ICCJ. Decizia nr. 3294/2013. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3294/2013
Dosar nr. 1901/198/2012
Şedinţa camerei de consiliu din 12 iunie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 9 martie 2012, reclamantul Ş.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA C., anularea procesului verbal de contravenţie din 31 ianuarie 2012, cu consecinţa anulării sancţiunilor dispuse prin acesta.
Prin sentinţa civilă nr. 1273 din 15 martie 2013, Judecătoria Brezoi, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, reţinând că, potrivit art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. raportat la art. 101 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, competenţa de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei aparţine instanţei de la domiciliul petentului, în speţă, Judecătoria Sector 5 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 4095 din 09 mai 2013, pronunţată în acelaşi dosar, Judecătoria Sector 5 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, a constatat ivit conflictul negativ şi a înaintat cauza către I.C.C.J., reţinând, în esenţă, că prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, s-a reţinut ca loc al săvârşirii contravenţiei localitatea S., aflată în circumscripţia Judecătoriei Brezoi, iar potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, instanţa competentă în soluţionarea plângerii contravenţionale este cea de la locul săvârşirii contravenţiei. În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013, întrucât se referă la procesele din materia contenciosului administrativ şi fiscal, iar nu la cele din materie contravenţională.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, pentru argumentele ce succed:
În raport de obiectul cauzei, respectiv plângere contravenţională formulată împotriva unui proces - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei întocmit pentru încălcarea art. 8 din O.G. nr. 15/2002, devin incidente dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, respectiv, cele cuprinse la art. 32, la care face trimitere O.G. nr. 15/2002 în art. 10, conform cărora competenţa soluţionării plângerii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
În stabilirea instanţei competentă teritorial a soluţiona prezenta plângere contravenţională, problema care se ridică în speţă este de a stabili dacă modificările aduse prin art. III din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, sunt aplicabile.
Se observă că norma de competenţă teritorială, derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, este cuprinsă în Secţiunea a 2-a a Legii nr. 2/2013 care poartă denumirea: Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legiuitorul făcând deci distincţia între cele două materii.
Coroborând sediul materiei cu dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul III Dispoziţii tranzitorii şi finale, se reţine că acestea se referă numai la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal nu şi la cele în materie contravenţională.
Prin urmare, atâta vreme cât art. XXIII nu cuprinde dispoziţii tranzitorii exprese vizând competenţa teritorială în materie contravenţională, nefiind posibilă o interpretare extensivă a acestora rezultă că prevederile modificatoare ale Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a legii.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv, la 25 ianuarie 2012, instanţa legal învestită fiind cea de la locul săvârşirii contravenţiei.
În considerarea celor ce preced, având în vedere că locul săvârşirii contravenţiei a fost localitatea S., judeţul Vâlcea, zonă situată în circumscripţia Judecătoriei Brezoi, competenţa soluţionării plângerii contravenţionale revine, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3293/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3295/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|