ICCJ. Decizia nr. 7423/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 7423/2012

Dosar nr. 10245/1/2011

Şedinţa publică de la 5 decembrie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1455 din 01 octombrie 2008 a Tribunalului Iaşi a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta P.M.E., în contradictoriu cu pârâta SC A.B. SA, şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că prin notificarea adresată iniţial Prefectului, reclamanta P.M.E. a solicitat despăgubiri exclusiv în RON pentru fostul conac demolat cât şi pentru suprafaţa de teren de 15.000 m.p. teren în incinta Combinatului de vinificaţie B.

S-a reţinut de tribunal că terenul pretins de reclamantă nu poate fi retrocedat.

În ceea ce priveşte suprafaţa de 5.000 m.p. aflată în incinta combinatului şi pe care nu se află construcţii, nu poate fi retrocedată fizic întrucât acest spaţiu este un spaţiu tehnologic pentru siguranţa în exploatare a instalaţiilor din combinat, conform expertizei efectuate şi necontestată.

SC A.B. SA are certificat de atestare a dreptului de proprietate din 25 iunie 2004.

Prin apelul formulat împotriva sentinţei nr. 1455 din 01 octombrie 2008 a Tribunalului Iaşi reclamanta P.M.E. a susţinut că instanţa de fond nu a verificat cu prioritate dacă fostul amplasament ce a aparţinut autorului contestatoarei poate fi retrocedat şi numai în măsura în care acest lucru nu era posibil trebuia să se pronunţe asupra cererii subsecvente de restituire a unei suprafeţe limitrofe pe vechiul amplasament.

Instanţa a reţinut greşit din expertiza R.P. faptul că doar suprafaţa de 5.000 m.p. nu este afectată de lucrări de construcţii. Potrivit concluziilor raportului de expertiză, necontestat de vreuna din părţi, această suprafaţă face parte din zona de protecţie a combinatului, iar suprafaţa de 12.543 m.p. din vechiul amplasament poate fi restituită în natură, nefiind afectată de construcţii întrucât reprezintă spaţiu verde şi alee betonată (3.100 m.p.), parcare betonată (1.893 m.p.), respectiv spaţiu verde (1.000 m.p. şi 6.550 m.p.).

Aceste suprafeţe de teren, trebuiau să fie restituite în întregime întrucât sunt fie libere de construcţii fie se încadrează în prevederile art. 10 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 10/2001 în sensul că sunt afectate de construcţii uşoare sau demontabile sau construcţiile nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare.

În ce priveşte susţinerea potrivit căreia suprafaţa de 6.550 m.p. teren ar reprezenta zona de protecţie a combinatului, la dosar nu a fost depusă nicio probă din care să rezulte această destinaţie, constatarea expertului (făcută cu depăşirea competenţei sale) fiind rezultatul preluării susţinerii făcute de reprezentantul pârâtei.

Apelanta a criticat şi constatarea instanţei referitoare la imposibilitatea restituirii în natură a terenului motivat de aflarea acestuia în proprietatea pârâtei în temeiul Legii nr. 15/1990 şi de cuprinderea lui în certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

În opinia apelantei singura condiţie prevăzută de prevederea legală relevantă art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 era aceea că, la data intrării în vigoare a legii, unitatea deţinătoare să aibă ca asociat sau acţionar majoritar statului sau altă autoritate a administraţiei publice centrale sau locale, condiţie îndeplinită de pârâta SC A.B. SA, care a fost privatizată ulterior intrării în vigoare a legii.

Intimata SC A.B. SA a formulat întâmpinare, precizând că suprafaţa de teren ce se solicită a fi restituită în natură nu este liberă în sensul prevăzut de Lege nr. 10/2001 având în vedere specificul activităţii combinatului şi normele de securitate ce trebuie respectate.

Suprafaţa de 3.100 m.p. este o platformă betonată, necesară depozitării rezidurilor rezultate din procesul tehnologic. Deşi în jurul acesteia se află o fâşie de spaţiu verde şi o alee de acces pietonal este evident că aceasta nu poate fi restituită întrucât depozitarea rezidurilor nu se poate face într-un loc neamenajat.

Suprafaţa de 1.893 m.p. este de asemenea o platformă betonată, necesară circulaţiei mijloacelor de transport, de dimensiuni considerabile.

Nici suprafaţa de 6.550 m.p. teren identificată ca fiind zona de protecţie a combinatului nu este liberă, fiind ocupată cu lucrări de consolidare a solului şi traversată de conducte de gaze naturale şi de cuburi tehnologici, fotografiate aerian.

În ce priveşte suprafaţa de 2.770 m.p. teren, aceasta nu este spaţiu verde, ci teren afectat de calea ferată uzinală. Faptul că printre liniile de cale ferată creşte vegetaţie spontană nu înseamnă că terenul este spaţiu verde potrivit accepţiunii comune.

