ICCJ. Decizia nr. 7138/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7138/2012
Dosar nr. 1629/109/2011
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 17 martie 2011, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 851 din 14 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, formulată de revizuienţii P.M.G., S.M.L., I.A. (H.), în contradictoriu cu intimaţii D.S.S., D.I.S., Comisia Locală de Fond Funciar Rucăr şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, invocându-se dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Revizuienţii au susţinut că decizia civilă nr. 851 din 14 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Argeş este potrivnică dispoziţiilor sentinţei civile nr. 277 din 14 decembrie 1993 pronunţată de Tribunalul Argeş, fiind încălcată autoritatea de lucru judecat.
În continuarea motivării, s-a susţinut de către revizuienţi că decizia civilă nr. 851/2011 pronunţată de Tribunalul Argeş prin care s-a dispus constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. P1. şi nr. P2. pentru suprafaţa de 4.208 mp. încalcă şi se pune în discuţie legalitatea unei soluţii irevocabile, prin care cele două comisii, respectiv Comisia Locală Rucăr şi Comisia Judeţeană Argeş au fost obligate să întocmească documentaţia obligatorie eliberării titlului de proprietate în condiţiile Legii nr. 18/1991, în favoarea revizuienţilor pentru suprafaţa de 5,60 ha. situată în punctul „L.I.S.” comuna R.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 277/1993 pronunţată de Tribunalul Argeş s-a statuat irevocabil de către această instanţă faptul că terenul de 4.208 mp. ce a făcut obiectul judecăţii celui de-al doilea dosar, este proprietatea revizuienţilor de pe urma autorului comun I.G.A., iar ulterior nu se putea dispune printr-o altă hotărâre judecătorească anularea titlului de proprietate emis în favoarea revizuienţilor, precum şi a celor statuate prin sentinţa iniţială, încălcându-se astfel autoritatea de lucru judecat prevăzută de dispoziţiile art. 1201 C. civ.
Investită fiind cu o asemenea cerere, Tribunalul Argeş prin decizia civilă nr. 2674 din 20 septembrie 2011, a declinat competenţa soluţionării cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Prin sentinţa civilă nr. 46/F din 3 noiembrie 2011 Curtea de Apel Piteşti a respins cererea de revizuire formulată de revizuienţii P.M.G., domiciliată în Bucureşti, b-dul P., sector 1, S.M.L., domiciliat în Bucureşti, str. E.C., sector 1 şi I.A. (H.), domiciliată în Bucureşti, str. I.Ş., sector 1, privind revizuirea deciziilor nr. 851 din 14 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 3309/205/2009 şi a sentinţei civile nr. 277 din 14 decembrie 1993 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 2903/1993, intimaţi fiind D.S.S., domiciliat în comuna R., sat S.S., judeţul Argeş, D.I.S., domicliat în comuna R., sat S.S., judeţul Argeş Comisia Locală de Fond Funciar Rucăr şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, a obligat revizuienţii să plătească intimaţilor-pârâţi D.S.S. şi D.I.S. suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea în cazul în care există hotărâri desăvârşite potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane având aceeaşi calitate, urmând ca în conformitate cu dispoziţiile art. 327 din acelaşi cod, să se dispună anularea ultimei hotărâri.
În acest caz de revizuire, se pune problema încălcării autorităţii lucrului judecat, de către instanţa care a pronunţat ultima hotărâre care urmează să fie desfiinţată pe această cale, fără să se examineze pe fond care dintre cele două hotărâri potrivnice este greşită.
Potrivit dispoziţiilor art. 1201 C. civ., există lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi făcute de ele şi în contra lor, în aceeaşi calitate.
Principiul lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile între două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă, să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, dată în alt proces.
Pentru ca această interdicţie să opereze este necesar ca raportul din nou dedus în judecată să fie identic cu cel anterior judecat, ori să fie explicit sau implicit cuprins în cel anterior şi să fie pretins între aceleaşi părţi, între care judecata anterioară recunoscuse sau tăgăduise în mod definitiv acel raport.
În fine, referitor la identitatea de obiect în sensul textului precizat mai sus, nu se cere ca acesta să fie formulat în acelaşi mod, în ambele acţiuni, ci este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul urmărit de parte este acelaşi în ambele acţiuni.
Astfel, decizia civilă nr. 851/2011 pronunţată de Tribunalul Argeş pe de o parte şi sentinţa civilă nr. 277/1993 pronunţată de acelaşi tribunal pe de altă parte, sunt hotărâri date de o instanţă de recurs fiind îndeplinită astfel prima condiţie privind obiectul revizuirii prevăzută de dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
Însă, celelalte condiţii obligatorii a fi îndeplinite în accepţiunea dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu sunt întrunite în cauza de faţă.
Sub aspectul identităţii de părţi, sentinţa civilă nr. 277/1993 pronunţată de Tribunalul Argeş a avut ca părţi pe autoarele revizuienţilor, respectiv S.M.L. şi S.A. pe de o parte, şi pe de altă parte pe pârâtele Comisia Locală Rucăr de aplicare a Legii Fondului Funciar şi Comisia Judeţeană Argeş.
În decizia civilă nr. 851/2011 pronunţată de Tribunalul Argeş sunt părţi în afară de revizuienţi şi cele două comisii şi intimaţii-pârâţi D.I.S. şi D.S.S., care astfel nu au figurat în primul proces, situaţie faţă de care aceasta nu le poate fi opozabilă.
