată în aceeaşi zi.

Din analiza înscrisurilor anterior menţionate, Secţia a reţinut că cererea de preschimbare a primului termen de judecată a fost soluţionată la o dată care nu se poate stabili în mod cert, iar după admiterea acestei cereri, în aceeaşi şedinţă din camera de consiliu, cauza a fost dezbătută aproape imediat pe fond, fără a mai fi întocmită o listă de şedinţă separată şi fără respectarea tuturor condiţiilor care să asigure publicitatea şedinţei de judecată.

Totodată, s-a reţinut că la dosar nu există nicio procură pentru reprezentarea pârâtului, nerezultând cum anume a fost transmisă dovada de comunicare către una dintre părţi şi, în aceste condiţii, cum anume s-a apreciat că hotărârea a rămas irevocabilă.

Totodată, la dosarul cauzei, nu există actul esenţial în soluţionarea cauzei, invocat însă de instanţă în motivarea soluţiei de admitere a acţiunii, respectiv actul pretins a fi fost încheiat la 10 august 2009 între părţi.

În Dosarul nr. 62/284/2010, înregistrat pe rolul instanţei la data de 6 ianuarie 2010, reclamanta T.F. în contradictoriu cu pârâtul G.M.I. a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare pentru un număr de 5 imobile construcţii şi terenuri.

Dosarul a revenit spre soluţionare completului C3 civil, termenul acordat fiind la 10 februarie 2010.

Au fost emise citaţii pentru termenul din 10 februarie 2010, dovezile de îndeplinire a procedurii de citare neavând nicio menţiune cu privire la data înmânării ori la persoana care a procedat la înmânarea citaţiilor.

La data de 8 ianuarie 2010, reclamanta a formulat cerere de preschimbare, pentru aceleaşi motive legate de documentaţia cadastrală, modul de lucru al instanţei fiind similar celui din dosarele analizate, cauza fiind soluţionată prin sentinţa civilă nr. 44 din 8 ianuarie 2010, într-un termen de numai 2 zile de la înregistrare.

În Dosarul nr. 137/284/2011, înregistrat pe rolul instanţei la data de 12 ianuarie 2011, reclamantul V.M.M. în contradictoriu cu pârâtul S.M. a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare pentru două terenuri arabile situate în comuna Poiana, judeţul Dâmboviţa.

Dosarul a fost repartizat aleatoriu completului C3, cu prim termen de judecată la 16 februarie 2011.

La data de 21 ianuarie 2011 reclamantul a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecată, la dosar fiind depuse dovezi care să ateste imposibilitatea de prezentare a acestuia la termenul de judecată fixat.

Prin rezoluţia aplicată de către pârâta judecător, s-a fixat termen pentru judecarea cererii la 26 ianuarie 2011, cu menţiunea „fără citare părţi”.

La data de 26 ianuarie 2011 cererea a fost admisă, dispunându-se preschimbarea termenului de judecată la 26 ianuarie 2011, cu citarea părţilor.

Citaţiile au fost emise la data de 26 ianuarie 2011, ora 15³⁸, pentru termenul din 26 ianuarie 2011, ora 9⁰⁰, şi au fost comunicate părţilor în aceeaşi zi fără a se menţiona pe dovezile de citare persoana care a efectuat comunicarea citaţiilor şi nici actele de identitate ale destinatarilor, ci numai semnătura acestora.

La termenul din 26 ianuarie 2011, cauza s-a amânat pentru 2 februarie 2011 în vederea depunerii certificatului de sarcini emis de O.C.P.I. Dâmboviţa.

La termenul de judecată din 2 februarie 2011, deşi în răspunsul respectivei instituţii se menţiona că nu există înregistrări privind transmiterea dreptului de proprietate de la titularul dreptului la pârât, iar actul de proprietate invocat de pârât în proces era reprezentat de un titlu de proprietate emis pe numele unei alte persoane (Ş.R.), instanţa a apreciat ca fiind dovedit dreptul de proprietate al pârâtului. Nici în acest dosar nu s-a făcut dovada calităţii de moştenitor a pârâtului.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 173 din 2 februarie 2011 s-a dispus admiterea acţiunii formulată de reclamant.

Dosarul nr. 1803/248/2010, înregistrat pe rolul instanţei la data de 9 iunie 2010, având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare pentru un imobil situat în Buftea, judeţ Ilfov, a fost repartizat aleatoriu completului C3 civil, cu prim termen de judecată la 22 septembrie 2010.

La data de 11 iunie 2010, reclamantul a solicitat preschimbarea termenului de judecată, pentru urgentarea lucrărilor de cadastru, iar prin rezoluţia pârâtei judecător s-a stabilit termen la 11 iunie 2010, cu citarea părţilor.

În aceeaşi zi, cererea de preschimbare a fost admisă, termenul acordat pe fond fiind tot în data de 11 iunie 2010.

Dovezile de citare pentru termenul din 11 iunie 2010, camera de consiliu, atât pentru reclamant, cât şi pentru pârâţi, au fost înmânate de agentul procedural A.V., fără completarea datelor de identificare ale persoanelor menţionate ca destinatari ai citaţiilor.

De altfel, nici cu ocazia soluţionării cererii de preschimbare şi a dezbaterii pe fond a cauzei nu există menţiuni privind legitimarea părţilor prezente, menţiuni care nu apar nici în caietul de note al grefierului.

Dosarul nr. 1477/284/2010 (filele 483 - 514, volum II, Dosar nr. 104/CDJ/2011), având ca obiect acţiune în constatarea calităţii de moştenitor a reclamantului asupra unui imobil, în contradictoriu cu primăria locală, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 12 mai 2010 şi repartizat automat la completul C1, componenţa acestui complet fiind asigurată de către doamna judecător M.N.M.

La termenul de judecată din 14 iunie 2010, preşedintele completului C1 a amânat cauza la 13 septembrie 2010, în vederea îndeplinirii procedurii de citare a pârâtei, dar şi pentru că reclamantul solicitase amânarea cauzei, deoarece nu se putea prezenta la termenul din data de 14 iunie 2010.

La data de 12 august 2010, reclamantul a formulat o cerere de preschimbare a termenului de judecată din 13 septembrie 2010, susţinând că „îi este necesară această hotărâre pentru a face un împrumut cu ipotecă”.

Cererea a fost primită de pârâta judecător, care a fixat termen pentru judecarea acesteia la 1 septembrie 2010, când completul C1 nu avea şedinţă de judecată, cu citarea părţilor, fiind emis citativ pentru această dată.

La data de 1 septembrie 2010, cererea de preschimbare a fost soluţionată de judecătorul V.A., care a admis cererea şi a păstrat dosarul spre soluţionare în aceeaşi zi.

Prin sentinţa civilă nr. 1584 din 1 septembrie 2010, acţiunea formulată de reclamant a fost admisă.

