ICCJ. Decizia nr. 2526/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2526/2013
Dosar nr. 8276/105/2008
Şedinţa publică din 25 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
În şedinţa publică din data de 04 aprilie 2012, Tribunalul Prahova a invocat, din oficiu, excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta W.M. şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 2476 din 4 aprilie 2012, a admis excepţia netimbrării, invocată din oficiu şi a anulat acţiunea formulată de reclamanta W.M., ca netimbrată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 20 alin. (1) - (3) cu aplicarea art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă aceste taxe nu au fost plătite în mod legal în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, se va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligaţiei de plată sancţionându-se cu anularea acţiunii ori a cererii.
În cauză, instanţa de control judiciar a pus în vedere reclamantei W.M. obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 9.204,68 RON şi a timbrului judiciar în valoare de 5 RON, stabilite potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 3 din O.G. nr. 32/1995 modificată, potrivit menţiunilor realizate în cuprinsul citaţiei ce i-a fost adresată.
S-a precizat totodată că dreptul de acces liber la justiţie, consacrat prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Constituţia României şi garantat prin prevederile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii şi în condiţiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.
În concret, art. 6 parag. 1 din Convenţie nu garantează accesul gratuit la justiţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reţinând, în jurisprudenţa sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nici o legătura cu şansele de câştig a cauzei şi înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităţilor financiare ale recurentei, constituie, în fapt, o descurajare şi o limitare lipsita de proporţionalitate a accesului liber la justiţie (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).
Practic, sumele stabilite în sarcina reclamantei, cu titlul de taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, aferente căii de atac exercitate, nu au un cuantum exorbitant nici măcar pentru o persoană cu venituri modice.
Constatând că reclamanta nu s-a conformat obligaţiei de a achita sumele indicate până la termenul de judecată stabilit, din data de 04 aprilie 2012, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. cu aplicarea art. 21 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 coroborate cu art. 3 din O.G. nr. 32/1995, instanţa a admis excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a anulat cererea de chemare în judecată, ca fiind netimbrată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, iar prin decizia nr. 79 din 7 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti a fost respins ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Susţinerea apelantei în sensul că, în privinţa taxei de timbru îi sunt aplicabile dispoziţiile din Legea nr. 146/1997 art. 15 lit. r), este nefondată, deoarece potrivit textului de lege indicat de aceasta: „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cererile accesorii şi incidente.
Ori, în speţă apelanta nu se încadrează în dispoziţiile textului menţionat fiindcă cererea recurentei reclamante nu priveşte restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ci o cerere în revendicare între persoane fizice, astfel că nu îi sunt incidente dispoziţiile menţionate.
În ceea ce priveşte celelalte motive de apel formulate, s-a arătat că acestea vizează fondul pretenţiei deduse judecăţii, şi nu pot fi analizate în apel, deoarece instanţa de fond s-a pronunţat pe excepţia netimbrării, nefiind soluţionat fondul litigiului.
Împotriva deciziei pronunţate în apel reclamanta a declarat recurs prin care a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea dosarului pentru continuarea judecării.
În susţinerea recursului al cărui temei de drept a fost indicat ca fiind art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta a reluat practic aceleaşi critici din apel, arătând în esenţă că era scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 şi că hotârârea Weismann contra României nu îi este opozabilă pentru că a cerut restituirea imobilului şi nu despăgubiri băneşti; invocând Decizia nr. 957/2000 a Curţii Supreme arată că scutirea operează numai în cazul solicitării retrocedării imobilului, aşa cum este cazul şi în acţiunea de faţă.
Pe fondul cauzei a arătat ca şi în motivele de apel că pârâtele au reuşit, cu ajutorul Judecătoriei Câmpina, să-şi însuşească moştenirea sa de pe urma bunicului său C.D., a cărei unica moştenitoare este, conform certificatului de moştenitor nr. 195 din 23 decembrie 1964; că nu există niciun testament, iar dacă ar fi existat ar fi fost menţionaţi cu siguranţă mama sa L.C. (după căsătorie P.), fratele M.I. şi recurenta P.M. (ulterior S.) şi, aşa cum este specificat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia XI din 5 februarie 2007, renunţătorii la moştenire sunt străini de calitatea de moştenitor; potrivit art. 696 C. civ. renunţătorul fiind socotit că nu a fost niciodată moştenitor, vocaţia sa succesorală fiind retroactiv desfiinţată şi că dispoziţiile art. 701 C. civ., care prevede două cazuri în care se poate retracta renunţarea, nu este aplicabil în speţă pentru că renunţările s-au făcut expres în faţa notarului.
Prin întâmpinare, intimatele pârâte D.A. şi C.M. au invocat excepţia de nulitate a recursului în raport de împrejurarea că în motivarea acestuia nu s-a formulat nici o critică de nelegalitate a deciziei atacate care să permită încadrarea în prevederile art. 304 C. proc. civ.
Excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatele pârâte D.A. şi C.M. va fi respinsă, întrucât recurenta reclamantă prin motivele de recurs a formulat critici ce privesc soluţionarea pe fond a cauzei dar şi critici pe excepţia netimbrării acţiunii, în raport de prevederile Legii nr. 146/1997, ceea ce permite încadrarea acestora în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Mai întâi, se constată că, deşi recurenta reclamantă a indicat ca temei în drept şi pct. 7 şi 8 ale art. 304 C. proc. civ., acestea au fost menţionate pur formal, întrucât în motivarea recursului nu s-au formulat critici care să intre sub incidenţa textelor legale menţionate.
Cât priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., se constată că este nefondat.
Astfel, prin decizia recurată, Curtea de Apel Craiova a menţinut soluţia instanţei de fond prin care, în urma admiterii excepţiei de netimbrare, acţiunea formulată de reclamantă în baza art. 480 şi urm. C. civ. a fost anulată, ca netimbrată.
Recurenta reclamantă arată că este nemulţumită de modul de interpretare a dispoziţiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, în raport de care consideră că acţiunea este scutită de la plata taxei de timbru, iar hotărârea recurată este nelegală.
Potrivit dispoziţiilor acestui articol: „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cererile accesorii şi incidente”.
Ori, recurentei reclamante, care revendică imobilul de la persoane fizice, dispoziţiile textului menţionat nu-i sunt aplicabile, fiindcă cererea sa nu are ca obiect restituirea unui imobil preluat de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aşa cum se prevede în text.
Nefondată este şi critica referitoare la neopozabilitatea hotărârii Weismann contra României, deoarece instanţa s-a raportat la dispoziţiile acestei hotărâri doar pentru a susţine şi întării modalitatea în care trebuie exercitat dreptul de acces la justiţie, în sensul că realizarea acestuia se face numai în condiţiile legii ce include, conform art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 şi plata taxelor judiciare de timbru aferentă acţiunii promovate.
În ceea ce priveşte motivele de recurs ce vizează fondul cauzei deduse judecăţii, acestea nu vor fi analizate, deoarece instanţa de fond şi cea de apel s-au pronunţat doar cu privire la excepţia netimbrării acţiunii, nefiind soluţionat litigiul pe fond.
Pentru motivele arătate, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatele pârâte D.A. şi C.M.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta W.M. împotriva deciziei nr. 79 din 7 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2087/2013. Civil. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 2789/2013. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
