ICCJ. Decizia nr. 3401/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3401/2013
Dosar nr. 72119/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 14 iunie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 13 noiembrie 2009 sub nr. 10670/2/2009, petenţii V.L.D., C.M., J.I., M.C. au chemat in judecată pe intimaţii Ministerul Apărării Naţionale, Unitatea Militară A, Unitatea Militară B, Unitatea Militară C, Unitatea Militară D, Unitatea Militară E, Unitatea Militară F, Unitatea Militară G, Unitatea Militară H, Unitatea Militară I, Unitatea Militară J, Unitatea Militară K, Unitatea Militară L, Unitatea Militară M, Unitatea Militară N, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună recunoaşterea şi plata anumitor drepturi salariale.
În cauză s-au formulat cereri de intervenţie de către R.C., M.R., M.C., G.S., N.I., C.M., N.M., D.M.V., M.D., G.N., B.C., M.I.D., S.G., G.M. şi A.B., cereri ce au fost încuviinţate în principiu în încheierea din 25 ianuarie 2011.
Prin sentinţa civilă nr. 3069 din 19 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a dispus declinarea competentei de soluţionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 28 iunie 2011 sub nr. 51234/3/2011.
La termenul de judecată din data de 07 noiembrie 2011, Tribunalul a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, excepţie asupra căreia a rămas in pronunţare.
Având în vedere soluţia ce urma a se da asupra excepţiei, faţă de domiciliile diferite ale reclamanţilor şi intervenienţilor, tribunalul a dispus disjungerea acţiunii formulate de reclamanţii V.L.D., C.M., J.I., M.C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Unitatea Militară L, şi formarea Dosarului nr. 72119/3/2011 cu termen de judecată la data de 14 noiembrie 2011, in cadrul căruia urmează să se pronunţe pe excepţia necompetentei teritoriale.
Analizând excepţia necompetentei teritoriale invocată din oficiu, Tribunalul Bucureşti a reţinut următoarele:
Domiciliile reclamanţilor sunt în judeţul Gorj, astfel cum rezultă din actele dosarului .
Potrivit art. 284 C. muncii (în forma în vigoare la data introducerii acţiunii) „(1) Judecarea conflictelor de munca este de competenta instanţelor stabilite conform C. proc. civ., (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente in a cărei circumscripţie reclamantul are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".
Prin urmare, având în vedere că prezenta cauză reprezintă un litigiu de muncă (reclamanţii solicitând obligarea pârâtei la recunoaşterea şi plata anumitor drepturilor salariale), că reclamanţii au domiciliul în judeţul Gorj, faţă de dispoziţiile art. 284 C. muncii (în forma in vigoare la data introducerii acţiunii), Tribunalul Bucureşti a constatat ca nu este competent să soluţioneze prezenta cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 10059 din 14 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetentei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, invocată din oficiu şi cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Gorj.
Învestit prin declinare, Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 1733 din 21 februarie 2013 şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, Tribunalul Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că, normele prevăzute in C. muncii, referitoare la competenţa teritorială sunt derogatorii de la dreptul comun, competenţa de soluţionare aparţinând nu instanţei de la domiciliul pârâtului, ci instanţei de la domiciliul reclamantului.
Derogarea este justificată, având în vedere faptul că, de cele mai multe ori calitatea de reclamant revine salariatului, căruia legiuitorul a intenţionat să-i creeze astfel o facilitate.
Noţiunea de domiciliu trebuie interpretată în sens larg, ea referindu-se, în situaţia în care salariatul este reclamant, nu doar la locuinţa statornică a acestuia, ci la locul unde poate fi găsit pentru comunicarea actelor de procedură.
În cazul pluralităţii de reclamanţi salariaţi, având domicilii diferite, s-a pus problema de a se şti ce instanţă este competenta teritorial să soluţioneze litigiul.
În practică, s-a răspuns că, în acest caz, are loc o prorogare voluntară sau convenţională de competenţă, în temeiul art. 19 C. proc. civ., cererea putând fi introdusă la orice instanţa in raza căreia îşi are domiciliul unul dintre reclamanţi. Competenţa este exclusivă, dar raportată la o instanţa situată in oricare din circumscripţiile unde domiciliază unul dintre salariaţii reclamanţi.
Totodată, s-a apreciat că nu are loc o renunţare la un drept în acest caz, fiind în interesul tuturor reclamanţilor o bună administrare a justiţiei şi pronunţarea unei hotărâri unitare, cu satisfacerea drepturilor şi intereselor acestora.
