ICCJ. Decizia nr. 3343/2013. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3343/2013
Dosar nr. 11842/3/2007
Şedinţa publică din 13 iunie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
L Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 499 din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta reclamantă SC P.T. SRL - în calitate de succesoare a SC P.M. SA - împotriva sentinţei comerciale nr. 7094 din 14 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
A admis apelurile formulate de apelantele SC R.T.V. SRL şi intimata intervenientă SC C.C. SA.
A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins capătul de cerere privind evacuarea pârâtei SC R.T.V. SRL ca neîntemeiat.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 2291 din 30 aprilie 1999 Tribunalul Bucureşti, secţia comercială a admis cererea de chemare în judecată formulată de către SC P. în contradictoriu cu pârâta SC C.C. SA şi a obligat-o pe pârâta să predea în proprietate boxele situate în Halele Centrale O. Această sentinţă a rămas irevocabilă prin decizia nr. 4425 din 04 octombrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Acţiunea reclamantei a vizat revendicarea atât a precum şi a terenurilor, dotărilor, utilităţilor şi alte bunuri aferente însă, pe de o parte sentinţa nr. 2291 din 30 aprilie 1999 a admis acţiunea facându-se menţiune în dispozitiv doar cu privire la boxe, nu şi teren însă pe de altă parte nici nu s-a menţionat admiterea în parte a cererii. Totodată, în cuprinsul hotărârilor prin care s-au soluţionat căile de atac se face vorbire de faptul că reclamanta a dobândit în temeiul H.G. nr. 391/1995 dreptul de proprietate asupra boxelor şi terenurilor aferente.
Reclamanta a făcut dovada faptului că este proprietară atât asupra spaţiilor comerciale boxă, cât şi asupra terenului aferent acestei boxe. În acest sens sunt şi dispoziţiile din H.G. nr. 391/1995 care arată ca în proprietatea reclamantei vor intra atât boxele sus menţionate, cât şi terenul aferent. în cuprinsul anexei 4 se menţionează boxele, sector 2.
Aşadar, dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenurilor aferente boxei se întemeiază pe H.G. nr. 391/1995.
Este adevărat că prin expertiza cadastrala întocmită în cursul soluţionării cauzei în apel nu a putut fi identificată boxa 6 dar dreptul de proprietate al reclamantei este dovedit prin H.G. nr. 391/1995.
Conform raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, pârâta nu ocupă nicio suprafaţă din boxa, aflată în proprietatea reclamantei. Astfel, expertul a arătat că boxele denumite generic şi nu pot fi localizate pe teren din lipsa schiţelor sau planurilor care să expliciteze poziţia acestora.
Expertul a precizat că suprafaţa în cauză de 3,3Om x 3,55 m =11,72 m.p. închiriată de SC C.C. SA pârâtei nu este inclusă în suprafeţele cu nr. cadastral, ci este inclusă în suprafaţa intabulată în C.F., proprietatea SC C.C. SA.
Deşi la dosarul cauzei a fost comunicată la solicitarea instanţei nota de fundamentare ce a stat la baza emiterii H.G. nr. 391/1995 şi anexa 4 unde la poziţia nr. 22 se face referire la boxele, sector 2 aceste înscrisuri nu au explicitat poziţia acestora, astfel încât nu se poate stabili cu certitudine că pârâta deţine spaţiul din care se solicită evacuarea sa.
Curtea a reţinut că, deşi potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ. reclamanta avea obligaţia să îşi probeze pretenţiile şi apărările, aceasta nu a făcut dovada că spaţiul închiriat de pârâtă face parte din boxa, astfel cum susţine în cererea de chemare în judecată.
Justificând însă calitatea sa de proprietar prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, analizate anterior, reclamanta nu a produs nici o dovadă din care să rezulte că pârâta ocupă imobilul în litigiu. În consecinţă, reţinând că pârâta nu ocupă vreun spaţiu aflat în proprietatea reclamantei Curtea a constatat capătul de cerere privind evacuarea pârâtei ca fiind neîntemeiat.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei SC R.T.V. SRL la plata de daune cominatorii în cuantum de 1.000 RON /zi de întârziere de la data introducerii acţiunii până la data evacuării efective a spaţiului.