Având în vedere că la data de 1 septembrie 2010, judecătorul M.N.M. se afla în concediu de odihnă, apărările pârâtei judecător, în sensul că nu avea cunoştinţă de perioada în care titularul completului căruia i-a fost repartizat dosarul se afla în concediu de odihnă au fost înlăturate pe motiv că, în anul 2010, pârâta judecător îndeplinea funcţia de preşedinte al instanţei şi, în această calitate, avea obligaţia să primească şi să avizeze cererile de efectuare a concediilor de odihnă ale judecătorilor din instanţă.

Astfel, s-a apreciat că deşi titularul completului de judecată C1 se afla în activitate în ultima decadă a lunii august 2010, pârâta judecător nu a fixat termen pentru soluţionarea preschimbării în acea perioadă, cu respectarea continuităţii completului de judecată, ci a fixat termen la 1 septembrie 2010, când titularul completului C1 se afla din nou în concediu de odihnă.

De asemenea, s-a considerat că, potrivit dispoziţiilor art. 96 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, pârâta judecător avea obligaţia ca, la stabilirea termenului de soluţionare a cererii de preschimbare, să verifice dacă judecătorul titular se afla în instanţă şi, în caz contrar, data când acesta urma a-şi relua activitatea.

Instanţa de disciplină a constatat că faptele astfel reţinute întrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare privind exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă şi nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor prevăzute de art. 99 lit. h) teza I şi m)), din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 s-a stabilit că pârâta judecător M.F. a încălcat mai multe norme de procedură, prin modul de instrumentare a dosarelor având ca obiect pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare a imobilelor terenuri şi construcţii.

Astfel, prin admiterea cererilor de preschimbare a primului termen de judecată, fără verificarea existenţei unor motive temeinice, dar şi prin admiterea unor cereri de preschimbare inexistente, s-a considerat că judecătorul a încălcat dispoziţiile art. 153 alin. (3) C. proc. civ. care prevăd că termenul de judecată nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi.

De asemenea, au fost ignorate dispoziţiile legale care reglementează competenţa instanţelor de judecată în materie de imobile, ajungându-se la situaţia ca instanţa „competentă” să fie aleasă de părţi în funcţie de practica acesteia în această materie, fiind încălcate dispoziţiile art. 159 pct. 3, coroborat cu art. 19 şi art. 13 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, s-a stabilit că au fost încălcate dispoziţiile art. 20, 223 şi 224 C. proc. civ., referitoare la administrarea probei cu interogatori, constatată în cauzele în care pârâţii vânzători erau reprezentaţi în proces în baza unui mandat convenţional sau de către un reprezentant legal (curator).

De asemenea, s-a constatat că judecătorul nu a stabilit titularul dreptului de proprietate, în condiţiile în care a acceptat depunerea unui titlu de proprietate cu privire la terenuri, exclusiv pe numele unei alte persoane decât pârâtul din acţiune, ori a justificat calitatea de moştenitor a pârâtului prin depunerea unei cereri de deschidere a succesiunii persoanei care figurează în titlul de proprietate, adresată Primăriei fără ca la dosar să existe nici măcar dovada decesului proprietarului.

Sub acest aspect, s-a reţinut că, în mod obişnuit, în situaţia în care nu exista identitate între proprietarul imobilului şi pârâtul chemat în judecată în calitate de promitent-vânzător, pârâtul depunea doar o cerere adresată primăriei în a cărei rază teritorială domiciliase proprietarul imobilului, prin care se solicita deschiderea procedurii succesorale.

Aceste sesizări adresate primăriei nu cuprind menţiuni privind autorul acestora, fiind efectuate menţiuni doar cu privire la elementele de identificare a moştenitorilor prezumtivi ai defunctului.

Or, faţă de dispoziţiile art. 68 şi următoarele din Legea nr. 36/1995, care prevăd că dezbaterea unei succesiuni se face la notarul public sau în faţa instanţei de judecată, Secţia a reţinut că o cerere adresată corect primăriei nu poate echivala cu dovada calităţii de moştenitor a proprietarului. În aceste condiţii, nu numai că instanţa nu a justificat cum a operat transmiterea dreptului de proprietate la pârât, ci a reţinut în hotărâre, în contra actelor din dosar, că titlul de proprietate era emis pe numele pârâtului, deşi acesta fusese emis pe numele persoanei decedate.

S-a apreciat că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 85 C. proc. civ., întrucât, aşa cum s-a reţinut, în unele dosare, citarea părţilor s-a efectuat după soluţionarea pe fond a cauzelor.

S-a mai reţinut că, prin soluţionarea cauzelor pe fond, în condiţiilor ignorării de către reclamanţi a dispoziţiilor din rezoluţia judecătorului privind cuantumul taxei de timbru, pârâta judecător a încălcat şi dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată şi pe cele ale art. 3¹ alin. (2) din aceeaşi lege, care obliga la stabilirea cuantumului taxei de timbru în raport cu valoarea imobilului.

Tot astfel, s-a constatat că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 3² alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora, în cazul cererilor prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, instanţa de judecată va solicita extras de carte funciară pentru bunurile imobile ce au carte funciară deschisă sau certificat de sarcini pentru imobilele care nu au carte funciară deschisă, certificat fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale şi dovada debitelor la zi ale cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari.

În Dosarul nr. 3210/284/2010, s-a stabilit că au fost încălcate dispoziţiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ. privind condiţiile în care poate fi acceptată reprezentarea părţilor în judecată, instanţa primind concluziile avocatului menţionat pe cererea de chemare în judecată, deşi la dosar nu există delegaţia de împuternicire a acestuia semnată de către reclamantă, iar acţiunea de chemare în judecată nu este însuşită de reclamantă prin semnătură, fiind semnată doar de avocat.

Instanţa de disciplină a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, potrivit cărora instanţele judecătoreşti au obligaţia de a transmite, în termen de 3 zile, hotărârea rămasă definitivă şi irevocabilă, constitutivă sau declarativă asupra unui drept real imobiliar, al oficiile de carte funciară în a căror rază de activitate se află imobilul, comunicări care nu s-au realizat în dosarele analizate.

