ICCJ. Decizia nr. 1315/2013. Civil. Acţiune în revendicare. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1315/2013
Dosar nr. 7010/2/2011
Şedinţa publică din 12 martie 2013
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, reţine următoarele.
Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Urziceni la data de 01 iunie 2009 reclamanţii I.E. şi I.M.R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC I. SA, SC A.P. SRL şi C.A., evacuarea pârâţilor de pe suprafeţele de teren (bălţi) situate în tarlaua 54, în suprafaţă de 45,78 ha, intabulată în C.F. Jilava, tarlaua 54, în suprafaţă de 28,64 ha, intabulată în C.F. Jilava, şi tarlaua 56, în suprafaţă de 14,8 ha, intabulată în C.F. Jilava, şi obligarea pârâţilor la plata daunelor interese pentru lipsa de folosinţă a imobilelor sus menţionate în perioada 23 iunie 2007-23 mai 2009, estimate la valoarea de 50.000 lei.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanţii sunt proprietarii imobilelor conform hotărârii de restituire a Comisiei judeţene Ialomiţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, emisă la data de 21 noiembrie 2006, a titlului de proprietate din 22 iunie 2007 emis de Comisia judeţeană Ialomiţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi procesului verbal de punere în posesie din 20 iunie 2007, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor în baza Legii nr. 1/2000 şi a Legii nr. 247/2005. Totodată, s-a menţionat că actele de proprietate invocate de reclamanţi au fost contestate de SC I. S.A., însă au fost păstrate prin sentinţa civilă nr. 1569 din 05 noiembrie 2008 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin Decizia civilă nr. 477 din 12 mai 2009 a Tribunalului Ialomiţa.
De asemenea s-a invocat faptul că pârâta SC I. SA deţine terenul fără nici un titlu valabil, fie chiar de natură locativă, fiind vorba doar de o posesie în fapt, pe care o exercită cu rea credinţă, în condiţiile în care anterior a avut calitatea unui simplu detentor precar pentru Statul român.
Ulterior, prin cererea precizatoare depusă, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei SC I. SA la plata sumei de 118.617,22 lei reprezentând daune-interese pentru lipsa de folosinţă a terenurilor proprietatea lor, aferente perioadei 23 iunie 2007 - 31 decembrie 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 1264 din 07 iulie 2010 pronunţată de Judecătoria Urziceni s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a SC I. SA, a lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.A.; s-a admis cererea precizată; s-a dispus evacuarea pârâtei SC I. SA de pe suprafeţele de teren (bălţi) menţionate; a fost obligată pârâta SC I. SA la plata sumei de 118.617,22 lei cu titlu de daune-interese pentru lipsa de folosinţă a imobilelor (terenuri bălţi) aferente perioadei 23 iunie 2007-31 decembrie 2009, precum şi la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 4.641 lei.
Prin decizia civilă nr. 96/ A din 07 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, s-a admis apelul declarat de SC I. SA Ialomiţa, împotriva sentinţei civile nr. 1264 din 07 iulie 2010, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Ialomiţa, ca instanţă de fond comercial.
Prin Decizia civilă nr. 221/ R din 03 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de recurenţii reclamanţi I.E. şi I.M.R. împotriva Deciziei civile nr. 96/ A din 07 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa.
La data de 24 mai 2011, reclamanţii I.M.R. şi I.E. au depus cerere precizatoare, prin care şi-au majorat câtimea obiectului cererii de chemare în judecată referitor la daunele-interese, solicitând obligarea pârâtei SC I. SA la plata sumei de 177.535,86 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilelor, pentru perioada 23 iunie 2007 - 29 martie 2011.
S-a renunţat la chemarea în judecată a pârâtului C.A., instanţa luând act şi dispunând scoaterea acestuia din cauză.
Prin sentinţa comercială nr. 605/ F din 14 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, s-a dispus: respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC I. SA, cât priveşte cererea de evacuare; admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului I.M.R., invocată din oficiu, cât priveşte cererea de evacuare, respingerea cererii de evacuare formulată de reclamantul I.M.R. în contradictoriu cu pârâtele SC I. SA şi SC A.P. SRL, ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală activă; admiterea cererii de evacuare formulată de reclamanta I.E. în contradictoriu cu pârâta SC I. SA; evacuarea pârâtei SC I. SA de pe terenul în suprafaţă totală de 89,22 ha, situat în extravilanul comunei Jilavele, judeţul Ialomiţa, având categoria de folosinţă baltă, identificat după cum urmează: 45,78 ha în tarlaua 54, ; 28,64 ha în tarlaua 54, şi 14,8 ha în tarlaua 56, respingerea ca neîntemeiată a cererii de evacuare formulată de reclamanta I.E. în contradictoriu cu pârâta SC A.P. SRL; admiterea, în parte, a cererii privind plata de daune-interese formulată de reclamanţii I.E. şi I.M.R. în contradictoriu cu pârâta SC I. SA; obligarea pârâtei SC I. SA către reclamanţi la plata sumei de 118.542,40 lei cu titlu de daune interese reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilelor (terenuri - bălţi), în perioada 23 iunie 2007 - 28 martie 2011, precum şi obligarea pârâtei SC I. SA la plata către reclamanţi a sumei de 3.996, 85 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Învestită cu soluţionarea apelului declarat de pârâta SC I. SA, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia nr. 71 din 15 februarie 2012, a admis calea de atac, a schimbat în parte hotărârea primei instanţe, în sensul că a respins capătul de cerere privind evacuarea pârâtei SC I. SA de pe suprafaţa de 89,22 ha, situat în extravilanul comunei Jilavele, judeţ Ialomiţa, având categoria de folosinţă baltă, identificat astfel: 45,78 ha în tarlaua 54 ; 28,64 ha în tarlaua 54, şi 14,8 ha în tarlaua 56, pentru considerentele ce urmează.
Excepţia prematurităţii capătului doi al cererii introductive, reiterată ca motiv de apel, privind obligarea apelantei la plata de daune-interese a fost respinsă, având în vedere că acest capăt de cerere este accesoriu faţă de capătul principal, prin care s-a solicitat evacuarea pârâţilor de pe suprafeţele de teren aparţinând reclamanţilor pentru care legea nu impune procedura prealabilă a concilierii, conform articolului 7201 C. proc. civ. În plus, litigiul a fost iniţial ca fiind unul civil înregistrat pe rolul Judecătoriei Urziceni, în data de 1 iunie 2009, fiind calificat ca având o natură comercială abia prin Decizia civilă nr. 96A din 7 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, prin care a fost anulată sentinţa civilă nr. 1264 din 7 iulie 2010, pronunţată de Judecătoria Urziceni, cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului Ialomiţa, ca instanţă de fond comercial.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC I. SA, Curtea a constatat că este neîntemeiată. Apelanta pârâtă a contestat atât titlul de proprietate emis în favoarea reclamanţilor, cât şi procesul-verbal de punere în posesie, încheiat în data de 20 iunie 2007, de către Comisia locală Jilavele, cauza formând obiectul Dosarului nr. 1567/330/2007 al Judecătoriei Urziceni, motivat de faptul că pe respectivele terenuri ea ar fi efectuat lucrări de investiţii şi amenajări piscicole, ceea ce ar fi determinat imposibilitatea restituirii către foştii proprietari sau moştenitorii acestora. Prin sentinţa civilă nr. 1569 din 5 noiembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Urziceni, definitivă prin Decizia civilă nr. 474/ R din 12 mai 2009 ca urmare a respingerii recursului de către Tribunalul Ialomiţa, acţiunea promovată de SC I. SA a fost respinsă.
Prin contractul de închiriere din 17 ianuarie 2007 (art. 1) SC I. SA a închiriat pârâtei SC A.P. SRL mijloacele fixe aferente bazinelor piscicole din cadrul fermei piscicole Jilavele, situată pe raza comunei Jilavele şi bazinele piscicole Livedea 3 şi 4 şi Boteni 2, situate pe raza comunei Sineşti, considerate proprietatea sa.
Întrucât în art. 2 al contractului de închiriere se menţionează că mijloacele fixe închiriate sunt descrise în anexa nr. 1 şi 2 la contract, faţă de cuprinsul anexelor, coroborat cu prevederile art. 2.1 din contract, în care se prevede că „odată cu predarea mijloacelor fixe închiriate, se transmite chiriaşului şi dreptul de folosinţă pentru suprafaţa de 98,96 ha luciu apă aferente bazinelor descrise în anexa nr. 2, în mod corect tribunalul a considerat că obiectul contractului de închiriere, din perspectiva bunurilor asupra cărora pârâta SC I. SA, în calitate de proprietar a înţeles să dispună şi să le predea chiriaşului, l-au constituit atât mijloacele fixe descrise în anexa nr. 1, cât şi bazinele piscicole identificate în anexa nr. 2.
Totodată, pârâta SC I. SA a înţeles să transmită chiriaşului şi folosinţa terenului în suprafaţă de 98,96 ha pe care se află dispuse bazinele piscicole, din care 89,22 ha proprietatea reclamanţilor, dreptul de folosinţă fiind dobândit, aşa cum a precizat pârâta în adresa din 12 aprilie 2010 depusă la dosar, prin concesionarea terenului de la A.D.S. Bucureşti, prin contractul din 2003.
Posesia mijloacelor fixe (diguri, călugări, ş.a) nu s-a putut exercita fără a se folosi şi luciul de apă aferent bazinelor piscicole. Prima instanţă a înlăturat susţinerea pârâtei în sensul că nu mai deţine posesia suprafeţei de 89,22 ha, aflată permanent sub luciu de apă, teren situat în cadrul amenajării piscicole Jilavele, la data de 6 iulie 2007, când C.N.A.F.P. l-a predat Comisiei Locale Jilavele pentru a-i pune în posesie pe reclamanţi. Aceasta deoarece, ulterior datei de 6 iulie 2007, SC I. SA a pretins, în litigiul soluţionat irevocabil la 12 mai 2009, că terenul nu poate fi retrocedat în natură întrucât investiţiile proprietatea societăţii se află pe acesta, iar contractul de închiriere cu SC A.P. SRL nu a suferit vreo adiţionare privitor la predarea folosinţei terenului pe care se aflau mijloacele fixe (bazinele piscicole) obiect al închirierii.
Întrucât, la momentul pronunţării sentinţei atacate, pârâta SC I. SA nu deţinea suprafeţele de pe care s-a solicitat evacuarea sa, acestea fiind închiriate, în baza contractului din 7 ianuarie 2007 (a cărui valabilitate a fost prelungită până la 14 octombrie 2013), Curtea a respins cererea de evacuare a acesteia de pe respectivele suprafeţe.
Cu privire la daunele-interese la care a fost obligată pârâta SC I. SA, către reclamanta I.E., Curtea a înlăturat susţinerea apelantei, potrivit căreia suma stabilită prin contractul de închiriere încheiat cu SC A.P. SRL. ar reprezenta doar preţul închirierii digurilor (mijloacelor fixe) nu şi al bălţilor, întrucât din clauzele contractului rezultă cu certitudine că obiectul închirierii l-a reprezentat ansamblul de bălţi (lacuri) aflate în litigiu.
Astfel, la art. 2.1 din contract se arată că „odată cu predarea mijloacelor fixe închiriate se transmite chiriaşului şi dreptul de folosinţă pentru suprafaţa de 98,96 ha luciu apă, aferentă bazinelor piscicole descrise în anexa 2 la prezentul contract, respectiv nr. 367/14 octombrie 2003, reînnoit astăzi, 01 ianuarie 2007 şi reînregistrat la 17 ianuarie 2007”.
Cuantumul daunelor - interese, constând în lipsirea reclamanţilor de posibilitatea de a exploata bazinele piscicole - în perioada 23 iunie 2007 - 28 martie 2011, dată până la care ambii reclamanţi au deţinut în proprietate terenul, ulterior acestei date I.M.R. înstrăinând dreptul său indiviz pârâtei SC A.P. SRL, a fost în mod corect determinat prin expertiza tehnică efectuată la judecata cauzei în fond, ale cărei concluzii au fost omologate de prima instanţă.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta I.E. şi pârâta SC I. SA.
Reclamanta, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., învederează că instanţa de apel a interpretat greşit contractul de închiriere din 17 ianuarie 2007 încheiat de pârâtă cu SC A.Pe. SRL şi procesul verbal de predare-primire şi inventariere din 8 septembrie 2010 încheiat de aceste societăţi apreciind greşit că pârâta nu avea la momentul pronunţării hotărârii instanţei de fond calitatea de posesor al terenurilor de unde s-a solicitat evacuarea.
În situaţia unui raport de locaţiune nu chiriaşul are calitatea de posesor al bunului, acesta fiind doar detentor precar, ci locatorul, care posedă bunurile corpore alieno. În acest fel instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1411 şi 1426 C. civ. în vigoare la data pronunţării sentinţei de fond.
Din conţinutul procesului verbal de predare primire şi inventariere din 8 septembrie 2010 rezultă că pârâta redobândise posesia efectivă de la detentorul precar, anterior pronunţării sentinţei instanţei de fond.
Instanţa de apel a omis să observe că la 08 septembrie 2010, prin procesul verbal de predare-primire şi inventariere încheiat între SC I. SA şi SC A.P. SRL, au fost predate o parte dintre mijloacele fixe care făcuseră obiectul contractului de închiriere printre care se menţionează expres iazurile Jilavele 1 şi 2 şi Slătioarele, rămânând în posesia SC A.P. SRL doar câteva mijloace fixe. Tot în acest sens a fost întocmită şi lista de inventariere din aceeaşi dată, 08 septembrie 2010.
În acelaşi proces verbal este menţionat faptul că SC A.P. SRL avea dreptul să folosească doar până la data de 25 octombrie 2010 instalaţiile hidrotehnice aferente acestor diguri pentru a-şi putea recupera materialul piscicol existent în aceste amenajări.
Prin urmare, atât la data pronunţării sentinţei de fond, 14 iunie 2011, precum şi la data pronunţării deciziei din apel, 15 februarie 2012, apelanta avea în posesie bunurile proprietatea reclamantei.
Recurenta SC I. SA prin recursul întemeiat pe dispoziţiile aer.304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia pentru motivele ce urmează.
Pentru a respinge excepţia prematurităţii capătului doi de cerere al acţiunii introductive instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei atacate că soluţia respectivă s-ar fi impus în condiţiile în care acel capăt de cerere ar avea caracter accesoriu faţă de cel vizând evacuarea şi, pe cale de consecinţă, într-o asemenea situaţie, nu mai era necesară parcurgerea procedurii concilierii directe.
Însă ambele capete de cerere ale acţiunii introductive au o existenţă de sine stătătoare, promovarea unuia dintre ele nedepinzând, sub nici un aspect, de promovarea celuilalt, intimaţii putând solicita, de exemplu, despăgubiri reprezentând lipsa de folosinţă independent, fără a solicita în prealabil sau concomitent şi evacuarea pârâţilor de pe terenul respectiv.
Fiind vorba de norme juridice imperative, art. 7201 C. proc. civ., de ordine publică părţile nu pot deroga de la acestea.
Intimaţii trebuiau să convoace societatea recurentă în vederea realizării concilierii directe, procedură îndeplinită însă abia la data de 05 septembrie 2011, cu mult chiar şi după pronunţarea hotărârii de către instanţa de fond.
Recurenta nu are calitate procesuală deoarece printr-un act juridic a cărei legalitate/forţă probantă a fost consfinţită printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă - procesul-verbal de punere în posesie din 07 iunie 2007 - se atestă că fosta C.N.A.F.P., instituţie publică de interes naţional ce administra terenurile proprietatea Statului, a predat efectiv suprafaţa de 89,22 hectare teren aparţinând amenajării pisciole Jilavele, concesionate până la acea dată apelantei, către Comisia Locală Jilavele pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, republicată.
Prin „Procesul-verbal de punere în posesie” încheiat la data de 20 iulie 2007 se atestă indubitabil că autoritatea publică locală - Comisia Jilavele pentru aplicarea Legii nr. 18/1991- a predat efectiv intimaţilor-reclamanţi I.E. şi I.M.R. posesia suprafeţei de 89,22 hectare teren aflat permanent sub luciu de apă şi preluat anterior la 07 iunie 2007, de la C.N.A.F.P. şi SC I. SA.
După ce li s-a predat efectiv posesia suprafeţei de 89,22 hectare teren situată pe raza amenajării piscicole Jilavele intimaţilor-reclamanţi li s-a eliberat şi titlul de proprietate din 22 iunie 2007.
Instanţa ignoră faptul că prin procesul-verbal de conciliere directă din 10 august 2010 se atestă că posesia/folosinţa/exploatarea suprafeţei de 89,22 hectare proprietatea intimaţilor-reclamanţi, după data întocmirii procesului-verbal din 07 iunie 2007, s-a făcut numai şi exclusiv de către intimata-pârâtă SC A.P. SRL, şi că de la 07 iunie 2007 şi până la data promovării acţiunii posesia asupra suprafeţei de 89,22 ha proprietatea reclamanţilor a fost exercitată exclusiv de către intimata pârâtă SC A.P. SRL,ceea ce demonstrează că SC I. SA nu are calitate procesuală pasivă, neputând să se dispună evacuarea sa de pe un teren care nu se află în posesia sa.
În cadrul procesului având ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate din 22 iunie 2007, emis pe numele intimaţilor-reclamanţi, asupra suprafeţei de 89,22 ha aflată permanent sub luciu de apă recurenta şi-a fundamentat acţiunea pe dreptul conferit de lege de a i se concesiona terenurile din cadrul amenajărilor piscicole înfiinţate cu mijloacele fixe proprietatea sa exclusivă, terenuri care nu puteau fi retrocedate conform art. 4 din Legea nr. 1/2000.
De la data de 07 iunie 2007 şi până la data încheierii procesului-verbal din 01 septembrie 2010 de predare-primire a mijloacelor fixe proprietatea SC I. SA, încheiat cu intimata-pârâtă SC A.P. SRL, recurenta a pretins şi a facturat către aceasta exclusiv chiria aferentă bunurilor ce făceau/fac parte din patrimoniul său fără a pretinde şi încasa vreo altă sumă de bani cu titlu de cheltuială suplimentară (redevenţă) aferentă suprafeţei de 89,22 hectare.
Instanţa de apel a încălcat art. 998 C. civ., deoarece pentru a respinge motivul de apel vizând obligarea SC I. SA la plata de despăgubiri reprezentând lipsa de folosinţă a terenului proprietatea intimaţilor-reclamanţi, în considerentele deciziei atacate s-a reţinut că din contractul de închiriere din 07 ianuarie 2007 ar rezulta că preţul închirierii include atât echivalentul închirierii digurilor cât şi pe cel al ansamblului de bălţi (locuri) aflate în litigiu.
Atâta timp cât recurenta a predat intimatei-pârâte SC A.P. SRL atât folosinţa mijloacelor fixe proprietatea sa, cât şi suprafaţa de 98, 96 ha luciu de apă, cuantumul daunelor-interese ar fi fost corect stabilit prin expertiza tehnică.
Instanţa de apel, prin însuşirea mecanicistă a argumentaţiei intimaţilor-reclamanţi, a interpretat complet eronat clauzele contractului de închiriere din 17 ianuarie 2007 şi anume faptul că obiectul contractului respectiv l-a constituit închirierea mijloacelor fixe închirierea proprietatea exclusivă a recurentei (art. 1) numai pentru acestea facturându-se şi încasându-se o chirie calculată conform art. 4 şi 5 din contract.
Deasemenea, în perioada cuprinsă între data încheierii contractului 07 ianuarie 2007 şi data predării efective de către recurentă a suprafeţei de 98,22 hectare către C.N.A.F.P. şi mai departe Comisia locală Jilavele (07 iunie 2007), SC I. SA a facturat şi încasat de la intimata-pârâtă SC A.P. SRL doar o „cheltuială suplimentară” egală cu redevenţa datorată de aceasta C.N.A.F.P., sume care nu au mai fost solicitate din luna iunie 2007.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reţine caracterul nefondat al recursului declarat de pârâta SC I. SA şi caracterul fondat al recursului declarat de reclamantă pentru argumentele ce succed.
- Procedura concilierii directe instituită de art. 7201 C. proc. civ., în materie comercială îşi are aplicarea numai în procesele şi cererile evaluabile în bani.
Practica judiciară este majoritară, inclusiv la nivelul instanţei supreme, în sensul că, atunci când capătul principal este neevaluabil în bani, reclamantul nu este obligat să facă dovada încercării de conciliere, chiar dacă cererea are şi alte capete, accesorii, evaluabile în bani.
În cauză, capătul principal îl reprezintă cererea de evacuare a pârâtelor, societăţi comerciale, de pe suprafaţa totală de teren de 89,22 ha (bălţi) proprietatea reclamanţilor, cerere neevaluabilă în bani conform art. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Aşadar, soluţia dată de instanţa superioară de fond în sensul că procedura art. 7201 C. proc. civ. nu era obligatorie în cauză, este corectă.
- În ceea ce priveşte acţiunea în evacuare se constată că imobilul de unde se solicită evacuarea a făcut obiectul unui contract comercial încheiat între cele două pârâte.
Prin contractul de închiriere din 17 ianuarie 2014, recurenta SC I. SA a închiriat pârâtei SC A.P. SRL, mijloacele fixe aferente bazinelor piscicole din cadrul fermei piscicole Jilavele, comuna Jilavele şi bazinele piscicole Livedea 3 şi 4 şi Boteni 2, comuna Siliştea.
În art. 2 al contractului de închiriere se arată că odată cu predarea mijloacelor fixe închiriate s-a transmis chiriaşului şi dreptul de folosinţă pentru suprafaţa de 98,96 ha luciu de apă, în care se află incluse şi cele 89,22 ha proprietatea reclamanţilor.
Prin procesul-verbal încheiat între cele două societăţi comerciale la 8 septembrie 2010, SC A.P. SRL a predat SC I. SA mijloacele fixe aflate în cadrul fermei Jilavele.
Instanţa de apel a apreciat că prelungirea contractului de închiriere din 7 ianuarie 2007 până la 14 octombrie 2013, demonstrează că SC I. SA deţinea suprafeţele de pe care s-a solicitat evacuare.
Numai că în procesul verbal se menţionează că locatarul avea dreptul să folosească instalaţiile hidrotehnice rămase nepredate, doar până la 25 octombrie 2013.
Rezultă aşadar că la data pronunţării, SC I. SA avea în posesie imobilul proprietatea reclamantei şi nu SC A.P. SRL.
De precizat că în situaţia unui raport de locaţiune, locatorul are doar calitatea de detentor precar, posesia bunului aparţinând locatorului, deoarece posesia se poate face şi prin intermediul altei persoane.
Recurenta-pârâtă constată calitatea sa procesuală pasivă, critică nefondată în condiţiile în care, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel aceasta a contestat atât titlul de proprietate cât şi procesul-verbal de punere în posesie, litigiu finalizat prin Decizia civilă nr. 474/ R din 12 mai 2009 a Tribunalului Ialomiţa.
De asemenea, pârâta a continuat să încaseze chiria stabilită prin contract pentru bunurile obiect al acesteia - mijloacele fixe şi bazinele piscicole date în exploatare, parte din ele aferente terenului proprietatea reclamanţilor.
Mai susţine pârâta încălcarea dispoziţiilor art. 998 C. civ. 1864 întrucât, prin interpretarea greşită a clauzelor contractului de închiriere, a fost greşit obligată la plata de despăgubiri reprezentând lipsa de folosinţă a terenului proprietatea reclamantei.
Contrar opiniei pârâtei, instanţa de apel a interpretat corect clauzele contractuale în conformitate cu dispoziţiile art. 977 C. civ. şi 482 C. civ.
Astfel, la art. 2.1 din contract s-a precizat că s-a transmis chiriaşului şi dreptul de folosinţă pentru suprafaţa de 98,96 ha luciu de apă. Cu alte cuvinte, suma stabilită prin contract nu reprezintă doar preţurile închirierii mijloacelor fixe câtă vreme obiectul închirierii, astfel cum rezultă din clauzele contractuale, l-a reprezentat ansamblul de bălţi în litigiu.
Drept urmare, acordarea daunelor-interese pentru lipsirea reclamanţilor de posibilitatea de a exploata bazinele piscicole în perioada 23 iunie 2007-28 martie 2011 s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 998 C. civ.
De precizat că înscrisurile depuse în recurs, referitoare la predarea suprafeţei de 89,22 ha către reclamanţi la 7 iunie 2007 şi la explodarea amenajării piscicole de către SC A.P. SRL, situaţii cuprinse în adresa comunei Jilavele din 20 octombrie 2010, nu sunt probe noi, ele existând deja în dosarul cauzei, fiind avute în vedere de instanţă în etapa procesuală devolutivă.
Nici sentinţa civilă nr. 2153/ F din 24 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Urziceni nu conduce la pronunţarea unei alte soluţii întrucât se referă strict la raporturile derivate din contractul de locaţiune încheiat de cele două societăţi comerciale.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul reclamantei, va modifica decizia în sensul că va respinge, ca nefondat apelul declarat de SC I. SA, iar recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
Dat fiind poziţia de parte câştigătoare în proces a reclamantului I.M.R., va fi obligată pârâta SC I. SA să-i plătească 1.240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în temeiul art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta I.E. împotriva Deciziei nr. 71 din data de 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Modifică decizia recurată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC I. SA împotriva sentinţei nr. 605/ F din data de 14 iunie 2011 a Tribunalului Ialomiţa, secţia comercială.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC I. SA împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurenta pârâtă SC I. SA la 1.240 lei, cheltuieli de judecată către intimatul reclamant I.M.R.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1316/2013. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3160/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
