ICCJ. Decizia nr. 7176/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7176/2012
Dosar nr. 51184/3/2009
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, contestatorii P.N., P.B.G., P.C.T. şi P.C.M. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea următoarelor decizii, emise de pârâtă în procedura Legii nr. 10/2001: Decizia nr. 849060 din 16 decembrie 2009 emisă de Serviciul de Analiză Dosare şi emitere avize Legea nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti privind imobilul din S.U. sector 4; Decizia nr. 849085 din 16 decembrie 2009 privind imobilul din str. Î.G., sector 4; Decizia nr. 15240 din 20 decembrie 2009 privind imobilul din str. Î.G., sector 4; Decizia nr. 27494 din 11 decembrie 2009 privind imobilul din str. I.R., sector 4; Decizia nr. 27360 din 11 decembrie 2009 privind imobilul din str. R.A., sector 4; Decizia nr. 849082 din 14 decembrie 2009; Decizia nr. 27352 din 14 decembrie 2009 privind imobilul din str. A., sector 4; Decizia nr. 27350 din 14 decembrie 2009 privind imobilul din str. A., sector 4 şi Decizia nr. 27354 din 14 decembrie 2009 privind imobilul din str. S.U., sector 4. S-a solicitat, totodată, restituirea dosarelor constituite în baza notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 la Primăria Municipiului Bucureşti, spre competentă soluţionare.
În motivarea contestaţiei, s-a arătat că, prin deciziile menţionate, dosarele având ca obiect notificările formulate de contestatori în baza Legii nr. 10/2001 au fost înaintate Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, în condiţiile în care, timp de 9 ani, intimata nu a soluţionat respectivele notificări.
Prin Sentinţa civilă nr. 982 din 9 iunie 2010,Tribunalul Bucureşti secţia a III-a civilă, a respins contestaţia, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin notificarea nr. 3607/2001, contestatorii au solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii pentru imobilele situate în S.U., prin notificările nr. 1282/2001 şi nr. 3322/2001 pentru imobilul din str. Î.G., sector 4, prin notificarea nr. 315/2001 pentru imobilul din str. Î.G., sector 4, prin notificarea nr. 744/2002 pentru imobilul din str. I.R., sector 4, prin notificarea nr. 3614/2001 pentru imobilul din str. R.A., sector 4, prin notificarea nr. 3605/2001 pentru imobilul din str. A., sector 4, prin notificarea nr. 3608/2001 pentru imobilul din str. A., sector 4, prin notificarea nr. 3603/2001 pentru imobilul din S.U., sector 4, notificările fiind înregistrate, prin executorul judecătoresc, la Primăria Municipiului Bucureşti.
Verificând modalităţile de preluare a imobilelor în litigiu în proprietatea statului, Tribunalul a reţinut că imobilele din str. A., str. I.R. şi str. A.R., au fost preluate de la fosta fabrică K., cele situate în str. Î.G. au fost preluate de la fosta Societate T., iar imobilul din S.U., de la fosta Societate Comercială K. - fostă T.N.
Potrivit procedurii administrative de restituire reglementată de Capitolul III din Legea nr. 10/2001, competenţa soluţionării notificărilor revine, de regulă, organelor de conducere ale unităţii deţinătoare a imobilului solicitat spre restituire iar, prin excepţie, în cazul persoanelor juridice naţionalizate, cum este cazul în speţa dedusă judecăţii, imobilele fiind preluate de la o persoană juridică, respectiv fabricile K. şi T., măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituţia publică implicată în privatizare.
Întrucât potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instituţia publică implicată în privatizare este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, tribunalul a apreciat că, în mod corect, intimata a înaintat notificările formulate de contestatori către această autoritate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul P.N., iar prin Decizia civilă nr. 782A din 01 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul formulat, ca nefondat.
Instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Neemiterea până la acest moment a unei dispoziţii motivate ca răspuns la notificările formulate în anul 2001 şi vătămarea pricinuită în acest mod reclamanţilor în exercitarea drepturilor lor poate fi analizată în cauza dedusă judecăţii, fiind evident că apelantul contestator, în raport de conduita entităţii învestite cu soluţionarea notificării, nu poate fi lipsit de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege astfel, cum s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, decizie de admitere a recursului în interesul legii şi, deci, obligatorie.
Cu toate acestea, soluţionând acţiunea formulată de reclamanţi, instanţa de judecată este ţinută, conform art. 112 C. proc. civ. şi art. 129 alin. (6) C. proc. civ., de cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, atât în privinţa pretenţiilor deduse judecăţii, cât şi în ceea ce priveşte pârâtul faţă de care reclamanţii înţeleg să-şi valorifice aceste pretenţii, avându-se în vedere în acelaşi timp, alături de respectarea principiului disponibilităţii procesuale, raporturile juridice reglementate - în privinţa posibilităţii valorificării drepturilor pretinse - de dispoziţiile legii speciale de reparaţie pe care reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea.
Demersul juridic al contestatorilor a vizat refuzul soluţionării de către intimat a următoarelor notificări menţionate. Deşi apelantul a învederat că din înscrisurile doveditoare pe care le-a depus, care ar fi relevante sub aspectul situaţiei juridice a imobilelor, ar rezulta că pârâta este unitate deţinătoare a acestora, cel puţin în parte, astfel încât, în opinia sa, în mod eronat intimata pârâtă şi-a declinat competenţa de soluţionare a tuturor acestor notificări, instanţa de apel, analizând dosarele administrative constituite în temeiul notificărilor şi celelalte înscrisuri depuse în apel, a reţinut că, în mod corect, prima instanţă a constatat că toate aceste imobile au făcut parte din patrimoniile fostei fabrici (societăţi comerciale) K. (T.N.), respectiv, fostei Societăţi T., persoane juridice de la care au fost ulterior preluate de stat.
Or, în această ipoteză, sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, conform cărora notificările trebuie adresate organelor de conducere ale unităţii deţinătoare a imobilului solicitat spre restituire sau, instituţiei publice implicate în privatizarea societăţilor comerciale naţionalizate, aplicându-se, după caz, dispoziţiile art. 31 din acelaşi act normativ, în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent se propun după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, prin decizia motivată a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului - acestei autorităţi fiindu-i trimise în speţă de către intimata pârâtă notificările şi dosarele administrative.
Prin urmare, instanţa de apel a constatat că acţiunea formulată de contestatori numai în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti, având ca finalitate obligarea acestei pârâte să soluţioneze notificările formulate este neîntemeiată, sentinţa apelată fiind deci legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanţii P.N., P.B.G. şi P.C.T.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanţii formulează următoarele critici de nelegalitate:
Prin contestaţia formulată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti să soluţioneze notificările formulate, cu privire la o serie de imobile, urmare a refuzului acestei unităţi de a se pronunţa prin dispoziţii motivate de restituire a spaţiilor pe care le administrează şi declinarea, după o perioada de 9 ani, a competentei de soluţionare către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Deşi reclamanţii au depus toate înscrisurile care dovedesc faptul că sunt persoane îndreptăţite la restituire, inclusiv situaţia juridică a imobilelor, prin care au făcut dovada ca pârâta este unitate deţinătoare conform Legii nr. 10/2001, aceasta a refuzat să soluţioneze notificările.
În mod greşit, instanţa de apel şi-a însuşit considerentele tribunalului conform cu care imobilele au fost preluate de la foste fabrici ale autorilor reclamanţilor, şi, prin urmare, obligată să se pronunţe asupra cererilor este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Spaţiile pe care pârâta le deţine în administrare nu au fost preluate de la fostele fabrici, ci aparţineau autorilor reclamanţilor.
