ICCJ. Decizia nr. 315/2013. Civil. Brevete de invenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 315/2013
Dosar nr. 16/105/2009
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2013
Deliberând, conform art. 256 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 5 ianuarie 2009, reclamanţii I.N., G.Z.N., R.R.A., Z.I. şi S.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC P.L. SA anularea contractului de cesiune semnat de inventatori cu pârâta la data de 29 martie 2006, prin care aceasta a obţinut dreptul de a depune cererea de brevet privind „Procedeu şi Instalaţie pentru Prelucrarea Reziduurilor Petroliere Grele”, în baza căruia a devenit titularul brevetului de invenţie RO nr. 121.857; obligarea pârâtei de a reveni, pe cheltuiala sa, la starea iniţială a instalaţiilor aşa cum erau acestea înainte de efectuarea modificărilor necesare pentru aplicarea soluţiilor din brevetul RO nr. 121857; obligarea pârâtei să permită imediat şi necondiţionat accesul inventatorilor sau a reprezentanţilor acestora la instalaţiile în care s-au aplicat soluţiile din brevetul RO nr. 121857 pentru a constata că aceasta nu mai aplică soluţiile din brevetul RO nr. 121857; obligarea pârâtei la plata preţului cesiunii pe anii cât a folosit invenţia, inclusiv dobânzile legale sau a drepturilor băneşti cuvenite reclamanţilor inventatori pe anii 2005, 2006, 2007, 2008 şi până la data când pârâta nu va mai aplica soluţiile din brevetul RO nr. 121.857, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Regula 79 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 aprobat prin H.G.R. nr. 499/2003 şi respectiv Regulamentul aprobat prin H.G.R. nr. 547/2008, precum şi a dobânzilor aferente.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că soluţiile tehnice protejate prin brevetul de invenţie RO nr. 121857 au fost prezentate conducerii SC P.L. SA încă din anii 2002, ca alternativă la casarea instalaţiilor şi obţinerea unui preţ de fier vechi. Conducerea SC P.L. SA a găsit că soluţiile propuse sunt singura variantă de supravieţuire a unei părţi din Rafinăria Teleajen şi a dispus implementarea noilor soluţii astfel că în anii 2003-2004 societatea pârâtă a fost în reconstrucţie, care s-a încheiat în 2004, iar în anul 2005 soluţiile care au fost brevetate au fost utilizate efectiv. Documentaţia tehnică necesară brevetării a fost întocmită în primul semestru al anului 2005 astfel că la data de 07 iulie 2005 a fost înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci cererea de brevet de invenţie nr. 2005 00616 privind „Procedeu şi instalaţie pentru prelucrarea reziduurilor petroliere grele”. Ulterior, la această primă redactare a invenţie s-au făcut modificări, completări şi reformulări, care în conformitate cu procedurile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, au făcut obiectul depozitului naţional reglementar din 30 martie 2006, pentru care solicitantul este SC P.L. SA.
S-a mai învederat că pârâta a impus grupului de inventatori să semneze un contract de cesiune prin care au cesionat dreptul de depunere a cererii de brevet de invenţie şi dreptul de a invoca prioritatea internă din 07 iulie 2005. Acest contract de cesiune conţine numai obligaţii pentru inventatorii cedenţi şi nici un drept, aşa cum este înscris în capitolul IV al acestui contract, fără ca pârâta să plătească vreun preţ al cesiunii.
Reclamanţii şi-au întemeiat în drept cererea pe dispoziţiile Codului civil şi pe dispoziţiile Legii nr. 64/1991. Ulterior, reclamanţii şi-au completat cererea de chemare în judecată în sensul că au solicitat: obligarea pârâtei la plata sumei de 5 milioane dolari S.U.A. şi a drepturilor băneşti cuvenite pe anii 2005, 2006, 2007, 2009 şi până la data când pârâta nu va mai aplica soluţiile din brevetul de invenţie; obligarea pârâtei la a transmite inventatorilor drepturile titularului de brevet, în varianta că renunţă la cesiunea brevetului precum şi plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul, prin sentinţa nr. 1974 din 26 septembrie 2011, a respins excepţiile lipsei dovezii calităţii de reprezentant, a prematurităţii acţiunii, a lipsei de interes, a prescripţiei dreptului material la acţiune şi a lipsei obiectului invocate de pârâtă, respingând acţiunea în fond.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I Civilă, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de reclamanţi şi pârâtă, prin decizia nr. 30 din 3 aprilie 2012 a respins căile de atac, ca nefondate, pentru considerentele ce urmează.