Nu există identitate nici în ceea ce priveşte raportul juridic dedus judecăţii şi respectiv obiectul cauzei, în sensul că în cadrul primului proces a fost admisă acţiunea formulată de către autoarele revizuienţilor şi obligate cele două pârâte (respectiv Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar Rucăr şi Comisia Judeţeană Argeş) să elibereze reclamantelor adeverinţa cu privire la suprafaţa de teren pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate şi să le pună în posesie cu privire la terenurile pentru care li s-a validat dreptul prin hotărârea nr. 30 din 17 iulie 1991 a Comisiei Judeţene Argeş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
În cadrul celui de-al doilea proces s-a constatat că intimaţii-pârâţi, respectiv D.S.S. şi D.I.S. sunt proprietarii terenului în suprafaţă de 4.208 mp., situat în comuna R., sat S.S., identificat în schiţa B a raportului de expertiză C.P., între reperele 17-18-10-6-7-8-9-17 şi în consecinţă s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. P1., refăcut prin titlul de proprietate nr. P2. şi a fişei cu date pentru aceeaşi suprafaţă de teren.
Pentru a se pronunţa astfel, în cadrul deciziei civile nr. 851/2011, ce se solicită a fi anulată, instanţa a analizat prin comparaţie titlurile de proprietate invocate de către ambele părţi, inclusiv sentinţa civilă nr. 277/1993 a Tribunalului Argeş, sentinţă de care s-au prevalat revizuienţii, constatând ca fiind preferabil titlul de proprietate al intimaţilor-pârâţi D.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs revizuienţii P.M.G., I.A. (H.) şi S.M.L. invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-au expus argumente privind legalitatea şi temeinicia primei hotărâri susţinându-se că a doua hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat, reţinându-se în mod greşit că pârâţii au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune.
Au susţinut revizuienţii că cele două hotărâri sunt contradictorii întrucât prin prima hotărâre s-a statuat asupra dreptului lor de reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 5,20 ha situate în pct. L.I.S., cele două comisii de aplicare a Legii nr. 18/1991 fiind obligate să le elibereze Titlu de proprietate pe acest amplasament, fapt ce s-a şi realizat iar prin cea de-a doua hotărâre s-a dispus anularea titlurilor de proprietate pentru suprafaţa de 4208 m.p.
Instanţa de revizuire a reţinut în mod contradictoriu pe de o parte existenţa unei identităţi de obiect a celor două judecăţi, pentru ca ulterior să motiveze inexistenţa identităţii de obiect, cauză şi părţi, în mod greşit.
În mod greşit s-a reţinut că a doua instanţă a analizat prin comparaţie titlurile de proprietate invocate de ambele părţi, inclusiv sentinţa civilă nr. 277/1993, constatând ca fiind preferabil titlul de proprietate al pârâţilor D., în condiţiile în care instanţa a admis acţiunea pe considerentul incidenţei uzucapiunii şi nu ca urmare a comparării titlurilor, titlul lor fiind preferabil.
Recursul nu este fondat pe următoarele considerente:
Critica privind existenţa unei motivări contradictorii în ce priveşte identitatea de obiect a celor două judecăţi este nefondată.
Instanţa de revizuire a reţinut în mod fondat şi constant că în cauză nu există identitate de obiect a celor două judecăţi, aspectul invocat de către recurenţi privind reţinerea existenţei unei identităţi de obiect în prima parte a motivării fiind neîntemeiat, considerentele instanţei fiind de ordin doctrinar şi nu raportat la cele două hotărâri.
Nefondată este şi critica privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanţa reţinând în mod legal că în cauză nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi a celor două judecăţi respectiv: obiect, cauză şi părţi.
Dacă în primul proces s-a admis acţiunea formulată de autoarele revizuienţilor şi au fost obligate cele două părţi (comisiile de aplicare a legii fondului funciar) să elibereze adeverinţa cu privire la suprafaţa de teren pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate şi să le pună în posesia terenurilor asupra cărora li s-a validat dreptul prin Hotărârea Comisiei Judeţene Argeş nr. 30 din 17 iulie 1991 (deci obligaţie de a face, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 29/1990), în cel de-al doilea proces s-a respins acţiunea revizuienţilor având ca obiect revendicarea suprafeţei de 4.000 m.p., despăgubiri pentru lipsa de folosinţă şi ridicare construcţii formulate împotriva pârâţilor D. şi s-a admis cererea reconvenţională având ca obiect constatarea că pârâtul D.S.S. este proprietarul suprafeţei de 4208 m.p. şi nulitatea titlului de proprietate emis reclamanţilor revizuienţi pentru aceeaşi suprafaţă, iar aceasta nu înseamnă că această ultimă hotărâre este contrară celei dintâi, respectiv nu constituie o negare ori o încălcare a dreptului de proprietate recunoscut revizuientelor, în cea de a doua judecată analizându-se dobândirea dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivă şi dându-se preferabilitate acestui mod de dobândire a proprietăţii.
Instanţa a constatat totodată că titlul de proprietate este nul absolut deoarece terenul în litigiu şi pentru care s-a făcut punerea în posesie, nu se afla la CAP R., deci nici la dispoziţia Comisiei, fiind în posesia pârâţilor D., care a dobândit proprietatea prin uzucapiune.
Se constată că în cauză nu există o altă judecată în care să se fi constatat legalitatea titlului de proprietate în ce priveşte amplasamentul suprafeţelor de teren pentru care s-a reconstituit dreptul la proprietate şi care să poată fi opusă cu autoritate de lucru judecat.
Aspectele de nelegalitate ale hotărârii a cărei revizuire se solicită, în ce priveşte greşita reţinere a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune nu pot fi analizate şi cenzurate în cadrul cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. (7) C. proc. civ.
Având în vedere aceste considerente urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii P.M.G., S.M.L. şi I.A. (H.) împotriva deciziei nr. 46/F din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7543/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7118/2012. Civil. Completare/lămurire... → |
|---|
