ICCJ. Decizia nr. 7118/2012. Civil. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7118/2012
Dosar nr. 41851/3/2007*
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 27 noiembrie 2007, Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul municipiul Bucureşti prin Direcţia Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei a chemat în judecată pe pârâţii V.M., M.M. şi M.S., a solicitat instanţei pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a terenului în suprafaţă de 172 m.p. din imobilul proprietatea pârâţilor situat în Bucureşti, str. G.I.S. sector 1, precum şi trecerea imobilului în proprietatea expropriatului, cu obligarea acestuia din urmă la plata către pârâţi a despăgubirilor în valoarea stabilită prin raportul de evaluare din 15 aprilie 2007, respectiv suma de 258.625 RON.
Pârâţii au depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care au învederat că sunt de acord cu admiterea acţiunii, dar numai cu condiţia acordării unei drepte şi prealabile despăgubiri, calculată în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 33/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 60 din 14 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte acţiunea reclamantei, a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a imobilului menţionat în acţiune şi a stabilit în sarcina reclamantului expropriator o despăgubire în cuantum de 109.048 euro, despăgubire ce urmează a fi plătită pârâţilor la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 554/A din 4 noiembrie 2009, astfel cum a fost completată prin decizia civilă nr. 689/A din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond, stabilindu-se în sarcina reclamantului o despăgubire în cuantum de 162.171 euro şi a fost obligată intimata reclamantă la 5.000 RON cheltuieli de judecată.
Şi împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 8489 din 30 noiembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a admis recursul, s-a casat decizia instanţei de apel şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe cu indicaţia administrării tuturor probelor necesare, inclusiv o nouă expertiză tehnică de specialitate, pentru determinarea valorii despăgubirilor care reflectă valoarea de piaţă a imobilului.
În apel, după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe de apel sub nr. 41851/3/2007, iar la termenul de judecată din data de 27 februarie 2012 apelanţii pârâţi, au învederat instanţei că renunţă la judecarea apelului, deoarece la data de 6 septembrie 2010 intimatul reclamant a emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. D1. din 6 septembrie 2010, în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 198/2004, prin care a stabilit cuantumul despăgubirilor ce se cuvin apelanţilor reclamanţi la suma de 162.171 euro, decizie care nu a fost atacată de către apelanţi în termenul prevăzut de lege.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii V.M., M.M. şi M.S. întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa a nesocotit voinţa părţilor în sensul de a se lua act de tranzacţia părţilor, solicitare la care a achiesat şi procurorul de şedinţă atunci când a arătat care este practica instanţei de apel în sensul de a se lua act de acordul părţilor.
Se mai arată că pentru apelanta M.M., ce nu a fost prezentă, nu există mandat special de renunţare la judecată.
Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile formulate, reţine caracterul fondat al recursului pentru considerentele ce succed.
Renunţarea la judecată poate fi făcută prin mandatar, dar în temeiul unei procuri speciale. Manifestarea de voinţă trebuie să fie clară şi fără echivoc.
De asemenea, în situaţia în care există coparticipare procesuală activă, renunţarea uneia dintre participanţi nu produce niciun efect faţă de ceilalţi participanţi.
În cauza de faţă, din încheierea de dezbatere de la 27 februarie 2012, reiese că pârâta M.M. nu a fost prezentă, fiind reprezentată de avocat.
Rezultă astfel că soluţia instanţei de apel de a lua act de renunţarea la judecata apelului de către această pârâtă este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ., în condiţiile în care nu a existat un mandat special dat vreunuia dintre ceilalţi apelanţi ori apărătorului acesteia.
Tot din încheierea de dezbateri reiese că apelanţii V.M. şi M.S. au arătat că solicită a se lua act de înţelegerea intervenită între părţi cu privire la cuantumul despăgubirilor stabilit prin hotărârea nr. D1. din 6 septembrie 2010.
Din conţinutul acestei hotărâri rezultă că au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 162.171 euro, echivalent în RON la cursul Banca Naţională a României din ziua plăţii.
Instanţele judecătoreşti, atunci când li se înfăţişează acte de dispoziţie ale părţilor sub forma renunţării, în cauză, la calea de atac sunt datoare să verifice şi să explice părţilor consecinţele juridice ale poziţiei lor procesuale.
În cauza de faţă, instanţa de apel luând act de renunţarea la judecată, fără a verifica intenţia reală a părţilor, a produs apelanţilor un prejudiciu. Şi aceasta, pentru că, menţinând hotărârea primei instanţe, au validat cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat la 109.048 euro, plătit în RON la data plăţii, în timp ce expropriatorul a emis o hotărâre prin care a acordat o despăgubire superioară de 162.171 euro.
Aceasta a fost raţiunea pentru care apelanţii prezenţi şi reprezentantul Ministerului Public au solicitat să se ia act de acordul părţilor cu privire la cuantumul despăgubirilor.
Recurenţii, deşi invocă şi dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., nu dezvoltă nicio critică ce ar permite încadrarea, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivele de modificare, indicate. Fiind în prezenţa unei indicări formale a acestor motive de recurs, Înalta Curte constată că are a analiza decizia prin perspectiva acestor temeiuri de drept.
Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. cu referire la dispoziţiile art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a verifica intenţia reală a părţilor cu privire la cuantumul despăgubirilor, precum şi poziţia procesuală a pârâtei M.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul declarat de pârâţii V.M., M.M. şi M.S. împotriva deciziei nr. 89/A din data de 27 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7138/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7110/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