Referitor la apelul reclamanţilor, Curtea a reţinut că prin acţiunea formulată reclamanţii au solicitat să se dispună anularea contractului de cesiune din 29 martie 2006 prin care pârâta SC P.L. SA a dobândit dreptul de a depune cererea de brevet de invenţie şi dreptul la invocarea priorităţii convenţionale, obligarea pârâtei la aducerea instalaţiilor la starea anterioară efectuării modificărilor necesare pentru aplicarea soluţiilor brevetate, obligarea pârâtei de a permite accesul inventatorilor sau reprezentanţilor lor în vederea verificării instalaţiilor, obligarea pârâtei la plata preţului cesiunii invenţiei pe timpul cât a fost folosită şi a drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor pe perioada 2005-2008 şi până când pârâta nu va mai aplica soluţiile din brevetul de invenţie.
Prin contractul de cesiune, reclamanţii, în calitate de cedenţi, au cesionat pârâtei în calitate de cesionar dreptul de a depune cererea de brevet a invenţiei şi invocarea priorităţii convenţionale, durata contractului fiind de 20 de ani cu începere de la data înregistrării la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a cererii de brevet de invenţie sau o altă durată dacă s-a convenit altfel printr-un act adiţional la contract.
Printr-o primă critică reclamanţii au susţinut că instanţa de fond nu a desluşit natura juridică a raporturilor dintre părţi, în sensul de a stabili că soluţiile de modernizare a instalaţiei de cocsare au fost realizate de ei anterior încheierii contractului; că proiectarea instalaţiei s-a făcut pe baza acestor soluţii, contractul de cesiune neconţinând nicio clauză care să facă trimitere la contractul.
Se arată că susţinerile sunt neîntemeiate întrucât din probele administrate rezultă că la data de 16 martie 2003 s-a încheiat contractul de cercetare nr. 106 între SC P.L. SA şi NVP H. SRL având ca obiect elaborarea regulamentului de proiectare pentru modernizarea instalaţiei de cocsare întârziată a SC P.L. SA, ulterior Institutul de Cercetare pentru Instalaţii Petroliere Ploieşti realizând instrucţiunile de exploatare a instalaţiei de cocsare întârziată care au avut la bază documentele elaborate de MFP.
Între SC P.L. SA şi SC V. SRL s-a încheiat contractul de antrepriză generală nr. 496 pentru executarea lucrărilor de modernizare a instalaţiei, acestea fiind finalizate în decembrie 2004.
Contractul de cesiune prin care reclamanţii au cesionat pârâtei dreptul ce a depune cererea de brevet de invenţie şi invocarea priorităţii convenţionale s-a încheiat la 29 martie 2006. Din succesiunea actelor rezultă că la data încheierii contractului de cesiune lucrările de modernizare a instalaţiei de cocsare erau finalizate.
Deşi apelanţii-reclamanţi au susţinut că procedeul brevetat a existat din 2002, deci anterior contractului, nu s-au administrat probe în acest sens, astfel încât susţinerea lor este neîntemeiată, neputându-se afirma că instanţa nu a desluşit natura juridică a raporturilor dintre părţi.
Au mai susţinut reclamanţii că în mod greşit instanţa a respins capătul de cerere prin care au solicitat anularea contractului de cesiune.
Sub acest aspect, Curtea a constatat că în mod corect instanţa de fond a respins cererea, în condiţiile în care reclamanţii nu au indicat motivele pentru care înţeleg să solicite acest lucru, anularea contractului presupunând existenţa unei cauze de nulitate, un viciu la data încheierii contractului care, însă, nici nu au fost invocate şi nici nu au fost dovedite.
În cuprinsul acţiunii, reclamanţii au arătat în ce condiţii s-a încheiat contractul de cesiune, în care nu s-ar fi prevăzut şi preţul acestuia, dar numai prin motivele de apel au precizat că lipsa preţului cesiunii în contract ar duce la anularea acestuia. În acest context, corect s-a respins de instanţa de fond acest capăt de cerere din acţiune.
