ICCJ. Decizia nr. 2229/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2229/2013

Dosar nr. 7687/1/2012

Şedinţa publică din 16 aprilie 2013

Prin contestaţia în anulare înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 3 decembrie 2012, contestatoarea SC I.C.P.I.E. SRL a solicitat ca, în contradictoriu cu intimatele S.C. F. SA şi SC L.P. SRL, să se dispună anularea Deciziei civile nr. 7224 din 12 noiembrie 2012 pronunţată de această instanţă.

Prin motivarea contestaţiei în anulare, depusă la 8 aprilie 2013, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 317 pct. 2 C. proc. civ., susţinând că prin pronunţarea deciziilor atacate instanţa de recurs a încălcat dispoziţiile art. 72010 C. proc. civ. privind competenţa soluţionării litigiilor având ca obiect înstrăinarea de bunuri în cadrul procesului de privatizare a societăţilor comerciale.

Astfel s-a învederat că recursul a fost în mod eronat repartizat secţiei I civile, deşi litigiul era de competenţa de judecată a instanţelor specializate în soluţionarea cererilor în materie comercială, conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 88/1997.

S-a susţinut că, şi după intrarea în vigoare a noului C. civ., legiuitorul a prevăzut înfiinţarea secţiilor specializate, respectiv a secţiilor civile specializate care să judece litigiile dintre societăţile comerciale conform art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 71/2011.

Intimata SC F. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă.

Examinând motivele contestaţiei în anulare, raportat la dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Curtea va constata următoarele:

Potrivit prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când au fost pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

Conform art. 159 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad şi în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri necompetenţa este de ordine privată.

Prin urmare, pentru a putea invoca motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea trebuia să facă dovada încălcării normelor de competenţă generală, materială sau teritorială exclusivă.

Dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară precum şi cele ale Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil cuprind norme de organizare judecătorească şi nu norme de competenţă de ordine publică.

De altfel, invocând încălcarea dispoziţiilor art. 72010 C. proc. civ., contestatoarea S.C. I.C.P.I.E. SRL nu se referă la încălcarea competenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cauzei, ci la greşita repartizare a dosarului secţiei I civile.

Până la intrarea în vigoare a Codului civil, prin art. 224 din Legea nr. 71/2011 au fost reorganizate Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală şi Secţia Comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, devenind Secţiile I şi a II-a civilă.

Prin art. 51 din Legea nr. 76/2012, art. 19 din Legea nr. 304/2004 a fost pus în concordanţă cu prevederile art. 224 din Legea nr. 71/2011 privind organizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru aceste considerente, Curtea va constata că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în mod limitativ de dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., şi în consecinţă, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.C. I.C.P.I.E. SRL împotriva Deciziei nr. 7224 din 26 noiembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 32184/3/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2229/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Fond