ICCJ. Decizia nr. 3162/2013. Civil. Partaj judiciar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3162/2013
Dosar nr. 8759/2/2011
Şedinţa publică din 6 iunie 2013
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2003, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. 2052/2003, reclamanta C.M. a chemat în judecata pe pârâţii D.I.I.A. şi G.T.N., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună ieşirea din indiviziune a părţilor asupra imobilului – construcţie situat în Bucureşti, str. Iulia Haşdeu, sector 1, prin partajarea în natură şi atribuirea în natură către reclamantă, a două camere cu acces la dependinţele comune.
În şedinţa publică de la 11 iunie 2003, instanţa a dispus conexarea la prezenta cauză, a dosarului nr. 6135/2003 având ca obiect cererea de ieşire din indiviziune cu privire la terenul în suprafaţa de 224 mp. situat în str. Iulia Haşdeu, sector 1, formulată de către reclamanta C.M. în contradictoriu cu cu aceiaşi pârâţi.
Prin sentinţa civilă nr. 3896 din 11 iunie 2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. 2052/2003, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, pentru că valoarea obiectului litigiului stabilită prin raportul de expertiză depăşeşte 2.000.000.000 lei ROL şi, în baza art. 2 pct. 1 lit. b) şi art. 158 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
La data de 24 iulie 2003, a decedat pârâtul G.T.N., fiind introduşi în cauză moştenitorii acestuia, G.M., E.A.M.C. şi G.A.R., conform certificatului de moştenitor eliberat de Biroul Notarului Public „E.R.”. La data de 26 noiembrie 2003, a decedat şi reclamanta C.M. fiind introduşi în cauză moştenitorii acesteia, T.V. şi I.E.E., aceasta din urmă decedând la data de 17 ianuarie 2004, potrivit certificatului de moştenitor din 18 iunie 2004 eliberat de Biroul Notarului Public „S.F.”, lăsând drept moştenitor, potrivit certificatului de moştenitor din 16 iunie 2004 eliberat de Biroul Notarului Public „A.N.”, pe T.I.R.
Prin încheierea de şedinţă din 11 octombrie 2004, în baza art. 67310 C. proc. civ., a fost atribuit provizoriu pârâtei D.I.I.A., imobilul suspus partajului, dispunându-se ca în termen de trei luni, pârâta să depună suma de 34.100 dolari S.U.A., în echivalent lei, pentru moştenitorii coproprietarului reclamantului decedat, C.M., şi suma de 34.100 dolari S.U.A., în echivalent lei, pentru moştenitorii coproprietarului pârât decedat G.T.N.
Prin încheierea din şedinţa publică de la 27 iunie 2005, dată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V a Civilă, în dosar nr. 3149/2003, în baza art. 67311 C. proc. civ., s-a dispus vânzarea bunului imobil, iar prin decizia civilă nr. 152/A din 15 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII a Civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins apelul formulat de apelanţii pârâţi G.M., G.A. şi E.A.M.C. împotriva acestei încheieri.
Prin decizia civilă nr. 9266 din 14 noiembrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală, în dosarul nr. 31199/2/2005, recursul declarat de G.A. şi E.A.M.C. împotriva deciziei civile nr. 152/A din 15 mai 2006 a fost scos de pe rol şi trimis spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.
La data de 03 noiembrie 2006, a decedat T.V., fiind introdusă în calitate de moştenitoare a acesteia, numita M.V., potrivit certificatului de moştenitor din 22 decembrie 2006, eliberat de Biroul Notarului Public „R.E.M.”.