O altă critică a vizat greşita respingere de către instanţa de fond a capetelor de cerere vizând aducerea instalaţiilor la starea anterioară aplicării soluţiilor, obligarea pârâtei de a le permite accesul la instalaţii şi obligarea aceleiaşi pârâte de a transmite inventatorilor drepturile titularului de brevet. Şi aceasta a fost găsită neîntemeiată întrucât, conform art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare pe întreaga sa durată.
În speţă, SC P.L. SA foloseşte invenţia în calitate de titular al brevetului de invenţie care nu a fost niciodată anulat. Pârâta nu foloseşte invenţia în baza contractului de cesiune, ci în baza calităţii sale de titular de brevet, astfel încât capetele de cerere la care fac referire apelanţii nu puteau fi admise pentru că apelanţii nu au uzat de disp.art. 54 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, înţelegând să solicite anularea totală sau parţială a brevetului.
În condiţiile în care reclamanţii-apelanţi nu contestă calitatea de titular de brevet pentru SC P.L. SA, în mod corect instanţa de fond a respins cererile acestora de a fi obligată pârâta la aducerea instalaţiei în starea iniţială şi obligarea acesteia de a le permite accesul la instalaţii.
Critica referitoare la faptul că în mod greşit s-a respins cererea de obligare a pârâtei la plata preţului cesiunii şi a drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor a fost considerată neîntemeiată.
Conform dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 64/1991 pentru invenţiile create şi realizate inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul său, după caz cu titularul brevetului.
Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că drepturile patrimoniale se stabilesc în funcţie de efectele economice şi/sau rezultate din exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţiei.
Faţă de aceste dispoziţii legale rezultă că pentru plata drepturilor patrimoniale inventatorii trebuiau să încheie un contract cu titularul brevetului, ceea ce nu s-a realizat pe de o parte iar pe de altă parte, aceste drepturi patrimoniale se acordă în raport de efectele economice şi/sau rezultate din exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţiei.
Din probele administrate a rezultat că soluţiile tehnice brevetate nu aduc elemente de noutate faţă de soluţiile tehnice rezultate din contractul de cercetare din 16 martie 2003.
Chiar dacă expert M.E. a arătat în raportul de expertiză că drepturile băneşti cuvenite inventatorilor pe perioada 7 iulie 2005 – 30 septembrie 2010 însumează la data de 18 august 2010 suma de 24.402.179 ron, echivalentul sumei de 7.442.490 dolari S.U.A., în mod corect instanţa a respins cererea reclamanţilor faţă de concluziile expertizei în domeniul instalaţiilor petrol-gaze, tehnologia prelucrării petrolului şi petrochimiei efectuat de expert M.N. care a concluzionat că există diferenţe tehnice între documentele depuse în vederea înregistrării brevetului de invenţie şi documentele întocmite de institutului de cercetare NVP H. SRL conform contractului.
Şi în condiţiile în care SC P.L. SA Ploieşti a înregistrat cel puţin un profit determinat de creşterea randamentului în obţinerea unor produse valoroase, soluţia instanţei de fond este corectă, reclamanţii-apelanţi neputând beneficia de drepturile patrimoniale în condiţiile în care beneficiile înregistrate de pârâtă nu sunt rezultatul soluţiilor tehnice brevetate pentru că aceste soluţii tehnice brevetate nu aduc elemente de noutate faţă de soluţiile tehnice rezultate din contractul de cercetare, aşa cum a arătat expertul în instalaţii.
Prin încheierea de şedinţă de la 22 mai 2012, Curtea de Apel Ploieşti-Secţia I Civilă, admiţând cererea formulată de SC P.L. SA, a dispus îndreptarea erorii materiale din încheierea de şedinţă din 20 martie 2012, în sensul că apelanta-pârâtă a solicitat cheltuieli de judecată în apel precum şi din considerentele deciziei nr. 30 din 3 aprilie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, la pag.10, primul paragraf, în sensul că expertiza tehnică instalaţii a concluzionat că nu există diferenţe tehnice între documentele depuse în vederea înregistrării brevetului de invenţie şi documentele întocmite de institutul de cercetare.
Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părţi, reclamanţii declarând recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din camera de consiliu din 22 mai 2012.
