ICCJ. Decizia nr. 1577/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1577/2013
Dosar nr. 54461/3/2010
Şedinţa publică de la 11 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC O.M.V.P. SA, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a solicitat obligarea pârâtei SC E.T. SRL la plata sumei totale de 296.227,04 RON reprezentând prejudiciul total suferit de P. ca urmare a plăţilor făcute către E.T. în baza contractului de achiziţie din 6 iunie 2007 şi a actelor adiţionale din 17 iunie 2008, din 6 februarie 2009 şi din 16 iunie 2009.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Sentinţa comercială nr. 7964/2011 din 10 iunie 2011 a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că părţile au încheiat contractul de achiziţie din 6 iunie 2007 urmat de actele adiţionale nr. a/2008, b/2009, c/2009, având ca obiect serviciile prestate de E.T. - igienizarea (denocivizarea) echipamentelor individuale de protecţie (EIP) utilizate de angajaţii P. în activitatea de extracţie a petrolului, desfăşurată la sondele subscrisei, pentru Grupurile de zăcăminte ale reclamatei Zemeş - Tazlău - Geamăna; Moineşti - Lucăceşti - Dofteana; Independenţa - Oprişeneşti, inclusiv de Condiţiile Generale de Achiziţie, fişa de negociere şi Anexa nr. 1 la contract.
Potrivit actului adiţional nr. b se preciza prin art. 2 "cantitatea de servicii care va fi efectuată de către furnizor în baza contractului de prestări servicii va fi decisă în mod exclusiv de către beneficiar prin emiterea de comenzi", fiind vorba de comenzi ferme emise de beneficiar şi comunicate furnizorului.
Prin fişa de negociere s-a menţionat preţul şi scadenţa iar potrivit Anexei nr. 1 recepţia în urma igienizării/denocivizării echipamentului de protecţie se face cantitativ şi numeric.
Prin comanda la G.Z. Zemeş în perioada noiembrie 2007 - iunie 2009 au fost emise 20 de facturi pentru cantitatea de 64.657 kg.
Instanţa de fond a constatat, în principiu în derularea contractului, că facturile fiscale emise în baza situaţiilor lunare de lucrări, sunt însuşite de beneficiar, acceptate în condiţiile art. 46 C. com., prin semnătură şi ştampilă, însoţite de situaţii de lucru şi procese-verbale, relaţiile şi recepţia efectuându-se, potrivit uzanţei părţilor în marea majoritate a cazurilor doar cantitativ. Din înscrisurile dosarului se constată totodată că procesele-verbale de predare-primire redau cantităţile de echipamente şi punctele de lucru de unde au fost preluate.
S-a apreciat că, deşi prin fişa de negociere părţile au convenit că recepţia echipamentelor se va face cantitativ şi numeric, beneficiarul a acceptat o perioada lungă de timp modalitatea de lucru şi a achitat integral facturile, în speţa de faţă invocându-şi, în opinia tribunalului, propria turpitudine.
Apelul declarat de reclamanta SC O.M.V.P. SA împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 145 din 21 martie 2012.
În argumentarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, în baza comenzii emise de beneficiarul SC O.M.V.P. SA s-a stabilit pentru fiecare comandă în parte că valoarea contractului este una estimativă, cea reală fiind dată de volumul de prestaţii efectuate de furnizor şi acceptate de beneficiar şi nu va depăşi o anumită valoare (pentru fiecare comandă în parte).
S-a constatat că pe parcursul derulării contractului, facturile au fost emise pe baza comenzilor beneficiarului, s-au încheiat situaţii de lucrări şi procese-verbale cu ocazia predării echipamentului, toate semnate şi acceptate de reprezentanţii beneficiarului.
Nu a fost reţinută susţinerea apelantei-reclamante că a achitat în plus pentru serviciile prestate suma de 296.227,04 RON, întrucât cantitatea echipamentului pentru care s-au efectuat servicii de curăţare a fost în realitate mai mică.
Instanţa de apel a reţinut că susţinerile apelantei reclamante sunt în neconcordanţă cu situaţiile de lucru încheiate pe fiecare lună pentru fiecare dintre grupurile de zăcăminte în care se precizează cantitatea totală de echipament de protecţie predată de personalul reclamantei.
Totodată s-a reţinut că susţinerile apelantei-reclamante întemeiate pe art. 1092 C. civ. şi art. 992 - 933 C. civ. (privind plata nedatorată) sunt nefondate întrucât din nicio probă administrată în cauză (înscrisuri) nu rezultă că beneficiarul serviciilor ar fi fost în eroare cu privire la plăţile efectuate.
În ceea ce priveşte precizarea acţiunii prin cererea modificatoare, se face precizarea că reclamanta şi-a mărit cuantumul pretenţiilor cu suma de 54.943,025 RON şi a solicitat repunerea cauzei pe rol pentru stabilirea taxei de timbru.
Instanţa de apel a reţinut că, având în vedere că cererea precizatoare a fost depusă după încheierea dezbaterilor conform art. 146 şi art. 150 C. proc. civ., aceasta nu a mai putut fi luată în discuţie.
În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la neefectuarea expertizei contabile, s-a constatat de către instanţa de fond, că faţă de înscrisurile depuse, mod de calcul, nu se mai impune efectuarea acestei probe, aceleaşi considerente fiind avute în vedere şi de către instanţa de apel, atunci când a respins proba cu expertiză ca fiind neconcludentă şi neutilă cauzei.
Împotriva acestei decizii reclamanta SC O.M.V.P. SA, a formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs indicat, recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de apel, prin decizia pronunţată, nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 969, 970 C. civ., deşi litigiul din prezenta cauză derivă din executarea unor raporturi contractuale, întrucât nu a obligat intimata-pârâtă la plata sumelor încasate în plus.
Recurenta susţine că neformularea de obiecţiuni la situaţiile de lucrări nu este relevantă în cauză, acest aspect nu poate constitui o cauză de neaplicare a dispoziţiilor art. 969 şi 970 C. civ. Instanţa de apel s-a mulţumit doar să menţioneze dispoziţiile art. 969 C. civ. şi să indice ca temeiuri de drept alte prevederi legale, fără aplicabilitate în cadrul răspunderii contractuale.
Astfel, susţine recurenta, trimiterile făcute de instanţă la dispoziţiile art. 992 - 993 şi 1092 C. civ. nu au aplicabilitate în prezenta speţă, fiind vorba de raporturi juridice contractuale şi nu de altă natură (plata nedatorată, îmbogăţire fără justă cauză, etc.), iar dispoziţiile art. 1092 alin. (2) C. civ. au fost aplicate greşit în cauză întrucât obligaţiile din speţă nu au caracterul unor obligaţii naturale pentru îndeplinirea cărora creditorul nu poate apela la forţa coercitivă a statului.
În opinia recurentei, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 46 C. com. deoarece obligaţiile comerciale nu se probează doar cu facturi acceptate la plată, ci cu o serie întreagă de alte înscrisuri şi alte mijloace de probă care se interpretează unitar, nu în mod disparat, iar o simplă facturare a unor sume urmată de plata acestora nu poate constitui o certitudine că serviciile menţionate în factură au fost prestate în totalitate.
Recurenta susţine că subzistă necesitatea administrării unei expertize contabile, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru administrarea unei expertize contabile, iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei instanţei de fond şi a încheierii din data de 16 mai 2011 şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta SC E.T. SRL, răspunzând criticilor recurentei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea este lipsită de temei legal şi că a fost dată cu aplicarea greşită a legii. Acest motiv a fost raportat la aplicarea art. 969, 970 C. civ. şi dispoziţiile art. 46 din C. com.
Înalta Curte observă că trimiterea la aceste dispoziţii legale a fost făcută în scopul de a repune în discuţie situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi reanalizată de instanţa de apel.
În cauză atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel în calea de atac devolutivă au stabilit, sub aspectul situaţiei de fapt, că facturile emise au fost acceptate la plată fiind semnate şi ştampilate de reprezentanţii reclamantei.
Din acest punct de vedere trebuie reţinut că natura raporturilor juridice a fost determinată ţinând seama de contractul de achiziţie din 6 iunie 2007 urmat de actele adiţionale nr. a/2008, nr. b/2009 şi c/2009 şi de clauzele acestuia şi că actului dedus judecăţii nu i-a fost dată o altă calificare. În privinţa clauzelor contractului şi a interpretării lor, recurenta nu a demonstrat că instanţa de apel a confirmat faptul că în fond instanţa s-a substituit părţilor contractante modificând prin interpretare aceste clauze şi că astfel au fost încălcate dispoziţiile art. 969 C. proc. civ.
Cum potrivit art. 969 C. civ. convenţiile legal făcute au putere de lege între părţi, soluţia adoptată în cauză nu este susceptibilă de critică sub aspectul încălcării sau aplicării greşite a legii.
Altfel spus, situaţia de fapt stabilită de instanţa fondului şi confirmată de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale sus-menţionate de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate.
Referitor la susţinerea recurentei conform căreia instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 46 C. com. se constată că aceasta este nefondată. Instanţa de apel a făcut referire la dispoziţiile articolului menţionat în sensul că obligaţiile comerciale se probează cu facturi acceptate la plată. Deci instanţa de apel analizând contractul ce constituia legea părţilor a apreciat în mod corect că pe lângă respectarea obligaţiilor contractuale există şi respectarea obligaţiei legale de emitere a facturilor ce au fost acceptate la plată.
Întreaga argumentare a recurentei referitoare la trimiterile făcute de instanţa de apel la dispoziţiile art. 992 - 993 şi 1092 C. civ., care în opinia recurentei nu au aplicabilitate în cauză, nu poate fi analizată, întrucât instanţa de apel, răspunzând criticilor apelantei, a reţinut în mod corect că, întrucât din nicio probă administrată nu rezultă că beneficiarul serviciilor ar fi fost în eroare cu privire la plăţile efectuate, a respins susţinerile apelantei-reclamante ca neîntemeiate.
Cât priveşte celelalte susţineri ale recurentei privind interpretarea în mod unitar, sistematic a înscrisurilor şi celorlalte mijloace de probă depuse la dosar, acestea sunt aspecte de netemeinicie ce nu pot fi analizate în această fază procesuală a recursului.
În concluzie, cu referire la motivele invocate, se va reţine că recurenta prin argumentele aduse a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.
Aşa fiind, se constată că, instanţa de apei a analizat şi a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, sub acest aspect decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul să fie respins, ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată întemeiată cererea formulată de intimata-pârâtă SC E.T. SRL privind acordarea cheltuielilor de judecată, însă constatând că onorariul alocatului este nepotrivit de mare fată de munca îndeplinită, având în vedere şi dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va admite cererea şi va obliga recurenta-reclamantă SC O.M.V.P. SA la plata sumei de 15.000 RON cheltuieli de judecată, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC O.M.V.P. SA împotriva Deciziei civile nr. 145 din 21 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Obligă recurenta-reclamantă SC O.M.V.P. SA la plata sumei de 15.000 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC E.T. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1448/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1633/2013. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
