ICCJ. Decizia nr. 1666/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1666/2013
Dosar nr. 14417/299/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 22 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 27 octombrie 2011, reclamanta SC O.P. SA a chemat în judecată pe pârâtul U.I., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 533 RON, actualizată la data plăţii efective în raport cu indicele de inflaţie, sumă reprezentând drepturi băneşti încasate fără drept cu titlu de prime de Paşti şi de Crăciun.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 844/2008, pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 1121/105/2008, a fost admisă acţiunea formulată de pârât şi a fost obligată societatea să îi plătească acestuia drepturile salariale cu titlu de prime de Paşti şi de Crăciun în sumă de 2.800 RON. Ulterior, prin decizia nr. 2150 din 24 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, a fost admis recursul reclamantei şi s-a dispus reducerea sumelor acordate, la 1.777 RON brut. Reclamanta arată că a pus în executare voluntară sentinţa instanţei de fond şi, la data de 10 iulie 2008, a achitat pârâtului suma de 2.082 RON, deşi suma netă cuvenită acestuia în urma deciziei instanţei de recurs era de 1.549 RON.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 4042 alin. (3) C. proc. civ.
La data de 20 martie 2012, reclamanta a precizat temeiul de drept al acţiunii, arătând că acesta îl constituie dispoziţiile art. 256 alin. (1) C. mun.
Prin sentinţa civilă nr. 1092 din 20 martie 2012, Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reţinând că în speţă este aplicabilă decizia nr. 5/2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că instanţa judecătorească competentă potrivit legii să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria.
Având în vedere că sediul societăţii debitoare se află în Bucureşti, sector 1, Tribunalul Prahova a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Investită cu judecarea cauzei, Judecătoria sector 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 14272 din 16 august 2012, a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, Tribunalul Prahova şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că întrucât suntem în prezenta unei acţiuni în restituirea sumelor încasate rară drept, întemeiată pe dispoziţiile art. 256 alin. (1) C. mun., în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 5/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci dispoziţiile din materia litigiilor de muncă.
În consecinţă, s-a reţinut că, potrivit art. 266 şi art. 269 alin. (1) C. mun. raportat la art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a acestui conflict de muncă aparţine Tribunalului Prahova.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul prezentului litigiu este întoarcerea executării sentinţei civile nr. 844/2008 a Tribunalului Prahova, reclamanta solicitând obligarea pârâtului la restituirea sumei de 533 RON, actualizată la data plăţii efective în raport cu indicele de inflaţie, arătând că, în calitate de debitor, a executat voluntar acest titlu executoriu, achitând pârâtului suma de 2.082 RON.
Textul art. 4042 C. proc. civ., în întregul lui, reglementează competenţa instanţei cu privire la soluţionarea cererii de întoarcere a executării silite şi modalitatea de sesizare a acesteia.
Alin. 3 al art. 4042 C. proc. civ. vizează însă un caz aparte de restabilire a situaţiei anterioare pe calea unei acţiuni separate, doar în situaţiile în care nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în condiţiile alin. (1) şi (2) ale art. 4042 C. proc. civ.
Ca atare, rezultă că cel interesat solicită restabilirea situaţiei anterioare nu pe cale accesorie, ci pe calea unui proces distinct.
Or, în condiţiile în care sediul materiei este cuprins în cartea a V-a „Despre executarea silită", secţiunea a VI1-a „Întoarcerea executării", se apreciază că natura juridică a întoarcerii executării, astfel cum a fost definită atât în doctrină, cât şi în literatura de specialitate, dar şi în practica judiciară, „de executare silită în sens invers" determină şi instanţa competentă pentru soluţionarea ei în acest caz şi anume, instanţa de executare, judecătoria, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, cum competenţa de încuviinţare a executării silite revine, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., judecătoriei, ca instanţă de executare, rezultă că, în virtutea principiului simetriei, competenţa de soluţionare în primă instanţă a cererii de întoarcere a executării revine tot judecătoriei, ca instanţă de executare potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată, în virtutea aceluiaşi principiu, al simetriei, dacă executarea nu s-a putut obţine decât prin ordinul unei instanţe judecătoreşti, atunci şi revocarea unei executări, înţeleasă ca o a doua executare în sens invers, se poate obţine doar prin ordinul aceleiaşi instanţe, fiind singura care cunoaşte în detaliu modul de săvârşire a procesului de executare silită.
Faţă de considerentele expuse, având în vedere atât sediul legal de reglementare a instituţiei întoarcerii executării, cât şi natura şi fundamentul juridic al instituţiei întoarcerii executării şi, implicit, caracterul de „contestaţie specială la executare", care derivă din chiar executarea anterioară a titlului executoriu, se apreciază că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., „instanţa judecătorească competentă potrivit legii", în restabilirea situaţiei anterioare (întoarcerea executării) pe calea unei acţiuni separate este instanţa de executare, respectiv judecătoria.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia în interesul Legii nr. 5/2012, publicată în M. Of. al României nr. 251/13.04.2012.
Prin dispozitivul acestei decizii, s-a decis că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa judecătorească competentă potrivit legii să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria."
Cum dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin decizia în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 330 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că şi din această perspectivă competenţa de soluţionare a prezentei cauze aparţine Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
În consecinţă, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., prin raportare la decizia în interesul Legii nr. 5/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să judece pricina este Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1665/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 1680/2013. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