Reclamanţii, prin criticile întemeiate pe dispoziţiile pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. învederează următoarele:
1. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
A. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Instanţa de apel a motivat că soluţiile de modernizare a instalaţiei de cocsare nu au fost realizate de reclamanţi anterior încheierii contractului, întrucât pârâta a încheiat acest contract «având ca obiect elaborarea regulamentului de proiectare pentru modernizarea instalaţiei de cocsare». Ulterior Institutul de cercetare pentru instalaţii petroliere Ploieşti a realizat „instrucţiunile de exploatare a instalaţiei de cocsare întârziată care au avut la bază documentele elaborate de MEP”, iar SC V. SRL a executat lucrările de modernizare, finalizate în decembrie 2004, anterior contractului de cesiune a brevetului de invenţie, fără ca reclamanţii să fi probat că procedeul brevetat a existat din 2002.
Instanţa de apel nu a analizat niciuna din probele administrate la fond şi nu a făcut nicio referire la vreo probă care să susţină ipoteza îmbrăţişată, decât invocarea succesiunii a trei acte - contractul, de elaborare a regulamentului de proiectare încheiat cu NVP H., contractul cu I.P.I.P., de realizare a instrucţiunilor de exploatare a instalaţiei şi contractul cu SC V. SRL, de executare a lucrărilor de modernizare - care ar fi anterioare contractului de cesiune a brevetului de invenţie, fără nicio analiză a conţinutului acelor contracte privitor la proprietatea industrială.
Instanţa de apel a înlăturat toată probaţiunea, fără să o analizeze, ceea ce semnifică nemotivarea hotărârii.
De asemenea, instanţa de apel a constatat că reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata preţului cesiunii pentru anii cât a fost folosită invenţia, inclusiv dobânzile legale, sau a drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor pentru anii 2005, 2006, 2007, 2008, neobservând că sunt pretenţii alternative: în eventualitatea menţinerii contractului, s-au solicitat preţul cesiunii, iar pentru cazul anularii contractului, s-au solicitat drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor pentru folosirea fără drept a invenţiei, însă a omis să analizeze a doua variantă.
B. Hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
a. Curtea de apel a constatat că „în cuprinsul acţiunii, reclamanţii au arătat în ce condiţii s-a încheiat contractul de cesiune, în care nu s-ar fi prevăzut preţul acestuia”, însă motivează contradictoriu că „numai prin motivele de apel” s-a precizat că neprevederea preţului cesiunii în contract ar duce la anularea acestuia.
b. De asemenea, altă motivare contradictorie este şi aceea că „pârâta nu foloseşte invenţia în baza contractului de cesiune, ci în baza calităţii sale de titular de brevet”, fiind puse în antiteză drepturi ale pârâtei care decurg conjunctiv unele din altele. Motivarea este contradictorie deoarece reclamanţii, în calitate de autori ai brevetului, au cesionat pârâtei drepturile lor, deci numai urmare contractului de cesiune pârâta a dobândit drepturi asupra brevetului de invenţie. Persoana juridică nu poate fi autor al invenţiei deoarece nu are capacităţi creative, însă titularitatea brevetului de invenţie este permisă de lege, prin cesiune de la autori persoane fizice, în scopul exploatării invenţiei.
c. Instanţa de apel motivează contradictoriu şi în ce priveşte remunerarea inventatorilor deoarece face confuzii privind noutatea invenţiei, în condiţiile în care noutatea nu forma obiectul acţiunii, iar pârâta a susţinut constant că este titulara brevetului de invenţie.
2. Instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
a. Instanţa de apel a preluat în motivarea hotărârii greşelile comise de instanţa de fond privind contractul de proiectare, conferindu-i nejustificat natura unui contract de cercetare.
Pentru proiectarea instalaţiei de cocsare întârziată modernizată, cuprinzând soluţiile reclamanţilor - situaţie recunoscută de pârâtă prin contractul de cesiune a invenţiei, cererea de brevet de invenţie a SC P.L. SA înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, întemeiată pe dispoziţiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 64/1991, decizia pârâtei nr. 502 din 3 noiembrie 2006 pentru controlul implementării soluţiilor din cererea de brevet şi Protocolul nr. 1 din 7 noiembrie 2006, prin care se recunoaşte integral că soluţiile din cererea de brevet sunt cele folosite în proiectul de modernizare a instalaţiei de cocsare - pârâta a încheiat contractul pentru acordarea de servicii ştiinţifico-tehnice nr. 106 din 16 martie 2003 cu NVP H. SRL, având ca obiect, potrivit art. 1 „elaborarea regulamentului de proiectare pentru modernizarea instalaţiei de cocsare întârziată a SC P.L. SA”. Privitor la proprietatea industrială, s-a convenit ca „în cazul creării unor invenţii sau altor obiecte de proprietate intelectuală şi/sau industrială în procesul de execuţie al lucrărilor conform prezentului contract, drepturile asupra acestora, cu excepţia dreptului de obţinere a onorariului de autor, care trebuie plătit autorilor invenţiilor, aparţine SC P.L. SA. Executantul îşi asumă obligaţia de a transmite SC P.L. SA solicitarea de eliberare a brevetului sau să-i transmită acestuia dreptul de primire a brevetului, sau să întocmească în mod corespunzător know-how-ul” (art. 4.2).
