ICCJ. Decizia nr. 1317/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1317/2013
Dosar nr. 10612/1/2010
Şedinţa publică din 12 martie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu la data de 29 martie 2007, reclamanta S.R., decedată pe parcursul procesului, acţiune continuată de S.M. şi S.G., a chemat în judecată C.N.D.N.R. solicitând ca prin hotărâre să se dispună anulare parţială a hotărârii din 12 ianuarie 2007 emisă de Comisia de aplicare a Legii 198/2004, în ceea ce priveşte despăgubirile acordate şi obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor compuse din valoarea reală a terenului expropriat în suprafaţă de 945 m.p., apreciată la 45.000 euro şi a prejudiciului cauzat prin diminuarea valorii terenului rămas după expropriere, aproximat la 50.000 euro.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este proprietară a terenului expropriat din hotărârea atacată, iar preţul pentru un metru pătrat oferit de pârâtă este mult sub valoarea de circulaţie a terenurilor din zonă. A susţinut că s-a diminuat şi valoarea terenurilor rămase după expropriere.
În drept s-au invocat art. 9 din Legea nr. 198/2004, şi art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 85 din 21 ianuarie 2008 Tribunalul Sibiu, secţia civilă, a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea parţială a Hotărârii din 12 ianuarie 2007 numai în ce priveşte suprafaţa expropriată, care este de 948 mp, şi despăgubirea care se cuvine reclamantei, reprezentând echivalentul în lei, la cursul din ziua plăţii, a sumei 119.911 euro şi se compune din valoarea reală a terenului expropriat de 38.223 euro (40,32 euro/mp) şi prejudiciul cauza prin diminuarea valorii terenului rămas după expropriere în cuantum de 81.688 euro. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţei de către pârât a fost respins prin Decizia nr. 87/ A din 9 mai 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Prin Decizia civilă nr. 7947 din 11 decembrie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul pârâtului, a casat hotărârea recurată şi a dispus trimitere cauzei în rejudecare la aceeaşi instanţă. Instanţa de casare a reţinut că instanţa de apel nu şi-a motivat soluţia în sensul că nu a arătat argumentele şi motivele care i-au format convingerea şi s-a dispus ca, în cadrul rejudecării, instanţa de apel să administreze şi alte probe pentru lămurirea situaţiei de fapt.
Prin Decizia civilă nr. 88/ A din 24 aprilie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, rejudecând cauza, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România şi a schimbat în parte sentinţa civilă 85 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Sibiu, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor stabilite la 38.223 euro echivalentul în lei la data plăţii, sumă care reprezintă contravaloarea terenului de 948 mp expropriat, din care să se scadă suma achitată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât pârâtul, cât şi reclamanta, iar prin Decizia civilă 10524 din 18 decembrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a constatat nul recurs pârâtului şi a admis recursul reclamantei, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
În decizia de casare s-a reţinut că hotărârea recurată se sprijină pe motive contradictoriii, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, se reţine că raportul de expertiză a fost întocmit conform dispoziţiilor legale, iar pe de altă parte, se înlătură o parte din concluziile acestuia pe motiv că experţii nu au dat suficiente explicaţii referitor la prejudiciul produs reclamantei constând în diminuarea valorii terenului rămas după expropriere. S-a mai reţinut că instanţa de apel trebuia să pună în discuţia părţilor sau să ordone efectuarea unui supliment la raportul de expertiză prin care să se arate în mod clar de către experţi care sunt restricţiile impuse proprietarilor de terenuri situate de-a lungul autostrăzii ca urmare a construirii acesteia şi în ce procent s-a diminuat valoarea terenurilor rămase în proprietate.
În rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 149/ A din 15 octombrie 2010 a admis apelul declarat de C.N.A.D.N.R. împotriva sentinţei civile 85/2008 a Tribunalului Sibiu, pe care a schimbat-o în parte, numai sub aspectul cuantumului prejudiciului cauzat, prin diminuarea valorii terenului rămas după expropriere, pe care l-a stabilit la suma de 60.825 euro, astfel că despăgubirea totală care se cuvine reclamantului s-a stabilit la 99.048 euro. S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.
Recursul declarat împotriva acestei decizii de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a fost admis prin Decizia civilă nr. 6602 din 29 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost casată decizia atacată şi trimisă cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecare. În motivarea deciziei, instanţa de recurs a reţinut că criticile referitoare la modul de soluţionare a capătului din acţiunea introductivă având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru diminuarea valorii terenului rămas după expropriere trebuie analizată numai în contextul reţinerii cu putere de lucru judecat prin Decizia de casare 10254 din 18 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a certitudinii diminuării valorii terenului rămas în proprietatea reclamantei, prin simplul fapt al împărţirii acestuia în trei parcele. Ca urmare, instanţa supremă a analizat doar motivele vizând modul de stabilire al cuantumului acestor despăgubiri.
S-a constatat că, deşi pârâtul nu a solicitat o nouă expertiză tehnică pentru determinarea valorii prejudiciului creat prin diminuarea valorii terenului rămas după expropriere, în condiţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, din cuprinsul ultimei expertize efectuate în apel a rezultat că din suprafaţa rămasă în proprietatea reclamantei, de 3.364 mp, mai poate avea destinaţia de construcţie suprafaţa de 3.319,24 mp. În acest context a apreciat că trebuia să se stabilească dacă parcela, chiar dacă are categoria teren arabil, poate fi valorificată ca teren pentru construcţii. Ca urmare, s-a apreciat că trebuie stabilită pe deplin situaţia de fapt raportat la înscrisurile depuse în faza recursului, respectiv la împrejurarea că în imediata apropriere a imobilului în litigiu, în partea vestică, s-au întocmit P.U.Z., prin care unele parcele au fost introduse în intravilanul municipiul Sibiu.
Un alt aspect a cărui lămurire a apreciat-o necesară Înalta Curte, a rezultat din menţiunile adresei din 19 noiembrie 2010 a Consiliului local Sibiu, Serviciul Public de Cadastru, în sensul că în vecinătatea parcelelor este prevăzut un drum de exploatare, blocat însă abuziv şi degradat prin neutilizare conform constatărilor în teren, astfel că parcela nu ar rămâne loc înfundat. Prin urmare, Curtea a constatat că prin existenţa unui eventual acces la terenul rămas după expropriere cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciu s-ar putea modifica faţă de valoarea stabilită prin expertiza omologată de instanţa de apel. Existenţa drumului de exploatare rezultă chiar din cuprinsul titlurilor de proprietate eliberate cu ocazia aplicării Legii nr. 18/1991. În concluzie, Curtea a considerat necesară suplimentarea probatoriului cu o expertiză tehnică care să constate dacă se poate construi pe cea mai mare parte a terenului rămas în proprietatea reclamantei după expropriere şi, eventual, o cercetare locală.
În rejudecare, instanţa de apel a admis apelul pârâtei C.N.D.N.R.; a schimbat sentinţa sub aspectul cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin diminuarea valorii terenului rămas după expropriere, pe care l-a stabilit la 60.825 euro, pentru considerentele ce urmează.
Instanţa de apel a dispus efectuarea unei completări la expertiza topografică, efectuată de aceiaşi experţi, care a concluzionat că drumul de pe dig existent este un drum ilegal care nu poate fi folosit ca acces pentru imobilele din zonă, deşi în evidenţe apare doar „dig”. Analizând traseele din zonă, experţii au stabilit că parcela este fond înfundat. Instanţa şi-a însuşit aceste concluzii şi a reţinut că faptul circulării pe acest dig, ilegal, nu transformă parcela într-o parcelă cu cale de acces, mai ales că un asemenea drum nici nu a fost prevăzut în planurile cadastrale.
S-a mai stabilit că parcela poate fi valorificată ca teren de construcţii cu restricţiile impuse de autostradă.
Parcela, este în intravilanul municipiului Sibiu, chiar dacă are categoria de folosinţă teren arabil şi după cum rezultă din adresa din 2010 a O.C.P.I. Sibiu, în urma întocmirii P.U.Z. în zonă, s-au efectuat construcţii. Aceste concluzii se completează, potrivit susţinerilor experţilor cu cele din Dosar nr. 1785.1/85/2007 (în care s-a pronunţat Decizia nr. 149/2010). În Dosar nr. 1785.1/85/2007, prin suplimentul la raportul de expertiză comisia de experţi a stabilit că prejudiciul adus reclamantei prin diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii este de 38,79%, (prin scăderea de la 40 euro/m.p. la 25 euro/mp), respectiv de 60.825 euro. La stabilirea acestei sume, experţii au reţinut că principalele restricţii impuse proprietarilor de terenuri de-a lungul autostrăzii constau în faptul că în zona de protecţie nu pot fi edificate construcţii, este limitat accesul şi direcţionarea numai pe anumite trasee, se pot edifica numai anumite tipuri de construcţii. Adresa considerată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie act nou a fost avută în vedere de experţi la efectuarea expertizei în ciclul procesual anterior. Aşadar, imobilul poate fi folosit ca teren de construcţii.
Concluziile acestei completări la raportul de expertiză confirmă starea de fapt reţinută în Decizia civilă nr. 149/ A din 15 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.
Faţă de concluziile acestei completări la raportul de expertiză, având în vedere şi limitele deciziei de casare, care vizează exclusiv despăgubirea la care reclamanta ar fi îndreptăţită în baza art. 26 din Legea nr. 33/1994, pentru diminuarea valorii suprafeţelor de teren rămase în urma exproprierii, Curtea a constatat că este fondat apelul pârâtului sub acest aspect.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român prin C.N.A.D.N.R., criticând decizia pentru motivele ce urmează.
Referitor la despăgubirile acordate pentru suprafaţa rămasă în urma exproprierii de 4.055 mp, prejudiciul la care se referă experţii nu există în realitate, pentru că parcela atât la momentul exproprierii, cât şi în prezent poate fi valorificată şi ca teren de construcţii.
În apropiere de acest teren sunt edificate construcţii. Acest lucru a fost constatat şi de instanţă prin decizia recurată, însă despăgubirile au fost stabilite şi pentru această suprafaţa de 2486 m.p. deşi instanţa constată că nu este prejudiciată, putând fi folosită ca teren de construcţii.
În ce priveşte parcela despre care experţii precizează că rămâne fond înfundat, acest teren are acces la drumul de exploatare, aşa cum este prevăzut atât în titlul de proprietate, cât şi în planurile de punere în posesie. De asemenea, raportat la constatarea în teren şi în raport de situaţia celorlalte parcele care prevăd că există drum de exploatare, experţii concluzionează eronat că parcela este loc înfundat.
Instanţa nu a luat în considerare înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Astfel, în anexa 5 unde este conturat drumul existent indicat ca drum de acces, parcelele care sunt în vecinătatea parcelei şi care se învecinează cu acest drum au prevăzute ca vecinătăţi la est de drum, respectiv drum, aşa cum rezultă din titlul de proprietate din 1995 şi titlul de proprietate din 1994. De altfel şi parcelele identificate au prevăzute la vecinătăţi la nord drum (dig Cibin), aşa cum reiese din titlul de proprietate din 1994, titlul de proprietate din 1996, titlul de proprietate din 1995.
Având în vedere că acest drum situat pe dig este evidenţiat în titlul de proprietate, punerea în posesie este conform Legii nr. 18/1991 iar proprietarii au acces la acest drum.
În anexa 3 la expertiză se poate observa că pentru a se ajunge la drumul judeţean 106 Sibiu-Agnita, porţiunea de traseu aferentă digului se poate înlocui cu drumul de exploatare. Traseul în cauză este dovedit şi prin planul cadastru funciar de punere în posesie al parcelelor constituie anexa actualizată conform adresei O.C.P.I. Sibiu din 08 aprilie 2009 şi semnată de membrii Comisiei locale de fond funciar.
În concluzie, parcela nu este loc înfundat. Dacă instanţa ar fi admis cererea privind efectuarea unei cercetări la faţa locului, s-ar fi observat că parcela nu este lipsită de acces.
Referitor la precizările din decizia recurată, care potrivit instanţei au condus la stabilirea acestor despăgubiri pentru terenurile ramase în proprietatea reclamanţilor, se arată că, eventual, despăgubirile ar putea fi calculate doar pentru porţiunea afectată de zona de protecţie, de 50 m din axul centurii, în suprafaţă totală de 883 mp şi nu pentru întreaga suprafaţă de 4.055 mp.
Şi acest aspect este discutabil, deoarece potrivit O.G. nr. 43/1997, zona de protecţie este în proprietatea reclamanţilor şi, contrar celor statuate de instanţă şi anume restricţiile impuse proprietarilor de zona de protecţie, se precizează că se pot amplasa construcţii numai cu acordul administratorului drumului, autostrada fiind în aliniament drept. Referitor la direcţionarea pe alte trasee şi precizarea că accesul ar fi limitat, aceste afirmaţii nu sunt susţinute, pentru că în zonă traseele şi direcţionarea accesului au rămas cele de la punerea în posesie.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, în cazul exproprierii parţiale, dacă partea din imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii vor putea propune o eventuală reducere numai a daunelor. Nu trebuie neglijat faptul că valoarea acestor terenuri, multe dintre ele agricole, chiar dacă sunt situate în intravilan, a crescut datorită construcţiei acestui obiectiv. În acest sens s-a anexat la dosarul cauzei raportul de expertiză efectuat în 2010, în Dosarul civil nr. 4516/85/2006 având ca obiect exproprierea care s-a aflat pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, de experţi autorizaţi în evaluarea proprietăţii imobiliare şi care arată că amplasarea acestui obiectiv a influenţat pozitiv valoarea terenurilor rămase neexpropriate, menţionând că fără centura ocolitoare interesul pentru asemenea terenuri ar fi fost mai scăzut.
Intimaţii, deşi legal citaţi, nu au depus întâmpinare în conformitate cu dispoziţiile art. 3081alin. (2) C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reţine caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Recurenta invocă incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 în sensul că daunele au fost stabilite fără luarea în considerare a dovezilor administrate şi a dispoziţiilor deciziei de casare.
Cu alte cuvinte, se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, referitoare la modalitatea de stabilire a daunelor cauzate proprietarului, altele decât cele referitoare la valoarea reală a bunului expropriat.
Rezultă astfel că recursul nu este nul faţă de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., prin Decizia nr. 332 din 27 noiembrie 2001, publicată în M. Of. al României nr. 113 din 12 februarie 2002, a reţinut, printre altele că prin dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. se dă eficienţă dispoziţiilor art. 128 din Constituţia României, „dat fiind că, fără obligativitatea îndrumărilor date de către instanţa de control judiciar judecătorilor fondului, nu s-ar putea realiza finalitatea contractului, de asigurare a soluţionării temeinice şi legale a cauzelor. Dacă judecătorii de la instanţa de fond nu ar fi obligaţi să se supună îndrumărilor instanţei de apel sau de recurs, putând reitera erorile comise prin soluţia ce a fost desfiinţată, s-ar ajunge la exercitarea repetată a căilor de atac şi la prelungirea duratei soluţionării cauzelor în mod nepermis”.
În cauza de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 6602 din 29 septembrie 2011 a stabilit că se impune casarea Deciziei nr. 149 din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru a se stabili pe deplin situaţia de fapt în sensul de a verifica dacă parcela poate fi valorificată ca teren pentru construcţii precum şi a faptului că, contrar considerentelor deciziei instanţei de apel, aceiaşi parcelă nu ar rămâne loc înfundat faţă de conţinutul adresei din 18 noiembrie 2010 a Consiliului local al municipiului Sibiu-Serviciul public de cadastru în sensul existenţei unui drum de exploatare.
Se mai arată că existenţa drumului de exploatare rezultă din chiar cuprinsul titlurilor de proprietate eliberate cu ocazia aplicării Legii nr. 18/1991.
În rejudecare, instanţa reţine că pe terenul rămas în proprietatea reclamantei se poate construi pe cea mai mare parte, că acesta este loc înfundat şi că valoarea prejudiciului cauzat prin diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat este de 60.825 euro.
Din cele mai sus expuse rezultă că instanţa superioară de fond, validează decizia anterioară pronunţată în apel, care a fost casată urmare a nestabilirii corecte a situaţiei de fapt, sub aspectul menţinerii cuantumului despăgubirilor la suma de 69.825 euro, în condiţiile în care prin Decizia nr. 149 din 15 octombrie 2010 se reţine că terenul cu nr. cadastral se poate vinde numai ca teren arabil.
Cu alte cuvinte, deşi reţine o altă situaţie de fapt - pe teren se poate construi pe cea mai mare parte - menţine acelaşi cuantum al despăgubirilor, fără nicio motivare, în condiţiile în care preţul terenului agricol este, de regulă, mai mic decât preţul terenului construibil.
Cu toate că în decizia de casare se precizează că în vecinătatea terenului se află un „drum de exploatare blocat însă abuziv prin neutilizare”, astfel cum rezultă „din chiar conţinutul titlurilor de proprietate eliberate cu ocazia aplicării Legii nr. 18/1991”, instanţa de apel constată că parcela este fond înfundat, fără a face vreo referire la existenţa drumului de exploatare menţionat în titlurile de proprietate ori la argumentele ce au determinat-o să înlăture cele înserate în decizia de casare.
Rezultă astfel că dispoziţiile instanţei de control judiciar nu au fost în totalitate respectate, ceea ce a condus la nestabilirea pe deplin a situaţiei de fapt.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Braşov împotriva Deciziei nr. 36 din data de 10 mai 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1589/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1316/2013. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
