ICCJ. Decizia nr. 3307/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3307/2013
Dosar nr. 453/90/2010
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 1 februarie 2010 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, reclamanta SC F. SA a chemat în judecată pe pârâta SC V. SRL pentru a fi obligată să-i plătească suma de 309.091,98 RON, reprezentând 191.601,8 RON, preţ neachitat din facturile din 14 aprilie 2008 şi din 6 mai 2008; 108.517,58 RON, penalităţi de întârziere, calculate până la data introducerii acţiunii; 1.137,03 RON dobândă legală, precum şi penalităţi de întârziere până la achitarea efectivă a debitului restant şi cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa nr. 1425/2012, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea, aşa cum a fost ea precizată la 4 aprilie 2012, în raport de calculul sumelor din raportul de expertiză şi a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 374.272,26 RON, reprezentând 191.611 RON, diferenţă preţ, 179.106,80 RON penalităţi de întârziere şi 3.553,66 RON dobânda legală.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că părţile au convenit iniţial realizarea forajului x şi ulterior a celui identificat y, ambele în localitatea Bustuchin, judeţul Gorj, iar din contravaloarea acestor lucrări, pârâta nu a achitat preţul lucrărilor de echipare cu cabină foraj în sumă de 12.495 RON, pentru puţul x şi cea mai mare parte a preţului pentru celălalt puţ, respectiv diferenţa de avans de 53.657 RON (plătindu-se numai 30.000 RON) şi suma de 125.449,80 RON, cuprinsă în factura din 14 aprilie 2008.
A mai reţinut prima instanţă că întrucât părţile au convenit şi plata unor penalităţi de întârziere, se cuvine ca pârâta să suporte şi sumele calculate cu acest titlu, pentru forajul x, ţinând seama şi de dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, datorând totodată dobânda legală pentru factura din 6 mai 2009, calculată în condiţiile O.G. nr. 9/2000.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta SC F. SA cât şi pârâta SC V. SRL, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin Decizia civilă nr. 8/A-C din 13 martie 2013 Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibil apelul declarat de reclamanta SC F. SA şi ca nefondat apelul formulat de pârâta SC V. SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că în ceea ce priveşte calificarea căilor de atac exercitate de către părţi, acestea sunt apeluri faţă de dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., iar menţiunea din hotărâre, deşi nesusţinută de dispoziţiile legale precitate nu este de natură să atragă reformarea acesteia.
Referitor la critica reclamantei vizând nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată instanţa de apel a reţinut că omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei cereri deduse judecăţii poate fi acoperită prin formularea unei cereri de completare, se apreciază că apelul declarat şi care are această singură critică se impune a fi respins ca inadmisibil, dat fiind şi că, faţă de precizarea părţii, instanţa nu mai are posibilitatea să califice în condiţiile art. 84 C. proc. civ. cererea formulată de aceasta.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei, instanţa de apel a apreciat că acesta este nefondat reţinând că potrivit art. 115 C. proc. civ., cu ocazia formulării întâmpinării, partea este obligată să arate dovezile pe care doreşte să le administreze cu ocazia formulării apărărilor sale. Or, prin întâmpinarea depusă la 29 aprilie 2010, pârâta nu a solicitat proba cu expertiză tehnică iar la termenul din 10 iunie 2010, când au fost puse în discuţie probele reprezentanta pârâtei a solicitat numai proba cu înscrisuri, interogatoriu şi audierea a doi martori. Totodată instanţa de apel a constatat că nici prin apelul declarat nu s-a solicitat efectuarea unei expertize tehnice cu specialitatea foraj, cu consecinţele la care se referă art. 287 alin. (2) C. proc. civ.
A mai reţinut instanţa de apel că prin expertiza contabilă s-au exprimat opinii specifice unei astfel de lucrări, iar pârâta nu a formulat obiecţiuni împotriva lucrării, lipsind de altfel la termenul acordat de instanţă după ce a luat cunoştinţă de concluziile acesteia şi deşi instanţa are posibilitatea să dispună administrarea de probe şi din oficiu, o astfel de necesitate nu s-a ivit, potrivit tribunalului, cu ocazia judecăţii în fond.
Cu privire la situaţia de fapt instanţa de apel a reţinut că din coroborarea actelor depuse, respectiv a celor trei procese-verbale şi procesul-verbal de predare a amplasamentului pentru forajul x, rezultă că semnătura de la rubrica beneficiar aparţine numitului A.I., persoană despre care s-a menţionat că este şef de şantier. Instanţa de apel a respins criticile pârâtei vizând lipsa unei împuterniciri a acestuia reţinând că în contractul dintre părţi nu se individualizează o anumită persoană ca având calitatea de împuternicit şi participant la comisia de recepţie a lucrărilor, aşa încât nu i se poate imputa reclamantei cunoaşterea limitelor mandatului.
