ICCJ. Decizia nr. 1659/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1659/2013
Dosar nr. 42074/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 22 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la 15 aprilie 2010, pe rolul Tribunalului Arad, reclamantul G.G. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, Casa de Pensii, solicitând obligarea acestuia la calcularea şi plata sumei aferente procentului de 106% raportat la baza de calcul a pensiei, pentru perioada ianuarie 2006-iunie 2007; a sumei aferente procentului de 116% pentru perioada iulie 2007-martie 2008, sumă la care să fie aplicate şi sporurile de 20% pentru decorarea sa cu ordinul Meritul Militar clasa I şi 9% sporul pentru pensie suplimentară, actualizate cu indicele de inflaţie.
Prin sentinţa civilă nr. 50 din 11 ianuarie 2011, Tribunalul Arad a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut, în esenţă, că, pentru pretenţiile aferente perioadei 15 aprilie 2007-31 ianuarie 2008, operează excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1613 din 10 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 336/108/2009, iar cu privire la pretenţiile vizând lunile februarie şi martie 2008, raportat la dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 164/2001 şi la deciziile Curţii Constituţionale nr. 31/2003 şi nr. 1234/2009, nu se relevă elemente de nelegalitate cu privire la modalitatea de calcul a pensiei reclamantului de către pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat recurs.
Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 841 din 6 aprilie 2011, a admis recursul, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că art. 156 din Legea nr. 19/2000 prevede că, din punct de vedere teritorial, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi are sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Reţinând că acţiunea nu este îndreptată împotriva unei case teritoriale de pensii ci împotriva Ministerului Administraţiei şi Internelor, Casa de Pensii, care are sediul în Bucureşti, instanţa a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000 teza a II-a potrivit cărora cererea se adresează instanţei de la sediul pârâtului, motiv pentru care a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti.
Învestit cu judecarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 11440 din 7 decembrie 2012, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Arad şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut următoarele:
Potrivit tezei I a art. 156 din Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.
Instanţa a reţinut că deşi textul face trimitere in mod expres la acţiunile introduse împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, el trebuie interpretat ca vizând acţiunile introduse împotriva tuturor organelor care stabilesc şi plătesc drepturile de pensie, fie că au sau nu personalitate juridica proprie, indiferent că acestea sunt constituite în cadrul sistemului public de pensii sau în cadrul sistemelor neintegrate.
Tribunalul Bucureşti a constat că, în cazul de faţă, interpretarea logico-gramaticală a legii trebuie completată cu interpretarea teleologică, care ţine seama de voinţa legiuitorului.
Astfel, a reţinut că este evident că normele de mai sus sunt norme de favoare, care instituie o competenta specială, în beneficiul reclamanţilor, legiuitorul având in vedere că pensionarii reprezintă o categorie socială distinctă, că drepturile de asigurări sociale pe care aceştia le solicită au o natură specială având ca destinaţie asigurarea existentei zilnice şi că ar fi mult prea împovărător pentru pensionari ca, la o vârstă înaintată, să se deplaseze la instanţele de la sediile organelor de pensii, aceste deplasări impunând un consum mare de energie şi de venituri.
Or, aceste considerente sunt valabile atât în cazul pensionarilor din sistemul public de pensii, cat şi in cazul celor din sistemele neintegrate, aceştia situându-se, din punctul de vedere al condiţiilor de acces la actul de justiţie, în aceeaşi situaţie juridica.
Or, la situaţii juridice identice, tratamentul legal trebuie sa fie identic.
În cazul in care s-ar aprecia că acţiunile introduse de pensionarii din sistemele neintegrate de pensii sunt de competenta instanţelor de le sediul paratului, s-ar creea o discriminare nejustificata intre cele doua categorii de pensionari, determinată de un element aleator şi neesenţial, respectiv de organul plătitor al pensiei.
Tribunalul a reţinut că diferenţa dintre normele de competenţă stabilite de teza I şi cele stabilite de teza a II-a a art. 156 din Legea nr. 19/2000 nu este dată de organul care stabileşte şi plăteşte pensia, ci de natura şi scopul acţiunilor introduse împotriva altor pârâţi decât organele de pensii.
Astfel, în timp ca primele au ca scop realizarea directă şi imediată a unor drepturi de pensie, având un caracter urgent, cele din a doua categorie pot viza eventual realizarea unor drepturi conexe celor de pensii, ca de exemplu, procurarea unor adeverinţe sau a altor drepturi de asigurări sociale.
În consecinţă, tribunalul a constatat că regulile speciale de competenţă prevăzute de art. 156, teza I din Legea nr. 19/2000 se aplică şi în cazul de faţă şi, cum domiciliul reclamantului se află în judeţul Arad, a declinat competenţa de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
Sesizată în vederea soluţionării conflictului de negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Conflictul negativ de competenţă, în condiţiile art. 20 alin. (2) C. proc. civ., presupune ca două sau mai multe instanţe să se declare necompetente să judece aceeaşi pricină,
Prin urmare, pentru existenţa conflictului negativ de competenţă este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiţii, şi anume: să existe două sau mai multe instanţe sesizate cu aceeaşi pricină (aceleaşi părţi, obiect şi cauză), instanţele să se fi declarat necompetente, declinările de competenţă să fie reciproce, cel puţin una din aceste instanţe să fie competentă să soluţioneze cererea respectivă.
În speţă, nu există două instanţe care să-şi fi declinat reciproc competenţa, în condiţiile în care, prin decizia civilă nr. 841 din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Timişoara a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, în urma admiterii căii de atac a recursului promovat de reclamant, iar prin sentinţa civilă nr. 11440 din 17 decembrie 2012 Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
Or, conform dispoziţiilor art. 315 din C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţelor de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Faţă de aceste dispoziţii legale, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale era obligat să judece fondul raportului juridic dedus judecăţii, deoarece problema de drept dezlegată în recurs a privit însăşi competenţa de judecată în primă instanţă.
Faţă de cele arătate, analizând condiţiile reglementate de dispoziţiile art. 20 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauză nu există conflict negativ de competenţă, astfel încât sesizarea urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată inexistenţa conflictului negativ de competenţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1622/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1660/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