Prin decizia civilă nr. 1567 din 27 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV a Civilă, în dosar nr. 2690/2/2007, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata T.R.I.; a fost admis recursul declarat de recurenţii pârâţi G.A., G.M. şi E.A.M.C. şi casată decizia recurată, a fost admis apelul declarat de pârâţii G.A., G.M. şi E.A.M.C., împotriva încheierii din 27 iunie 2005, pronunţate de Tribunalul Bucureşti–Secţia a V a Civilă, în dosarul nr. 2701/3/2003 (nr. dosar în format vechi 3149/2003) şi a fost anulată încheierea apelată şi trimisă cauza pentru continuarea judecăţii la Tribunalul Bucureşti, ca instanţă de fond, reţinându-se că încheierea privind vânzarea bunului prin licitaţie publică, este nelegală, fiind exclusă incidenţa art. 67310- art. 67311 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 628 din 04 mai 2009, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V a Civilă, a admis acţiunea principală şi cererea conexă formulată de reclamanta C.M., continuată de moştenitoarele acesteia R.I.T., M.V., în contradictoriu cu G.T.N., în prezent decedat, având ca moştenitori pe G.M., G.A.R., E.A.M.C. şi D.I.I.A., şi a dispus ieşirea din indiviziune asupra imobilului situat în Bucureşti, str. Iulia Haşdeu, sector 1, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 224 mp., aşa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert R.G.M., atribuind întreg imobilul, în indiviziune, pârâţilor G.M., E.A.M.C. şi G.A.R., moştenitori ai defunctului G.T.N., obligându-i pe aceştia către pârâta D.I.I.A. şi către reclamantele T.R.I. şi M.V., la plata unei sulte de câte 556.468 lei, pentru egalizarea loturilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre judecătorească, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea nr. 1308/1998 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, imobilul construcţie şi teren în suprafaţă de 224 mp. situat în Bucureşti, str. Iulia Haşdeu, sector 1, a fost restituit în natură, în proprietatea lui C.N.B.C., D.I.I.A. şi G.T.N., fiecăruia dintre aceştia revenindu-i câte o cotă de 1/3 din imobil, cotă necontestată de niciuna dintre părţi.
De pe urma defunctului C.N.B.C., decedat la data de 02 iulie 2001, a rămas ca unică moştenitoare soţia acestuia, C.M., conform certificatului de moştenitor din 23 ianuarie 2002, eliberat de Biroul Notarului Public „S.F.”.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză în privinţa imobilului s-a reţinut că nu este comod partajabil în natură, construcţia fiind proiectată şi executată ca o locuinţă unifamilială, după moda caselor mai înstărite din anii interbelici; modificările şi amenajările propuse de pârâţii G.M., E.A.M.C. şi G.A.R. nu au fost agreate de celelalte părţi; pentru că moştenitorii lui G.T.N., locuiesc în imobil şi doresc atribuirea în natură a unei părţi din acesta s-a dispus ieşirea din indiviziune prin atribuirea imobilului situat în Bucureşti, str. Iulia Haşdeu, sector 1, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 224 mp., aşa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert R.G.M., în indiviziune, pârâţilor G.M., E.A.M.C. şi G.A.R., moştenitori ai defunctului G.T.N.
În raport de valoarea totală a imobilului, stabilită potrivit expertizei la suma de 1.669.404 lei, şi de cotele părţilor de câte 1/3 ce revin moştenitorilor reclamantei, pârâtei D.I.I.A. şi moştenitorilor pârâtului G.T.N., pârâţii G.M., E.A.M.C. şi G.A.R. au fost obligaţi la plata către pârâta D.I.I.A. şi către moştenitoarele reclamantei C.M., respectiv T.R.I. şi M.V., a unei sulte de câte 556.468 lei pentru egalizarea loturilor.
Împotriva sentinţei civile nr. 628 din 04 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V a Civilă, pârâţii G.M., E.A.M.C. şi G.A.R. au declarat apel prin care au criticat sentinţa apelată sub aspectul sultelor calculate, dar şi sub aspectul atribuirii întregului imobil către aceştia, întrucât nu au formulat o astfel de cerere.
În motivele de apel depuse de pârâtul - reclamant G.M., împotriva aceleiaşi sentinţe, s-a arătat şi că instanţa a nesocotit dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., cu privire la decizia nr. 1567 din 27 septembrie 2007, pronunţată de instanţa de recurs prin are s-a statuat în mod irevocabil, cu privire la modalitatea de împărţire a imobilului în natură, iar în rejudecare, dacă instanţa constata că dispoziţiile instanţei de recurs nu pot fi urmate, dosarul trebuia închis, în acord cu prevederile art. 67311 pct. 3 C. proc. civ. Prin sentinţa apelată nu s-a dat curs nici dispoziţiei instanţei de recurs, dar nici dispoziţiilor de procedură civilă.
Instanţa a dat mai mult decât s-a cerut, prin atribuirea întregului imobil, pârâţilor G.M., E.A.M.C. şi G.A.R., aceştia solicitând doar împărţirea imobilului în trei apartamente distincte, câte unul pentru fiecare.
Prin decizia civilă nr. 282/A din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, au fost respinse, apelurile declarate de apelanţii – pârâţi împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, iar prin decizia nr. 4720 din 01 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâta E.A.M.C. şi excepţia lipsei de interes în declararea recursului, invocate de intimata–reclamantă T.R.I.; a admis recursul declarat de pârâţii G.M., E.A.M.C. şi G.A.R., împotriva deciziei civile nr. 282/A din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând în esenţă, că s-a statuat irevocabil, asupra competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă, a cauzei, de către tribunal, astfel încât nu se poate încălca puterea de lucru judecat a hotărârilor anterioare sub acest aspect, iar în privinţa fondului, s-a constatat că nu au fost analizate pe fond criticile invocate în apel, rezumându-se a se constata lipsa lor de interes.
În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, sub nr. 8759/2/2011, iar pe parcursul soluţionării a decedat apelantul G.M., ceilalţi apelanţi fiind moştenitorii acestuia.
Prin decizia nr. 38-A din 2 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, apelul a fost respins ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că modalitatea de realizare a partajului prin vânzarea bunului se realizează doar dacă bunul nu poate fi împărţit în natură sau atribuit unui copărtaş sau dacă toţi comoştenitorii sunt de acord cu această modalitate.
Cum din concluziile raportului de expertiză a rezultat că, imobilul construcţie este o locuinţă unifamilială, iar modificările şi amenajările propuse de pârâţi nu pot fi realizate pentru că ar transforma practic imobilul într-unul distinct, s-a constatat că partajarea în natură nu este posibilă,
Faţă de împrejurarea că pârâtul G.A.R. locuieşte într-o parte a imobilului, la fel ca şi apelantul G.M., anterior decesului, şi de faptul că aceştia au solicitat atribuirea în natură a părţii din imobil pe care o deţine în devălmăşie, din perspectiva dispoziţiilor legale ale art. 67311 C. proc. civ., această poziţie procesuală a părţilor are valoarea unei cereri de atribuire fie ea şi în parte; hotărârea instanţei de fond este legală pentru că presupunând că apelanta nu ar putea plăti sultele, vânzarea imobilului în raport de ofertele de piaţă imobiliară ar fi mai avantajoasă pentru aceştia decât vânzarea la licitaţie, perspectivă care face inaplicabile şi dispoziţiile art. 67314 alin. (3) C. proc. civ., cu privire la închiderea dosarului.
Instanţa nu a putut reţine nici vânzarea prin învoiala părţilor, pentru că nu a existat acordul unanim al acestora, în acest sens.
Cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. s-a reţinut că statuarea caracterului partajabil în natură al imobilului, din cadrul deciziei civile de casare nr. 1567 din 27 septembrie 2007, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV a Civilă, reprezintă un element al situaţiei de fapt şi nu dezlegarea dată unei probleme de drept, pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor acestui articol.
Referitor la motivul privind greşita stabilire a sultei, Curtea a observat că nu există greşeli de calcul în stabilirea acestora, în raport de faptul că din valoarea imobilului de 1.669.404 lei, fiecare deţine o cotă de 1/3 din dreptul de proprietate asupra acestuia.
Decizia pronunţată de instanţa de apel a fost atacată de pârâţii G.A.R. şi de E.A.M.C.
Prin calea de atac formulată de G.A.R., în raport de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., s-a solicitat revizuirea deciziei atacate deoarece în mod greşit a fost obligat la plata sultei împreună cu ceilalţi pârâţi, întrucât o astfel de cerere nu a fost formulată, iar dispozitivul cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu pot fi aduse la îndeplinire pentru că nu dispune de banii necesari şi că prin atribuirea întregului imobil instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut sau nu s-a pronunţat pe obiectul cerut.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a formulat recurs şi pârâta E.A.M.C. prin care a susţinut că nu este de acord cu atribuirea întregului imobil şi că hotărârea este nelegală pentru că nu s-a solicitat atribuirea în totalitate a imobilului; mai arată că nu are posibilităţi financiare să achite sulta şi că singura soluţie care se impune pentru ieşirea din indiviziune este scoaterea imobilului la vânzare, urmând ca fiecare parte să-şi primească cota parte din valoarea imobilului vândut la preţul pieţei.
La 28 februarie 2013, ambii pârâţi au formulat întâmpinare şi precizări prin care au arătat că motivele invocate se încadrează în pct. 6 şi 9 din art. 304 C. proc. civ.
În raport de motivul prevăzut de pct. 6 au arătat că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, încălcând dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., respectiv principiul disponibilităţii, judecătorii fiind obligaţi să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
În raport de motivul prevăzut de pct. 9, au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 6734, 67311 cu privire la vânzarea la licitaţie şi 67314privind închiderea dosarului.
La termenul din data de 6 iunie 2013, instanţa a pus în vedere pârâtului G.A.R. să precizeze care este calea de atac pe care a formulat-o, iar acesta precizat că, împotriva deciziei pronunţate în apel a formulat cerere de revizuire.
Faţă de excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta E.A.M.C., invocată de intimata reclamantă T.I.R. şi de susţinerile formulate de revizuentul G.A.R., Înalta Curte, constată următoarele.
Excepţia nulităţii recursului va fi respinsă.
Potrivit art. 3021C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În speţă, se constată că pârâta E.A.M.C., prin recursul depus iniţial a formulat critici cu privire la greşita atribuire a întregului imobil, întrucât instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut şi a solicitat scoaterea imobilului la vânzare, critici ce permit încadrarea în motivul prevăzut de pct. 6 din art. 304 C. proc. civ., astfel că sancţiunea nulităţii recursului nu poate fi reţinută.
Faţă de precizarea făcută de către pârâtul G.A.R., în sensul că decizia pronunţată de instanţa de apel a fost atacată cu revizuire, în raport de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., aşa cum s-a consemnat şi în încheierea de la 6 iunie 2014, urmează ca judecata cererii să fie declinată la Curtea de Apel Bucureşti, întrucât în raport de dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., cererea se îndreaptă la instanţa a cărei revizuire se cere. Cum decizia a cărei revizuire se solicită este pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, aceasta este instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire formulată de revizuentul pârât.
Recursul declarat de pârâta E.A.M.C., este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin precizările depuse la recursul iniţial, recurenta pârâtă a invocat şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar în criticile legate de modalitate de atribuire a imobilului, nu s-a invocat încălcarea unor dispoziţii legale şi nici greşita aplicare a legii, iar nerespectarea dispoziţiilor art. 6734, 67311şi 67314 C. proc. civ. nu poate fi analizată, pentru că această critică a fost adăugată la memoriul de recurs iniţial, după împlinirea termenului de motivare a recursului, prevăzut de art. 303 alin. (1) raportat la art. 301 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta pârâtă a susţinut că prin atribuirea întregului imobil şi obligarea sa la plata sultei, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, încălcând dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. cu privire la principiul disponibilităţii, conform căruia judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Consacrând dreptul părţilor de a determina limitele judecăţii şi obiectul acesteia, ca o prerogativă a principiului disponibilităţii, art. 129 alin. (6) C. proc. civ., statuează că „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”.
În raport de aceste dispoziţii legale, din considerentele hotărârii atacate, nu rezultă că hotărârea recurată a fost pronunţată cu ignorarea obiectului cererii de chemare în judecată.
Faţă de situaţia de fapt reţinută de instanţele anterioare şi care nu mai poate fi reevaluată în recurs pentru că acesta ar ţine de netemeinicia hotărării şi nu de nelegalitatea ei, conform art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut cu privire la imobilul în litigiu, construcţie şi teren, asupra căruia s-a solicitat sistarea ieşirii din indiviziune, că nu este comod partajabil în natură, nu poate fi departajat în trei apartamente dinstincte şi că deşi nu s-a cerut atribuirea întregului imobil de către unii dintre coindivizari, singurii care au insistat în atribuirea în natură a părţii ce li se cuvin din imobilul sunt cei doi pârâţi G.A.R. şi E.A.M.C. (care sunt şi moştenitorii pârâtului G.M.).
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se referă la situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere, a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Într-adevăr, instanţa este obligată să statueze în cadrul procesual determinat de părţi, iar în privinţa obiectului litigiului trebuie să se pronunţe asupra şi în limitele pretenţiilor deduse în justiţie, orice altă statuare fiind în contradicţie cu dispoziţiile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
În privinţa obiectului cererii, de ieşire din indiviziune asupra imobilului, construcţie şi teren, instanţa s-a pronunţat asupra capătului de cerere cu care a fost investită, iar modalitatea de realizare a partajului, respectiv atribuirea imobilului în natură, reprezintă tocmai soluţia instanţei asupra capătului de cerere .
Pentru considerentele arătate, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins, ca nefondat.
În raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta pârâtă E.A.M.C., va fi obligată la plata sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimata reclamantă M.V., apreciind că suma de 6697 lei este prea mare în raport cu valoarea şi complexitatea pricinii în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta E.A.M.C., invocată de intimata reclamantă T.I.R.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta E.A.M.C., împotriva deciziei nr. 38-A din 2 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuentul G.A.R. împotriva aceleiaşi decizii, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Obligă pe recurenta pârâtă E.A.M.C. la plata sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimata reclamantă M.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 315/2013. Civil. Brevete de invenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3526/2013. Civil. Conflict de muncă. Recurs → |
|---|