S-a mai reţinut că faptele astfel cum au fost reţinute contravin şi dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, celor ale art. 4 din Legea nr. 303/2004 indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Referitor la dosarele în care au fost admise cererile de preschimbare urmate de soluţionarea cauzelor pe fond, Secţia a apreciat că nu au fost încălcate dispoziţiile procedurale privind publicitatea şedinţelor de judecată, întrucât, aşa cum rezultă din conţinutul minutelor întocmite cu ocazia soluţionării cererilor de preschimbare, pronunţările soluţiilor adoptate aveau loc în şedinţă publică, în prezenţa părţilor, iar după pronunţare continua judecata cererii pe fond.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că vinovăţia pârâtei judecător îmbracă forma intenţiei şi constă în omisiunea aplicării mai multor dispoziţii legale şi regulamentare imperative, cu ocazia soluţionării cauzelor al căror obiect este pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Mai mult, în raport cu împrejurarea că, prin Hotărârea nr. 16/ J din 27 octombrie 2010 a Secţiei pentru Judecători, irevocabilă prin decizia nr. 57 din 14 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pârâta judecător a fost sancţionată disciplinar pentru fapte de aceeaşi natură cu cele reţinute în prezenta cauză, s-a considerat că pârâta judecător a perpetuat o practică deja sancţionată de Secţie.

Prin urmare, apărările pârâtei judecător potrivit cărora a dat dovadă de bună-credinţă, continuând aceeaşi practică, până la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii prin care a fost sancţionată pentru acest mod de lucru nu au putut fi reţinute, în condiţiile în care sancţiunea a vizat tocmai omisiunea aplicării unor norme imperative referitoare la repartizarea aleatorie, continuitatea completului de judecată şi comunicarea actelor de procedură, şi nu aplicarea eronată a acestora.

S-a reţinut că acest mod de lucru al pârâtei judecător, concretizat în încălcarea flagrantă a unor dispoziţii procedurale, a avut drept consecinţă diminuarea patrimoniului vânzătorilor pârâţi.

De asemenea, prin omisiunea aplicării dispoziţiilor legale au fost lezate relaţiile sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie în sens larg, care presupun, pe lângă organizarea şi funcţionarea în limitele legii a organelor judiciare şi înfăptuirea corectă a actului de justiţie.

S-a mai reţinut că, părţile, cu concursul direct al judecătorului, au eludat dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr. 36/1995 şi în Legea nr. 7/1996, privitoare la autentificarea de către notar a actelor de vânzare-cumpărare a imobilelor, care ar fi presupus, în mod obligatoriu, verificarea existenţei cărţii funciare şi eliberarea unui extras de carte funciară în acest sens, existenţa unui titlu de proprietate al vânzătorului şi eventual, a certificatului de moştenitor care să ateste transmiterea succesiunii, legitimarea părţilor şi manifestarea acordului personal sau prin procură autentică special emisă pentru vânzare.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Secţia a reţinut că, prin dispoziţia judecătorului M.F., în calitate de preşedinte al instanţei, de fixare a termenului pentru soluţionarea cererii de preschimbare la o dată când judecătorul titular nu se afla în instanţă, fapt ce a determinat soluţionarea Dosarului nr. 1477/284/2010 de către un alt judecător decât cel învestit prin repartizarea aleatorie, au fost încălcate dispoziţiile art. 95 şi următoarele din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, modificându-se astfel repartizarea aleatorie, efectuată conform programului E.C.R.I.S.

Prin H.G. nr. 232 din 30 martie 2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar s-a apreciat că, prin distribuirea aleatorie a dosarelor a fost eliminată posibilitatea repartizării dirijate a cauzelor, aceasta reprezentând şi un factor de prevenire a corupţiei în sistem.

Prin fapta sa, pârâta judecător a eludat dispoziţiile privind distribuirea aleatorie a dosarelor astfel încât anumite dosare au fost dirijate spre soluţionare unor anumiţi magistraţi.

Sub aspectul laturii subiective s-a reţinut că fapta a fost săvârşită cu intenţie şi rezultă din modalitatea de exercitare a funcţiei de către pârâta judecător, care nu a respectat dispoziţiile art. 99 pct. 8 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi art. 53 din Legea nr. 303/2004.

Împotriva hotărârii instanţei de disciplină, în temeiul art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, raportat la art. 299 şi următoarele C. proc. civ., a declarat recurs judecătorul M.F.

După o succintă prezentare a situaţiei de fapt, în dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susţinut, sub un prim aspect, că referitor la prima abatere disciplinară, instanţa de disciplină a reţinut în mod eronat că magistratul ar fi încălcat cu rea-credinţă, dispoziţiile art. 153 alin. (3), ale art. 85, ale art. 220, art. 223 şi art. 224 C. proc. civ., precum şi pe ale art. 68 şi următoarele din Legea nr. 36/1995 în toate situaţiile invocate de Legea nr. 36/1995 în toate situaţiile invocate de Comisia de disciplină cererile de preschimbare au fost motivate, neputându-se reţine că nu ar fi verificat existenţa unor temeiuri care să justifice solicitările părţilor şi neputându-de cenzura aprecierile personale ale judecătorilor asupra temeiniciei cererilor, care fac parte din actul de justiţie şi pot fi analizate doar în căile de atac.

Recurenta a menţionat că preschimbarea termenului a fost dispusă doar pe baza unor cereri formulate expres în acest sens de către părţi, motivele invocate în cereri fiind confirmate de ambele părţi urmare prezenţei lor la soluţionarea cererilor respective.

Cât priveşte încunoştinţarea părţilor despre termenul preschimbat, recurenta a menţionat că pentru cererile soluţionate înainte de modificările intervenite prin Legea nr. 202/2010, acest termen a fost comunicat în şedinţa camerei de consiliu la momentul judecării cererii de preschimbare, neavând relevanţă faptul că nu s-au comunicat citaţii, iar pentru cererile soluţionate după modificările produse prin Legea nr. 202/2010, termenul stabilit a fost comunicat conform art. 132¹ alin. (2) teza a treia, care permit comunicarea prin orice mijloc ce asigură înştiinţarea pentru prezentarea la termen. A precizat că părţile au fost încunoştinţate personal fiind prezente la momentul soluţionării cererilor de preschimbare, citaţiile emise ulterior neavând decât rolul de a confirma această încunoştinţare prealabilă, fără ca după părea sa, să prezinte relevanţă împrejurarea că întocmirea şi/sau semnarea lor s-a făcut ulterior judecării cauzei.

Printr-o altă critică, s-a susţinut că recurentei nu i se poate reţine încălcarea cu rea-credinţă a dispoziţiilor privitoare la citarea părţilor, prevăzute de art. 85 C. proc. civ., nici pentru termenele la care s-au soluţionat cererile de preschimbare şi nici pentru cauzele ce au fost soluţionate pe fond.

Consideră recurenta că, pentru cererile de preschimbare ce intră sub incidenţa vechii forme a art. 153 alin. (3) C. proc. civ. formulate în Dosarele nr. 3210/284/2009; nr. 2393/284/2010; 177/284/2010; ne. 1129/284/2009; nr. 1034/284/2010; nr. 505/284/2010; nr. 893/284/2010; nr. 4149/284/2009; nr. 1318/284/2010; nr. 62/284/2010 şi nr. 1803/284/2010, citarea nu era obligatorie, întrucât respectivele cereri au fost soluţionate înainte de trimiterea citaţiilor pentru termenele stabilite la data înregistrării acţiunii.

