ICCJ. Decizia nr. 1301/2013. Civil

Decizii civile ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 1301/2013

Dosar nr. 56478/3/2010

Şedinţa publică de la 27 martie 2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, reclamanta SC F. SA a chemat în judecată pe pârâta SC A.T. SA solicitând obligarea pârâtei la plata: sumei de 1.921.609,75 lei, reprezentând diferenţa dintre valoarea dividendelor plătite efectiv reclamantei şi valoarea dividendelor datorate proporţional cotei deţinute de reclamantă de 4,3065% din capitalul social al A.; daunelor interese echivalente cu dobânda legală pentru neachitarea la timp a dividendelor menţionate, calculată până la data plăţii efective a acestora (evaluate provizoriu la 100.000 lei); cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa comercială nr. 7657 din 6 iunie 2011 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a fost admisă acţiunea reclamantei SC F. SA, în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.729.440,31 lei net (1.921.609,75 lei brut) reprezentând diferenţă dividende şi la plata dobânzii legale aferente în sumă de 285.761,71 lei, calculată până la 18 martie 2011 şi în continuare până la data achitării debitului principal.

A fost obligată la plata sumei de 40.234,52 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, că reclamanta valorifică în prezenta cauză un drept de creanţă, având ca obiect plata diferenţei dintre valoarea dividendelor încasate, în calitate de acţionar al pârâtei şi dividendele cuvenite ca urmare a anulării unei hotărârii a adunării generale a acţionarilor pârâtei prin care i s-a redus cota de participare la capitalul social.

Reclamanta este acţionar al pârâtei, având o participaţie la capitalul social de 4,3065%.

S-a arătat că principala condiţie de acordare a dividendelor constă în realizarea de profit la sfârşitul exerciţiului financiar, conform situaţiilor financiare anuale, iar pentru repartizarea profitului, asociaţii au avut în vedere contribuţia la capitalul social, astfel încât dividendele acordate reclamantei trebuie să fie raportate la participaţia de 4,3065%.

În ceea ce priveşte la situaţia de fapt, instanţa de fond a constatat că prin hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor pârâtei din data de 7 decembrie 2004 a fost majorat capitalul social al pârâtei, iar drept consecinţă a acestei operaţiuni, a fost modificată structura capitalului social, respectiv reclamantei i s-a redus cota de participare de la 4,3065 % la 1,433205%.

La data de 18 mai 2005, acţionarii pârâtei, reuniţi în cadrul unei adunări generale extraordinare au aprobat situaţiile financiare pentru exerciţiul anului 2004 şi constatând existenţa unui profit distribuibil în valoare de 42.579.758.013,31 de lei au hotărât distribuirea de dividende, proporţional cu participarea fiecărui acţionar la capitalul social, reclamanta devenind creditor pentru suma de 610.255.220 de lei, conform tabelului inserat în hotărâre.

Prin hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor pârâtei din 20 mai 2008 au fost aprobate situaţiile financiare pentru anul 2007 şi distribuirea de dividende către acţionarii societăţii, reprezentând 100% din profitul net aferent anului 2007, proporţional cu participarea la capitalul social.

S-a reţinut că prin sentinţa comercială nr. 1357 din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a comercială, s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor pârâtei din data de 7 decembrie 2004 şi s-a dispus radierea acestei menţiuni din registrul comerţului. Hotărârea a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 2206 din 10 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

În acest context, având în vedere că nulitatea are ca primă consecinţă înlăturarea efectelor actului nul, considerându-se că acesta nu fost încheiat (principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic), a fost apreciată ca fiind întemeiată susţinerea reclamantei în sensul că, odată anulată hotărârea de majorare a capitalului social, reclamanta revine la participaţia de 4,3065 %, la capitalul social. Corespunzător acestei participatii, cuantumul dividendelor trebuie completat cu suma de 1.729.440,31 lei.

Raportat la prevederile art. 67 din Legea nr. 31/1990 s-a reţinut că, în cauză, sunt îndeplinite toate condiţiile pentru acordarea diferenţei de dividende.

Astfel, situaţiile financiare nemodificate atestă realizarea profitului, iar prin hotărârile din datele de 18 mai 2005 şi 20 mai 2008, acţionarii pârâtei au decis repartizarea profitului pentru plata dividendelor potrivit participaţiei la capitalul social.

Referitor la sumele datorate cu titlu de diferenţă de dividende, s-a reţinut că pârâta nu a contestat sumele solicitate, din punct de vedere al cuantificării, astfel încât, diferenţa neachitată de dividende se ridică la suma de 1.921.609, 75 de lei.

Cu privire la apărările pârâtei prima instanţă a constatat că prin hotărârile din 18 mai 2005 şi 20 mai 2008 acţionarii pârâtei au stabilit distribuirea de dividende, proporţional cu participarea fiecărui acţionar la capitalul social. A fost reţinută susţinerea pârâtei în sensul că efectele hotărârilor sus menţionate nu se modifică. Distribuirea dividendelor se face în conformitate cu participarea la capitalul social, dar se va avea în vedere, pentru reclamantă participaţia de 4,3065 % . întrucât există o hotărâre a adunării generale a acţionarilor pârâtei prin care s-a decis acordarea dividendelor, dreptul valorificat în prezenţa cauză este un drept de creanţă.

Pârâta a susţinut că, în lipsa majorării capitalului social, nu ar fi putut realiza profit sau profitul ar fi fost mult diminuat, şi, eventual, societatea ar fi putut opta pentru restituirea împrumutului, apărări reţinute ca fiind simple supoziţii, lipsite de fundament în realitatea financiară a societăţii pârâte.

Cum hotărârea prin care a fost anulată decizia de majorare a capitalul social a rămas irevocabilă la data de 10 iunie 2010, instanţa a apreciat că pârâta a dispus de suficient timp pentru a reface situaţiile financiare. Invocarea unei asemenea posibilităţi prin întâmpinarea depusă în prezenta cauză nu a putut fi apreciată ca fiind o apărare pertinentă, având în vedere caracterul actual al dreptului invocat de reclamantă.

S-a constatat că adunarea generală a hotărât distribuirea dividendelor având în vedere anumite situaţii financiare care nu au fost modificate şi, de asemenea, hotărârea adunării generale care a aprobat situaţiile financiare nu a fost anulată, neputând fi astfel reţinută susţinerea conform căreia instanţa a încălcat competenţa exclusivă şi nelimitată a adunării generale de a aproba situaţiile financiare anuale şi de a hotărî distribuirea de dividende.

Faptul că, în cauză, adunarea generală a acţionarilor a stabilit şi cuantumul dividendului, s-a apreciat că nu reprezintă o împrejurare care să invalideze prezentul demers judiciar, întrucât cuantificarea reprezintă o simplă operaţiune matematică, relevantă fiind modalitatea de distribuire - în funcţie de participarea la capitalul social.

Prima instanţă a reţinut ca fiind întemeiată şi susţinerea reclamantei, în sensul că niciuna dintre datele care au stat la baza adoptării deciziilor de distribuire a dividendelor nu s-a modificat: nici situaţiile financiare, nici profitul societăţii, deşi pârâta a dispus de timp suficient pentru a solicita şi obţine anularea hotărârilor prin care s-au aprobat situaţiile financiare. Utilitatea şi realitatea profitului se determină prin raportare la situaţia financiară anuală, iar în cauză sunt îndeplinite cele două condiţii pentru acordarea dividendelor.

Beneficiile sunt reale, întrucât s-a înregistrat un excedent, conform situaţiilor financiare anuale, nefiind în prezenţa unor dividende fictive.

Potrivit, aceloraşi situaţii financiare, profitul este şi util.

S-a apreciat că teoria expusă de pârâtă prin raportare la art. 58 din Legea nr. 31/1990 nu are fundamentat în speţa de faţă, deoarece nicio dispoziţie legală nu instituie o derogare de la principiul retroactivităţii nulităţii în cazul desfiinţării hotărârilor adunărilor generale ale acţionarilor.

Cu referire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii legale, instanţa a apreciat ca fiind temeinică şi legală cererea reclamantei.

În raport de principiul retroactivităţii, toate efectele actului anulat se impun a fi înlăturate, astfel încât s-a considerat că la datele de 18 mai 2005 şi 20 mai 2008, când acţionarii pârâtei au stabilit distribuirea de dividende, reclamanta avea o participaţie la capitalul social de 4,3065 %. Neplata întregii sume datorate a generat un prejudiciu cuantificabil în baza Legii - art. 1088 C. civ. - la nivelul dobânzii legale.

Existenţa culpei pârâtei nu poate fi pusă în discuţie din cauza sentinţei comerciale nr. 1357/2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI -a comercială, în care s-a reţinut că pârâta a încălcat dispoziţii imperative ale legii în momentul în care a adoptat hotărârea prin care a diminuat cota reclamantei, de participare la capitalul social.

Nici creanţa accesorie nu a fost contestată - din punct de vedere al cuantificării - astfel încât pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale aferente în sumă de 285.761,71 lei, calculată până la 18 martie 2011 şi în continuare până la data achitării debitului principal.

Împotriva acestei sentinţe pârâta a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 225 din 3 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins ca nefondat.

În motivare, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că, în cauză, nu se pune problema existenţei unui profit suplimentar, ceea ce faptic nici nu este posibil, având în vedere perioada de timp care a trecut de la distribuirea dividendelor şi data constatării nulităţii hotărârii A.G.E.A., ci numai redistribuirea profitului realizat, urmând ca intimatei să-i fie distribuite dividende în raport de cota de participaţie pe care o avea anterior adoptării hotărârii A.G.E.A. a A.T. din data de 07 decembrie 2004 de majorare a capitalului social şi a cărei nulitate absolută a fost constatată prin sentinţa comercială nr. 1357 din 26 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă irevocabilă.

Întrucât distribuirea dividendelor s-a făcut fără respectarea cotei de participaţie deţinută de acţionari, a fost înlăturată critica apelatei în sensul că obligaţia legală a societăţii de distribuire a dividendelor s-a stins prin plată.

Instanţa a arătat că titularul obligaţiei de plată a dividendelor este numai societatea comercială, iar susţinerea potrivit căreia dividendele se află deja în patrimoniul asociaţilor, astfel că aceştia ar avea calitate procesuală pasivă în acţiunea promovată de F., a fost reţinută ca fiind nefondată.

Astfel, ca urmare a distribuirii în mod nelegal a dividendelor, fără respectarea cotei de participaţie conform art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, între societate şi asociaţii care au încasat mai mult se nasc raporturi obligaţionale, în temeiul art. 67 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

A fost înlăturată şi critica vizând efectele nulităţii hotărârii A.G.E.A. A. din 7 decembrie 2004 asupra actelor juridice subsecvente, instanţa de apel arătând că cele două hotărâri de distribuire a dividendelor nu au fost anulate prin sentinţa comercială nr. 1357 din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, şi nici ulterior, astfel că ele îşi produc efectele cu privire la aspectele statuate în cuprinsul lor, respectiv aprobarea situaţiilor financiare, distribuirea dividendelor proporţional cu cota de participaţie a acţionarilor la capitalul social, calculate asupra sumelor aprobate cu titlu de profit net.

În concordanţă cu cele reţinute de instanţa de fond, instanţa de apel a considerat că nu prezintă relevanţă juridică împrejurarea că în adunarea generală a acţionarilor s-a stabilit şi cuantumul dividendelor, deoarece cuantificarea reprezintă o simplă operaţiune matematică, relevantă fiind respectarea criteriului legal la distribuire, respectiv participarea la capitalul social, astfel cum prevede artr. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Susţinerea apelantei vizând faptul că în lipsa majorării capitalului social nu s-ar fi realizat profitul care a fost distribuit, a fost apreciată ca fiind o simplă afirmaţie fără un fundament în realitatea financiară a societăţii apelante, nefiind dovedită prin nici un mijloc de probă administrat în cauză. Astfel, s-a reţinut că apelanta nu a dovedit că au fost modificate situaţiile financiare sau că a fost convocată adunarea generală pentru refacerea sau modificarea bilanţului sau reglementarea situaţiei apărute.

În acest context susţinerea apelantei în sensul că este imposibilă o intervenţie discreţionară a instanţei asupra evidenţelor financiare ale A. a fost considerată ca fiind neavenită, deoarece nu se poate reţine că instanţa a încălcat competenţa exclusivă şi nelimitată a adunării generale de a aproba situaţiile financiare şi de a hotărî distribuirea de dividende, câtă vreme adunarea generală a hotărât distribuirea dividendelor având în vedere situaţiile financiare nemodificate.

Nici susţinerea apelantei prin raportare la dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 31/1990 nu a putut fi reţinută, deoarece nicio dispoziţie legală nu instituie o derogare de la principiul retroactivităţii nulităţii în cazul desfiinţării hotărârilor adunării generale a acţionarilor.

în termen legal, împotriva deciziei civile nr. 225 din 3 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pârâta SC A.T. SA Bucureşti a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi restabilirea situaţiei anterioare punerii în executare a sentinţei apelate.

Reiterând criticile invocate în apel, după un scurt istoric al cauzei, în dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta critică decizia atacată sub următoarele aspecte:

A. Ajustarea situaţiilor financiare avute în vedere în momentul distribuirii dividendelor face imposibilă suplimentarea sumei deja încasate de către F. cu titlu de dividende.

Principiul avut în vedere de către cele două instanţe anterior învestite cu soluţionarea cauzei este acela al retroactivităţii efectelor nulităţii şi, respectiv, al efectelor produse de către această retroactivitate asupra actelor subsecvente celui anulat.

În acest context, susţine, în esenţă, că raţionamentul dezvoltat în susţinerea celor două hotărâri judecătoreşti anterioare nu ţine cont de ajustarea corespunzătoare a situaţiilor financiare (implicit a profitului) precum şi a deciziei de distribuire a profitului (în cuantumul oricum redus, rezultat după ajustarea situaţiilor financiare).

Cele două momente relevante, arată recurenta, pentru această analiză sunt:

- momentul distribuirii profitului cu titlu de dividende (2005 şi 2008) când societatea avea în vedere situaţii financiare potrivit cărora capitalul social avea un anumit cuantum (cu 5 000 euro mai mare), iar creanţele înregistrate împotriva societăţii aveau, la rândul lor, o anumită structură (cu cel puţin 5 000 euro mai mică, fără a lua în considerare dobânda legală);

- momentul ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti irevocabile de anulare a hotărârii de majorare a capitalului social (adică în prezent) când societatea este pusă în situaţia de a efectua toate demersurile legale necesare ajustării situaţiilor financiare în mod corespunzător şi de a le aproba, în această nouă formă modificată, inclusiv de a analiza legalitatea şi oportunitatea acordării profitului în aceste condiţii (modificate, cu efect retroactiv).

Şi dacă s-ar admite, pur ipotetic, faptul că nulitatea hotărârii A.G.E.A. A. din data de 7 decembrie 2004 (majorarea capitalului social) ar produce efecte asupra actelor subsecvente, consecinţa firească ar fi anularea acestora, iar nu modificarea lor în sensul suplimentării dividendelor.

Modificarea unei hotărâri a acţionarilor de distribuire de dividende nu se poate face decât fie printr-o nouă hotărâre a acţionarilor, fie printr-o decizie judecătorească. în acest din urmă caz însă doar în sensul infirmării acelei hotărâri de distribuire a dividendelor, şi nu prin recalcularea dividendelor de distribuit, apanaj exclusiv al organelor societăţii. Mecanismul care ar trebui declanşat în vederea modificării valorii dividendelor deja acordate ar cuprinde:

(a) invalidarea hotărârilor adunării generale deja existente, chestiune ce poate fi tranşată fie de acţionari, fie de instanţa investită cu o asemenea cerere (care nu face obiectul prezentului dosar sau al altei cereri), (b) refacerea situaţiilor financiare pe baza cărora se analizează existenţa şi cuantumul profitului net (suma pusă la dispoziţie de către acţionarul majoritar schimbându-şi natura juridică), şi (c) aprecierea, de către acţionari a oportunităţii acordării unor dividende în aceste noi condiţii.

Este imposibilă o intervenţie discreţionară a instanţei asupra evidentelor financiare ale A., la simpla solicitare a unui acţionar (reclamanta), în sensul suplimentării/modificării dividendelor efectiv distribuite, ignorându-se faptul că deciziile privind distribuirea au fost luate în considerarea unor situaţii financiare care, aparent, nu mai corespund statutului real al Societăţii de la acea dată.

Indiferent de de calculele, ajustările şi modificările intervenite la nivel societar, creanţa invocată de către F. nu poate fi valorificată.

B. Creanţa F. având ca obiect dividendele corespunzătoare calităţii de acţionar s-a stins în momentul distribuirii acestora. Profitul a fost integral distribuit, aflându-se în prezent în patrimoniul acţionarilor. Nu există profit suplimentar faţă de care o nouă creanţă a F. să se fi născut.

Se susţine că natura juridică a sumei solicitate prin acţiune este necontestată şi reţinută de către instanţa de apel - diferenţă de dividende.

Dreptul de a încasa dividende derivat din calitatea de acţionar este subsumat existentei profitului şi deciziei societăţii de distribuire a acestuia; suplimentarea sumelor încasate cu titlu de dividende de către acţionari nu se poate dispune în condiţiile inexistenţei unui profit suplimentar. Or, nu există un profit suplimentar, rezultat ca urmare a constatării nulităţii hotărârii A.G.E.A. A. din data de 7 decembrie 2004 (majorarea capitalului social), care s-ar impune a fi distribuit corespunzător cotelor de participare ale acţionari lor;

Recurenta apreciază că obligaţia legală a societăţii de distribuire a dividendelor corespunzător cotei deţinute de fiecare dintre acţionari s-a stins prin plată. Culpa reţinută în sarcina societăţii, motiv al constatării nulităţii hotărârii A.G.E.A. A. din data de 7 decembrie 2004 (majorarea capitalului social), ar putea, ipotetic, ridica problema unor alte forme de răspundere faţă de acţionari şi a acordării unor despăgubiri în măsura îndeplinirii condiţiilor de atragere a unei astfel de răspunderi; în niciun caz, însă, această culpă nu este de natură a reactiva o obligaţie stinsă deja prin plată (obligaţia de plată a dividendelor).

Raţionamentul juridic dezvoltat de F. în susţinerea acţiunii este următorul: retroactivitatea nulităţii absolute a hotărârii de majorare a capitalului social ar atrage repunerea părţilor în situaţia anterioară şi, implicit, modificarea corespunzătoare a actelor juridice subsecvente (hotărârile prin care s-a decis distribuirea dividendelor); în consecinţă, F. se consideră îndreptăţită la plata unei sume suplimentare (diferită faţă de cea inclusă în actele subsecvente) cu titlu de dividende. Or, o astfel de concluzie, apreciază recurenta, este eronată întrucât:

Suma înregistrată ca profit, distribuit sub formă de dividende, se află deja în patrimoniul acţionarilor; dacă F. ar invoca incorecta repartizare a profitului, calitatea procesuală pasivă ar urma să aparţină acţionari lor care au încasat deja aceste sume, iar nu societăţii care a repartizat integral suma înregistrată ca profit; astfel obligaţia societăţii s-a stins prin plata dividendelor;

Împotriva Societăţii, F. ar avea posibilitatea de a promova, eventual, o acţiune distinctă, cu un temei juridic diferit, pornind de pretinsa faptă ilicită a acesteia. Numai dacă s-ar dovedi îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii societăţii pe acest temei, societatea ar mai putea fi obligată la plata unor sume însă acestea nu ar reprezenta dividende ci, eventual, despăgubiri;

Intervenirea fiecăruia dintre efectele nulităţii (retroactivitatea, repunerea în situaţia anterioară şi anularea actelor subsecvente) trebuie analizată şi dispusă de către instanţă în funcţie de împrejurările concrete ale speţei. în cazul concret, indiferent de felul în care operează retroactivitatea efectelor nulităţii şi/sau repunerea părţilor în situaţia anterioară, modificarea efectelor produse deja de către actele juridice subsecvente nu se poate dispune fără o analiză distinctă; or, o astfel de cerere nu a fost formulată până la acest moment.

C. Nulitatea hotărârii A.G.E.A. Alstom din data de 7 decembrie 2004 (majorarea capitalului social) nu determină modificarea/anularea implicită a actelor juridice subsecvente. Determinarea cuantumului dividendelor nu poate fi considerată o simplă operaţiune matematică în contextul în care totalul sumelor astfel distribuite depăşeşte în prezent totalul distribuit.

Problema de drept care urmează a fi rezolvată de către instanţă, consideră recurenta, este următoarea: nulitatea actului juridic atrage modificarea implicită a actelor subsecvente sau este necesar ca, în cazul fiecăruia dintre aceste acte subsecvente şi în funcţie de condiţiile concrete ale emiterii sale, instanţa să analizeze impactul produs de nulitatea actului anterior? Apreciază corectă cea de-a doua interpretare ceea ce, în speţa dedusă judecăţii, însemnă că:

Efectele celor două hotărâri de distribuire a dividendelor se impune a fi menţinute întocmai, inclusiv în ceea ce priveşte cuantumul dividendelor.

Nulitatea hotărârii A.G.E.A. de majorare de capital social nu atrage. în mod automat, nulitatea actelor subsecvente. Pentru anularea hotărârilor A.G.E.A. legea insitituie o procedură specială. De asemenea, nici modificarea conţinutului acestor acte nu reprezintă o consecinţă uzuală şi/sau corectă într-o astfel de situaţie. Reclamanta nu justifică temeiul juridic al cererii sale. De altfel, art. 58 alin. (1) teza I din L.S.C.3 instituie regula specială a neretroactivităţii efectelor nulităţii în materia societăţilor comerciale. Raţiunea pentru care legiuitorul a instituit această regulă în materia specială a societăţilor comerciale, respectiv stabilitatea circuitului juridic şi neprejudicierea drepturilor terţilor de bună-credinţă, precum şi anihilarea automată a aplicării principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoiuto iure dantis, resolvitur ius accipientis), se regăseşte şi în speţă.

În consecinţă, raportat la argumentele expuse apreciază că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii atunci când, prin decizia recurată, a luat în considerare numai unele dintre efectele produse de anularea unei hotărâri de majorare a capitalului social şi, fără a analiza sfera şi limitele efectelor produse de către o astfel de măsură, a decis obligarea societăţii pârâte la plata unor sume suplimentare cu titlu de dividende.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă SC F. SA Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat execepţia inadmisibilităţii recursului, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil, motivat de faptul că susţinerile recurentei-pârâte vizează temeinicia, iar nu nelegalitatea hotărârii recurate, criticile neputând fi încadrate în temeiul de drept al art. 304 C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din 27 martie 2013, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ. a unit excepţia inadmisibilităţii cu fondul recursului, şi a acordat cuvântul părţilor în susţinerea, respectiv în combaterea cererii de recurs.

Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate prin cererea de recurs şi susţinerile din întâmpinare, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care succed:

Înalta Curte constată că prin hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor pârâtei din data de 7 decembrie 2004 a fost majorat capitalul social al pârâtei, iar drept consecinţă a acestei operaţiuni, a fost modificată structura capitalului social, în sensul că reclamantei i s-a redus cota de participare de la 4,3065 % la 1,433205%.

La data de 18 mai 2005, acţionarii pârâtei, reuniţi în cadrul unei adunări generale extraordinare au aprobat situaţiile financiare pentru exerciţiul anului 2004 şi constatând existenţa unui profit distribuibil în valoare de 42.579.758.013,31 de lei au hotărât distribuirea de dividende, proporţional cu participarea fiecărui acţionar la capitalul social, reclamanta devenind creditor pentru suma de 610,255,220 de lei, conform tabelului inserat în hotărâre.

Prin sentinţa comercială nr. 1357 din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a comercială, s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor pârâtei din data de 7 decembrie 2004 şi s-a dispus radierea acestei menţiuni din registrul comerţului. Hotărârea a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 2206 din 10 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Este de reţinut că nulitatea are ca primă consecinţă înlăturarea efectelor actului juridic constatat nul, considerându-se că acesta nu fost încheiat (principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic), aceasta întrucât, nulitatea este o sancţiune care intervine pentru nerespectarea condiţiilor imperative stipulate de lege pentru naşterea actului juric civil.

Prin urmare, la date de 18 mai 2005 şi 20 mai 2008, când acţionarii pârâtei au stabilit distribuirea de dividende, reclamanta avea o participaţie la capitalul social de 4,3065 %.

Potrivit dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale distribuirea dividendelor se face proporţional cu participarea acţionarilor la capitalul social, calculate asupra sumelor aprobate cu titlu de profit net.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, în cauză, reclamanta nu urmăreşte o "suplimentare" a dividendelor, nu se pune problema "unei sume diferite mai mari", întrucât obligaţia legală a societăţii de distribuire a dividendelor corespunzător cotei deţinute de fiecare dintre acţionari nu s-a stins prin plată, în condiţiile în care nu s-a respectat cota de participaţie deţinută de acţionari.

Or, dividendele plătite contrar legii se restituie potrivit dispoziţiilor art. 67 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 (în speţă, obligaţia acţionarului majoritar - pârâta - de a restitui diferenţa primită în plus pe seama participaţiei reclamantei, de la dividendele distribuite aferent participaţiei de 1,433205% în loc de cea de 4,3065%, conform hotărârii irevocabile).

Problema în speţă este aceea a respectării criteriului legal de distribuire a dividendelor proporţional cu participarea acţionarilor la capitalul social, astfel cum prevede art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Cum în mod legal a reţinut şi instanţa de control judiciar, teoria expusă de recurenta-pârâtă referitoare la efectele nulităţii hotărârii A.G.E.A. A. din 7 decembrie 2004 asupra actelor subsecvente nu poate fi acreditată, dat fiind că cele două hotărâri de distribuire a dividendelor nu au fost anulate prin sentinţa comercială nr. 1357 din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, şi nici ulterior, ele producându-şi efectele cu privire la aspectele statuate în cuprinsul lor, respectiv aprobarea situaţiilor financiare, distribuirea dividendelor proporţional cu cota de participaţie a acţionarilor la capitalul social, calculate asupra sumelor aprobate cu titlu de profit net.

Împrejurarea că în cuprinsul uneia dintre cele două hotărâri de distribuire a dividendelor este menţionat şi cuantumul exact al sumelor datorate fiecărui acţionar conform cotelor de participare nu prezintă relevanţă juridică, deoarece cuantificarea reprezintă un simplu calcul matematic, în plus, calcul derivat din datele deţinute anterior anulării irevocabile a hotărârii extraordinare a acţionarilor pârâtei din data de 7 decembrie 2004 (dividende distribuite aferent participatiei de 1,433205% în loc de cea de 4,3065%).

Este adevărat că dreptul la dividende ca şi drept de creanţă este afectat de o dublă condiţie suspensivă: înregistrarea de către societate a unui profit şi aprobarea de către adunarea generală a unei hotărâri prin care se distribuie dividende, dar este de necontestat că această dublă condiţie a fost îndeplinită în cauză.

În condiţiile în care restabilirea situaţiei de fapt excede competenţei instanţei de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de temeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate.

Nu în ultimul rând, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au înlăturat cu justeţe susţinerea apelantei prin raportare la dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 31/1990, având în vedere că nicio dispoziţie legală nu instituie o derogare de la principiul retroactivităţii nulităţii în cazul desfiinţării hotărârilor adunării generale a acţionarilor.

Aşa fiind, în speţă, nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, instanţa de apel dând o corectă eficienţă textelor legale şi principiilor de drept incidente speţei.

Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.T. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 225 din 3 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului şi în raport de solicitarea reprezentantei intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei - pârâte SC A.T. SA Bucureşti la plata sumei de 8.164,30 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC F. SA Bucureşti, conform înscrisurilor doveditoare aflate la filele 38-39 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC A.T. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 225 din 3 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă SC A.T. SA Bucureşti la plata sumei de 8164,30 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC F. SA Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1300/2013. Civil. Constatare nulitate act....		ICCJ. Decizia nr. 1448/2013. Civil. Pretenţii. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 1301/2013. Civil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1301/2013. Civil