ICCJ. Decizia nr. 1622/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1622/2013
Dosar nr. 47838/299/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 21 martie 2013
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 7 august 2012, sub nr. 20051/212/2012, reclamantul B.H. a solicitat punerea sub interdicţie a mamei sale, B.S., care nu prezintă discernământ.
Prin sentinţa civilă nr. 13693 din 4 septembrie 2012, Judecătoria Constanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reţinând că pârâta locuieşte efectiv în Centrul de Bătrâni „Dr. A.R." care se află în raza teritorială a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, astfel încât, în raport de dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., aceasta este instanţa competentă.
Investită prin declinare, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 23193 din 5 decembrie 2012, prin care şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, Judecătoria Constanţa şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că pârâta B.S. are domiciliul în municipiul Constanţa, iar în momentul de faţă are reşedinţa la Centrul de Bătrâni „Dr. A.R.", unde figurează internată din data de 19 septembrie 2011, că dispoziţiile art. 178 lit a şi 179 lit. a) C. civ. stabilesc competenţa exclusivă a instanţei de la domiciliul persoanei ce urmează a fi pusă sub interdicţie, iar nu a instanţei de reşedinţă şi că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 5 C. proc. civ.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin, 3 raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat punerea sub interdicţie a numitei B.S., care nu prezintă discernământ.
Faţă de acest obiect, în raport de dispoziţiile art. 106 alin. (2) din noul C. civ., conform cu care „Ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdicţie judecătorească sau prin instituirea curatelei, în condiţiile prevăzute de prezentul cod", Înalta Curte a avut de stabilit instanţa competentă să se pronunţe asupra cererii de ocrotire a majorului B.S., prin punere sub interdicţie judecătorească.
Potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din noul C. civ., procedurile privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii, denumită instanţă de tutelă.
Potrivit art. 76 din Legea nr. 76/2012, până la organizarea instanţelor de tutelă şi familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ. şi C. proc. civ.
Art. 1 C. proc. civ. stabileşte plenitudinea de competenţă a judecătoriilor. Prin urmare, întrucât nu există un text de lege prin care să fie dată în competenţa de primă instanţă a tribunalului judecarea cererii de punere sub interdicţie, competenţa materială de primă instanţă aparţine judecătoriei.
În raport de dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., cererea se introduce la instanţa domiciliului pârâtului.
Din actele depuse la dosar, rezultă că persoana cu privire la care s-a solicitat instituirea curatelei domiciliază în municipiul Constanţa, fiind însă internată într-un centru de bătrâni aflat în sectorul 1 Bucureşti.
În condiţiile art. 87 din noul C. civ. „Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală", iar în raport de art. 88 "Reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară".
În cauza pendinte nu s-ar putea stabili că domiciliul pârâtei este la unitatea spitalicească unde aceasta se află internată pentru o perioadă de timp, pentru că aceasta reprezintă reşedinţa sa.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanta.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 43/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1659/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
