ICCJ. Decizia nr. 3258/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3258/2013
Dosar nr. 13468/1748/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 11 iunie 2013
Asupra conflictului de competenţă, constată următoarele:
Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 23 mai 2012, petentul N.S. a solicitat anularea proceselor-verbale din 9 septembrie 2011 şi din 6 septembrie 2011, întocmite de reprezentanţii C.N.A.D.N.R. SA, solicitând anularea acestora.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, prin procesul-verbal de contravenţie, primul menţionat, a fost sancţionat cu amendă de 250 RON, întrucât în ziua de 10 martie 2011, în jurul orelor 19:42 a circulat fără a deţine rovinieta valabilă pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale din România reţinându-se în sarcina sa săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, iar procesul-verbal a fost întocmit cu depăşirea termenului de prescripţie de 6 luni, respectiv la data de 9 septembrie 2011 şi comunicat pe data de 21 mai 2012.
A mai susţinut petentul că, prin procesul-verbal din 6 septembrie 2011 a fost sancţionat cu amendă contravenţională în sumă de 250 RON, pentru că în ziua de 9 martie 2011, în jurul orelor 10:30 a circulat fără a deţine rovinietă.
Prin sentinţa civilă pronunţată la 18 septembrie 2012, Judecătoria Constanţa şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, reţinând în esenţă că, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competentă să soluţioneze plângerea contravenţională este judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia şi, întrucât din examinarea conţinutului celor două procese-verbale rezultă că faptele contravenţionale au fost săvârşite în G., judeţul Ilfov, competenţa teritorială aparţine Judecătoriei Cornetu.
Astfel învestită, Judecătoria Cornetu, prin sentinţa civilă nr. 2385 din 8 aprilie 2013 a apreciat că nu este competentă a soluţiona cauza şi, la rându-i, a declinat în favoarea Judecătoriei Constanţa pricina reţinând, în esenţă, că Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 101: „prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (….) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.”
Judecătoria Cornetu a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Învestită astfel a pronunţa regulatorul de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili în favoarea Judecătoriei Cornetu competenţa de soluţionare a cauzei pentru considerentele ce succed:
Fapta pentru care a fost întocmit procesul-verbal de contravenţie contestat în prezenta cauză este reglementată şi sancţionată de dispoziţiile art. 8 din O.G. nr. 15/2002, conform cărora „fapta de a circula fără a deţine rovinieta valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda”.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 101: „prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (….) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.”
Această normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secţiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal”, legiuitorul făcând aşadar, distincţia între cele două materii.
Aceste dispoziţii derogatorii sunt aplicabile, însă, plângerilor contravenţionale introduse ulterior intrării în vigoare a acestei modificări, respectiv începând cu data de 15 februarie 2013, regula în materia aplicării în timp a normelor de procedură fiind cea înscrisă în art. 24 C. proc. civ., coroborat cu art. 25 alin. (2) C. proc. civ., în această materie aplicându-se regula, iar nu excepţiile arătate în art. XXIII alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 2/2013.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziţii tranzitorii şi finale: „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi”, iar potrivit alin. (4) „dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece”.
De asemenea, alin. (2) şi (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanţe şi la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel” şi (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale.”
Drept urmare, din interpretarea dispoziţiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materie contravenţională.
Prin urmare, art. XXIII nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, considerent pentru care, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravenţiilor constituie dispoziţii de drept public şi nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenţii, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale), iar dispoziţiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile şi proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele expuse, se reţine că dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu şi celor în curs de soluţionare.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la 23 mai 2012.
Locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentei a fost autostrada A 2 km 12+450m G., judeţul Ilfov zona situată în circumscripţia Judecătoriei Cornetu, aşa încât, această instanţă este competentă să soluţioneze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în materie contravenţională.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu în a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3257/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3333/2013. Civil → |
---|