Cu privire la ceste critici instanţa de apel a reţinut totodată că împuternicirea salariatului unei societăţi comerciale reprezintă un act juridic supus nu numai regulilor de la mandat, ci şi celor de dreptul muncii, astfel că se impunea ca pârâta să dovedească absenţa îndreptăţirii şefului de şantier de a participa la întocmirea actului şi faptul că această limită era cunoscută reclamantei. Or, o astfel de dovadă nu a fost făcută, nici cu fişa postului şi nici cu alte probe. Mai mult, aşa cum s-a arătat A.I. în calitatea sa de şef de şantier a semnat nu numai procesele-verbale de recepţie, dar şi actul prin care s-a predat amplasamentul pe care urma să se realizeze forajul.
Faţă de toate aceste elemente, instanţa de apel a apreciat că nu există raţiuni care să pună la îndoială legalitatea proceselor-verbale de recepţie pentru forajul x şi echiparea cu cabină a forajului y, aspect faţă de care în mod corect tribunalul a reţinut ca dovedite pretenţiile reclamantei cu sublinierea că întinderea şi calculul acestora nu au fost contestate, concluzie susţinută şi de adresele prin care apărătorul pârâtei exprima acordul pentru stingerea litigiului, în condiţiile achitării sumei ce reprezintă diferenţa de preţ şi chiar a unei sume de 45.000 RON, penalităţi de întârziere, prin livrarea unor materiale de construcţii în contul acestora.
Faţă de aceste aprecieri, instanţa de apel a reţinut că sunt neîntemeiate şi criticile privind neacceptarea facturilor şi caracterul necorespunzător al forajelor, câtă vreme s-au încheiat procese-verbale de recepţie în care reprezentantul pârâtei a consemnat caracterul corespunzător al acestora la toţi parametrii menţionaţi şi finalizarea lucrărilor.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC V. SRL invocând ca şi motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs invocate recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel i-a încălcat dreptul la apărare, prin respingerea administrării probelor solicitate la termenul de judecată din 6 martie 2012 respectiv înscrisuri, martori, expertiza în specialitatea foraje-puţuri şi expertiza contabilă, învederând că neindicarea în cererea de apel a probelor, câtă vreme acestea s-au solicitat prin nota de probatoriu la termenul de judecată mai sus evocat, nu constituie un temei legal al respingerii probelor, cu atât mai mult cu cât principalul motiv de apel viza nepronunţarea primei instanţe asupra necesităţii efectuării expertizei în specialitatea foraje-puţuri.
A mai susţinut recurenta-pârâtă că hotărârea atacată nu este motivată în drept, instanţa de apel reţinând doar situaţia de fapt, fără a indica temeiul legal care a format convingerea instanţei şi în baza căreia şi-a fundamentat soluţia.
Mai arată recurenta că instanţa de apel nu şi-a îndeplinit rolul activ, încălcând dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., prin faptul că nu şi-a motiva hotărârea asupra criticilor privitoare la neacceptarea facturilor, nefinalizarea lucrărilor şi analiza îndeplinirii obligaţiilor contractuale de către pârâtă, împrejurări care au constituit motive de apel.
Totodată se învederează că persoana care a semnat procesele-verbale nu era împuternicită să reprezinte societatea pentru realizarea lucrărilor din comuna Bustuchin.
Preliminar, Înalta Curte constată că excepţia netimbrării recursului şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a avocatului pârâtei invocate de reclamantă, au rămas fără obiect prin legala timbrare şi însuşirea recursului formulat de avocat de către pârâtă, astfel încât reclamanta nu a mai susţinut aceste excepţii.
Analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul acesteia să fie respins, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Dispoziţiile citate supun spre analiză prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. care obligă instanţa de judecată să arate în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
Din analiza textului legal mai sus evocat rezultă că nemotivarea constituie un motiv de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se întemeiază decizia, ci şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
În speţă, observând considerentele deciziei recurate se constată că aceasta este motivată în sensul că se arată motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei cu privire la existenţa creanţei şi nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii iar instanţa de apel a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, considerentele deciziei analizând probatoriul administrat în cauză şi răspunzând la fiecare critică în parte.
Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Altfel spus, motivul de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situaţie în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluţiei cu argumente din care să rezulte că, din conţinutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanţial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme juridice.
Pentru a fi în prezenţa celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept substanţial - trebuie îndeplinite următoarele condiţii: norma încălcată să existe şi să fie în vigoare la momentul judecăţii, să existe o contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispoziţiilor legale.
Pentru a fi în prezenţa ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice - trebuie ca instanţa, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greşită interpretare sau faptul reţinut să fi fost greşit calificat, în raport cu exigenţele unui anumit text de lege.
Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că criticile subsumate acestui motiv de recurs vizează aspecte ce ţin de netemeinicia iar nu de nelegalitatea deciziei recurate, constatând totodată că instanţa de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente şi a făcut o corectă aplicare a acestora la situaţia de fapt stabilită şi că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenta lor în ceea ce priveşte fondul cauzei, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
Altfel spus, situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile pârâtei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate.
Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţiile pronunţate de instanţa de apel, la modalitatea în care aceasta a analizat şi interpretat probele administrate, nu poate constitui obiectul cenzurii instanţei de recurs în raport de dispoziţiile legale aplicabile speţei.
Aşa fiind, se constată că, instanţa de apel a analizat şi a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC V. SRL, să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva Deciziei civile nr. 8/A-C din 13 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3202/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3316/2013. Civil. Reziliere contract.... → |
|---|