Executantul şi-a îndeplinit obligaţia asumată de proiectare a instalaţiei de cocsare modernizată, pe baza soluţiilor inventive ale reclamanţilor, iar pârâta a modernizat instalaţia de cocsare potrivit proiectului NVP H. SRL şi documentaţiei de execuţie elaborată de I.P.I.P., ultimul proces-verbal de recepţie a utilajelor din instalaţie fiind încheiat sub nr. 12348 din 7 iulie 2005.
Întrucât soluţiile întruneau condiţiile de brevetare, în aceeaşi zi (7 iulie 2005), N.G.Z., Z.I., V.R.R., T.A.A., împreună cu S.I. au depus la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci cererea de brevet cu titlul „procedeu şi instalaţie pentru prelucrarea reziduurilor petroliere grele”, înregistrată sub nr. A 00616, pentru care s-a acordat certificat de prioritate. În continuare, echipa menţionată, la care s-a adăugat şi N.I., a acordat asistenţă tehnică la punerea în funcţiune a instalaţiei de cocsare modernizată, iar la data de 29 martie 2006 s-a încheiat contractul de cesiune către pârâtă a invenţiei depuse la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Pentru controlul implementării soluţiilor din cererea de brevet, pârâta a emis decizia nr. 502 din 3 noiembrie 2006 şi Protocolul nr. 1 din 7 noiembrie 2006, recunoscând integral că soluţiile din cererea de brevet sunt cele folosite în proiectul de modernizare a instalaţiei de cocsare, fiind puse în funcţiune de la data de 7 iulie 2005.
Faţă de cele menţionate se constată ca instanţa a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al contractului de proiectare, considerându-l un contract de cercetare din care ar fi rezultat invenţia, ignorând faptul că însăşi pârâta l-a calificat ca fiind contract de proiectare.
b. Instanţa a eludat cesiunea soluţiilor inventive de modernizare a instalaţie de cocsare întârziată, precum şi a deciziei pârâtei nr. 502 din 3 noiembrie 2006 pentru controlul implementării soluţiilor din cererea de brevet şi protocolului nr. 1 din 7 noiembrie 2006 pe care le-a lipsit de efecte, în condiţiile în care aceste înscrisuri dovedesc că reclamanţii sunt autorii invenţiei, iar nu alte persoane, aşa cum instanţa a interpretat eronat.
3. Hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
a. Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991, potrivit cărora dreptul la brevet aparţine salariatului pentru invenţiile realizate în exercitarea funcţiilor sale, în domeniul activităţii unităţii, prin cunoaşterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unităţii sau alte date existente în unitate, în lipsa unei prevederi contractuale contrare.
În baza dispoziţiilor menţionate reclamanţii au realizat invenţia şi au cesionat-o pârâtei, aspect necontestat de părţi, însă instanţa a încălcat legea şi voinţa contractuală a părţilor.
b. Interpretarea dată de instanţă normei art. 36 din Legea nr. 64/1991 este greşită. Texul are următoarea redactare: „Pentru invenţiile create şi realizate în condiţiile art. 5 alin. (1) cu clauză contrară şi, respectiv, ale art. 5 alin. (2) inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau, după caz, cu titularul brevetului”.
În interpretarea instanţei, ar reieşi că după încheierea contractului de cesiune, inventatorul trebuie să încheie încă un contract pentru stabilirea drepturile patrimoniale, iar neîncheierea acestui contract constituie un fine de neprimire.