De o parte şi de alta a căii ferate este obligatorie păstrarea unei distanţe de 15 metri de la axul liniei ferate, pentru siguranţa transportului pe cale ferată.

Suprafaţa de 1.000 m.p. teren pretins a fi liberă de construcţii este în realitate ocupată de anexa C2 şi nu poate fi retrocedată.

Intimata a învederat faptul că, raportat la categoria de folosinţă şi la destinaţia construcţiilor edificate în anul 1968, nu se poate dispune restituirea lor în natură, normele tehnice de exploatare a instalaţiilor tehnologice ce prezintă risc de explozie implicând necesitatea dispersării lor pe o suprafaţă întinsă, iar spaţiile libere dintre ele constituie zone de siguranţă în exploatare.

În ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, privitoare la restituirea în natură a terenului, intimata a precizat că notificarea reclamantei a fost transmisă unităţii deţinătoare abia în anul 2007, dată la care societatea era deja privatizată.

Cererea de acordare a terenului în compensare (o suprafaţă limitrofă fostei proprietăţi) excede cadrul legal, astfel că instanţa de fond a menţinut corect decizia de respingere.

Separat de litigiul menţionat mai sus, în care s-a pronunţat în Dosarul nr. 6/99/2008 al Tribunalului Iaşi, sentinţa civilă nr. 1455 din 01 octombrie 2008, P.M.E. a investit instanţa de judecată cu o cerere cu acelaşi obiect în Dosarul nr. 1109/99/2005 dar în care nu era emisă o decizie de SC A.B. SA dosar în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 343 din 03 martie 2008 a Tribunalului Iaşi, prin care a fost respinsă acţiunea.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Iaşi a reţinut că terenul solicitat de contestatoare se află în proprietatea SC A.B. SA şi este trecut în certificatul de atestare din 25 iunie 2004, propunându-se despăgubiri.

În apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 343/ 03.03.2008 a Tribunalului Iaşi reclamanta a susţinut că hotărârea este netemeinică şi nelegală întrucât în opinia apelantei, este lipsită de relevanţă împrejurarea că prin notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 s-au solicitat despăgubiri băneşti inclusiv pentru teren.

Potrivit art. 36.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 entităţile investite cu soluţionarea notificării sunt obligate să dispună restituirea în natură a imobilului, când aceasta este posibilă.

Apelanta a susţinut că nici certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC A.B. SA Iaşi pentru suprafaţa de teren în litigiu nu este relevant în speţă, sub aspectul restituirii imobilului în natură, fiind obţinut printr-o procedură administrativă la care nu a luat parte şi emis la o dată ulterioară momentului depunerii notificării.

Curtea de Apel Iaşi s-a pronunţat asupra apelului formulat de P.M.E. împotriva sentinţei civile nr. 343 din 03 martie 2008 a Tribunalului Iaşi prin decizia civilă nr. 165 din 22 octombrie 2008.

Decizia nr. 165 din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi a fost casată prin decizia nr. 5482 din 13 mai 2009 a I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală – trimiţându-se dosarul spre rejudecare.

În rejudecare avându-se în vedere dispoziţiile art. 164 C. proc. civ. a fost dispusă de Curtea de Apel Iaşi conexarea Dosarului nr. 6/99/2008 al Curţii de Apel Iaşi la Dosarul nr. 1109/99/2005 al Curţii de Apel Iaşi.

Prin decizia civilă nr. 49 din 24 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a respins apelul formulat de P.M.E. împotriva sentinţei civile nr. 343 din 03 martie 2008 a Tribunalului Iaşi şi a sentinţei civile nr. 1455 din 01 octombrie 2008 a Tribunalului Iaşi.

Instanţa de apel a reţinut că, în speţă, nu este posibilă restituirea în natură raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 şi art. 29 alin. (1) din aceeaşi lege, terenul fiind deţinut de SC A.B. SA Iaşi, privatizată în anul 2002.

Instanţa a avut în vedere şi împrejurarea că, în Dosarul nr. 1109/99/2005 al Tribunalului Iaşi în care a solicitat restituirea în natură a terenului, reclamanta a încheiat un contract de cesiune de drepturi litigioase la data de 04.02.2008, contract a cărui existenţă nu a fost adusă la cunoştinţă instanţei decât la data de 10.03.2010.

În ce priveşte pretinsa cerere de valorificare a aceluiaşi drept, înregistrată sub nr. 73821/2005, instanţa a infirmat existenţa ei, reţinând că sub acest număr a fost înregistrată o corespondenţă internă între compartimentele Primăriei Municipiului Iaşi.