Pentru aceleaşi cereri, s-a arătat că termenul preschimbat a fost comunicat părţilor personal, în şedinţa camerei de consiliu, în atare situaţie recurenta apreciind că nu se mai impunea trimiterea unor citaţii ulterioare.

Recurenta apreciază că, în raport cu această stare de fapt şi cu prevederile art. 153 C. proc. civ., nu are relevanţă dacă s-au emis citaţii şi dacă ele s-au comunicat părţilor, după cum este irelevant care este momentul întocmirii/comunicării acestora.

Cât priveşte cererile de preschimbare soluţionate după modificările produse prin Legea nr. 202/2010, recurenta a susţinut că termenul preschimbat a fost comunicat părţilor conform art. 132¹ alin. (2) teza a treia, dar permite comunicarea prin orice mijloc ce asigură înştiinţarea pentru prezentarea la termen, respectiv au fost înştiinţate personal, fiind în majoritatea cazurilor prezente la momentul soluţionării cererilor de preschimbare.

Recurenta a subliniat că semnarea citaţiilor nu a avut decât rolul de confirma încunoştinţarea în prealabil cu privire la termenul stabilit pentru judecata pe fond a cauzei, fiind, de asemenea, irelevant, în opinia sa faptul că întocmirea acestor citaţii şi/sau semnarea lor s-a făcut după momentul la care s-a realizat încunoştinţarea orală.

Cât priveşte cele trei dosare menţionate în hotărârea recurată nr. 137/284/2011, nr. 3802/284/2010 şi cu nr. 233/284/2011, recurenta a menţionat că devreme ce părţile au fost prezente la judecată, este irelevant faptul că citarea s-a realizat formal după soluţionarea pe fond a cauzelor. Mai mult, în Dosarul nr. 137/284/2011, acţiunea a fost soluţionată la un alt termen, pe care părţile îl aveau în cunoştinţă.

Tot în acest context, recurenta a criticat faptul că instanţa de disciplină a stabilit că ar fi încălcat, cu rea-credinţă şi dispoziţiile art. 220, art. 223 şi ale art. 224 C. proc. civ., privind regulile de administrare a probei cu interogatorii.

Din această perspectivă, recurenta a precizat că în niciunul dintre dosarele analizate nu s-a pus în discuţie administrarea acestei probe pentru o persoană cu domiciliul în străinătate (art. 223 C. proc. civ.) sau luarea interogatoriului la domiciliu (art. 224 C. proc. civ.).

Referitor la art. 220 C. proc. civ., s-a menţionat că, raportând acest text la modul în care s-au consemnat în cele trei dosare punctele de vedere ale părţilor, se poate observa că niciunul dintre aceştia nu a fost, „chemat la interogatoriu”, în sensul prevăzut de lege.

În acelaşi context, recurenta a susţinut că, întrucât reclamanţii nu au solicitat încuviinţarea unei asemenea probe, nici instanţa nu s-a pronunţat în sensul încuviinţării probei respective, audierea curatorilor şi a procuratorului făcându-se în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pentru că a apreciat util să cunoască şi să consemneze aspectele legate de cauză pe care reprezentanţii părţilor, prezenţi la dezbateri le puteau relata.

A precizat că menţiunile cuprinse în hotărârea pronunţată în cele trei dosare (nr. 3802/284/2010, nr. 177/284/2010 şi nr. 138/284/2010) privind „recunoaşterea curatorului /reprezentantului pârâtei la interogatoriu” reprezintă o eroare de redactare şi nicidecum o încălcare a dispoziţiilor legale în discuţie.

Pe de altă parte, recurenta a arătat că, împotriva celor reţinute de instanţa disciplinară, „interogatoriile” în cauză au fost reţinute ca probe indirecte, venite în completarea celorlalte dovezi administrate de părţi, concluzia Secţiei pentru judecători, în sensul că interogatoriile respective au fost singurele probe avute în vedere, fiind urmată.

Referitor la nerespectarea ce rea-credinţă a dispoziţiilor art. 68 şi următoarele din Legea nr. 36/1995, care reglementează procedura succesorală, autoarea recursului a susţinut că, în niciunul dintre cele trei dosare în discuţie (nr. 3802/284/2010, nr. 4149/284/2009 şi nr. 137/284/2011) nu a reţinut că cererea adresată primăriei ar echivala cu deschiderea şi/sau dezbaterea succesiunii, în sensul prevederilor legale amintite.

Detaliind, magistratul a menţionat că raţionamentul pentru care s-au făcut menţiuni despre depunerea acestei cereri şi s-a reţinut calitatea procesuală a părţilor, deşi titlurile de proprietate îi vizau pe autorii lor decedaţi s-a întemeiat pe trei factori, anume:

- faptul că cererile respective reprezintă o manifestare de voinţă în sensul acceptării succesiunii, conform art. 689 teza I C. civ., neavând relevanţă, din acest punct de vedere dacă cererea a fost corect formulată/adresată;

- împrejurarea că, potrivit art. 683 C. civ., „descendenţii şi ascendenţii au de drept posesiunea succesiunii din momentul morţii defunctului”;

- faptul că pârâţii chemaţi în judecată şi-au recunoscut, implicit, calitatea procesuală activă.

Susţine recurenta că, în raport cu aceste elemente şi cu faptul că nu a motivat niciodată soluţiile prin aceea că s-ar fi dezbătut succesiunile defuncţilor în cele trei dosare şi/sau că cererile adresate primăriei ar echivala cu o dovadă a deschiderii/dezbaterii succesiunii, nu i se poate imputa încălcarea cu rea-credinţă a dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 36/1995.

Printr-o altă critică, recurenta a învederat că hotărârea atacată a fost dată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară reţinând existenţa abaterii disciplinare prevăzute de acest text de lege, deşi nu s-ar fi probat, în cauză, nici reaua-credinţă şi nici grava neglijenţă, ca forme ale vinovăţiei.

În primul rând, s-a arătat că nu se poate reţine reaua sa credinţă, decurgând din săvârşirea aceluiaşi gen de fapte pentru care a fost anterior sancţionată prin hotărârea nr. 16/ J din 27 octombrie 2010, irevocabilă prin decizia nr. 57 din 14 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, în 11 dintre dosarele analizate în prezenta cauză (respectiv nr. 3210/284/2009; nr. 2393/284/2010; 177/284/2010; nr. 1129/284/2009; nr. 1034/284/2010; nr. 505/284/2010; nr. 893/284/2010; nr. 4149/284/2009; nr. 1318/284/2010; nr. 62/284/2010 şi nr. 1803/284/2010), soluţionarea înainte de pronunţarea hotărârii nr. 16/ J din 27 octombrie 2010.