Această interpretare nu are un suport în lege deoarece contractul de cesiune, reglementat de art. 45 din lege, asimilat contractului de vânzare, are ca obiect cesiunea brevetului şi preţul cesiunii, adică drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului, sub sancţiunea nulităţii absolute. O asemenea interpretare ar face ca în cazul refuzului titularului de a încheia un asemenea contract, inventatorul să nu-şi poată valorifica niciodată drepturile patrimoniale.
c. Din interpretarea art. 7 şi art. 10 din lege reiese că soluţiile tehnice brevetate au elemente de noutate şi nu sunt cuprinse în stadiul tehnicii, ceea ce face ca raţionamentul instanţei de apel potrivit căruia soluţiile tehnice brevetate nu aduc elemente de noutate faţă de soluţiile tehnice rezultate din contractul de cercetare să fie greşit.
d. Instanţa face o interpretare greşită şi a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din lege prin crearea unei adversităţi între dreptul exclusiv de exploatare a brevetului de invenţie aparţinând titularului şi contractul de cesiune a invenţiei în sensul că invenţia se foloseşte în baza calităţii de titular de brevet, iar nu în baza contractului de cesiune.
Concluzia instanţei că numai în urma anulării brevetului de invenţie reclamanţii au posibilitatea să emită pretenţii pecuniare faţă de pârâtă, este greşită şi contrară dispoziţiilor legale.
Prin recursul declarat împotriva încheierii de la 22 mai 2012, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., se arată că în mod greşit s-a admis cererea de îndreptare întrucât prin raportul de expertiză s-a concluzionat că există diferenţe între documentaţiile tehnice depuse în vederea înregistrării.
Pârâta, prin recursul declarat invocă încălcarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. întrucât instanţa a omis să se pronunţe asupra cheltuielilor de judecată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Părţile deşi legal citate, nu au depus întâmpinarea cerută de art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
SC P.L. SA a invocat excepţia nulităţii recursului deoarece criticile vizează exclusiv netemeinicia hotărârii.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor formulate şi a temeiurilor de drept aplicabile cauzei reţine cele ce urmează.
Cu privire la excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanţi se constată caracterul nefondat al acesteia câtă vreme prin motivele de recurs se invocă: absenţa motivării hotărârii cu privire la varia motive de apel, a existenţei unor considerente contradictorii în corpul deciziei – art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; a interpretării greşite a naturii juridice a contractului de proiectare – art. 304 pct. 8 C. proc. civ.; aplicarea ori interpretarea greşită a unora dintre dispoziţiile din lege privind brevetele de invenţie – art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critici ce semnifică respectarea dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., referitoare la obligaţia recurentului de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Pe fondul recursului, Înalta Curte, reţine caracterul fondat al acestuia pentru argumentele ce succed.
- Contractul de cesiune este în fapt un contract de vânzare (art. 1294 C. civ. din 1865), căruia i se aplică regulile corespunzătoare din această materie.
Ca orice acord de voinţă, cesiunea trebuie să întrunească condiţiile generale de valabilitate a contractelor prevăzute de art. 948 C. civ. din 1865, aplicabil cauzei faţă de data încheierii contractului, 29 martie 2006.
În speţă autorii invenţiei, salariaţi ai pârâtei, au cesionat acesteia dreptul la eliberarea brevetului de invenţie în temeiul art. 45 din legea privind brevetele de invenţie.
Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie stabileşte că în lipsa acordului privind preţul cesiunii, acesta urmează să fie stabilit de instanţele judecătoreşti potrivit art. 5 alin. (6).
Drept urmare, instanţa, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 36 (actual 37) din lege, referitoare la faptul că drepturile patrimoniale cuvenite autorilor unei invenţii se stabilesc pe bază de contract, trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (5) din lege.
- Instanţa de apel argumentează respingerea cererii reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata preţului cesiunii, făcând trimitere la dispoziţiile art. 36 alin. (2) din legea privind invenţia.
Numai că instanţa s-a pronunţat pe ceea ce nu s-a cerut şi anume, absenţa elementului de noutate din soluţiile tehnice brevetate.