Referitor la suprafaţa de 60 ha teren asupra căreia s-a reconstituit reclamantei dreptul de proprietate instanţa a reţinut că aceasta nu include şi suprafaţa de 1,5 ha teren în litigiu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta P.M.E., criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia nr. 4287 din 23 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de reclamantă, s-a casat decizia recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Instanţa de recurs a reţinut faptul că hotărârea contestată nu se circumscrie cerinţelor art. 261 pct. (5) C. proc. civ. întrucât nu arată motivele de fapt şi drept care au format convingerea instanţei, condiţii în care controlul judiciar este imposibil de realizat.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 4747/1/2010.

În rejudecare intimata SC A.B. SA a depus la dosar copia planului de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate.

Prin decizia nr. 105 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă a fost admis apelul, au fost schimbate sentinţele apelate, în sensul că au fost admise, în parte, cererile formulate de reclamanta P.M.E. în contradictoriu cu pârâta SC A.B. SA Iaşi, s-a dispus anularea Deciziei Consiliului de Administraţie al SC A.B. SA nr. 17/12.11.2007, a fost obligată pârâta SC A.B. SA Iaşi să restituie în natură reclamantei următoarele suprafeţe de teren, identificate conform anexei raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul P.A.: lotul 1 în suprafaţă de 514 m.p., delimitat de pct. E, F, 46, 47, 48, 49, 50, 51; lotul 2 în suprafaţă de 458 m.p., delimitat de pct. A, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, H. I., s-a dispus compensarea diferenţei de 14.028 m.p. teren cu suprafaţa de 14.028 m.p. teren aflată în patrimoniul pârâtei, compusă din lotul 3, în suprafaţă de 281 m.p., delimitat de pct. A, 34, 22, 23, 24, 25, 26, 27, A şi lotul 4 în suprafaţă de 13.747 m.p., delimitat de pct.: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 34, 35, 36, 37, 38. 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 1, au fost păstrate dispoziţiile de respingere a cererilor având ca obiect radierea formelor şi înregistrărilor de publicitate imobiliară precum şi obligarea la plata daunelor cominatorii, formulate în contradictor cu pârâta SC A.B. SA Iaşi, precum şi dispoziţiile de respingere a cererilor având ca obiect restituirea în natură a terenului şi obligarea la plata de despăgubiri pentru construcţiile demolate, formulate în contradictor cu pârâţii Prefectul Judeţului Iaşi, Comisia Judeţeană Iaşi de aplicare a Legii 10/2001, Comisia Municipală Iaşi de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi Primarul Municipiului Iaşi, a fost obligată pârâta SC A.B. SA Iaşi să plătească reclamantei suma de 3.450 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea deciziei s-au reţinut următoarele.

Prin Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2007 emisă de Consiliul de Administraţie al SC A.B. SA, contestată în cauză, intimata a propus acordarea de despăgubiri reclamantei în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafaţa de 15.000 m.p. teren aflată în proprietatea sa motivat de faptul că este ocupată de completul de vinificaţie.

Instanţa reţine că anterior, prin Dispoziţia nr. 1855/ 24.09.2007, Primarul Municipiului Iaşi a propus acordarea de despăgubiri reclamantei în condiţiile aceleiaşi legi pentru construcţia demolată ce se afla pe terenul deţinut de SC A.B. SA, constatând calitatea sa de persoană îndreptăţită la acordarea măsuri reparatorii în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentinţele nr. 343 din 03 martie 2008 şi 1455 din 01 octombrie 2008 pronunţate de Tribunalul Iaşi, contestate în cauză, ambele instanţe de fond au reţinut imposibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 15.000 m.p. deţinut de pârâtă motivat de faptul că imobilul este proprietatea pârâtei, conform certificatului de atestare emis în anul 2004 şi că nu este liber în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

În ce priveşte compensarea terenului ocupat cu o suprafaţă de teren limitrofă vechiului amplasament, s-a reţinut că aceasta este interzisă de Legea nr. 10/2001.

De asemenea instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a solicitat niciodată teren în fizic, ci doar acordarea de despăgubiri băneşti atât pentru conac (construcţiile demolate) cât şi pentru teren, neputând fi lezată în vreun mod prin emiterea certificatului de atestare a proprietăţii către pârâtă.

În legătură cu acest din urmă aspect, curtea constată întemeiat motivul de apel referitor la irelevanţa împrejurării că prin notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 petenta a solicitat despăgubiri băneşti şi nu restituirea în natură a terenului, având în vedere prevalenţa restituirii în natură, instituită în mod expres ca şi principiu de soluţionare a notificărilor prin art. 1 lit. a) din capitolul I în Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.R. nr. 250/2007.

Potrivit acestei prevederi, numai în cazul în care măsura restituirii în natură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii în echivalent oferite de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau propunerea de acordare de despăgubiri potrivit titlului VII, în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acoperită de persoana îndreptăţită.

În speţă nu poate fi reţinută împrejurarea că restituirea în natură este expres înlăturată de la aplicare având în vedere faptul că, la data formulării notificării de către reclamantă (20.03.2001), societatea pârâtă nu era privatizată, aspect necontestat în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată imobilele deţinute la data intrării în vigoare a legii de o societate comercială la care statul este acţionar sau asociat majoritar vor fi restituite persoanei îndreptăţite în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.

Prin urmare, restituirea în natură este prevăzută în mod expres în sarcina entităţii deţinătoare, în ipoteza în care statul era acţionar majoritar la data intrării în vigoare a legii, ipoteză care se regăseşte în speţă.

Nu are relevanţă juridică, în cauză, contrar celor susţinute de intimată, împrejurarea că notificarea formulată de reclamantă a ajuns la entitatea deţinătoare în anul 2007, după privatizarea acesteia, textul de lege arătat mai sus referindu-se expres la data intrării în vigoare a legii.

În ce priveşte posibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 15.000 m.p. aflat în proprietatea pârâtei, disputată în cauză, curtea constată că în mod greşit instanţele de fond au reţinut imposibilitatea retrocedării lui în natură, în parte, având în vedere atât concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat de expertul P.A., cât şi celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, curtea constată că, prin raportul de expertiză aflat la Dosar nr. 1109/99/2005 expertul a identificat vechiul amplasament al fostei proprietăţi B.C., precum şi suprafeţele de teren libere de construcţii ce se regăsesc în vechiul amplasament şi în zonele limitrofe acestuia, deţinute de intimata SC A.B. SA Iaşi.

Potrivit constatărilor expertului, din suprafaţa de 1,50 ha teren solicitată de reclamantă poate fi restituită în natură doar suprafaţa de 972 m.p. (formată din lotul 1 (514 m.p.) şi lotul 2 (458 m.p.), restul suprafeţei fiind ocupată de clădiri, reţele de utilităţi, căi de acces, zone de protecţie şi alte obiective tehnice.

Expertul nu a identificat antrepozite fiscale în incinta SC A.B. SA.

În ce priveşte terenul ce poate fi oferit în compensare, expertul a identificat suprafaţa de 14.038 m.p. teren cu privire la care a precizat că nu este inclus în alte titluri de proprietate decât în certificatul de atestare emis intimatei.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini iar în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din aceeaşi lege în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi pentru terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

În speţă, reclamanta a obţinut, prin Dispoziţia Primarului Municipiului Iaşi nr. 1855 din 24 septembrie 2007, despăgubiri pentru construcţiile demolate, solicitând restituirea în natură şi/sau prin echivalent, în compensare, a terenului în suprafaţă de 15.000 m.p. deţinut de SC A.B. SA Iaşi.

În ce priveşte restituirea în natură a terenului pe fostul amplasament al proprietăţii B.C., Curtea reţine că, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul P.A., este liberă, în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001, doar suprafaţa totală de 972 m.p. (514 m.p. şi 458 m.p.), restul suprafeţei de teren fiind ocupată de construcţii, reţele de utilităţi, căi de acces, etc.

Instanţa nu a primit susţinerea intimatei potrivit căreia terenul nu este susceptibil de restituire în natură întrucât este traversat de o linie de cale ferată industrială.

Înscrisurile depuse la Dosarul I.C.C.J. nr. 4747/1/2010 relevă faptul că, în urma solicitării formulate de către SC A.B. SA de reziliere a contractului încheiat cu Regionala Căi Ferate Iaşi la 20.09.2004 Ministerul Transportului şi Infrastructurii – Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. SA a avizat favorabil propunerea intimatei, fiind eliberată ulterior aprobarea de desfiinţare nr. 2/3276/2009.

Aşa cum rezultă din adresa Companiei Naţionale de Căi Ferate nr. 2/4/41 din 26 ianuarie 2011 linia ferată industrială figurează închisă din iunie 2004, nefiind funcţională. Mai mult, expertiza P. efectuată în cauză relevă faptul că linia ferată uzinală este întreruptă ca urmare a desfiinţării ei de pe proprietăţile învecinate.

Referitor la suprafaţa de teren aferentă acesteia, din incinta combinatului, ea este de 368,72 m.p., conform adresei Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi nr. 6333/2011 şi nr. 12172,42 m.p. cum susţine intimata.

Raportat la cele arătate anterior instanţa va respinge ca neîntemeiată şi apărarea intimatei cu privire la obligativitatea păstrării unei distanţe de 15 metri de la axul liniei ferate, pentru siguranţa transportului pe calea ferată.

În ce priveşte necesitatea existenţei unei zone de siguranţă în exploatare, invocată de asemenea de intimată prin întâmpinare, curtea observă că în cauză nu s-a administrat nicio probă de natură a susţine această aserţiune şi că expertizele efectuate în diferitele etape ale procesului nu au subliniat acest aspect.

Mai mult, intimata nu a făcut precizări legate de întinderea unei astfel de zone şi de prevederile legale incidente pentru a putea fi analizate şi nici nu a formulat, cu privire la acest aspect, obiecţiuni la expertiza P.A.

Totodată, instanţa constată că în cauză nu s-au adus dovezi referitoare la existenţa unor conducte pe terenul propus spre restituire, care ar împiedica restituirea lui.

Expertiza tehnică efectuată în rejudecare, astfel cum a fost precizată/completată prin răspunsul la obiecţiunile nu identifică conducte sau reţele subterane pe suprafaţa de 972 m.p. situată pe vechiul amplasament.

Curtea constată faptul că intimata nu a dovedit nici împrejurarea că, prin restituirea în natură a terenului, nu mai pot fi desfăşurate activităţile sezoniere obişnuite, fiind astfel periclitată funcţionarea societăţii.

În ce priveşte existenţa antrepozitelor fiscale, invocată de intimată, curtea are în vedere atât răspunsul expertului P.A., care nu le-a identificat în spaţiul în care s-a desfăşurat expertiza, cât şi adresa Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi nr. 6333/2011 (Dosar nr. 4747/1/2010) potrivit cu care în cartea funciară a imobilului situat la adresa respectivă nu sunt menţionate antrepozite fiscale.

Având în vedere aceste precizări şi în condiţiile în care nici lista antrepozitelor fiscale şi nici autorizaţiile aflate la respectiv planul de situaţie depus în rejudecare nu sunt de natură a face dovada afectării terenului solicitat de reclamantă prin înregistrarea lor, (în condiţiile în care în listă apare menţiunea „modificare adresă antrepozit fiscal”), instanţa va înlătura aceste înscrisuri ca nefiind relevante.

Instanţa a respins ca neîntemeiată susţinerea intimatei privind împrejurarea că reclamanta a obţinut prin reconstituire mai mult teren decât i s-ar fi cuvenit.

Astfel, din fosta proprietate B.C. din B, în suprafaţă totală de 40 ha, denumită „una vie” reclamanta a obţinut până în prezent suprafaţa de 10 ha teren, compusă din 0,5 ha teren (cuprinsă în titlul de proprietate (cuprinsă în titlul de proprietate); 6 ha; 0,2698 ha teren reprezentând suprafaţa corespunzătoare acţiunilor la SC A.B. SA Iaşi vândute prin contractul de vânzare-cumpărare şi suprafaţa de 0,2698 ha corespunzătoare acţiunilor deţinute la aceeaşi societate comercială, vândute prin contractul de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2000.

Analizând înscrisurile depuse la dosar cu privire la suprafeţele de teren reconstituite atât din fosta proprietate B.C. din B. cât şi de pe raza comunei G., judeţul Iaşi, respectiv din raza Judeţului Suceava (comunele F. şi D.) curtea constată că acestea nu se referă la terenul în litigiu, aferent fostului conac.

Suprafaţa de 10 ha obţinută prin reconstituire în zona B. rezultă cu puterea evidenţei atât din Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Judeţene de aplicare a legii fondului funciar Iaşi cât şi din referatul Primăriei Municipiului Iaşi.

Cât priveşte suprafaţa de aproximativ 40 ha vie deţinută de B.C. în zona B. din Iaşi (din care reclamanta a obţinut cele 10 ha evidenţiate mai sus), aceasta apare înscrisă în procesul-verbal de punere în posesie din 18 septembrie 1931.

Prin urmare instanţa a respins ca neîntemeiată susţinerea intimatei potrivit cu care reclamanta ar fi obţinut deja terenul solicitat.

Adresa invocată de intimată reprezintă doar o corespondenţă internă între compartimentele interne ale Primăriei Iaşi şi nu o altă cerere de valorificare a dreptului de reconstituire cu privire la acelaşi teren.

Curtea a constatat eronată constatarea instanţei de fond potrivit căreia Legea nr. 10/2001 nu prevede posibilitatea restituirii terenului prin compensare.

Analizând susţinerile intimatei potrivit cu care entitatea deţinătoare are facultatea şi nu obligaţia, de a acorda sau nu măsurile reparatorii prin compensare solicitate de reclamantă, curtea constată că nu este fondată, împrejurarea că entităţile deţinătoare sunt cele care hotărăsc asupra măsurii compensatorii neavând semnificaţia faptului că o pot face în mod discreţionar şi de o manieră care să înlăture controlul judiciar. Aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin decizia nr. 6468 din 10 iunie 2009, plenitudinea jurisdicţională şi puterea de a aprecia asupra corectei aplicări a legii raportat la situaţia de fapt aparţine instanţei de judecată, iar nu unităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor în procedura prealabilă. Prin urmare instanţa poate aprecia asupra incidenţei măsurii compensatorii şi poate cenzura refuzul entităţii deţinătoare de acordare a unui asemenea măsuri.

În speţă, aşa cum s-a arătat mai sus, nici existenţa liniei de cale ferată industrială şi nici pretinsa existenţă a antrepozitelor fiscale în spaţiul respectiv nu pot împiedica restituirea terenului pe vechiul amplasament sau prin compensare cu o suprafaţă de teren limitrofă acestui amplasament. Deşi intimata a susţinut că terenul solicitat a fi restituit prin compensare este revendicat de foşti proprietari nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens iar expertul tehnic care a identificat terenul şi a solicitat relaţii Primăriei Iaşi nu a confirmat susţinerea acesteia. Prin urmare instanţa a constatat că nu există nici un impediment pentru restituirea în natură a terenului, acesta fiind liber în sensul prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

Faptul că entitatea deţinătoare a obţinut, în anul 2004, certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 3011 din 25 iunie 2004, după depunerea notificării (în luna martie 2001) nu poate afecta dreptul reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, acesta fiind însuşi scopul legii.

Pentru considerentele arătate mai sus, constatând întemeiat apelul formulat de reclamantă în ceea ce priveşte îndreptăţirea sa la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1,5 ha deţinut de intimată, instanţa a schimbat în parte sentinţele apelate, în sensul prevăzut prin dispozitiv.

Raportat la constatările anterioare privind obligaţia SC A.B. SA Iaşi de a restitui terenul în litigiu instanţa a păstrat dispoziţia instanţei de fond referitoare la respingerea cererii reclamantei formulate în contradictor cu Prefectul Judeţului Iaşi, Comisia Judeţeană Iaşi de aplicare a Legii 10/2001, Primarul Municipiului Iaşi şi Comisia Municipală Iaşi de aplicare a Legii 10/2001 având ca obiect restituirea în natură a terenului ce a aparţinut defunctului B.C..

Instanţa a păstrat şi dispoziţia de respingere a cererii având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru construcţiile demolate, obţinute deja de reclamantă prin Dispoziţia nr. 1855/ 24.09.2007 emisă de Primarul Municipiului Iaşi, şi soluţia de respingere a cererii de radiere a formelor şi înregistrărilor de publicitate imobiliară, dreptul reclamantei la restituirea în natură a terenului nefiind stabilit în mod irevocabil.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor cominatorii pe zi de întârziere, instanţa a constatat că a fost corect respinsă, Legea nr. 10/2001 neprevăzând posibilitatea obligării entităţii deţinătoare a imobilelor la plata acestora către persoanele îndreptăţite la restituire, contrar susţinerilor reclamantei.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. instanţa a acordat reclamantei cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea cauzei în toate gradele de jurisdicţie, astfel cum au fost dovedite.

Împotriva deciziei nr. 105 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă a declarat recurs pârâta SC A.B. SA, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul respingerii celor doua apeluri şi al păstrării sentinţelor instanţelor de fond ca fiind legale şi temeinice.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Prin decizia 5482 din 13 mai 2009 pronunţata de către I.C.C J, a fost casată decizia 165 din 22 octombrie 2008 pronunţata de către Curtea de Apel Iaşi şi cauza a fost trimisa spre rejudecare, pentru a se stabili dacă P.E.M., mai are dreptul de a primi suprafaţa de 1,5 ha teren, avându-se în vedere, actele de reconstituire a dreptului de proprietate pe raza Municipiului Iaşi şi pentru a se stabili regimul juridic al terenului aflat în vecinătatea fostei proprietăţi B.C.,traversat de o cale ferata uzinala, pentru care s-a dispus acordarea în compensare, pe un alt amplasament. Întrucât prin decizia civila 49/24-martie-2010 Curtea de Apel Iaşi nu şi-a motivat soluţia într-o maniera care sa permită controlul judiciar ,cauza a fost din nou trimisa spre rejudecare.

În rejudecare Curtea de apel Iaşi, prin decizia ce face obiectul prezentului recurs, a stabilit în mod greşit ca P.M.E. este îndreptăţita sa mai primească suprafaţa de 1,5 ha teren şi tot în mod greşit a stabilit şi regimul juridic al terenului atribuit în compensare prin interpretarea şi aplicarea greşita a legii.

În ce priveşte dreptul lui P.M.E. de a mai primi suprafaţa de 1.5 ha pe raza Municipiului Iaşi, în calitate de moştenitoare a lui B.C., instanţa de apel, în rejudecare, a săvârşit o grava eroare, omiţând sa aibă în vedere decizia civila nr. 284 din 10 februarie 2009 devenita irevocabila, prin care i s-a reconstituit lui P.M.E., dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 26,5 ha teren pe raza Municipiului Iaşi, cu referire expresa în hotărâre, la calitatea acesteia, de moştenitoare a lui B.C.

Instanţa de apel a omis sa adauge la suprafeţele enumerate în pag. 6 ultimul alin. şi suprafaţa de 26,5 ha, reconstituite prin aceasta decizie, astfel ca totul suprafeţei este în realitate 46,5 ha în loc de 40 ha.(0,5 ha prin titlul de proprietate 2,9604 ha prin titlul de proprietate 6 ha în titlul de proprietate + 0,2698 reconstituit în acţiuni şi vândute cu contractul vânzare cumpărare;+ 0,2698 corespunzător acţiunilor vândute prin contract+ 10 ha reconstituite prin Hotărârea Comisiei Judeţene Iaşi din 23-martie-2001.

Hotărârea Comisiei Judeţene Iaşi din 23 martie 2001 nu include suprafeţele retrocedate prin titlurile enumerate anterior, fiind ulterioara acestora şi emisa în baza Legii nr. 1/2000 astfel ca în mod greşit a stabilit instanţa de apel ca suprafeţele prevăzute în titluri şi contracte, provin din aceasta hotărâre.

Este irelevant faptul ca P.M.E. a primit pe raza altor localităţi din judeţul Iaşi şi Suceava diferite alte suprafeţe de teren, întrucât acestea i se cuveneau de pe urma altor autori decât B.C.

Pe raza Municipiului Iaşi însa, reclamanta nu putea primi decât terenul moştenit de la B.C. în suprafaţa totala de 40 ha şi faţă de acest autor, în cursul judecaţii acelor doua Dosare (nr. 1109/99/2005 şi Dosarul nr. 6/99/2008) s-a reconstituit o suprafaţa de teren mai mare decât era îndreptăţita, respectiv 46,5 ha în loc de 40 ha.

La momentul sesizării celor doua instanţe de fond (Tribunalul Iaşi) respectiv in anul 2005 în Dosarul nr. 1109/99/2005 şi anul 2008 în Dosarul nr. 6/99/2008, lui P.M.E., încă nu i se retrocedase suprafaţa totala de 40 ha la care era îndreptăţita după autorul B.C., însă, în cursul judecaţii, până la data la care I.C.C.J. a pronunţat decizia din 13 mai 2009, acesteia i se reconstituise deja dreptul de proprietate pentru cele 26,5 ha teren prin decizia civila nr. 284 din 10 februarie 2009 pronunţata de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 22344/245/2007, astfel ca aceasta, la momentul judecării recursului nu mai avea dreptul sa primească suplimentar încă 1,5 ha teren, cum pretinde in continuare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia de casare cu trimitere din 13 mai 2009, a dispus sa se verifice în mod expres acest aspect, astfel ca prezenta decizie, care pretinde ca a soluţionat acest aspect neelucidat anterior, este esenţial nelegala.

P.M.E. a primit de pe urma autorului sau B.C.,pe raza Municipiului Iaşi, o suprafaţa de teren de 46,5 ha,in loc de 40 ha ,astfel ca nu mai este persoana îndreptăţita în sensul Legii nr. 10/2001 şi în consecinţa apelurile acesteia trebuiau respinse.

Recurenta pârâtă a formulat şi motive prin care a criticat dispoziţia instanţei de apel referitoare la atribuirea unui alt teren in compensare, pe un alt amplasament.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat întrucât suprafaţa de 26,5 ha teren agricol la care se referă recurenta pârâtă, pe lângă faptul că nu a fost nici până în prezent restituită, i-a fost atribuită de instanţe într-o plângere la Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000 în contul unei alte proprietăţi pe care bunicul său a avut-o în comuna Golăeşti.

Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Prin decizia de casare nr. 5482 din 13 mai 2009 a I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală s-a dispus lămurirea situaţiei juridice a terenului în suprafaţă de 1,5 ha în sensul stabilirii dacă face parte din suprafeţele de teren care i-au fost deja atribuite reclamantei în proprietate prin constituire sau reconstituire în temeiul Legilor nr. 18/1991 şi 1/2000.

Instanţa de apel reţine în hotărârea recurată că reclamanta şi-a justificat dreptul de proprietate asupra terenului de 1,5 ha care face obiectul prezentei notificări prin aceea că ar face parte din suprafaţa menţionată în procesul-verbal de punere în posesie nr. 3687 din 18 septembrie 1931, Dosar nr. 1109/99/2005) de 40 de ha vie care a fost proprietatea autorului reclamantei, B.C..

În justificarea concluziei în sensul că reclamantei nu i-a fost restituiă deja această proprietate de 40 de ha în procedurile de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate prevăzute de legislaţia fondului funciar instanţa de apel a reţinut că ”din fosta proprietate B.C. din B, în suprafaţă totală de 40 ha, denumită „una vie” reclamanta a obţinut până în prezent suprafaţa de 10 ha teren, compusă din 0,5 ha teren (cuprinsă în titlul de proprietate nr. 183910/1995; 2,9604 ha (cuprinsă în titlul de proprietate nr. 185773/2000); 6 ha (cuprinsă în titlul de proprietate); 0,2698 ha teren reprezentând suprafaţa corespunzătoare acţiunilor la SC A.B. SA Iaşi vândute prin contractul de vânzare-cumpărare şi suprafaţa de 0,2698 ha corespunzătoare acţiunilor deţinute la aceeaşi societate comercială, vândute prin contractul de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2000.”

Instanţa de apel a mai reţinut, cu privire la suprafaţa 10 ha obţinută prin reconstituire în zona B, menţionată anterior, că ”rezultă cu puterea evidenţei atât din Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Judeţene de aplicare a legii fondului funciar Iaşi cât şi din referatul Primăriei Municipiului Iaşi.”

În recurs recurentul susţine că raţionamentul instanţei de apel este greşit întrucât reclamanta ar fi obţinut deja 46,5 ha din fosta proprietate lui B.C., instanţa de apel neavând în vedere că Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Judeţene de aplicare a legii fondului funciar Iaşi se referă la altă suprafaţă de 10 ha decât cele însumate de către instanţa de apel, şi că prin decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009, irevocabila, i s-a reconstituit lui P.M.E., dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 26,5 ha teren pe raza Municipiului Iaşi, cu referire expresa în hotărâre, la calitatea acesteia, de moştenitoare a lui B.C.

În ceea ce priveşte Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Judeţene de aplicare a legii fondului funciar Iaşi prin aceasta a fost anulată parţial hotărârea Comisiei judeţene din 20 noiembrie 2000 în sensul radierii din anexă şi suplimentarea anexei de la SC A.B. SA, pe municipiul Iaşi, titular P.M.E., unică moştenitoare a defunctului B.C., cu suprafaţa de 6 ha astfel încât se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafaţa totală de 10 ha.

În ceea ce priveşte decizia civila 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iaşi, aceasta a fost pronunţată în soluţionarea litigiului având ca obiect plângerea formulată de către reclamantă împotriva hotărârii nr. 7900/2007 emisă de Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, reclamanta invocând dreptul de proprietate ca succesoare a lui B.C., raportat la suprafaţa de 40 de ha deţinute în comuna B, menţionate anterior.

Prin această decizie irevocabilă i s-a reconstituit lui P.M.E., dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 26,5 ha teren pe raza Municipiului Iaşi.

Având în vedere că în suprafaţa de 10 ha determinată de instanţa de apel ca fiind restituită reclamantei din fosta proprietate de 40 de ha a autorului acesteia se află şi terenuri restituite în 1995, cu mult înainte de suprafaţa de teren care a făsut obiectul Hotărârea nr. 83/2001, că suprafeţele de teren identificate de către instanţa de apel raportat la titlurile de proprietate corespunzătoare, diferite, nu sunt de natură să fundamenteze temeinicia raţionamentului instanţei de apel în sensul că ar coincide cu suprafaţa de teren la care se referă Hotărârea nr. 83/2001, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel nu a lămurit situaţia juridică a terenului în suprafaţă de 1,5 ha în sensul stabilirii dacă face parte din suprafeţele de teren care i-au fost deja atribuite reclamantei în proprietate prin constituire sau reconstituire în temeiul Legilor nr. 18/1991 şi 1/2000, aşa cum s-a dispus prin decizia de casare nr. 5482 din 13 mai 2009 a I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Determinarea acestei situaţii de fapt este importantă având în vedere că prin decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iaşi, i s-a reconstituit lui P.M.E., dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 26,5 ha teren pe raza Municipiului Iaşi, în calitate de succesoare a lui B.C., raportat la suprafaţa de 40 de ha deţinute în comuna B. Astfel, dacă se va ajunge la concluzia că Hotărârea nr. 83/2001 Comisiei Judeţene de aplicare a legii fondului funciar Iaşi priveşte o altă suprafaţă de 10 ha decât cele totalizate de către instanţa de apel, prin însumarea şi a celei restituite prin decizia civila nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iaşi suprafaţa totală de teren pentru care i-a fost recunoscut deja dreptul reclamantei ar depăşi cele 40 de ha de teren invocate de către reclamantă în susţinerea dreptului său asupra terenului de 1,5 ha ce face obiectul litigiului de faţă.

Ceea ce interesează este dacă prejudiciul decurgând din trecerea în proprietatea statului a terenului de 40 de ha ce a aparţinut autorului reclamantei, B.C., a fost reparat deja, (incluzând în această noţiune şi recunoaşterea acestuia în baza unei hotărâri judecătoreşti), iar nu dacă a a fost restituit pe vechiul amplasament, atât legislaţia fondului funciar, cât şi Legea nr. 10/2001 admiţând restituirea prin echivalent, pe un alt amplasament.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) raportat la art. 304 alin. (1) pct. 5, art. 315 alin. (1) şi art. 314 C. proc .civ. Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceRONaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC A.B. SA împotriva deciziei nr. 105 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceRONaşi instanţe de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 7491/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 7112/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 7491/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 7495/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs