ICCJ. Decizia nr. 2141/2013. Civil. Rezoluţiune contract. Cerere de ajutor public judiciar, constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 2141/2013
Dosar nr. 4322/118/2010
Şedinţa publică de la 30 mai 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5293 din 29 septembrie 2011, Tribunalul Constanţa a respins excepţia lipsei de interes a cererii reconventionale invocată de reclamantă; a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă C.I.G., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC S.M.P.R. SRL; a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reconvenientă SC S.M.P.R. SRL, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă C.I.G.; a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 aprilie 2007 de Biroul Notarial Public M.I. şi I.G.P.; a obligat pârâta-reconvenientă la plata către reclamantă a sumei de 20.000 euro reprezentând avans din preţul vânzării, în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României din data plăţii; a obligat pârâta-reconvenientă la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei de 20.000 euro calculată de la data de 1 septembrie 2007 şi până la data plăţii efective; a obligat pârâta-reconvenientă la plata către reclamantă a sumei de 40.000 euro reprezentând daune interese compensatorii, în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României din data plăţii; a constatat nulitatea clauzei penale pentru ceea ce depăşeşte suma de 40.000 euro reprezentând dublul avansului; a obligat pârâta-reconvenientă la plata către reclamantă a sumei de 13.232 RON reprezentând cheltuieli de judecată în limita cererilor admise.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele,
Prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 12 aprilie 2007 la Biroul Notarial Public M.I. şi I.G.P., pârâta reconvenientă SC S.M.P.R. SRL, în calitate de promitentă vânzătoare s-a obligat să vândă promitentei cumpărătoare C.I. IPURL imobilul situat în Municipiul Constanţa, Staţiunea M. pentru preţul de 100.000 euro din care suma de 20.000 euro s-a achitat la data autentificării, iar diferenţa urma să fie achitată la data de semnării contractului în formă autentică, adică la data de 1 septembrie 2007, cu posibilitatea prelungirii termenului potrivit acordului părţilor.
Promitentă vânzătoare s-a obligat ca până la data încheierii în formă autentică a contractului, să facă toate demersurile în vederea obţinerii tuturor actelor necesare perfectării contractului de vânzare-cumpărare şi anume radierea sarcinilor înscrise în Cartea Funciară, prezentarea planurilor cadastrale de dezmembrare, efectuarea intabulării dezmembrării, certificat de urbanism, dovada achitării la zi a tuturor debitelor aferente terenului, certificat fiscal, extras de carte funciară, etc.
Părţile au prevăzut că în caz de nerespectare a obligaţiei de vânzare-cumpărare asumate prin contract, se va plăti celeilalte părţi suma de 260.000 euro cu titlu de sancţiune contractuală.
Deşi notificată să se prezinte la 12 noiembrie 2007 la sediul Biroului Notarial Public M.I. şi I.G.P. în vederea primirii diferenţei de preţ şi a perfectării contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică, reprezentantul SC S.M.P.R. SRL nu s-a prezentat.
La data de 27 mai 2009 s-a încheiat contractul de cesiune de creanţă autentificat 3 din 27 mai 2009 la Biroul Notarial Public B.C. între C.I. IPURL şi C.I.G. prin care cedentul a cesionat creanţa rezultată din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 12 aprilie 2007.
Această cesiune de creanţă a fost notificată pârâtei.
S-a reţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate în sensul ca nu s-a prezentat la notariat la data convocată de reclamantă în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi nici la o altă dată.
Deşi pârâta a invocat faptul că reclamanta nu dispunea de suma necesară încheierii contractului, nu a făcut dovada acestor afirmaţii.
S-a reţinut că dreptul creditorului de a solicita despăgubiri nu poate să depăşească orice limită rezonabilă, fiind contrar „bunelor moravuri” prevăzute de art. 5 C. civ.
Dreptul instanţei de a reduce clauzele penale pe care le consideră abuzive nu încalcă principiul autonomiei de voinţă a părţilor în încheierea de convenţie, ci ţine cont de împrejurarea că limitarea clauzei penale este, fără îndoială, în consonanţă cu reglementările actuale existente pe plan european, care pun în valoare semnificaţia clauzei penale.
Soluţia europeană privind posibilitatea reducerii penalităţilor de către instanţele de judecată apare rezonabilă şi se întemeiază atât pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză, cât şi pe corecta aplicare a legii civile, în contextul dreptului comunitar.
Faţă de caracterul abuziv al clauzei penale peste dublul avansului primit, instanţa a constatat nulitatea clauzei penale pentru ceea ce depăşeşte 40.000 de euro.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, atât reclamanta C.I.G., cât şi pârâta reconvenientă SC S.M.P.R. SRL.
Reclamanta solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei în sensul admiterii în tot a acţiunii principale, cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 260.000 euro, reprezentând daune-interese compensatorii, al respingerii cererii reconvenţionale ca nefondată şi obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta-reconvenientă solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei civile atacate şi trimiterea spre competentă soluţionare instanţei civile competentă să soluţioneze litigiul, iar în subsidiar, admiterea apelului şi modificarea hotărârii apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.
Prin deciziei civile nr. 80 din 21 mai 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC S.M.P.R. SRL, a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că a respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferentă sumei de 20.000 euro calculată de la 1 septembrie 2007 şi până la data plăţii efective; a obligat pârâta-reconvenientă la plata către reclamantă a sumei de 20.000 euro daune compensatorii în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii; a constatat nulitatea clauzei penale în ceea ce depăşeşte suma de 20.000 euro; a menţinut restul dispoziţiilor hotărârii apelate; a respins apelul declarat de reclamanta C.I.G. ca nefondat; a obligat apelanta C.I.G. către SC S.M.P.R. SRL la 2.200 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, din toate probele administrate în cauză, pârâta nu şi-a îndeplinit în mod culpabil obligaţiile asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare, iar sancţiunea potrivit art. 1020-art. 1021 C. civ. este rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare cu efect retroactiv, adică cu repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia. Pe cale de consecinţă, pârâta este obligată să restituie reclamantei avansul primit în sumă de 20.000 euro în echivalent la data plăţii.
În practica judecătorească s-a statuat că nivelul clauzei penale trebuie să aibă o limită obişnuită şi rezonabilă, în sensul de a determina doar cuantumul daunelor-interese rezultate din neexecutarea obligaţiilor asumate, în acest context instanţele având posibilitatea de a verifica cuantumul clauzei penale şi constatând că aceasta este excesivă putând să o diminueze.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la despăgubirile compensatorii, potrivit dispoziţiilor legale, cuantumul acestora a fost stabilit la suma de 20.000 euro şi nu de 40.000 euro cum a stabilit instanţa de fond.
Capătul de cerere privind acordarea de dobânzi legale aferente sumei de 20.000 euro, calculate de la 1 septembrie 2007 şi până la data plăţii efective urmează a fi respins, deoarece acestea nu pot fi cumulate cu daunele-interese.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs în termen legal ambele părţi.
Pârâta SC S.M.P.R. SRL critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:
Instanţa de apel reţine în mod greşit că din probele administrate rezultă că nu şi-a îndeplinit obligaţiile în sensul că nu s-a prezentat la notariat la data convocată de reclamantă în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi nici la o altă dată.
La 1 septembrie 2007 pârâta susţine că s-a întâlnit cu reprezentanţii cumpărătorilor, care au solicitat un termen deoarece nu aveau toată suma.
Reclamanta este în culpă procesuală pentru că nu a făcut dovada că la termenul stabilit s-a prezentat la notariat şi nu s-a încheiat contractul, mai mult nu a făcut dovada că era gata să îşi îndeplinească obligaţia dispunând de suma de bani la 1 septembrie 2007. Se susţine că prezenta cerere de chemare în judecată conturează reaua-credinţă a promitentei-cumpărătoare prin invocarea în susţinerea rezoluţiunii antecontractului imposibilitatea obiectivă de perfectare a contractului în condiţiile în care culpa sa este mai mult decât evidentă.
Reclamanta şi-a asumat o obligaţie contractuală pe care nu şi-a respectat-o, fapt prin care susţine pârâta că a fost prejudiciată, sens în care sunt incidente dispoziţiile antecontractului care prevăd pentru această situaţie pierderea avansului de către promitenta cumpărătoare întrucât echivalează cu o răzgândire.
Se invocă necompetenţa materială a Tribunalului Constanţa şi se solicită declinarea cauzei la Judecătoria Constanţa care este competentă conform dispoziţiilor art. 5 C. proc. civ.
Operaţiunile asupra imobilelor sunt de natură civilă, chiar dacă ar fi făcute în scop speculativ de către un comerciant.
Scoaterea acestor contracte din categoria faptelor de comerţ, în C. com., învederează intenţia legiuitorului de a le păstra caracterul civil, indiferent de scopul urmărit prin ele.
Sunt invocate dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.
Reclamanta C.I.G. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate.
Instanţa de apel prin respingerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale aferente sumei de 20.000 euro, calculată de la 1 septembrie 2007 şi până la data plăţii efective a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. Acest capăt de cerere nu a format obiect de critică în apel.
De asemenea, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 969, art. 1066, art. 1070, art. 1073, art. 1087 C. civ., a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 5 şi art. 1298 C. civ. ca şi a practicii comunitare.
Astfel, SC S.M.P.R. SRL, în calitate de promitentă-vânzătoare s-a obligat ca, în caz de neexecutare a obligaţiei asumate prin antecontract, să achite promitentei cumpărătoare suma de 260.000 euro, cu titlu de sancţiune contractuală.
Părţile au stabilit printr-o clauză penală de comun acord, determinarea anticipată a echivalentului prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiei de către debitorul său.
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, penalitatea nu poate fi redusă de instanţă în cazul neexecutării integrale a obligaţiei de către debitor.
Instanţa a reţinut greşit îndreptăţirea sa de a proceda, în speţă, la determinarea clauzei penale inserate în convenţia părţilor.
De asemenea, instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 5 C. civ., reţinând că în speţă, s-ar impune a se constata nulitatea absolută parţială a cauzei, considerând că aceasta are caracter abuziv.
Între diminuarea patrimoniului debitorului şi sporirea patrimoniului creditorului cu suma reprezentând daune-interese compensatorii există un temei juridic: neexecutarea obligaţiei contractuale asumate de debitor şi clauza penală, respectiv convenţia părţilor cu privire la echivalentul prejudiciului încercat de creditor şi care se impune a fi acoperit de debitor într-o asemenea situaţie.
Antecontractul de vânzare-cumpărare nu este supus dispoziţiilor art. 1298 C. civ., ci exclusiv celor ale art. 969 C. civ., astfel că o clauză penală inserată în cuprinsul său, ca efect al libertăţii de voinţă al părţilor la încheierea actului juridic, nu poate fi constatată nulă, motivat de pretinsa încălcare a art. 1298 C. civ., reglementare care nu îi este aplicabilă şi care este edictată pentru o altă situaţie juridică.
Nimic nu se opune ca, prin convenţia lor, părţile să deroge de la reglementările supletive, dispozitive ale legii (inclusiv sub forma stabilirii unei clauze penale în cuantum valoric superior celui arătat de art. 1298 C. civ.), interdicţia reglementată de art. 5 C. civ. având în vedere doar prevederile legale cu caracter imperativ.
Sunt invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursurile ca fiind nefondate şi acestea urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Antecontractul încheiat între părţi reprezintă o convenţie sinalagmatică prin care fiecare parte s-a obligat să încheie în viitor, la preţul stabilit, contractul de vânzare-cumpărare, ambele obligaţii fiind interdependente şi reciproce.
Din această reciprocitate şi interdependenţă a obligaţiilor rezultă faptul că partea care este gata să-şi execute obligaţia sau care şi-a executat-o va avea de ales între a pretinde executarea silită a contractului ori a cere desfiinţarea sau încetarea contractului cu obligarea părţii vinovate la despăgubiri.
Se poate aprecia că temeiul juridic al rezoluţiunii îl constituie reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor din contractul sinalagmatic, împrejurarea că fiecare dintre obligaţiile reciproce este cauza juridică a celeilalte.
Neîndeplinirea culpabilă a uneia dintre obligaţii lipseşte de suport juridic obligaţia reciprocă, astfel încât desfiinţarea întregului contract se impune.
În acest mod se restabileşte certitudinea raporturilor juridice, a căror siguranţă era pusă sub semnul întrebării din cauza refuzului uneia dintre părţi de a-şi executa obligaţia.