În legătură cu inadmisibilitatea unei astfel de cereri, invocată de apelantele SC R.T.V. SRL şi de SC C.C. SA Curtea a reţinut că prin decizia nr. 20/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în secţii unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii s-a decis că cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă şi în condiţiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 580 C. proc. civ.
Având în vedere obligativitatea deciziilor în interesul legii Curtea a reţinut că cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă şi în condiţiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 5803 C. proc. civ. însă, cererea reclamantei prin care a solicitat evacuarea pârâtei este neîntemeiată.
2. Recursul
2.1. Motive
Reclamanta SC P.T. SRL, în calitate de succesoare a SC P.M. SA, a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:
Hotărârea este nelegală în ceea ce priveşte pretinsa imposibilitate de identificare a celor două boxe, în contradicţie chiar şi cu o recunoaştere expresă venită din partea pârâtei SC R.T.V. SRL, recunoaştere reţinută de instanţa de apel.
În mod greşit au fost admise concluziile raportului de expertiză deşi, chiar şi la o cercetare sumară a susţinerilor expertului, se poate observa contradicţia vădită care decurge din teza propusă de către expert.
A fost validat greşit raportul de expertiză care nu este susţinut de niciun argument de fapt sau de drept, astfel încât instanţa de apel a lipsit recurenta de prerogativele dreptului de proprietate asupra boxelor.
În mod greşit a fost respinsă cererea de obligare la plata de daune cominatorii în cuantum de 1000 RON/zi de întârziere, de la dat introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data evacuării efective din spaţiul ocupat nelegal de către pârâtă.
2.2. Analiza recursului
Recursul este întemeiat în sensul următoarelor considerente: în concluziile la raportul de expertiză depus la 20 iunie 2012 se arată că, „boxele denumite generic nu s-au putut identifica şi localiza pe bază de documente tehnice (schiţe sau planuri) inexistente ca anexe ale H.G. nr. 391/95 la momentul emiterii. Se impune solicitarea către Guvernul României şi Ministerului Agriculturii a se transmite documentele care au stat la baza emiterii H.G. nr. 391/96, necesare pentru explicitarea respectivelor spaţii din hala de peşte O.
Instanţa de apel a solicitat înscrisurile menţionate de către expert, acesta fiind şi motivul pentru care a fost amânată judecata la termenul din 27 septembrie 2012.
înscrisurile au fost transmise la 16 octombrie 2012, dar nu au mai fost valorificate în cadrul procesului, instanţa nepunându-le în discuţia părţilor.
În aceste condiţii, instanţa de apel nu a lămurit situaţia de fapt privitoare la cele două boxe, ceea ce a fost de natură să conducă la o concluzie nefundamentată asupra situaţiei juridice a boxelor.
Drept urmare, criticile formulate de recurentă întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., vătămarea procesuală a acesteia decurgând din faptul că nesocotirea prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. a condus la nelămurirea situaţiei de fapt a boxelor.
Nu este însă întemeiată critica privitoare la neacordarea daunelor cominatorii.
În condiţiile art. 580 alin. (3) C. proc. civ., pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii.
Această formă a textului a fost adoptată prin Legea nr. 459/2006 pentru modificarea şi completarea C. proc. civ.
Textul fiind ulterior soluţiei adoptate prin Decizia nr. 20/2005 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţii unite asupra recursului în interesul legii promovat de către procurorul general, înseamnă că interpretarea stabilită prin această decizie a devenit caducă.
Pe cale de consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 580 C. proc. civ., dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somaţiei, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului. Aşadar, posibilităţile procedurale ale creditorului sunt limitate la ceea ce-i îngăduie textul enunţat, solicitarea de daune cominatorii nefiind admisibilă.
În raport de dispoziţiile art. 312 alin. (3) şi art. 314 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC P.T. SRL - în calitate de succesoare a SC P.M. SA împotriva deciziei civile nr. 499 din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3339/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3379/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