Faţă de dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, pârâta trebuia să se pronunţe doar asupra spaţiilor de locuit, spaţii pentru care recurenţii au făcut dovada că sunt administrate de pârâtă şi în prezent. În condiţiile în care aceste spaţii ar fi fost preluate de stat odată cu fabricile, acestea ar fi făcut obiectul privatizărilor şi nu ar mai fi fost în prezent în administrarea pârâtei.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
Este necontestat în cauză că, prin mai multe notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanţii au solicitat restituirea, în procedura acestei legi, a unor imobile situate în Bucureşti, S.U., sector 4, str. Î.G., sector 4, str. I.R., sector 4, str. R.A., sector 4 şi str. A., sector 4.
Acţiunea în justiţie a reclamanţilor a fost determinată de împrejurarea că entitatea notificată - Primăria Municipiului Bucureşti - a declinat competenţa de soluţionare a acestor notificări în favoarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, cu motivarea că imobilele menţionate în notificări au aparţinut Fabricii K. (fosta F.P. T.N.) şi fostei Societăţi T., ceea ce atrage aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001 în privinţa entităţii competente să soluţioneze notificările reclamanţilor.
Recurenţii susţin că o parte din imobilele notificate se află în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti, aspect care atrage competenţa acestei entităţi în soluţionarea notificărilor cu care reclamanţii au învestit-o.
Înalta Curte apreciază că, în ceea ce priveşte imobilele în litigiu, situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită de instanţa de apel sub aspectul unităţii deţinătoare a acestor bunuri şi căreia îi revine obligaţia de a soluţiona notificările formulate de reclamanţi.
Astfel, potrivit art. 22 din Legea 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a bunului.
Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 definesc unitatea deţinătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituţia prefectului sau orice alta instituţie publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăţi/companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste).
Potrivit aceloraşi norme, entitate învestită cu soluţionarea notificării este, după caz, unitatea deţinătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanţelor Publice, alte autorităţi publice centrale sau locale implicate).
Prin adresa nr. 14562/10 iunie 2011, Administraţia Fondului Imobiliar comunică că are în administrare imobilele situate în S.U., în str. A., în str. Î.G. şi în str. A.R., acestea fiind ocupate de chiriaşi.
Tot astfel, prin adresa nr. 25477/14 ianuarie 2002, Consiliul General al Municipiului Bucureşti comunică faptul că, în prezent, în administrarea C.G.M.B. - A.F.I. se află apartamentele situate în str. A., deţinute de chiriaşi, (o parte dintre ele fiind înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995), apartamentele deţinute în str. I.R., cele din str. Î.G. şi cele din str. A.R.
Instanţa de apel reţine în considerentele decizie recurate că, din cuprinsul dosarelor administrative constituite în temeiul notificărilor şi al celelalte înscrisuri depuse în apel, ar rezulta că toate aceste imobile au făcut parte din patrimoniile fostei fabrici (societăţi comerciale) K. (T.N.), respectiv, fostei Societăţi T. Instanţa nu indică însă care sunt, în mod concret, probele care susţin o astfel de concluzie şi care a fost situaţia juridică a acestor imobile, ulterior preluării lor de către stat, cât timp, se susţine, pe de o parte, că aceste imobile s-au aflat în patrimoniul unor fabrici, iar pe de altă parte sunt administrate probe care dovedesc că, în prezent, ele fac parte din fondul imobiliar locativ aflat în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, în prezentul litigiu, sub aspectul unităţii deţinătoare a imobilelor notificate, împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite.
Verificarea corectei aplicări a legii în controlul judiciar de legalitate exercitat pe calea recursului, sub aspectul entităţii competente să soluţioneze notificările reclamanţilor, nu se poate realiza, fiind necesar a se lămuri, cu prioritate unitatea deţinătoare a acestor imobile, în sensul Legii nr. 10/2001 şi a normelor legale anterior menţionate.
Prin urmare, apreciind că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită sub aspectul menţionat, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Cu ocazia rejudecării vor fi administrate probele necesare pentru stabilirea exactă a unităţii deţinătoare a imobilelor în litigiu şi căreia îi revine obligaţia de a soluţiona notificările reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii P.N., P.B.G. şi P.C.T. împotriva Deciziei civile nr. 782A din 01 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi curţi de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7179/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7175/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