În plus, în procedura civilă română s-a statuat că, dacă odată cu intentarea acţiunii, partea şi-a ales un domiciliu, altul decât cel real, acest domiciliu ales rămâne statornic pe tot cursul procesului, afară numai dacă acea parte şi l-ar schimba, în condiţiile legii (Curtea de Casaţie 24 octombrie 1901).
În speţă petenţii au indicat drept domiciliu procesual ales adresa din Bucureşti, Piaţa A.I., iar părţile nu au revenit asupra alegerii de domiciliu.
Noţiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens larg, interesând nu atât locuinţa statornică şi principală a reclamantului, ci adresa unde locuieşte efectiv.
Prin decizia civilă nr. 4047 din 13 mai 2011 Î.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a statuat că, din punct de vedere procesual scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu, aşa cum rezultă din conţinutul art. 85 şi urm. C. proc. civ., este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare.
Mai mult decât atât, normele C. muncii care reglementează competenţa teritorială, reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, derogare prin care se urmăreşte o bună administrare a justiţiei în acest caz, norma fiind prevăzută, în mod evident în sprijinul reclamantului.
În acelaşi sens, Curtea Constituţionala a României, prin Decizia nr. 945 din 07 iulie 2011 a stabilit că „reglementarea diferită a C. muncii faţă de cea a C. proc. civ., referitoare la competenţa teritorială a instanţelor de judecată, este justificată de specificul şi necesităţile ce decurg din raporturile de muncă. În acest sens trebuie observat că reglementarea criticată urmăreşte facilitarea accesului la justiţie şi a apărării salariatului care are, în cele mai multe cazuri, calitatea de reclamant”.
Astfel, nesocotirea de către instanţa a voinţei reclamantului, manifestată prin alegerea unui domiciliu procesual, precum şi investirea unei alte instanţe, cu încălcarea normelor ce stabilesc, în mod exclusiv, competenţa teritorială, apare ca o încălcare a drepturilor acestuia, consfinţite de legiuitor prin normele derogatorii de la dreptul comun.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, ce are ca obiect recunoaşterea şi plata anumitor drepturi salariale, întemeiate pe dispoziţiile C. muncii, reclamanţii au indicat faptul că au domiciliul ales pentru comunicarea actelor procedurale la cel al apărătorului lor, situat în Bucureşti, Piaţa A.I.
Potrivit normei de competenţă teritorială absolută prevăzută de art. 284 alin. (2) C. muncii (în forma în vigoare la data introducerii acţiunii), astfel de litigii de natura celui din cauză sunt date în competenţa tribunalului în circumscripţia căruia îşi au domiciliile reclamanţii, înţelegând prin domiciliu locul unde persoana fizică îşi are locuinţa statornică sau principală (astfel cum prevăd dispoziţiile art. 13 din Decretul nr. 31/1954, în vigoare la momentul introducerii acţiunii), şi nu la domiciliul ales la care o persoană solicită să îi fie comunicate actele de procedură.
De asemenea, este de reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 89 alin. (2) din Noul C. civ., „stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care se ocupă sau se mută dintr-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea colo locuinţa principală”.
Chiar dacă reclamanţii şi-au indicat un domiciliu procesual ales pe raza municipiului Bucureşti, respectiv la avocatul acestora, acest domiciliu nu poate atrage competenţa Tribunalului Bucureşti, art. 284 alin. (2) C. muncii (în forma în vigoare la momentul introducerii acţiunii) având în vedere sediul stabil şi efectiv al reclamanţilor, iar nu domiciliul mandatarului/avocatului acestuia sau sediul cabinetului apărătorului ales. Dacă s-ar admite determinarea competenţei în raport de domiciliul/sediul apărătorului ales sau mandatarului reclamanţilor s-ar ajunge la situaţia în care reclamanţilor li s-ar permite să aleagă instanţa la care să se judece (într-un caz de competenţă absolută) în funcţie de baroul avocaţial din cadrul căruia îşi aleg apărătorul sau în funcţie de domiciliul mandatarului, ceea ce contravine regimului juridic al competenţei teritoriale exclusive.
Aşa fiind, cum domiciliile reclamanţilor nu sunt în municipiul Bucureşti, ci, potrivit cărţilor de identitate, acesta sunt situate pe raza judeţului Gorj, competenţa teritorială aparţine Tribunalului Gorj.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa judecării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj în a căror rază teritorială se află domiciliile reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3379/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 653/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