Reclamanţii au învestit instanţa de judecată cu soluţionarea cererilor având drept obiect anularea contractului de cesiune semnat de inventatori cu pârâta la data de 29 martie 2006, prin care aceasta a obţinut dreptul de a depune cererea de brevet privind „Procedeu şi Instalaţie pentru Prelucrarea Reziduurilor Petroliere Grele”, în baza căruia a devenit titularul brevetului de invenţie RO nr. 121.857; obligarea pârâtei de a reveni, pe cheltuiala sa, la starea iniţială a instalaţiilor aşa cum erau acestea înainte de efectuarea modificărilor necesare pentru aplicarea soluţiilor din brevetul RO nr. 121857; obligarea pârâtei să permită imediat şi necondiţionat accesul inventatorilor sau a reprezentanţilor acestora la instalaţiile în care s-au aplicat soluţiile din brevetul RO nr. 121857 pentru a constata că aceasta nu mai aplică soluţiile din brevetul RO nr. 121857; obligarea pârâtei la plata preţului cesiunii pe anii cât a folosit invenţia, inclusiv dobânzile legale sau a drepturilor băneşti cuvenite reclamanţilor inventatori pe anii 2005, 2006, 2007, 2008 şi până la data când pârâta nu va mai aplica soluţiile din brevetul RO nr. 121.857, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Regula 79 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 aprobat prin H.G.R. nr. 499/2003 şi respectiv Regulamentul aprobat prin H.G.R. nr. 547/2008, precum şi a dobânzilor aferente.
Pârâta nu a solicitat instanţei, pe cale reconvenţională, constatarea neîndeplinirii dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din lege referitoare la condiţia de noutate cerută de legiuitor pentru acordarea brevetului de invenţie.
Drept urmare, motivul reţinut de instanţa superioară de fond pentru neacordarea preţului cesiunii – lipsa elementului de noutate a invenţiei brevetate – este străin cauzei.
Faţă de limitele învestirii, instanţa trebuia să verifice dacă soluţiile tehnice descrise în brevetul RO nr. 121.857 au fost ori mai sunt aplicate de pârâtă în procesul de producţie şi, funcţie, de aceasta să hotărască asupra drepturilor patrimoniale cuvenite inventatorilor.
- Mai susţine instanţa de apel că reclamanţii au indicat doar prin motivele de apel cauza de nulitate a contractului de cesiune şi anume lipsa preţului cesiunii.
Din examinarea conţinutului cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanţii au arătat instanţei că prin contractul de cesiune nu s-a stabilit remuneraţia cuvenită autorilor.
Astfel, într-o modalitate nestructurată juridic, petiţionarii au învederat instanţei că „din tot textul contractului de cesiune impus inventatorilor la 29 martie 2006, rezultă că inventatorii nu au niciun drept” precum şi faptul că „pârâta, fără să plătească orice preţ al cesiunii…”.
Coroborând cele menţionate în cererea de chemare în judecată cu proba administrată şi anume contractul de cesiune, rezultă că reclamanţii au indicat primei instanţe de fond motivul de nulitate al cesiunii şi anume absenţa remuneraţiei cuvenite inventatorilor.
- Motivul de nelegalitate cu referire la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din lege – brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenţiei pe întreaga sa durată – este vădit nefondat.
Pârâta, urmare a cesiunii dreptului inventatorilor la eliberarea brevetului de invenţie, exploatează invenţia în calitatea sa de titular de brevet, beneficiind astfel de drepturile şi obligaţiile stipulate în capitolul IV al legii privind brevetele de invenţiei.
Din cele expuse rezultă că instanţa superioară de fond nu a stabilit pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei pentru ca Înalta Curte să poată hotărî asupra fondului pricinii.
Înalta Curte, reţinând încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
Drept consecinţă, va fi casată şi încheierea din 22 mai 2012 a Curţii de Apel Ploieşti prin care s-a dispus îndreptarea erorilor materiale constatate.
Recurenta SC P.L. SA invocă drept unic motiv de recurs încălcarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Faţă de soluţia ce va fi adoptată în recursul reclamanţilor, se impune admiterea şi a recursului pârâtei pentru soluţionarea unitară a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanţii N.I., T.A.A., Z.I., G.Z.N., R.R.V. şi S.I. împotriva deciziei nr. 30 din data de 3 aprilie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia I civilă şi a încheierii din data de 22 mai 2012 a aceleiaşi curţi de apel precum şi recursul declarat de pârâta SC P.L. SA împotriva deciziei menţionate.
Casează decizia atacată precum şi încheierea din data de 22 mai 2012 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia I civilă şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2785/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3162/2013. Civil. Partaj judiciar. Recurs → |
|---|
