ICCJ. Decizia nr. 1312/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1312/2013
Dosar nr. 7712/62/2007
Şedinţa publică din 12 martie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1.Instanţa de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 7 din 18 ianuarie 2008 a Tribunalului Braşov, a fost admisă contestaţia formulată de contestatorii G.I. şi P.M. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Braşov, reprezentat legal de primar şi, în consecinţă: a fost anulată dispoziţia din 24 septembrie 2007, emisă de intimatul Municipiul Braşov, prin reprezentantul său legal; a fost obligat intimatul să emită, în condiţiile reglementate de Legea nr. 10/2001, o nouă dispoziţie, prin care să acorde contestatorilor măsura reparatorie prin echivalent constând în compensarea cu un alt bun imobil, pentru următoarele imobile:imobiiui-teren, în suprafaţă de 258 mp., înscris, iniţial, în CF Braşov, şi trecut, ulterior, în CF Braşov, imobilul-teren, în suprafaţă de 163,20 mp., înscris în CF Braşov, şi imobilul-teren, în suprafaţă de 147,70 mp., înscris în CF Braşov, a fost anulată contestaţia formulată de contestatorii G.I. şi P.M., în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Braşov - Direcţia juridică şi de administraţie publică - Biroul de aplicare a Legii nr. 10/2001, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a acestei intimate.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, urmând procedura prealabilă obligatorie instituită de Legea nr. 10/2001, contestatorii au formulat notificare pe care au depus-o la Municipiul Braşov, prin intermediul executorului judecătoresc, prin care au solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma compensării cu alte bunuri disponibile aflate în patrimoniul acestuia, pentru bunurile imobile în litigiu. Ulterior, contestatorii au revenit cu o nouă cerere prin care au solicitat intimatului Municipiul Braşov să le acorde în compensare un alt teren pentru terenurile revendicate, ca măsură reparatorie în echivalent, în condiţiile reglementate de Legea nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Prin dispoziţia contestată s-a propus contestatorilor acordarea de despăgubiri băneşti, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum aceasta a fost modificată prin O.U.G. nr. 81/2007, pentru terenul în suprafaţă de 258 mp., înscris, iniţial în CF care a fost, ulterior, înscris în CF Braşov şi a fost respinsă notificarea pe care aceştia au formulat-o pentru terenul în suprafaţă de 163,20 mp., înscris în CF Braşov, şi pentru terenul în suprafaţă de 147,70 mp., înscris în CF Braşov.
La adoptarea acestei dispoziţii intimatul menţionat a reţinut că notificatorii au calitatea de persoane îndreptăţite, în înţelesul Legii nr. 10/2001, aceştia fiind succesorii în drepturi ai proprietarilor iniţiali ai imobilelor revendicate şi că imobilele pentru care a fost formulată notificarea nu pot fi restituite în natură, ele fiind afectate de detalii de sistematizare.
Intimatul Municipiul Braşov a fundamentat soluţia de respingere a notificării pe care contestatorii au formulat-o pentru imobilele cu destinaţia de teren mai sus identificate pe considerentul că, prin sentinţa civilă nr. 5787/2004 a Judecătoriei Braşov, devenită definitivă şi irevocabilă, a fost constatată nulitatea absolută a titlului cu care Statul Român a preluat aceste imobile şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
Cu privire la modalitatea de restituire a terenul în suprafaţă de 258 mp, tribunalul a reţinut că potrivit art. 1 alin (1) din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat se restituie în natură iar alin (2) al aceluiaşi text de lege stipulează că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către unitatea învestită potrivit, prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
De asemenea, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii sau să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în condiţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită".
În consecinţă s-a reţinut că prevederile legale mai sus-menţionate, instituie în sarcina entităţii învestită cu soluţionarea notificării, obligaţia ca mai întâi să acorde persoanei îndreptăţite, în compensare alte bunuri sau servicii şi doar, în cazul în care persoana îndreptăţită nu îşi exprimă acordul pentru instituirea acestei măsuri reparatorii prin echivalent, sau când această măsură reparatorie prin echivalent nu poate opera din motive obiective, să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, ca măsură reparatorie prin echivalent.
