ICCJ. Decizia nr. 7387/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7387/2012
Dosar nr. 4285/40/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 29 noiembrie 2012
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 19 octombrie 2011, reclamantul B.C.B. a chemat în judecată pârâta Casa Teritorială de Pensii Iaşi, contestând decizia de sistare a pensiei şi decizia de schimbare a gradului de invaliditate din grupa 2 în grupa 3.
Prin Sentinţa civilă nr. 1389 din 23 mai 2012 Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani, reţinând că deciziile contestate sunt emise de intimată în baza Legii nr. 236/2010, aplicabilă în cauză, că reclamantul se află deţinut în Penitenciarul Botoşani, că în cauza de faţă domiciliul reclamantului, locul unde acesta stă efectiv este chiar locul de detenţie. În această situaţia competenţa aparţine Tribunalului Botoşani.
Învestit prin declinare, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1605 din 19 septembrie 2012, prin care şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Tribunalului Iaşi şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 154 din Legea nr. 263/2010 cererile îndreptate împotriva caselor naţionale, teritoriale sau sectoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul. Potrivit acţiunii introductive, la data învestirii instanţei reclamantul era încarcerat în Penitenciarul Iaşi, decizia medicală asupra capacităţii de muncă a fost emisă de comisia de pe lângă Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, astfel că domiciliul petentului a fost luat în considerare ca fiind în municipiul Iaşi, unde se afla locul deţinere. Faptul că ulterior depunerii acţiunii petentul a fost transferat în Penitenciarul Botoşani nu este de natură să influenţeze competenţa teritorială a instanţei, pentru că altfel, la fiecare transferare a deţinutului s-ar declina competenţa la instanţa noului loc de deţinere.
Cu privire Ia conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Aşa cum au reţinut ambele instanţe, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 263/2010, respectiv ale art. 154, potrivit căruia cererile îndreptate împotriva caselor naţionale, teritoriale sau sectoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
Particularitatea speţei de faţă constă în faptul că reclamantul se află încarcerat în penitenciar.
Conform art. 71 din Legea nr. 263/2010 pentru evaluarea capacităţii de muncă, cererea şi documentele medicale ale solicitantului se depun la cabinetul de expertiză medicală a capacităţii de muncă din cadrul casei teritoriale de pensii competente, în funcţie de domiciliul solicitantului. Decizia medicală a capacităţii de muncă a fost emisă de Comisia de pe lângă Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, astfel încât domiciliul petentului a fost considerat ca fiind Municipiul Iaşi, unde se află locul de deţinere.
Interpretând noţiunea de domiciliu în sens larg, ambele instanţe au apreciat că locul de deţinere este cel care determină competenţa teritorială într-o cerere de natura celei de faţă.
Înalta Curte constată că este competent cu soluţionarea cauzei Tribunalul Iaşi, unde petentul se afla încarcerat la data învestirii instanţei. Faptul că ulterior depunerii acţiunii petentul a fost transferat la penitenciarul Botoşani, nu este de natură a influenţa competenţa teritorială a instanţei, întrucât ceea ce este relevant, în raport de prevederile art. 154 din Legea 263/2010, este domiciliul iniţial al petentului de la Penitenciarul Iaşi. A aprecia altfel ar însemna, aşa cum a reţinut şi Tribunalul Botoşani, că orice schimbare a locului de deţinere ar determina declinarea competenţei, ceea ce este contrar dispoziţiilor legale invocate şi regulilor generale de stabilire a competenţei instanţelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 7385/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 6998/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|