ICCJ. Decizia nr. 1060/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 1060/2013

Dosar nr. 7924/1/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la 28 februarie 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul M.P.

La apelul nominal au lipsit părţile, petentul M.P. şi intimata V.E.E.

Ministerul Public este reprezentat de procuror Ş.S.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluţionat la 30 ianuarie 2013 şi că intimata V.E.E. a depus note de şedinţă la 18 februarie 2013, iar petentul M.P. a depus copia interogatoriului intimatei prin fax şi poştă la 27, respectiv 28 februarie 2013.

Procurorul pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petentul M.P. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 5437/271/2009 al Curţii de Apel Oradea.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1060/2013. Civil. Strămutare. Fond