În acelaşi timp, partea care îşi executase obligaţia va putea să obţină restituirea prestaţiei făcute, rămasă, prin neexecutarea obligaţiei corelative, fără temei juridic.
Acţiunea în rezoluţiune a contractului poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul. Dacă s-ar recunoaşte o asemenea acţiune părţii care nu-şi execută obligaţia, ar însemna să i se acorde o primă de încurajare, o cale nejustificată de a se desprinde din raportul contractual la care a convenit, ceea ce ar constitui o înfrângere de neadmis a principiului obligativităţii contractelor.
Pentru a fi admisibilă rezoluţiunea, următoarele condiţii se cer a fi îndeplinite: una dintre părţi să nu-şi fi executat obligaţiile ce-i revin, neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia; debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere, în condiţiile prevăzute de lege.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că pârâta nu şi-a îndeplinit în mod culpabil obligaţiile asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare, iar sancţiunea, potrivit art. 1020-art. 1021 C. civ. este rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare cu efect retroactiv, adică cu repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia.
Înalta Curte nu poate primi critica pârâtei în sensul că aceasta este cea care şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau din antecontract, iar reclamanta este în culpă pentru că nu a făcut dovada că dispunea de sume de bani la data de 1 septembrie 2007. Prin această critică, recurenta pârâtă tinde la reaprecierea probelor, aspect ce vizează netemeinicia deciziei atacate şi care nu poate fi analizat în calea de atac a recursului prin care să verifice legalitatea hotărârii în contextul dispoziţiilor art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ.
În acelaşi context nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia pârâta este cea prejudiciată, astfel că se impune ca reclamanta să piardă avansul întrucât neîndeplinirea obligaţiei de către aceasta echivalează cu o răzgândire.
Cu privire la necompetenţa materială a Tribunalului Constanţa, Înalta Curte reţine:
În mod corect a reţinut Curtea de Apel Constanţa faptul că, potrivit C. com., există o prezumţie de comercialitate pentru toate actele şi faptele comerciantului, prezumţie ce poate fi înlăturată în condiţiile art. 4 din cod.
În speţă însă nu sunt aplicabile excepţiile prevăzute la art. 4 C. com., având în vedere obiectul cauzei.
Aşa fiind, competenţa în primă instanţă aparţine Tribunalului Constanţa.
În ceea ce priveşte critica privind faptul că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. întrucât capătul de cerere privind acordarea dobânzii nu a format obiect de critică în apel, Înalta Curte reţine:
Chiar dacă în mod expres nu s-a solicitat prin motivele de apel, pârâta a criticat sentinţa instanţei de fond pe considerentul că nu trebuie să restituie avansul, astfel că, în această situaţie, cu atât mai mult nu datorează dobânda.
Aşa fiind, nu s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
Curtea de Apel a reţinut în mod corect că dobânda nu poate fi cumulată cu daunele-interese.
Nu pot fi primite criticile privind clauza penală, în sensul că în mod greşit aceasta a fost considerată ca fiind abuzivă.
Pornind de la valoarea totală a contractului, potrivit înţelegerii părţilor care este de 100.000 euro, este evident că o clauză penală în sumă de 260.000 euro apare ca fiind abuzivă (mai mult decât dublul valorii contractului).
Instanţa de apel a motivat această soluţie reţinând în mod corect că nivelul clauzei penale trebuie să aibă o limită obişnuită şi rezonabilă.
Este de necontestat că fiind o convenţie între părţi, clauza penală trebuie să respecte dispoziţiile art. 5 C. civ., care stabilesc că nicio prevedere contractuală nu poate deroga de la ordinea publică şi bunele moravuri astfel încât contractul nu poate fi transformat prin clauze abuzive într-un instrument de îmbogăţire fără just temei a unei părţi în dauna celeilalte părţi.
S-a reţinut de asemenea în acest sens, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ale căror principii sunt aplicabile în speţă.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta C.I.G. şi de pârâta SC S.M.P.R. SRL Constanţa împotriva deciziei civile nr. 80 din 21 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2013.
| ← Conflict negativ de competenţă. | Constatare nulitate absolută a contractului de vânzare -... → |
|---|