Tribunalul a mai reţinut că intimatul Municipiul Braşov nu a arătat, în dispoziţia atacată, care au fost considerentele pentru care nu a respectat ierarhia măsurilor reparatorii prin echivalent, instituite de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, propunând în mod direct contestatorilor, ca măsură reparatorie prin echivalent, pentru imobilul în litigiu, acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
De asemenea, prima instanţă a avut în vedere faptul Municipiului Braşov a emis hotărârea din 14 noiembrie 2005, prin care a statuat că măsura reparatorie prin echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii, poate opera doar pentru imobilele ce nu pot fî restituite în natură deoarece sunt ocupate de instituţii de învăţământ, de instituţii sanitare, de drumuri, parcuri sau parcări publice, de imobile de interes public sau în alte situaţii în care interesul public o impune precum şi hotărârea din 26 iunie 2006, prin care a dispus punerea la dispoziţia Comisiei Locale Braşov de Aplicare a Legii nr. 10/2001 a terenului păşune în suprafaţă de 30 ha din trupul Stoafffen, în vederea acordării de măsuri reparatorii în echivalent persoanelor îndreptăţite conform Legii 10/2001.
Totodată s-a reţinut că în cuprinsul acestei hotărâri se menţionează că, măsurile reparatorii se vor acorda pe baza unei documentaţii tehnice de evaluare, întocmită de experţi autorizaţi, pentru fiecare caz în parte.
Hotărârea din 2005 a Consiliului local al municipiului Braşov a format obiectul excepţiei de nelegalitate, excepţie ce a fost admisă prin sentinţa nr. 2023 din 30 noiembrie 2006 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ce a devenit irevocabilă prin respingerea căilor de atac exercitate împotriva ei, astfel cum a învederat intimatul Municipiul Braşov, în întâmpinarea pe care a formulat-o şi cum rezultă din actele aflate din dosarul cauzei.
Astfel, s-a reţinut că la data emiterii dispoziţiei contestate era în vigoare Hotărârea din 2006 a Consiliului local al municipiului Braşov, care atestă existenţa, în patrimoniul intimatului Municipiul Braşov a unor terenuri ce pot fi acordate în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi care instituie modalitatea în care această măsură va fi stabilită pentru fiecare caz în parte.
De asemenea, tribunalul a reţinut că, din înscrisurile pe care contestatorii le-au depus la dosarul cauzei în probaţiune, reiese că, în patrimoniul Municipiului Braşov există şi alte bunuri disponibile ce pot fi acordate în compensare ca măsură reparatorie în echivalent, în condiţiile Legii nr. 10/2001, semnificative în acest sens fiind dispoziţiile cuprinse în hotărârea Consiliului local al municipiului Braşov din 2005.
În ceea ce priveşte critica adusă de contestatori dispoziţiei atacate sub aspectul modului de soluţionare a notificării pe care aceştia au formulat-o pentru terenul în suprafaţă de 163,20 mp., înscris în CF Braşov, şi pentru terenul în suprafaţă de 147,70 mp., înscris în CF Braşov, tribunalul a reţinut următoarele:
Imobilele, cu destinaţia de teren, mai sus identificate, au trecut în proprietatea statului în temeiul unui contract de donaţie autentificat.
În accepţiunea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în categoria imobilelor preluate în mod abuziv intră şi imobilele ce au fost donate statului, în temeiul unor contracte de donaţie încheiate în formă autentică, dar cu condiţia ca, în acest caz, să se facă dovada anulării contractului de donaţie printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Ţinând seama de aceste prevederi legale, intimatul Municipiul Braşov a solicitat contestatorilor să facă dovada desfiinţării pe cale judecătorească a contractului de donaţie, în baza căruia statul a devenit proprietarul bunurilor revendicate.
Ca urmare a acestei solicitări, contestatorii au înregistrat pe rolul Judecătoriei Braşov, o acţiune prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat din 9 noiembrie 1979, ce a avut ca obiect material terenul în suprafaţă de 163,20 mp., înscris în CF Braşov, şi pentru terenul în suprafaţă de 147,70 mp., înscris în CF Braşov.
Prin sentinţa civilă nr. 5787 din 11 iunie 2004, Judecătoria Braşov a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie mai sus menţionat, astfel cum au solicitat contestatorii, şi a dispus şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
S-a mai reţinut că intimatul Municipiul Braşov cunoştea, încă din data de 12 iunie 2003 faptul că imobilele mâi sus identificate sunt ocupate de blocurile de locuinţe, ce au fost construite, potrivit proiectului din 1982. Or, în aceste condiţii, susţinerile intimatului, referitoare la valorificarea de către contestatori, pe calea dreptului comun a pretenţiilor legate de aceste imobile nu a fost primită, ea fiind contrară materialului probator administrat în cauză şi dispoziţiilor legale incidente.
Tribunalul a reţinut de asemenea că, dispoziţia din sentinţa civilă nr. 5787 din 2004 a Judecătoriei Braşov, pe care intimatul Municipiul Braşov şi-a fundamentat poziţia procesuală, nu poate fi interpretată în sensul restituirii în natură către contestatori a imobilelor în litigiu, întrucât, în primul rând, părţile menţionate nu au formulat o pretenţie în acest sens, iar, în al doilea rând, pentru că, restituirea imobilelor, în condiţiile dreptului comun, nu putea fi dispusă, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Aşa fiind, tribunalul a constatat că notificatorii sunt îndreptăţiţi să beneficieze de măsurile reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001 şi pentru terenul în suprafaţă de 163,20 mp., înscris în CF Braşov, şi pentru terenul în suprafaţă de 147,70 mp., înscris în CF Braşov.
Sub aspectul modalităţii de restituire a acestor terenuri, instanţa a reţinut că imobilele menţionate nu pot fi restituite în natură, întrucât sunt afectate de detalii de sistematizare, astfel că pot fi acordate numai măsuri reparatorii în echivalent.
Raportat la considerentele ce preced, instanţa a constatat că, pentru imobilele, cu destinaţia de teren, mai sus identificate, intimatul Municipiul Braşov deţine bunuri care pot fi oferite contestatorilor în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent, astfel că, a instituit în sarcina intimatului menţionat obligaţia de a acorda contestatorilor în compensare alte bunuri imobile, pentru aceste terenuri.
Pentru considerentele de fapt şi de drept ce preced, tribunalul, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu dispoziţiile legale menţionate, a admis contestaţia pe care contestatorii au formulat-o în contradictoriu cu intimatul Municipiul Braşov, reprezentat legal de Primar.
Ca urmare a admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei Primăria Municipiului Braşov - Direcţia Juridică şi de Administraţie Publică Locală - Biroul de Aplicare a Legii nr. 10/2001, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) coroborat cu art. 61 alin. (2) din C. proc. civ., a anulat contestaţia pe care contestatorii au promovat-o în contradictoriu cu această intimată.
Instanţa nu a acordat contestatorilor cheltuieli de judecată, deşi a admis contestaţia pe care aceştia au formulat-o în contradictoriu cu intimatul Municipiul Braşov, reprezentat legal de Primar, întrucât părţile menţionate nu au făcut dovada efectuării vreunei cheltuieli în legătură cu prezentul proces.
2.Instanţa de apel.
Prin decizia civilă nr. 108/Ap din data de 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins apelul declarat de intimatul Municipiul Braşov, prin Primar şi s-a respins cererea contestatorilor de obligare a apelantului intimat la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Este real că prin sentinţa civilă nr. 5787/2004, a Judecătoriei Braşov, s-a constatat nulitatea donaţiei autentificate din 1979, având ca obiect suprafaţa de teren de 163,20 mp înscrisă în CF Braşov, şi terenul în suprafaţă de 147,70 mp înscris în CF Braşov, hotărâre pe baza căreia s-au respins prin dispoziţia în prezent atacată pretenţiile contestatorilor, însă acea sentinţă nu a avut decât menirea să consolideze calitatea lor de persoane îndreptăţite în condiţiile inexistenţei titlului statului.
În condiţiile în care terenurile în discuţie sunt ocupate de construcţii este iluzoriu a se crede că vreodată contestatorii îşi vor vedea efectivitatea dreptului lor de proprietate, încât principiul reparaţiei integrale consacrat de chiar art. 1, precum şi art. 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001 ar fi abolit, or nu acesta a fost scopul adoptării actului normativ de reparaţie.
În cazul acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, legiuitorul acordă prevalentă variantei compensării, soluţie logică întrucât prin această metodă se tinde la o „restituire în natură", chiar dacă a altui imobil, dar care se circumscrie principiului enunţat în art. 1 din Legea nr. 10/2001.
S-a apreciat că prima instanţă a dispus legal obligarea la acordarea măsurii reparatorii prin compensare fără a identifica însă vreun imobil supus acestei operaţiuni.
S-a avut în vedere că pe acest considerent s-a apărat intimatul în apel, susţinând că nu dispune de imobile susceptibile de a fi atribuite în compensare, însă curtea a reţinut că motivul nu reprezintă o critică adusă sentinţei şi de altfel sub acest aspect nici nu a fost invocat vreun aspect de nelegalitate sau netemeinicie.
În apel cauza a fost suspendată pentru a fi soluţionat un litigiu având ca obiect o acţiune oblică prin care contestatorii au tins la aducerea în patrimoniul statului a unei suprafeţe de teren de 561,25 mp înscrisă în CF Braşov, susceptibilă de a face obiect al măsurii reparatorii prin compensare şi aceasta în directa aplicare a dispozitivului sentinţei atacate.
Prin sentinţa civilă nr. 6237/2011, a Judecătoriei Braşov, rămasă în final irevocabilă prin decizia civilă nr. 982/R/2012, a Curţii de Apel Braşov, a fost admisă acţiunea oblică iar terenul în suprafaţă de 561,25 mp, susidentificat a devenit proprietatea tabulară a statului şi deci poate face obiect al compensării dispuse de tribunal.
În vederea compensării, care presupune o anumită echivalenţă între imobilele ce fac obiectul operaţiunii juridice, s-a întocmit raportul de expertiză extrajudiciară din 2012, de către SC R. SRL, şi cu care intimatul apelant a fost de acord, astfel încât instanţa de apel a considerat că raportul a devenit unul judiciar şi probă în cauză, ce face parte integrantă din decizia pronunţată.
S-a considerat că din acelaşi raport reiese că terenurile, cel care a fost expropriat de la contestatori, în suprafaţă totală de 568,90 mp şi cel care va fi atribuit în compensare, respectiv terenul înscris în CF Braşov, în suprafaţă de 561,24 mp ce a făcut obiectul acţiunii oblice mai sus amintite, sunt sensibil egale ca suprafaţă şi valoare fiind situate în aceeaşi zonă, încât fără dubiu compensarea celor două imobile este posibilă şi va face obiectul dispoziţiei de primar la care se referă dispozitivul sentinţei tribunalului, în prezent atacată cu apel.
3.Recursul
Împotriva deciziei mai sus menţionate, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul Braşov prin primar, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor, art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ..
În dezvoltarea criticilor formulate, pârâtul a arătat următoarele aspecte:
1. În mod greşit instanţa a reţinut că notificatorii sunt îndreptăţiţi să beneficieze de măsuri reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001 atât pentru terenul în suprafaţă de 163,20 mp, înscris în CF Braşov, cât şi pentru terenul în suprafaţă de 147,70 mp, înscris în CF Braşov, ignorând sentinţa civilă nr. 5787/2004 a Judecătoriei Braşov, irevocabilă, potrivit căreia reclamanţii au redevenit proprietari tabulari asupra terenurilor mai sus menţionate.
2.Instanţa în mod nelegal, a admis cererea notificatorilor de acordare în compensare a terenului înscris în CF Braşov în suprafaţă de 561,24 mp, deşi prin nota de şedinţă depusă în apel pentru termenul din data de 16 septembrie 2008 apelantul a arătat că se opune cererii de suspendare întrucât unitatea administrativ teritorială are dreptul de a aprecia care sunt bunurile din patrimoniul său care pot fi acordate în compensare, ca. măsură reparatorie în echivalent.
Bunurile ce fac parte din domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale sunt supuse dispoziţiilor Legii nr. 215/2001.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 215/2001, consiliul local dispune de bunurile proprietate privată, în conformitate cu principiul autonomiei locale.
Conform art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001, consiliul local are atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al municipiului.
Recurentul a mai susţinut că în exercitarea acestor atribuţii, Consiliul local al municipiului Braşov a hotărât, în condiţiile legii, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 272/2011, care sunt terenurile ce pot face obiectul compensării, conform Legii nr. 10/2001.
Instanţa nu a verificat care este situaţia actuală a terenului solicitat a fi acordat în compensare dacă este liber atât subteran cât şi suprateran şi care este destinaţia acestuia.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului, se constată că recursul este fondat şi va fi admis, însă din perspectiva motivelor ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1), art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 se instituie principiul prevalentei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor.
Tot astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dacă această măsură nu este posibilă ori este expres înlăturată de la aplicare, se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau propunerea de acordare de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atunci când măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
În drept, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) şi (3) din lege, permite entităţii obligate la restituire să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deţine, aflate în circuitul civil, şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită.
Decizia sau dispoziţia motivată de restituire prin compensare cu alt imobil în echivalent, în măsura în care oferta este acceptată, face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, în sensul art. 25 alin. (4) din lege.
Aşa fiind, în măsura în care dispun cu privire la compensarea cu alt imobil, instanţele au obligaţia de a-l identifica şi de a verifica regimul său juridic actual şi, respectiv, de a statua dacă acesta corespunde din punct de vedere valoric cu cel care nu poate fi restituit.
Totodată, instanţele au a verifica dacă imobilul atribuit în compensare este înscris în tabelul întocmit de entitatea deţinătoare în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sau, după caz, dacă refuzul de înscriere în acest tabel se dovedeşte a fi unul abuziv.
Or, instanţa de apel, deşi a identificat terenul înscris în CF Braşov, în suprafaţă de 561,24 mp ce a făcut obiectul acţiunii oblice, ca fiind suprafaţa de teren ce poate fi atribuită în compensare contestatorilor, aceasta nu a procedat la verificări privind situaţia juridică actuală a acestei suprafeţe, dacă este afectată sau nu de utilităţi publice, dacă este liberă de construcţii şi dacă face parte din bunurile ce pot fi acordate în compensare.
Spre o atare finalitate, urmează ca instanţa de rejudecare să reanalizeze pricina din perspectiva dispoziţiilor din Legea nr. 10/2001, incidente în cauză, să administreze toate probatoriile necesare stabilirii depline a situaţiei de fapt conform considerentelor anterior expuse, să dispună completarea sau refacerea expertizei efectuată în cauză, să solicite înscrisurile necesare de la pârâtă, inclusiv tabelul cu bunurile ce pot îi acordate în compensare, să facă aplicarea dispoziţiilor legale privind echivalenţa valorică a bunurilor să dispună administrarea oricăror alte probe pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, în vederea lămuririi tuturor circumstanţelor ei şi pentru o corectă aplicare a legii.
Totodată, este de observat că statuarea instanţei de apel este corectă cât priveşte sentinţa civilă nr. 5787/2004, a Judecătoriei Braşov prin care s-a constatat nulitatea donaţiei autentificate din 1979, având ca obiect suprafaţa de teren de 163,20 mp înscrisă în CF Braşov, şi terenul în suprafaţă de 147,70 mp înscris în CF Braşov, sentinţa având menirea să consolideze calitatea contestatorilor de persoane îndreptăţite în condiţiile inexistenţei titlului statului.
Astfel, pentru aceste suprafeţe de teren, în mod legal s-a reţinut că notificatorii sunt îndreptăţiţi să beneficieze de măsuri reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Braşov prin primar împotriva deciziei nr. 108/Ap din data de 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia recurata şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1323/2013. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1298/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
