ICCJ. Decizia nr. 2186/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2186/2013
Dosar nr. 6336/1/2012
Şedinţa publică de la 15 aprilie 2013
Prin cererea înregistrată la data de 20 martie 2013, petentul T.G. a solicitat completarea dispozitivului Deciziei nr. 1447 din 18 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 6336/1/2013, în sensul pronunţării instanţei asupra obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea sa, respectiv suma totală de 2800 RON, reprezentând: 1000 RON onorariu avocat; 1200 RON onorariu expertiză - dosar fond; 300 RON onorariu avocat recurs şi 300 RON onorariu avocat revizuire.
În susţinerea cererii, petentul a arătat că a intimata i-a produs pagube materiale şi morale, întrucât a refuzat şi refuză să aplice indexările şi recalculările drepturilor de pensie cuvenite legal, în temeiul legislaţiei specifice. De asemenea, consideră că aceasta trebuia să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte va respinge cererea formulată, în temeiul următoarelor considerente:
Potrivit art. 2812 C. proc. civ., “dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casare cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare”.
Omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat, sens în care aceasta se poate pronunţa, prin hotărâre separată, asupra cererii de completare.
Art. 274 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia “partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului.
Acest drept este recunoscut părţii atunci când ea a solicitat cheltuieli de judecată, dar instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
În speţă, Înalta Curte constată că petentul T.G., care a învestit instanţa cu judecarea contestaţiei în anulare ce a fost soluţionată prin Decizia nr. 1447 din 18 martie 2013 a cărei completare a solicitat-o în prezenta cauză, nu a formulat în acest litigiu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată.
Or, potrivit art. 274 C. proc. civ. instanţa acordă cheltuieli de judecată numai la cerere, neputându-le acorda din oficiu, un astfel de demers excedând rolului său activ consfinţit de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
De altfel, faţă de soluţia pronunţată prin Decizia nr. 1447 din 18 martie 2013 a Înaltei Curţi, de respingere, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare formulate de petent, nu s-ar putea reţine că intimata Casa de Pensii a municipiului Bucureşti a căzut în pretenţii, fiind în culpă procesuală.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea petentului T.G. de completare a dispozitivului Deciziei nr. 1447 din 18 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 6336/1/2012, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de petentul T.G., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2185/2013. Civil. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 2208/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
