ICCJ. Decizia nr. 1300/2013. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1300/2013
Dosar nr. 47352/3/2010
Şedinţa publică de la 27 martie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 04 octombrie 2010 sub nr. 47352/3/2010, reclamanta SC M.I.G. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC C.G.E. SRL, solicitând instanţei, în principal, constatarea nulităţii absolute a actului adiţional la contractul de asociere din 29 iulie 2008 încheiat între părţi: pentru lipsa totală a consimţământului reclamantei la încheierea actului şi pentru lipsa cauzei actului juridic, iar în subsidiar, în situaţia în care vor fi respinse apărările formulate la pct. 1, lipsirea de efecte/anularea actului adiţional.
Prin notele de şedinţă depuse la data de 14 iunie 2011 pârâta a invocat excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei de interes a reclamantei, iar la termenul din 14 septembrie 2011 instanţa a pus în discuţie excepţiile invocate.
Prin sentinţa comercială nr. 16042 din 14 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia insuficientei timbrări.
A fost admisă excepţia lipsei de interes şi a fost respinsă ca lipsită de interes cererea formulată de reclamanta SC M.I.G. SRL, în contradictoriu cu pârâtă SC C.G.E. SRL.
În motivare, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în cauză reclamanta nu a făcut dovada unui interes născut şi actual pentru exercitarea acţiunii.
S-a constatat că prin contractul de asociere din 29 iulie 2008 cele două părţi s-au asociat pentru ca împreună să participe la realizarea proiectului cuprins în scrisoarea de comandă din 19 iunie 2008 transmisă de către beneficiarul SC E.I.I. SRL care constituie anexa 1 la contract.
Prin actul adiţional la acest contract părţile au stabilit că SC C.G.E. SRL va factura către SC M.I.G. SRL producţia lunară aferentă şantierului G.A.B., în conformitate cu situaţiile de lucrări acceptate de reprezentanţii ambelor părţi.
Prin actul adiţional din 14 iulie 2009 s-a consemnat acordul pârâtei SC C.G.E. SRL „pentru modificarea termenului de plată a facturii din 3 martie 2009 în valoare de 1.730.121,96 lei către SC M.I.G. SRL, plata acesteia fiind efectuată în termen de 30 de zile de la data semnării prezentului document".
Factura din 3 martie 2009, a arătat instanţa de fond, a fost emisă de creditoare pentru achitarea de către debitoare a lucrărilor aferente efectuate în temeiul contractului de asociere, în valoare de 1.730.121,96 lei.
Această factură fiscală a fost acceptată la plată, aspect ce rezultă din certificatul de plată din 17 februarie 2009 şi factura fiscală depusă la dosarul cauzei.
În absenta actului adiţional din 14 iulie 2009, instanţa de fond a apreciat că factura din 3 martie 2009 era exigibilă, în lipsa oricăror convenţii, la data emiterii sale, aspect reţinut de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, în sentinţa comercială nr. 10290 din 1 noiembrie 2010.
Astfel, s-a apreciat că prin actul adiţional, contestat în prezenta cauză, reclamanta a dobândit un beneficiu, anume amânarea termenului de plată a facturii fiscale din 3 martie 2009, motiv pentru care aceasta nu are niciun interes în anularea unui act juridic care îi creează o situaţie mai favorabilă.
Prin actul adiţional, a mai arătat instanţa de fond, nu s-a stabilit în sarcina reclamantei vreo obligaţie de plată, ci s-a stabilit doar un termen de plată în favoarea acesteia, actul a cărui nulitate se solicită având efect doar asupra exigibilităţii creanţei în cuantum de 1.730.121, 96 lei (în favoarea reclamantei), nu şi cu privire la existenţa şi întinderea acestei creanţe.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC M.I.G. SRL prin administrator judiciar C.l.l.D.S.G. a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 177 din 9 Aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis, a fost anulată sentinţa civilă atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că între părţi s-a încheiat contractul de asociere în participaţiune din 29 iulie 2008, iar potrivit art. 7 care vizează „Modalitatea de împărţire a rezultatelor activităţilor economice comune desfăşurate", părţile au convenit expres că „împărţirea rezultatelor financiare (profit net/pierderi) se va efectua astfel: (...) toate beneficiile şi pierderile care vor rezulta din realizarea proiectului cuprins în scrisoarea de comandă din data de 19 iunie 2008 transmisă de către beneficiarul SC E.I. SRL să fie împărţite/suportate în mod egal (în proporţie de 50%-50%).
S-a apreciat că prin Actul adiţional la contractul de asociere, încheiat la data de 10 noiembrie 2008 art. 7 din contract a fost completat, iar nu modificat, nerezultând astfel că modalitatea de împărţire a rezultatelor asocierii a fost schimbată în vreun fel, ci doar că asociatul SC C.G. SRL emitea factura fiscală către M. Plata facturii respective se efectua nu de către M. din contul personal al acestei societăţi, ci tot din contul comun al asocierii deschis pe numele SC M.I.G. SRL, în funcţie de cele stabilite de către Consiliul de administrare şi conducere al asociaţiei.
Ţinând cont şi de prevederile art. 6 alin. (6) lit. e) din contractul de asociere, instanţa de apel a constatat că în cuprinsul contractului de asociere din 29 iulie 2008, astfel cum a fost completat prin actul adiţional din 10 noiembrie 2008, nu se face vorbire despre vreo schimbare a modalităţii de împărţire a rezultatelor asocierii, astfel cum a fost convenită prin art. 7 din contract, în sensul asumării de către unui dintre asociaţi, în speţă de către asociatul M., a obligaţiei de a achita celuilalt asociat, SC C.G.E. SRL, lucrările efectuate la Proiectul ce constituie obiectul asocierii, anterior stabilirii lunare a repartizării profitului ( sau pierderii ) între asociaţi, potrivit cotelor de participare, de 50%-50%.
S-a reţinut că încheierea la data de 14 iulie 2009 a actului adiţional la contractul de asociere din 29 iulie 2008 care prevedea ca plata facturii din 3 martie 2009 emisă de către asociatul SC C.G.E. SRL, în valoare de 1.730.121,96 lei, să fie efectuată de către asociatul SC M.I.G. SRL „în termen de 60 zile de la data semnării", este de natură a modifica implicit art. 7 din contract, cu privire la modalitatea de împărţire a rezultatelor asocierii, de participare la beneficii şi pierderi, în sensul acordării unuia dintre asociaţi a dreptului de a încasa plata pentru producţia lunară aferentă şantierului (obiectivului), indiferent de profitul realizat (sau nerealizat), în timp ce în patrimoniul celuilalt asociat urmau să se reflecte doar pierderile ca urmare a neplăţii facturilor în care sunt incluse situaţiile de lucrări pentru care SC C.G. SRL a emis factura din 3 martie 2009.
S-a arătat că o atare împrejurare contravine principiilor asocierii în participaţiune şi clauzelor contractului de asociere din 29 iulie 2008, privitoare la modalitatea de împărţire a rezultatelor financiare (profit/pierderi) ale asocierii, în mod egal, în proporţie de 50% - 50%, astfel cum a fost convenit prin art. 7 alin. (1), din contract.
Aşa fiind, instanţa de control judiciar a apreciat că în mod greşit prima instanţă, cu încălcarea dispoziţiilor articolului 969-970 C. civ. care consfinţesc principiul „pacta sunt servanda" a considerat că reclamanta apelantă nu a făcut dovada unui interes născut şi actual prin promovarea cererii pendinte având ca obiect constatarea nulităţii absolute a actului adiţional din 14 iulie 2009 la contractul de asociere din 29 iulie 2008 din 14 iulie 2009 (în subsidiar, anularea actului adiţional nr. 3), pentru lipsa totală a consimţământului reclamantei la încheierea actului şi pentru lipsa cauzei actului juridic respectiv.
Printr-o interpretare greşită a clauzelor contractului de asociere şi prin schimbarea naturii juridice a contractului de asociere în participaţiune, instanţa de fond a apreciat în mod eronat faptul că factura din 3 martie 2009 ar fi fost exigibilă de la data emiterii acesteia, în absenţa încheierii actului adiţional din 14 iulie 2009 prin care SC C.G. SRL „acceptă" ca plata respectivei facturi să fie efectuată de către SC M. SRL în termen de 60 zile de la data semnării actului adiţional, ceea ce ar fi fost în „beneficiul" reclamantei SC M. SRL şi ar justifica lipsa de interes a acesteia în anularea unui act juridic care îi creează o situaţie „mai favorabilă".
Cum încheierea actului adiţional din 14 iulie 2009 la contractul de asociere din 29 iulie 2008 modifică, chiar dacă nu se precizează expres, clauza înscrisă la art. 7 din contract privitoare la modalitatea de împărţire a rezultatelor asocierii, instanţa de apel a apreciat că apelanta reclamantă are un interes legitim, născut şi actual, personal şi direct în a solicita să se constate nulitatea absolută (sau relativă) a actului juridic menţionat.
În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta SC C.G.E. SRL prin administrator judiciar C.L.I. D.S.G. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, respingerea apelului formulat de reclamanta SC M.I.G. SRL şi menţinerea sentinţei apelate ca fiind temeinică şi legală.
În motivarea recursului, după un scurt istoric al cauzei, recurenta-pârâtă critică decizia atacată pentru nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
1. În opinia recurentei, hotărârea este nelegală pentru că au fost încălcate limitele învestirii instanţei (art. 292 alin. (1) şi art. 295 C. proc. civ.), iar considerentele hotărârii cuprind indicaţii nepermise de lege, raportat la obiectul apelului şi la soluţia pronunţată în apel, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 6 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest context, recurenta susţine, în esenţă, că analiza instanţei de apel porneşte de la premise stabilite eronat şi concluzionează eronat şi excesiv raportat la datele aduse în discuţie.
Totodată, antamarea chestiunilor privitoare la natura contractului şi la modalitatea de desfăşurare a raporturilor dintre părţi ar fi putut fi considerată ca fiind necesară numai în condiţiile în care apelul ar fi urmat să (re)analizeze cauza în fond (eventual în condiţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
În cauză, arată recurenta, apelul a vizat numai soluţia dată de tribunal asupra excepţiei, iar la judecata apelului nu au fost formulate alte cereri.
Analiza oricăror aspecte de fond - altele decât cele avute în vedere pentru soluţionarea excepţiei - în condiţiile în care acestea nu au fost puse în discuţia părţilor (art. 129 alin. (6) şi art. 129 alin. (4) C. proc. civ.) încalcă dispoziţiile procedurale.
Recurenta consideră că instanţa de apel a stabilit asupra unor aspecte de drept fără legătură cu soluţionarea excepţiei care a determinat soluţia de casare.
Considerentele hotărârii din apel impun instanţei de trimitere soluţia întregului proces, deşi aceasta nu s-a cerut şi nici nu s-a realizat din punct de vedere judiciar.
Astfel, s-a stabili că situaţia determinată de actul adiţional a cărui nulitate s-a cerut să se constate „contravine (...) principiilor asocierii în participaţiune şi clauzelor contractului de asociere."
Prevederile art. 969-970 C. civ., reţinute ca fiind încălcate de prima instanţă, nu au legătură cu elementele de analizat pentru stabilirea şi configurarea interesului în promovarea acţiunii civile.
Apărările şi argumentele părţilor privitoare la excepţia lipsei de interes au fost cu totul ignorate.
Totodată, consideră recurenta, soluţia este greşită, întrucât niciuna dintre părţi nu a solicitat casare cu trimitere spre rejudecare, conform art. 297 C. proc. civ.
2. Subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta apreciază că hotărârea este nelegală, întrucât au fost examinate elemente fără legătură cu pricina şi au fost greşit interpretate şi aplicate dispoziţiile art. 969 şi urm. C. civ. (în forma în vigoare la data naşterii raporturilor dintre părţi.
În dezvoltarea acestor motive, arată că ceea ce era de analizat era actul adiţional la contractul de asociere, neavând relevanţă analizarea mecanismului de plată prevăzut de contractul de asociere, nici compunerea Consiliului de administraţie şi nici aspectul potrivit în cuprinsul contractului nu se face vorbire despre vreo schimbare a modalităţii de împărţire a rezultatelor asocierii.
Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969 şi 970 C. civ., iar actul adiţional nu stabileşte nicio obligaţie în sarcina reclamantei, actul adiţional constituie o dispoziţie de favoare pentru reclamantă, astfel că cererea în constatarea nulităţii este lipsită de interes.
3. Pârâta critică hotărârea recurată pentru nelegalitate, motivat de faptul că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat înţelesul său lămurit, ceea ce a determinat o concluzie greşită cu privire la pricina dedusă judecăţii, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine, în esenţă, ignorarea regulilor stabilite pentru interpretarea contractelor.
Prin actul adiţional, arată recurenta, a fost schimbată modalitatea de desocotire dintre părţi, iar interpretare propusă de instanţa de apel este incorectă şi fără legătură cu voinţa părţilor şi cu cele menţionate.
Actul de examinat în cauză cuprinde o singură prevedere prin care se amână, prin voinţa ambelor părţi scadenţa facturii emisă la 3 martie 2009.
Schimbarea naturii juridice a contractului nu a aparţinut instanţei de fond, ci părţile au realizat aceasta prin semnarea şi asumarea actului adiţional, iar raţionamentul instanţei de apel a fost în sensul păstrării naturii contractului independent de voinţa părţior.
Intimata-reclamantă SC M.I.G. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.
Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate prin cererea de recurs şi susţinerile din întâmpinare, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele care succed:
Instanţa de control judiciar, în temeiul efectului devolutiv al apelului a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe în limitele motivelor de apel formulate de apelanta-reclamantă SC M.I.G. SRL, a avut în vedere apărările pârâtei, respectând prevederile art. 129 şi art. 295 alin. (1) C. proc. civ., stabilind situaţia de fapt sub toate aspectele sesizate, iar faptul că soluţia pronunţată de instanţa de apel nu a corespuns voinţei recurentei-pârâte, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra fondului cererii de chemare în judecată, ci a analizat cauza sub aspectul existenţei/inexistenţei interesului reclamantei în promovarea acţiunii în anularea actului adiţional.
Este ştiut că interesul reprezintă o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, folosul practic pe care trebuie să-l aibă o parte pentru a fi justificată punerea în mişcare a procedurii judiciare, iar acesta trebuie să fie legitim, direct, actual şi trebuie să existe pe tot parcursul derulării procesului.
Demersul reclamantei în promovarea acţiunii pendinte a vizat în principal, constatarea nulităţii absolute a actului adiţional la contractul de asociere din 29 iulie 2008 încheiat între părţi: pentru lipsa totală a consimţământului reclamantei la încheierea actului şi pentru lipsa cauzei actului juridic, iar în subsidiar, în situaţia în care vor fi respinse apărările formulate la pct. 1, lipsirea de efecte/anularea actului adiţional.
Amplu argumentat şi bine motivat, instanţa de control judiciar a reţinut în mod legal că reclamanta are un interes legitim, născut şi actual, personal şi direct în a solicita să se constate nulitatea absolută (sau relativă) a actului juridic menţionat, având în vedere că încheierea actului adiţional din 14 iulie 2009 la contractul de asociere în participaţiune din 29 iulie 2008 modifica clauza înscrisă la art. 7 din contractul de asociere privitoare la modalitatea de împărţire a rezultatelor financiare ale asocierii.
Prin urmare, existenţa/inexistenţa interesului reclamantei nu putea fi analizată în mod singular doar în raport de prevederile actului adiţional a cărui nulitate s-a solicitat, astfel cum pretinde recurenta, întrucât nu se poate face abstracţie de prevederile contractului de asociere în participaţiune încheiat între părţi a căror modificare a intervenit prin actul adiţional în discuţie.
Întrucât situaţia reglementată prin încheierea actului adiţional contravine principiilor asocierii în participaţiune şi clauzelor contractului de asociere din 29 iulie 2008, privitoare la modalitatea de împărţire a rezultatelor financiare (profit/pierderi) ale asocierii, respectiv în mod egal, în proporţie de 50% - 50%, astfel cum a fost convenit prin art. 7 alin. (1) din contractul de asociere, în mod legal, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a apreciat, cu încălcarea dispoziţiilor art. 969-970 C. civ., faptul că reclamanta nu a făcut dovada unui interes născut şi actual prin promovarea cererii pendinte.
Or, simpla nemulţumire a recurentei-pârâte cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat ori unei interpretări greşite a actului juridic dedus judecăţii în înţelesul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă.
De asemenea, nu se poate reţine existenţa unor contradicţii şi nici a unor considerente străine de natura pricinii, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, hotărârea instanţei de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, având în vedere reglementarea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. proc. civ. (în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 202/2010, faţă de dispoziţiile tranzitorii din art. 22 alin. (2) din această lege raportat la momentul formulării cererii de chemare în judecată) conform căreia în cazul în care se constată că în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului instanţa de apel va anula hotărârea şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, se impunea admiterea apelului, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind că prima instanţă a soluţionat procesul în temeiul unei excepţii procesuale.
Prin urmare, procedând în acest mod, instanţa de control judiciar a înlăturat orice posibile consecinţe prejudiciabile pentru părţile aflate în litigiu, decurgând din imposibilitatea de a se apăra în faţa primei instanţe, în respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi a garanţiilor conferite de art. 6 C.E.D.O., fiind lipsite de suport legal susţinerile recurentei în sensul că instanţa şi-a depăşit limitele învestirii, întrucât nu s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.
Faţă de corecta soluţionare a apelului şi legala aplicare a dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., instanţa de recurs nu poate aprecia asupra criticilor aduse de către recurentă deciziei atacate prin care se antamează fondul pricinii.
Fără a reitera considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, fiind nefondate şi criticile subsumate motivului de nelegalitate instituit de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Pentru toate argumentele care preced, constatând că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.G.E. SRL prin administrator judiciar C.l.l. D.S.G. împotriva Deciziei civile nr. 177 din 9 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V- a civilă, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.G.E. SRL prin administrator judiciar C.l.l. D.S.G. împotriva Deciziei civile nr. 177 din 9 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V- a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1297/2013. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1301/2013. Civil → |
|---|
