ICCJ. Decizia nr. 834/2012. Civil. Uzucapiune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 834/2012
Dosar nr.1258/105/2010
Şedinţa publică din 09 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1414 din 4 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Parohia M.P. cu sediul în Ploieşti, judeţul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Ploieşti prin Primar şi în consecinţă:
A constatat că reclamanta a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra imobilelor, teren şi construcţii, astfel cum au fost identificate în rapoartele de expertiză topografică şi construcţii, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
Pe terenul în suprafaţă de 2.360 m.p., reprezentând curtea bisericii M.P. precum şi asupra construcţiilor situate pe acest teren şi anume: biserica, construcţie din cărămidă acoperită cu tablă, în suprafaţă de 311,5 m.p., având ca vecini: la sud - Maternitatea R.V., la nord, str. Armoniei, la vest - P.C., la est - str. Mihai Bravu; clopotniţa, în suprafaţă de 5 m.p; casa parohială în suprafaţă de 89,3 m.p.; casa de locuit paracliser, construcţii din cărămidă, lemn, paiantă, învelită cu carton în suprafaţă de 32,3 m.p., aşa cum rezultă din conţinutul proceselor verbale de inventariere a terenurilor şi a construcţiilor aflate în proprietatea parohiei la data de 31 decembrie 1969 şi din conţinutul adresei nr. 862404 din 13 martie 2008, eliberată de Consiliul Local al Municipiului Ploieşti, reclamanta a stăpânit în mod continuu, public, paşnic şi sub nume de proprietar aceste bunuri, mai bine de peste 30 de ani, neexistând vreun act de tulburare.
A mai reţinut prima instanţă că, în speţă, sunt întrunite cerinţele art. 1837, 1846 şi 1847 C. civ., dar şi ale Legii nr. 455/2006, care dau posibilitatea cultelor religioase recunoscute din România să promoveze acţiuni în justiţie pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenurilor libere situate în intravilanul localităţilor (art. 1 din Legea nr. 455/2006).
Fiind îndeplinite şi condiţiile art. 492 C. civ., prima instanţă a constatat că reclamanta a dobândit prin accesiune imobiliară, artificială dreptul de proprietate şi asupra construcţiilor situate pe terenul în litigiu, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză în construcţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Municipiul Ploieşti, prin Primar, criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât nu se poate reţine că a manifestat dezinteres faţă de imobilul în litigiu, câtă vreme i-a fost îngăduită folosinţa terenului în scopul cultului religios, în folosul comunităţii locale, cu concursul autorităţilor locale.
A mai susţinut că reclamanta nu a făcut dovada pozitivă a calităţilor posesiei, aceasta neîndeplinind condiţia precarităţii, întrucât nu se poate stabili cu certitudine dacă a stăpânit pentru sine şi sub nume de proprietar în condiţiile în care cultul religios este o organizaţie de utilitate publică, al cărui scop trebuie exercitat în folosul comunităţii.
La termenul de judecată din data de 9 martie 2011, curtea de apel a invocat din oficiu excepţia netimbrării apelului şi în temeiul art. 137 C. proc. civ. a rămas în pronunţare asupra acesteia.
Prin Decizia civilă nr. 63 din 9 martie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a anulat ca netimbrat apelul formulat de pârâtul Municipiul Ploieşti prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 1414 din 4 noiembrie 2010 a Tribunalului Prahova, secţia civilă.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut în considerentele deciziei că i-a pus în vedere apelantului - pârât să achite o taxă judiciară de timbru în sumă de 13.776,50 lei şi timbru judiciar de 5 lei stabilită conform art. 11 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 3 din OUG nr. 32/1995 modificată, potrivit menţiunilor din cuprinsul citaţiei ce i-a fost comunicată în data de 10 februarie 2011 aşa cum rezultă din dovada de citare aflată la fila 7 din dosar.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată, iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.
Cum apelantul nu s-a conformat obligaţiei de a achita taxele judiciare depuse şi nici nu a formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru stabilită, curtea de apel a admis excepţia de netimbrare, invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a anulat apelul declarat ca fiind netimbrat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Ploieşti prin Primar criticând-o ca nelegală, întrucât pentru termenul din 9 martie 2011, când instanţa de apel a invocat din oficiu, excepţia netimbrării apelului, procedura de citare nu era legal îndeplinită cu intimata - reclamantă, ţinând cont de prevederile articolului unic din Legea nr. 455/2006, text potrivit căruia instanţa avea obligaţia de a dispune publicarea în M. Of. al României, partea a III-a şi într-un ziar de largă răspândire a unui anunţ cuprinzând datele de identificare a părţilor şi obiectul procesului.
În subsidiar, recurentul - pârât a susţinut că cererea de apel era scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 11 din Legea nr. 146/1997.
Faţă de cele expuse, recurentul - pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimitere cauzei spre rejudecare.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
În speţă, apelul declarat de către pârâtul Municipiul Ploieşti prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 1414 din 4 noiembrie 2010 a Tribunalului Prahova a fost anulat ca netimbrat, reţinându-se că, deşi apelantul a fost citat cu menţiunea de a timbra calea de atac, acesta nu s-a conformat respectivei cerinţe legale.
Prin urmare, instanţa de apel nu cercetat cauza în fond, ci s-a mărginit să facă verificări limitate la acest aspect.
Într-o atare situaţie, recurentul nu poate formula decât motive de casare referitoare la modul în care instanţa a soluţionat aspectul legat de satisfacerea obligaţiei legale privitoare la plata taxei de timbru.
Este nefondată şi critica privind greşita anulare a căii de atac a apelului pe motiv că era scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face potrivit art. 18 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997 de către instanţa de judecată sau, după caz, de Ministerul Justiţiei.
Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa judiciară de timbru.
Din practicaua deciziei civile nr. 63 din 9 martie 2011 rezultă că, la termenul de judecată cu aceeaşi dată, din partea apelantului a răspuns consilierul juridic C.A., care a invocat faptul că cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru, care însă nu a formulat şi o cerere de reexaminare.
În aceste condiţii, o astfel de critică nu mai poate fi invocată în recurs.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Ploieşti, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 63 din 9 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 837/2012. Civil. Fond funciar. Revizuire - Fond | ICCJ. Decizia nr. 816/2012. Civil → |
|---|