Tot aşa, deşi trei dintre dosarele analizate în speţă au fost soluţionate după data de 27 octombrie 2010, pronunţarea a fost anterioară momentului la care prima sancţiune disciplinară a rămas irevocabilă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pe de altă parte, recurenta,a subliniat că, exceptând pretinsele încălcări ale art. 153 alin. (3), art. 85, art. 220, art. 223, art. 224, toate C. proc. civ. şi ale art. 68 şi următoarele din Legea nr. 36/1995, care, cum a arătat, nu sunt reale, faptele imputate nu au nici pe departe un caracter repetitiv, fiind vorba despre un singur caz, izolat, care nu poate conduce la concluzia unei rele-credinţe în desfăşurarea activităţii profesionale şi nici la existenţa unei grave neglijenţe.

În acest sens, sub un prim aspect s-a menţionat că pretinsa încălcare a art. 13 alin. (1) şi art. 19, raportat la art. 159 pct. 3 C. proc. civ., nu poate fi pusă în discuţie decât în Dosarul nr. 3210/284/2009, un caz izolat între sutele poate miile de dosare soluţionate de recurentă în cursul activităţii sale de magistrat.

În plus, în respectiva cauză, niciuna dintre părţi, prezente la soluţionare, nu a pus în discuţie competenţa teritorială exclusivă, urmărind, în opinia recurentei „prin atitudinea lor coroborată inducerea în eroare a instanţei de judecată”.

Recurenta consideră relevante, sub acest aspect, şi faptul că determinarea instanţei competente teritorial în cazul acţiunilor ce au ca obiect exercitarea unor acte privitoare la bunuri imobiliare este o problemă controversată, fiind instanţe care apreciază că, în asemenea cazuri, competenţa se stabileşte potrivit regulilor generale, spre deosebire de altele, care apreciază că se stabileşte în funcţie de locul situării imobilului.

Cât priveşte încălcarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, prin omisiunea de stabili taxele judiciare de timbru datorate de părţi şi de a verifica legalitatea cuantumului sumelor achitate cu acest titlu, s-a susţinut că este şi ea izolată, nicidecum repetitivă.

Relativ la încălcarea art. 68 alin. (1) C. proc. civ., privind procura necesară avocatului, magistratul apreciază că, şi dacă ar fi fost reală (deşi este posibil ca aceasta să fi existat la dosar şi să se fi pierdut ulterior), nu are caracter repetitiv, putând fi pusă în discuţie doar în Dosarul nr. 3210/284/2010.

Referitor la încălcarea art. 3² alin. (1) din Legea nr. 146/1997 prin aceea că, în cazul cererilor prin care se solicită pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de act autentic de înstrăinare a unor imobile, nu s-a solicitat nici extras de carte funciară şi nici certificat fiscal, recurenta consideră că nu are nici ea caracter repetitiv, fiind un caz izolat.

În cadrul unei alte critici, recurenta M.F. a susţinut că, în mod eronat instanţa de disciplină a reţinut şi existenţa celei de-a doua abateri disciplinare, hotărârea atacată fiind dată cu greşita interpretare şi aplicare a art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

În dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că în mod fals secţia a reţinut că se face vinovată de „dirijarea anumitor dosare către anumiţi judecători”, cu toate că în cauză, nu este vorba decât de un caz cu totul izolat, ce vizează Dosarul nr. 1477/284/2010, cu privire la care nu a avut niciun interes sau legătură.

Consideră recurenta că greşit s-a stabilit, din acest punct de vedere şi existenţa intenţiei, ca formă de vinovăţie, în absenţa oricărui argument care să susţină o atare teză.

În mod concret, recurenta a specificat că, la momentul la care a primit cererea de preschimbare a termenului, formulată în dosarul menţionat (12 august 2010) şi a fixat termen pentru soluţionarea acesteia la 1 septembrie 2010, nu a realizat/ cunoscut faptul că judecătorul M.M. (căreia îi fusese repartizat aleatoriu dosarul) se va afla în concediu de odihnă.

De asemenea, recurenta apreciază că, la stabilirea gradului de vinovăţie, nu prezintă relevanţă faptul că în anul 2010 era preşedinte al instanţei şi, în această calitate, aviza cererile de efectuare a concediilor de odihnă, devreme ce nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte că în speţă o asemenea cerere a fost depusă/avizată pentru perioada 1 septembrie 2010 - 9 septembrie 2010.

Chiar şi dacă asemenea cerere ar fi existat, în raport cu volumul uriaş al cererilor de preschimbare soluţionate, şi cu numărul mare al judecătorilor instanţei, recurenta apreciază că este absurd să se reţină că o simplă eroare ar fi imaginea unei fapte intenţionate, săvârşită cu rea-credinţă.

În contextul expus, recurenta a mai susţinut că nu se face vinovată de nerespectarea art. 99 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanţei judecătoreşti (întrucât cererea de preschimbare în discuţie nu a fost formulată înainte de primul termen de judecată), a art. 53 din Legea nr. 303/2004 (textul reglementând altă materie) şi nici de cea a art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind repartizarea aleatorie a cauzelor sau a principiului continuităţii (dat fiind că termenul a fost acordat la C1, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu dosarul).

În fine, recurenta a criticat hotărârea instanţei de disciplină din perspectiva nesocotirii prevederilor art. 100 din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, fiind omisă, în opinia sa, individualizarea sancţiunii disciplinare, prin raportare la gravitatea reală a faptelor imputate şi la circumstanţele sale reale.

În esenţă, sub acest aspect, s-a susţinut că aprecierea celei mai grele sancţiuni disciplinare s-a făcut fără a se ţine seama de vechimea mare în magistratură pe care o are, de sarcinile pe care le-a îndeplinit cu succes în perioada în care a ocupat funcţia de conducere la Judecătoria Răcari, de volumul foarte mare al cauzelor soluţionate în calitate de judecător, dar şi de caracterul singular, izolat al faptelor reţinute ca abateri de către instanţa de disciplină.

În concluzie, recurenta a solicitat, în principal, modificarea în tot a hotărârii nr. 12/ J din 19 octombrie a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul respingerii, ca nefondată, a acţiunii disciplinare iar, în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii menţionate, în sensul reindividualizării sancţiunii şi al aplicării unei sancţiuni din rândul celor prevăzute la art. 100 lit. a), b) sau c) din Legea nr. 303/2004.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304¹ C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Motivele de nelegalitate invocate de recurentă relativ la prima abatere disciplinară reţinută în sarcina sa au în vedere încălcări ale legii de drept substanţial, respectiv ale art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, cu referire la mai multe norme cuprinse în codul de procedură civilă şi în legi speciale, anume Legea nr. 36/1995 şi Legea nr. 461997.

Susţinerile recurentei din această perspectivă vizează, în fapt, o greşită apreciere asupra probelor, raportate la dispoziţiile legale enunţate, precum şi asupra existenţei laturii subiective, respectiv a vinovăţiei.

Abaterea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare constă în „exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă dacă fapta nu constituie infracţiune”.

Această normă vine în completarea celor prevăzute la art. 4 din legea menţionată, care dispune că judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi obligaţiile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, precum şi a celor reglementate de art. 7 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, care prevăd că judecătorii şi procurorii au îndatorirea să promoveze supremaţia legii, statul de drept şi să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.

În speţă, în cadrul controlului judiciar exercitat pe calea de atac a recursului, se constată că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei prime abateri reţinute în sarcina judecătorului pârât.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei: sentinţe pronunţate de recurentă, minute, încheieri, adrese, procese - verbale, cereri formulate de părţi în cauzele analizate, rezultă că, sub aspect obiectiv, faptele reţinute au natura unui act de justiţie înfăptuit cu înfrângerea unei valori sociale.

În cauză, valoarea socială lezată o reprezintă relaţiile sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie atât în sensul larg, cât şi în sens restrâns al acestei noţiuni, care presupune, pe lângă organizarea şi funcţionarea organelor judiciare şi înfăptuirea corectă a actului de justiţie, pe planul raportului juridic de muncă, aceste relaţii transpunându-se în obligaţii şi îndatoriri profesionale ale judecătorilor, stabilite prin legi şi regulamente.

Gravitatea conduitei disciplinare a recurentei a fost determinată de încălcarea repetată şi sistematică a mai multor norme de procedură în instrumentarea dosarelor având ca obiect pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare a imobilelor terenuri şi construcţii.

Sub acest aspect, este de observat că faptele reţinute prin hotărâre sunt de netăgăduit, ele fiind dovedite prin materialul probator administrat atât în faza cercetării prealabile, cât şi în faţa instanţei de disciplină, în mod nemijlocit, fără a fi infirmate prin vreun alt mijloc de dovadă administrat în prezenta cale de atac.

Admiterea cu deosebită uşurinţă a cererilor de preschimbare a termenului de judecată, fără citarea părţilor, fără a se verifica existenţa unor motive temeinice, precum şi pronunţarea asupra unor cereri inexistente, în toate cele 16 cazuri analizate, în condiţiile în care, primul termen stabilit prin sistemul informatic ECRIS, avea o durată rezonabilă, de aproximativ o lună, reprezintă, aşa cum corect a reţinut Secţia pentru judecători, o încălcare a dispoziţiilor art. 153 alin. (1) C. proc. civ. atât în forma în vigoare a modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010, cât şi după ce textul a fost modificat.

Susţinerile recurentei formulate sub acest aspect nu pot fi primite, acestea constituind interpretări personale care nu sunt în concordanţă cu interpretarea logică, teleologică şi gramaticală a textului de referinţă.

Astfel, recurenta nu se poate prevala de o interpretare per a contrario a prevederilor legale în discuţie, doar pentru că, prin încălcarea unei alte norme legale, în cauzele respective nu s-au emis citaţii pentru primul termen de judecată stabilit aleatoriu.

Motivele succinte, stereotipe şi, de regulă nedovedite, invocate generic în cererile de preschimbare formulate de părţi justifică cele reţinute de Secţie cu privire la superficialitatea de care a dat dovadă magistratul în soluţionarea unor asemenea solicitări.

Este adevărat că actul de judecată nu poate fi supus cenzurii în acest cadru, însă modalitatea în care judecătorul a înţeles să respecte procedura de soluţionare a unei atare categorii de cereri sau speţe poate fi examinată într-o astfel de procedură.

Nu sunt întemeiate nici criticile recurentei privind încălcarea prevederilor privitoare la citarea părţilor.

Ceea ce a sancţionat Consiliul Superior al Magistraturii în cauză este această modalitate de lucru a recurentei în cauze de tipul menţionat, constând în aceea, că după acordarea primului termen de judecată, aceasta punea viza de primire pe cererile de preschimbare formulate de părţi (fără a aplica ştampila de înregistrare), acorda termen pentru judecarea cererii în aceeaşi zi, soluţiona în sensul admiterii respectivei cereri, preschimba termenul pentru aceeaşi dată în vederea soluţionării fondului cauzei, judeca şi pronunţa, şi chiar redacta hotărârea şi o şi comunica părţilor în aceeaşi zi.

Ignorarea vădită a prevederilor legale care impun citare părţilor nu poate fi înlăturată pe motiv că recurenta, cu totul fără temei, a apreciat că nu s-ar impune, în anumite cazuri citarea părţilor sau că, emiterea şi comunicarea citaţiilor după momentul soluţionării cauzei şi al pronunţării hotărârii ar fi avut doar rolul de a confirma încunoştinţarea realizată în prealabil cu privire la termenul stabilit.

Înalta Curte constată că nici criticile privind ignorarea dispoziţiilor legale care reglementează competenţa instanţelor de judecată şi încălcarea prevederilor legale privind administrarea probei cu interogatoriu, precum şi a celor vizând procedura succesorală.

În ceea ce priveşte instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea, doctrina a statuat că, potrivit dispoziţiilor art. 159 pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad, iar părţile nu o pot înlătura. De asemenea, art. 19 C. proc. civ. prevede că părţile pot conveni, prin înscris sau prin declaraţie nereală dată în faţa instanţei, că pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, are competenţa teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15, 16 C. proc. civ.

Din interpretarea coroborată a art. 159 pct. 3 şi art. 19 C. proc. civ., reiese că, în situaţia prevăzută de art. 13 alin. (1) C. proc. civ., competenţa teritorială este exclusă, astfel încât cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află imobilele.

În atare situaţie nu poate fi reţinută teza recurentei, potrivit căreia niciuna din părţile prezente nu a pus în discuţie competenţa teritorială exclusivă de soluţionare a cauzei, urmărind astfel să inducă în eroare instanţa de judecată, întrucât, fiind o chestiune de ordine publică, judecătorul trebuie să verifice din oficiu acest aspect.

Susţinerile recurentei referitoare la încălcările dispoziţiilor legale referitoare la administrarea probei cu interogatoriu mult contrazise de probele administrate în cauză.

Această neregularitate a fost constatată în cauzele în care pârâţii vânzători erau reprezentaţi în proces în baza unui mandat convenţional sau de către un reprezentant legal.

Cu titlu de exemplu, Secţia civilă are în vedere următoarele situaţii:

- în Dosarul nr. 382/284/2010 - interogatoriul a fost luat martorului pârâtei, în lipsa acesteia, în care acesta arăta că este de acord cu acţiunea, că pârâta a vândut imobilul casă şi teren, că a primit preţul fixat şi că nu s-a putut prezenta la notariat în vederea autentificării actului;

- în Dosarul nr. 147/284/2010, fără citarea curatorului pârâtului, acesta se prezenta la termenul fixat şi răspunde la interogatoriu cu privire la faptele personale ale pârâtului, arătând că pârâtul este de acord cu acţiunea, recunoaşte vânzarea casei şi a anexelor gospodăreşti şi a terenului de 8.800 mp intravilan, faţă de această recunoaştere nemaifiind formulate alte cereri, iar hotărârea fiind comunicată exclusiv reclamantului;

- în Dosarul nr. 1318/28/2010, este citat procurorul, în condiţiile în care la dosar nu există nicio procură; i se ia interogatoriul procuratorului pârâtului care recunoaşte vânzarea, că s-a primit preţul etc.

În contextul expus, nu se poate reţine că menţiunile din toate hotărârile pronunţate în aceste dosare privind „recunoaşterea curatorului/ reprezentantului pârâtului la interogatoriu” ar reprezenta o eroare de redactare. Aceasta deoarece, pe de o parte, în adoptarea soluţiei instanţa a avut în vedere aceste răspunsuri cu respectiva valoare probatorie, instanţa însăşi dându-i expres semnificaţia unui interogatoriu, iar pe de altă parte, în ipoteza în care ar fi fost o eroare materială de redactare, instanţa însuţi o putea îndrepta din oficiu în modalitatea prevăzută de lege.

Nu se poate considera nici că recurenta a audiat respectivele persoane în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., câtă vreme, în temeiul aceluiaşi rol activ, judecătorul nu a verificat şi respectarea drepturilor fundamentale ale persoanei aflate sub asistenţă, prin verificarea calităţii de reprezentant legal şi a bunurilor acordate curatorului prin dispoziţia primarului sau curatorului.

Chiar şi prin simpla „audiere” pe care recurenta ar fi apreciat necesar să o efectueze, aceasta nu putea să permită reprezentantului pârâtului să efectueze acte de dispoziţie (exprimarea acordului la înstrăinarea imobilului, în numele pârâtului), în absenţa oricărui mandat acordat în acest sens, încălcând astfel drepturi fundamentale ale persoanei aflate sub asistenţă.

Tot astfel, relativ a nerespectarea dispoziţiilor care reglementează procedura succesorală, susţinerea recurentei, conform căreia instanţa de disciplină a dat o altă semnificaţie cererii adresate Primăriei, calitatea procesuală a pârâţilor fiind stabilită în funcţie de trei factori, nu poate fi primită.

Ceea ce a sancţionat Consiliul, din această perspectivă, a fost faptul că, în cazurile analizate, recurenta a acceptat calitatea procesuală a părţii pârâte, în condiţiile în care titularul dreptului de proprietate era o altă persoană, probabil decedată, fără a se fi depus certificatul de deces, fără a se fi făcut dovada dezbaterii succesiunii, care să se fi finalizat cu emiterea certificatului de moştenitor care să ateste că partea pârâtă era singura moştenitoare a bunului.

Sub acest aspect, se constată că pentru fiecare situaţie în parte a fost dovedită încălcarea prevederilor art. 8 şi nu din Legea nr. 36/1995, ca şi a celorlalte prevederi procedurale anterior enunţate.

Este important de precizat în contextul examinat că prin probele administrate s-a dovedit şi încălcarea prevederilor legale în materia taxelor judiciare de timbru.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 determinarea taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată, iar conform art. 3¹ alin. (2) din legea menţionată, în cauzele având ca obiect înstrăinarea unor imobile stabilirea şi verificarea cuantumului taxei de timbru trebuie să se facă în raport cu valoarea imobilelor.

În niciunul din dosarele verificate recurenta nu a stabilit şi nu a verificat achitarea respectivelor taxe de timbru în conformitate cu prevederile legale imperative aplicabile.

Mai mult, în conformitate cu art. 3 .alin. (1) din Legea nr. 146/1997, recurenta era obligată, în cazul în care se solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, să solicite extras de carte funciară sau certificat de sarcini, certificat fiscal şi dovada debitelor la zi ale cotelor de contribuţia la cheltuielile asociaţiei de proprietari.

De asemenea, se reţine că aprecierea instanţei disciplinare privind încălcarea prevederilor art. 68 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la reprezentarea părţilor în judecată, sunt corecte şi în concordanţă cu probele dosarului.

În ceea ce priveşte, de exemplu, Dosarul nr. 3210/284/2009, instanţa a primit concluziile avocatului menţionat pe cererea de chemare în judecată deşi la dosar nu există împuternicirea acestuia de către reclamantă, iar cererea de chemare în judecată nu fusese însuşită prin semnătură de către reclamantă.

Sun acest aspect susţinerea recurentei în sensul că este probabil ca împuternicirea avocaţială să fi existat şi să se fi desprins ulterior de la dosar, este contrazisă de declaraţia avocatului P.D.E. (file 125 dosar) care a relatat că, deşi s-a încheiat un contract de asistenţă juridică cu reclamanta, acesta nu a fost urmat de emiterea vreunei delegaţii care să fi fost depusă în cauză.

Recurenta nu a infirmat prin niciun mijloc de probă şi prin nicio susţinere pertinentă nici aspectele reţinute de Secţia pentru Judecători privind nesocotirea dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, respectiv necomunicarea hotărârilor judecătoreşti prin care s-a constatat transferul dreptului de proprietate către Oficiul de Cadastru şi publicitate Imobiliară.

Prin criticile şi apărările formulate, recurenta M.F. încearcă să minimalizeze importanţa nesocotirii tuturor acestor prevederi legale, precum şi consecinţele respectivelor încălcări.

Or, din probele administrate a rezultat că acţiunile recurentei şi atitudinea manifestată de aceasta în realizarea activităţii de justiţie au fost neconforme cu obligaţiile profesionale ce-i reveneau în calitate de judecător, iar consecinţa directă şi imediată a fost aceea că, prin faptele sale, magistratul în cauză a încălcat drepturi fundamentale ale persoanei şi a afectat prestigiu justiţiei. Astfel, notorietatea procedurii specifice de înstrăinare a imobilelor depăşind limita teritorială a Judecătoriei Răcari şi făcând ca la aceasta să apeleze şi persoane din alte zone ale ţării, pentru imobilele situate, de asemenea, în afara circumscripţiei teritoriale a instanţei.

Înalta Curte constată că şi sub aspect subiectiv, prima abatere disciplinară reţinută în sarcina recurentei a fost săvârşită ce rea-credinţă, iar instanţa de disciplină a apreciat corect asupra vinovăţiei recurentei care trebuia să cunoască şi să aplice corect toate prevederile legale aplicabile, putea şi trebuia să prevadă efectele prejudiciabile aduse drepturilor procesuale şi substanţiale ale părţilor, dar şi imaginii, şi prestigiului justiţiei.

Maniera proprie prin care recurenta a înţeles să nu aplice dispoziţiile legale imperative, cu consecinţe asupra calităţii actului de justiţie, a transparenţei şi acestuia, multitudinea cazurilor în care s-au constatat încălcările respective, cât şi multitudinea şi diversitatea normelor legale încălcate, amplificate de uşurinţa cu care magistratul a nesocotit obligaţiile ce revin magistraţilor potrivit reglementărilor ce generează statutul acestei profesii, denotă existenţa elementului intenţional, de natură a atrage răspunderea disciplinară a magistratului pentru executarea funcţiei cu rea-credinţă.

De aceea toate criticile privind latura subiectivă a primei abateri disciplinare vor fi înlăturate, motivaţiile recurentei aduse în sprijinul acesteia neavând un suport real sau rezonabil.

Referitor la a doua abatere disciplinară reţinută în sarcina recurentei, Înalta Curte constată că s-a reţinut în mod corect angajarea răspunderii disciplinare a magistratului.

Potrivit art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, în forma în vigoare la momentul respectiv, constituie abatere disciplinară „nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor”

Şi în acest caz, angajarea răspunderii disciplinare este supusă îndeplinirii cumulativ a celor trei condiţii, cu referire la faptă, vinovăţie şi raport de cauzalitate.

Sub acest aspect, vinovăţia, ca element esenţial al angajării răspunderii disciplinare, a fost dedusă corect, în măsura în care recurenta, în calitate de preşedinte al instanţei la acel moment, s-a substituit Completului căruia i-a fost repartizat aleatoriu Dosarul nr. 1477/284/2010, respectiv completului C1 civil având ca titular pe judecătorul N.M. prin stabilirea termenului pentru soluţionarea cererii de preschimbare a termenului, formulată în cauză.

Împrejurările evocate de recurentă privitoare la numărul mare al acestor tipuri de cereri primite în perioada de referinţă, da şi cele vizând lipsa caracterului repetitiv al faptei nu pot fi avute în vedere şi reţinute, în contextul în care s-a petrecut fapta, ca împrejurări de natură să-i înlăture vinovăţia şi să-i dovedească exercitarea cu bună-credinţă a atribuţiilor, după cum propune magistratul.

Prin urmare, în ceea ce priveşte ambele abateri disciplinare, Înalta Curte constată că, în cauză, a fost reliefată existenţa faptelor a conduitei ilicite, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate între faptă ilicită şi rezultatul produs.

Întrucât împrejurările expuse de recurentă, aşa după cum corect a reţinut şi secţia pentru Judecători, nu pot fi înlătura caracterul imputabil al faptelor, rezultă că şi sub aspectul situaţiei de drept, în mod întemeiat s-a stabilit că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I şi de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Examinându-se în ansamblu cauza, în raport cu criticile formulate de recurentă prin ultimul motiv de recurs, Înalta Curte reţine că, la individualizarea sancţiunii aplicate judecătorului M.F., s-au respectat pe deplin criteriile prevăzute de art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, ce trebuie avute în vedere la acel moment procesual din faza adoptării soluţiei, precum şi principiul proporţionalităţii, reglementat de art. 100 din Legea nr. 303/2004.

În cauză, nu sunt aspecte de individualizare a sancţiunii care să poată justifica modificarea soluţiei instanţei disciplinare.

Aşa după cum s-a constatat, situaţia de fapt reţinută de Secţie, verificată de instanţa supremă în calea de atac a recursului, a rămas neschimbată şi a reliefat clar existenţa abaterilor disciplinare imputate recurentei.

În procesul de apreciere a individualizării sancţiunii trebuie avută în vedere gravitatea faptelor, în primul rând.

În contextul examinat, Înalta Curte precizează că maniera în care a acţionat recurenta este cu atât mai reprobabilă şi incompatibilă cu funcţia de judecător, cu cât nu numai că aceasta a încălcat sau a nesocotit o serie de dispoziţii legale, dar a şi încercat să se asigure că această modalitate de a acţiona nu-i poate fi reproşată, creând o adevărată practică, nelegală, de soluţionare a cauzelor de tipul celor examinate în speţă.

De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere sau minimalizate consecinţele directe, imediate ale faptelor magistratului, constând în obstrucţionarea drepturilor procesuale şi în încălcarea unor drepturi fundamentale (cum ar fi dreptul de proprietate) pentru părţile din dosarele instrumentate şi nici consecinţa negativă asupra imaginii şi prestigiului justiţiei.

Înalta Curte constată că instanţa de disciplină a avut în vedere, la individualizarea sancţiunii, alături de circumstanţele reale identificate prin cercetarea prealabilă şi circumstanţele personale ale recurentei, precum şi aceste consecinţe negative grave ale faptelor ce i-au fost reproşate.

Argumentele expuse de recurentă, relativ la lipsa de repetabilitate a faptelor şi săvârşirea aceloraşi gen de fapte pentru care a primit deja o sancţiune disciplinară nu se pot reţine, dat fiind că, cel puţin o parte dintre fapte s-au săvârşit după pronunţarea primei hotărâri a instanţei de disciplină.

Împrejurarea că respectiva hotărâre nu era, la data săvârşirii unor fapte, irevocabilă nu prezintă relevanţă din perspectiva analizată, dat fiind că urmare cercetării disciplinare şi judecătoreşti efectuate de Consiliul Superior al Magistraturii magistratul avea cunoştinţă că maniera sa de lucru era considerată neconformă cu atribuţiile şi îndatoririle judecătoreşti şi cu normele legale incidente.

Este semnificativ, sub acest aspect, că recurenta nu neagă săvârşirea tuturor faptelor, încercând în mod nefondat să le diminueze importanţa şi să le atribuie un caracter izolat, singular.

De asemenea, se reţine că volumul mare de activitate, ca şi vechimea mare în magistratură, invocate de recurentă nu au relevanţă în cauză pentru a o îndreptăţi la o sancţiune mai uşoară. Dimpotrivă, în raport cu statutul său şi experienţa sa ca magistrat, judecătorul ar fi trebuit să cunoască toate dispoziţiile legale aplicabile atât în litera, cât şi în spiritul lor şi să le aplice, şi mai ales să le respecte.

Cum toate criticile s-au dovedit nefondate, pentru considerentele expuse şi în temeiul prevederilor art. 47 alin. (7) fost alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul dedus judecăţii în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de M.F., judecător la Judecătoria Răcari, împotriva hotărârii nr. 12/ J din 19 octombrie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 65/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 15/2012. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 708/2012. Civil ICCJ. Decizia nr. 15/2012. Civil ICCJ. Decizia nr. 65/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 66/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia civilă nr. 97/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia civilă nr. 202/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI