ICCJ. Decizia nr. 1297/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1297/2013
Dosar nr. 8062/2/2010
Şedinţa publică din 12 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1372 din 19 octombrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
A admis în parte contestaţia formulată de contestatorii N.A., P.M.G., P.T., C.P., în contradictoriu cu pârâţii SC E. SA prin lichidator SC F.C. SRL şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului;
A anulat deciziei nr. 183 din 03 decembrie 2003 emisă de intimata SC E. SA
A obligat pe intimata SC E. SA să restituie contestatorilor în natură terenul în suprafaţă de 2411 m.p., situat în Comuna Periş, judeţul Ilfov.
A obligat pe intimata SC E. SA să restituie construcţia fostă locuinţă, gater aflată pe teren şi evaluată la suma de 106.339.282 lei prin raportul de expertiză.
A constatat că hala gater care a aparţinut autorului contestatorilor şi a fost demolată are o valoare de 17.049.344 lei, conform expertizei construcţii întocmită de expert S.D.
Pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost obligată să emită decizie privind propuneri de despăgubire a contestatorilor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor referitoare la construcţiile demolate şi utilajele ce au aparţinut autorului contestatorilor.
A respins cererea privind acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Autorul reclamanţilor, Petre Marin, a deţinut, în proprietate în comuna Periş, judeţul Ilfov, un imobil compus din teren, construcţii şi utilaje reprezentând gater, imobil ce a fost preluat în mod abuziv de către stat în cursul anului 1948, însă, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, şi după preluarea bunului, defunctul Petre Marin era cunoscut ca proprietarul acestui gater, beneficiind de o sumă de bani cu titlu de chirie din partea statului pentru folosinţa gaterului.
Tribunalul a mai constatat că reclamanţii, în calitate de moştenitori legali ai defunctului Petre Marin, au formulat o notificare în baza Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat să le fie restituit în natură imobilul în litigiu, însă, prin decizia contestată, societatea pârâtă a respins această cerere cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobil.
Tribunalul a admis în parte contestaţia, reţinând că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la restituire, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, făcând dovada că autorul lor a fost proprietarul imobilului revendicat potrivit contractelor de vânzare-cumpărare: din 16 decembrie 1937 şi din 11 aprilie 1940.
De asemenea, s-a mai constatat că decizia de respingere a notificării emisă de pârâtă nu cuprinde niciun fel de motivare în ceea ce priveşte neluarea în considerare de către unitatea deţinătoare a înscrisurilor depuse de reclamanţi şi care atestă calitatea de proprietar a autorului referitor la imobilul în litigiu.
Tribunalul a anulat Decizia nr. 83/2003 emisă de intimata SC E. SA şi a omologat raportul de expertiză topo întocmit de expertul B.E. în care se arată că există identitate între terenul solicitat de contestatori şi cel deţinut de intimată, şi că suprafaţa deţinută de societate este de 2411 m.p., iar pârâta va fi obligată să restituie reclamanţilor în natură terenul în suprafaţa mai sus menţionată.
Totodată, instanţa de fond a omologat raportul de expertiză construcţii întemeiat de expertul S. şi, ca atare, a obligat-o pe intimată să restituie contestatorilor construcţia fostă locuinţă mecanic gater aflat pe terenul evaluat de expert la suma de 606.339.282 lei.
Prin decizia civilă nr. 222 din 29 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelurile declarate de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, SC E. SA, prin lichidator SC F.C. SRL, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi: N.A., C.M.I., P.R.E., P.M.G. şi C.P.
A schimbat în parte sentinţa apelată.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi respinge contestaţia în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
A admis în parte contestaţia în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, astfel:
A modificat decizia nr. 183 din 03 decembrie 2003 emisă de SC E. SA, după cum urmează:
A constatat dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 1.353 m.p., situat în comuna Periş, judeţul Ilfov şi pentru construcţia fostă locuinţă mecanic gater în suprafaţă construită de 53,40 m.p., ce vor fi acordate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
A respins contestaţia în contradictoriu cu SC E. SA cu privire la construcţiile demolate şi utilaje, ca neîntemeiată.
A păstrat celelalte dispoziţii referitoare la respingerea cererii privind acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea Deciziei nr. 183 din 03 decembrie 2003 emisă de SC E. SA şi restituirea în natură a imobilului situat în comuna Periş, judeţul Ilfov, cunoscut sub numele de „gaterul lui M.P.”, precum şi terenul aferent în suprafaţă de 3.500 m.p.
Calitatea procesuală pasivă a pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost atrasă de implicarea sa în procesul de privatizare a societăţii deţinătoare, ambele pârâte fiind ţinute să răspundă în legătură cu modalităţile de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute expres de lege.
S-a apreciat că sunt nefondate criticile vizând inadmisibilitatea acţiunii, în condiţiile în care instituţia notificată a soluţionat notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin emiterea Deciziei nr. 183 din 03 decembrie 2003, contestată în prezenta cauză. Prin urmare, intimaţii-contestatori au parcurs procedura administrativă prevăzută de lege, fiind îndeplinite astfel condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în justiţie în temeiul Legii nr. 10/2001.
S-a reţinut, în ceea ce priveşte hala gater demolată, pentru care s-a apreciat că se impune emiterea de către apelanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a unei decizii privind propunerea de despăgubire, că această construcţie nu a avut destinaţia locuinţă, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 10/2001.
Construcţia ce a fost demolată a fost „hală gater”, destinaţia sa fiind una comercială, iar măsurile reparatorii se stabilesc potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, apelantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitatea sa de entitate implicată în procesul de privatizare al unităţii deţinătoare, revenindu-i obligaţia de a emite dispoziţie în acest sens.
În ceea ce priveşte utilajele gater, s-a reţinut că dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevăd că se acordă măsuri reparatorii pentru utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
În ceea ce priveşte criticile formulate de apelanta SC E. SA, instanţa de apel a reţinut că intimaţii-contestatori au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor asupra imobilului în litigiu, potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001.
S-a mai reţinut că dreptul de proprietate asupra construcţiei demolate, precum şi componenţa acesteia, au fost dovedite cu declaraţii notariale, probe admisibile în raport de dispoziţiile art. 22.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte întinderea suprafeţei de teren ce a fost restituită, aceasta s-a realizat doar în limita suprafeţei de 2.411 m.p., deţinută de apelanta-pârâtă SC E. SA, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii C.P., N.A., P.R.E., P.M.G. şi C.M.I. şi de pârâta SC E. SA prin lichidator SC F.C. SRL, pentru motive de nelegalitate potrivit art. 304 pct.7, 6 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanţii şi pârâta SC E. SA prin lichidator SC F.C. SRL, au susţinut, în esenţă, că:
1. Reclamanţii
- Instanţa de apel a dispus să se stabilească dacă există construcţii demolabile sau neutilizate;
- Instanţa de apel a constata că expertul a relevat faptul că o parte din aceste construcţii sunt dezafectate şi nu mai pot fi utilizate;
- În realitate, este vorba de o interpretare greşită a legii de către instanţa de apel;
- În condiţiile în care SC E. SA a închiriat imobilul ce face obiectul notificării, calea de atac îi aparţine;
- Susţinerile instanţei în sensul că nu s-a putut administra expertiza de evaluare din culpa reclamanţilor sunt nefondate;
- Deşi s-a solicitat efectuarea unei noi expertize, expertul nu a răspuns obiectivelor trasate;
- Faptul că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu a fost parte în procedura administrativă de soluţionare a notificării, s-a datorat modului de soluţionare a acesteia prin dispoziţia de respingere, deşi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are calitate procesuală pasivă;
- Autorul reclamanţilor a avut în proprietate anumite construcţii „aferente gaterului” dintre care una există şi în prezent, fiind situată pe terenul deţinut actualmente de SC E. SA;
- Se dovedeşte că terenul proprietatea reclamantului a avut un amplasament care se suprapune pe terenul deţinut în prezent de SC E. SA
2. SC E. SA prin lichidator judiciar prin lichidator SC F.C. SRL
- Pentru imobilul teren nu s-au depus acte de proprietate, doar pentru suprafaţa de 1353 m.p., pentru restul suprafeţei de teren solicitat nu s-au depus niciun fel de înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate.
- Toţi experţii au concluzionat că nu pot indica suprafaţa de teren de 1.353 m.p., pe care contestatorii au dobândit-o prin acte.
- În mod greşit instanţa de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi a obligat pe recurent la acordarea de măsuri reparatorii, atât pentru teren cât şi pentru construcţie.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi de actele dosarului, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.
Prin acţiunea înregistrată la 12 ianuarie 2004 la Tribunalul Bucureşti, reclamanţii C.P., N.A., P.R.E., P.M.G. au formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 183 din 03 decembrie 2003 emisă de pârâta SC E. SA Bucureşti, solicitând anularea deciziei menţionată şi, totodată, restituirea în natură a imobilului situat în Comuna Periş, judeţul Ilfov şi cunoscut sub denumirea de „Gaterul lui M.P.”.
În motivarea contestaţiei se arată că acest imobil a aparţinut autorului reclamanţilor P.M. şi se compune din construcţie cu destinaţia iniţială - anexe gater, utilaje şi terenul aferent în suprafaţă de 35.000 m.p.
Că reclamanţii, în calitate de moştenitori, au formulat în baza Legii nr. 10/2001, o notificare cu nr. 130/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului respectiv.
Mai mult, reclamanţii au arătat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de la autorul lor, la data de 28 noiembrie 1948, susnumitul primind chirie de la stat în schimbul folosinţei gaterului şi că, ulterior, acest imobil a fost dat spre administrare pârâtei SC E. SA
În privinţa dovezilor de proprietate asupra terenului solicitat de reclamanţi, instanţa de apel a constatat că prin probele administrate s-a dovedit numai proprietatea asupra unei suprafeţe de 1353 m.p., care rezultă din contractele de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1937 (f. 12 - 12 dosar fond - pentru suprafaţa de 937 m.p.) şi din 11 aprilie 1940 (f. 9 - 11 dosar fond - pentru suprafaţa de 416 m.p.).
În legătură cu suprafaţa de 2.411 m.p. pretins identificată de expertul B.E., instanţa de apel a constatat că acest raport de expertiză nu poate fi considerat ca o probă a dreptului de proprietate al autorului reclamanţilor asupra acestei suprafeţe de 2.411 m.p., atâta timp cât nu s-au depus titluri de proprietate pentru această suprafaţă, iar, pe de altă parte, expertul a identificat această suprafaţă exclusiv pe baza susţinerilor reclamanţilor, precizând că, dimpotrivă, nu poate identifica nici măcar suprafaţa de 1353 m.p. rezultată din cele două contracte de vânzare-cumpărare menţionate mai sus.
În concluzie, instanţa de apel în mod corect a reţinut ca fiind dovedit dreptul de proprietate al autorului reclamanţilor, M.P., numai cu privire la suprafaţa de 1.353 m.p. teren.
În ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare prin care autorul reclamanţilor a înstrăinat cumpărătoarei M.P.I.B. o suprafaţă de teren de 3.600 m.p., instanţa de apel în mod judicios a reţinut că nu există elemente care să sprijine ideea că această vânzare a privit terenul obiect al acestor doua contracte de vânzare-cumpărare, nefăcându-se menţiuni în acest sens în cuprinsul contractului şi neexistând alte probe în acest sens.
Prin urmare, acest contract nu poate fi considerat că probează faptul că autorul reclamanţilor ar fi înstrăinat, anterior preluării imobilului, către stat terenul în suprafaţă total de 1353 m.p.
În privinţa amplasamentului acestui teren de 1.353 m.p. asupra căruia reclamanţii au dovedit dreptul de proprietate al autorului lor, M.P., se reţinut următoarele:
Expertizele efectuate în cauză au evidenţiat că acest amplasament nu poate fi identificat cu exactitate pe baza unor elemente obiective, respectiv a unor repere fixe determinate, în raport de conţinutul contractelor de vânzare-cumpărare menţionate.
În acest sens a fost şi expertiza efectuată de expertul B.E., respectiv expertiza întocmită de expertul A.C. şi în final expertiza efectuată în rejudecarea apelului de către expertul C.M. (f.215 - 217 dosar apel).
Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că prin declaraţiile martorilor audiaţi (f. 234 -236 dosar fond) s-a dovedit că pe terenul preluat de la autorul reclamanţilor, M.P., existau mai multe construcţii, din care una există şi în prezent şi se află situată pe terenul deţinut în prezent de apelanta pârâtă SC E. SA
Potrivit extrasului de la registrul comerţului depus la filele 52 - 58 dosar apel - rejudecare, SC E. SA avea încă asociat majoritar statul, respectiv Fondul Proprietăţii de Stat cu un procent de aproximativ 67,646%.
Faţă de cele reţinute şi ţinând cont de dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr.10/2001, notificarea adresată de către reclamanţi trebuia soluţionată de către unitatea deţinătoare SC E. SA, pentru partea de imobil deţinută de această societate, aceasta având calitatea procesuală pasivă în cauză, în vreme ce participarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în proces este nejustificată, această instituţie neavând calitatea procesuală pasivă, de vreme ce nu este nici unitate deţinătoare, nici unitate emitentă a deciziei contestate (Decizia nr. 183/2003 emisă de SC E. SA).
Consideraţiile făcute de către instanţa de apel, referitor mai sus la calitatea de unitate deţinătoare a SC E. SA sunt valabile pentru terenul în suprafaţă de 1.353 m.p. şi construcţia cu indicativul C 10.
În legătură cu restul construcţiilor aparţinând gaterului deţinut de autorul reclamanţilor M.P., se reţine că acestea au fost demolate, aşa cum s-a dovedit în cauză cu declaraţiile martorilor audiaţi şi cu expertiza-construcţii efectuată de expertul S.D..
Faţă de cele reţinute, se constată că, în condiţiile art.32 din Legea nr.10/2001, notificarea privind construcţiile demolate trebuie soluţionată prin dispoziţia Primarului unităţii administrative în a cărei rază s-a aflat imobilul, în cauză Primarul comunei Periş.
In cauza prezentă, reclamanţii au formulat contestaţie împotriva unei decizii emisă de SC E. SA, solicitând obligarea acesteia să acorde măsuri reparatorii pentru aceste construcţii.
Faţă de dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 10/2001, se constată că cererea reclamanţilor, în contradictoriu cu SC E. SA este neîntemeiată, întrucât această unitate nu este obligată în vreun fel la recunoaşterea sau acordarea drepturilor la măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor.
Potrivit art. 27 din Legea nr.10/2001, în situaţia în care persoana juridică notificată constată că nu deţine sau deţine numai în parte imobilul solicitat, aceasta trebuie doar să comunice persoanei îndreptăţite datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare a celeilalte părţi din imobilul solicitat.
Nu există, aşadar, pentru SC E. SA nici măcar o obligaţie de înaintare de către ea însăşi către Primăria Periş a dosarului notificării, ci există doar această obligaţie de înştiinţare a reclamanţilor despre situaţia construcţiilor demolate.
De aceea, se vor admite criticile recurenţilor de acordare a măsurilor reparatorii în contradictoriu cu SC E. SA pentru construcţiile demolate.
În privinţa modalităţii de preluare a imobilului în litigiu de către stat, aceasta se consideră abuzivă în condiţiile art. 2 lit. i) din Legea nr.10/2001, întrucât preluarea s-a făcut de la autorul reclamanţilor în anul 1948 fără titlu.
În privinţa apărării recurenţilor referitoare la faptul că terenul a fost al reclamanţilor în procedura Legii nr.18/1991, se reţine că din actele comunicate de Primăria Periş şi care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. X/2009 şi titlului de proprietate nr.18751/ 1995, rezultă că aceste restituiri s-au făcut în baza extrasului din registrul agricol pe anii 1956-1958.
În privinţa modalităţii de despăgubire a reclamanţilor în contextul Legii nr.10/2001, se reţine că faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi (3) nu este posibilă restituirea în natură, întrucât pe teren au fost edificate noi construcţii, definitive, anterior anului 1990, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi şi din raportul de expertiză S.D.
Expertul menţionat relevă faptul că o parte din construcţiile în litigiu sunt dezafectate şi nu mai pot fi utilizate, fiind demolabile.
Curtea constată însă că această opinie este una subiectivă şi că acele construcţii nu sunt dintre cele vizate de art.10 alin. (3) din Legea nr.10/2001.
În cauză nu este vorba de astfel de construcţii „uşoare sau demontabile”, ci clădirile situate pe acest teren sunt clădiri din zidărie, cu fundaţii corespunzătoare.
Nu este aşadar vorba de construcţii uşoare sau demontabile, iar faptul că acestea se află într-o stare avansată de uzură şi că nu mai sunt utilizate la acest moment nu pot fi încadrate în ipoteza art.10 alin. (3) din Legea nr.10/2001, dar nici în ipoteza art.10 alin. (5) din Legea nr.10/2001.
Acest ultim text are în vedere construcţiile care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare, iar nu construcţiile care la un moment dat nu mai sunt efectiv utilizate.
In ce priveşte faptul că Decizia nr. 183/2003, contestată în cauză este anterioară Legii nr. 247/2005, ceea ce ar fi atras necesitatea evaluării de către instanţă a imobilelor, în acord cu Legea nr. 10/2001 anterior modificării adusă prin Legea nr. 247/2005.
În privinţa utilajelor fostului gater, instanţa de apel în mod judicios, a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/ 2001, aceste utilaje fiind casate şi înlocuite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, deci reclamanţii nu pot beneficia de reparaţii pentru acestea.
Aşadar, faţă de cele reţinute, se vor respinge recursurile declarate de reclamanţii: C.P., N.A., P.R.E., P.M.G. şi C.M.I. şi pârâta SC E. SA prin lichidator SC F.C. SRL, ca fiind nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanţii C.P., N.A., P.R.E., P.M.G. şi C.M.I. şi de pârâta SC E. SA prin lichidator SC F.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 222/ A din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 123/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1299/2013. Civil → |
|---|
