ICCJ. Decizia nr. 3412/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Grăniţuire, obligaţie de a face, rectificare carte funciară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3412/2013
Dosar nr. 40669/3/2009
Şedinţa publică din 18 iunie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Instanţa de fond
Prin cererea înregistrată la data de 14 octombrie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă reclamanţii P.G. şi L.A.D. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin M.F.P., C.S.N. „ Sala Polivalentă”, Municipiul Bucureşti prin primar S.O. şi C.S.N. SC T.C. SRL, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună: obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 895 mp (teren) situat în Bucureşti, sector 4, imobilul fiind ocupat de către pârâţi care efectuează în prezent lucrări de construcţie; grăniţuirea proprietăţilor lor şi desfiinţarea construcţiilor edificate pe acest imobil proprietatea reclamanţilor, pe cheltuiala pârâţilor. În subsidiar, în situaţia admiterii cererii au solicitat să se dispună rectificarea înscrierii în C.F. privitoare la imobilul, teren situat în localitatea Bucureşti, sector 4, în suprafaţă de 895 mp cu număr de C.F. şi număr cadastral al parcelei, în suprafaţă de 4.002,12 mp, întrucât aceasta nu corespunde situaţiei juridice reale, prin restabilirea situaţiei C.F. în sensul radierii acestei întabulări şi întabularea acestei parcele pe numele lor precum şi înscrierea dreptului lor de proprietate în cartea funciara.
În motivarea cererii reclamanţii au susţinut că sunt proprietarii terenului solicitat conform actului de vânzare autentificat din 1922 şi sentinţei civile nr. 1075 din 15 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, fiind puşi în posesie prin procesul verbal din 18 decembrie 2007.
Reclamanţii au arăta că terenul este ocupat abuziv, construindu-se un complex Mall.
La data de 23 noiembrie 2009 Municipiul Bucureşti a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi autoritatea de lucru judecat.
La data de 23 noiembrie 2009 SC T.C. SRL a depus întâmpinare, invocând excepţia netimbrării acţiunii, lipsa calităţii active a reclamanţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa şi inadmisibilitatea cererii.
La data de 30 martie 2010 Tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti şi SC T.C. SRL.
Totodată a calificat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor ca şi apărare de fond.
La data de 22 iunie 2010 SC T.C. SRL a depus cerere de intervenţie în interesul pârâtei C.S.N. Sala Polivalentă, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi inadmisibilitatea acţiunii.
Cererea de intervenţie accesorie a fost încuviinţată în principiu prin încheierea din 22 iunie 2010, când Tribunalul a admis şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC S.D.C.S. SRL.
Prin încheierea din 21 octombrie 2010, Tribunalul a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Prin sentinţa nr. 602 din 07 aprilie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea şi a obligat pârâtele să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul teren, în suprafaţă de 895 mp situat în Bucureşti, sector 4.
A dispus rectificarea C.F. prin înscrierea dreptului de proprietate pe numele reclamanţilor, cu privire la terenul în suprafaţă de 895 mp situat în Bucureşti, sector 4 ( astfel cum s-a dispus prin încheierea din camera de consiliu din data de 01 iunie 2011 prin care s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale).
A respins cererea de intervenţie accesorie, ca neîntemeiată şi a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi în cuantum de 6.800 lei reprezentând onorariu experţi şi onorariu avocat şi la plata sumei de 37.769,62 lei reprezentând taxa de timbru către stat ( astfel cum s-a dispus prin încheierea din camera de consiliu din 17 iunie 2011prin care s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale).
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa nr. 1075/ F din 15 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă acţiunea reclamanţilor P.G. şi L.A.D. şi a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 895 mp situat în Bucureşti, sector 4.
S-a reţinut că acest teren a aparţinut autorilor reclamanţilor potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 1922, fiind expropriat în anul 1988.
De asemenea s-a mai reţinut că terenul este neutilizat, astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat de expert V.G. care a concluzionat că întreaga suprafaţă rămasă neafectată de 895 mp este teren viran.
Tribunalul a reţinut şi faptul că la data de 18 decembrie 2007 s-a încheiat de către executorul judecătoresc C.M. procesul verbal de punere în posesie, terenul fiind identificat şi fixaţi ţăruşi.
S-a avut în vedere şi împrejurarea că reclamanţii au afirmat că terenul ce le-a fost restituit, la momentul formulării acţiunii, era ocupat abuziv de pârâţi, care au desfiinţat ţăruşii cu care fusese delimitată proprietatea.
Tribunalul a reţinut că din extrasul de carte funciară depus la dosar, rezultă că proprietarul terenului în suprafaţă de 4.002,12 mp situat în Bucureşti, sector 4 este Statul Român, fiind înscris dreptul de administrare şi folosinţă în favoarea C.S.N. Sala Polivalentă; de asemenea, s-a notat dreptul de închiriere în favoarea SC T.C. SRL, pe o perioadă de 49 de ani.
La dosar s-a depus contractul de închiriere din 2004 încheiat între C.N.S. Sala Polivalentă şi SC T.C. SRL cu privire la terenul situat în Bucureşti, sector 4, în suprafaţă de 4.028 mp.
Potrivit pct. 1.2 din contract, terenul se află în proprietatea Statului Român fiind încredinţat spre administrare locatorului (C.N.S. Sala Polivalentă) în temeiul Ordinului M.T.S. nr. 256/2003. Prin actul adiţional la contractul de închiriere din 2004 părţile au menţionat schimbarea adresei poştale a imobilului, conform certificatului de atribuire de număr poştal, astfel că obiectul acestei convenţii îl constituie terenul situat în Bucureşti, sector 4.
Prin urmare, s-a concluzionat că reclamanţii sunt proprietarii terenului situat în Bucurşti, sector 4, în suprafaţă de 895 mp, iar Statul Român este proprietarul terenului în suprafaţă de 4.002,12 mp.
Tribunalul a reţinut că la data efectuării expertizei în dosarul de revendicare, situaţie terenului era reprezentată în schiţa topografică - anexa 6, acesta fiind liber.
În cauza de faţă, Tribunalul a dispus efectuarea expertizei topo pentru identificarea celor două terenuri (cel aparţinând reclamanţilor şi cel aparţinând Statului Român) în funcţie de actele de proprietate, documentaţia cadastrală, ţinându-se seama şi de expertiza efectuată de expert V.G. omologată prin sentinţa civilă nr. 1075/2003.
Expertul a trebuit să răspundă dacă cele două terenuri se suprapun şi în ce măsură, să identifice suprafaţa de teren încălcată precum şi stabilirea liniei de hotar între proprietăţi vecine.
Concluziile acestui raport de expertiză sunt în sensul că cele două terenuri se suprapun în totalitate astfel că nu se poate stabili linia de hotar iar pe terenul reclamanţilor nu sunt edificate alte construcţii şi nu este afectat de utilităţi.
S-a reţinut a fi incidente în cauză dispoziţiile art. 480 C.civil.
Instanţa a mai reţinut că în cauză, s-a stabilit în mod irevocabil că reclamanţii sunt proprietarii terenului în suprafaţă de 895 mp. Acest teren a fost identificat, fiind liber la data pronunţării hotărârii cât şi la momentul punerii în posesie (18 decembrie 2007).
S-a constatat, de asemenea că Statul Român este proprietarul terenului, iar pârâţii administrează acest teren, astfel că nu au nici un drept cu privire la terenul de la numărul poştal 377.
În această situaţie, tribunalul a reţinut că pârâţii ocupă fără drept terenul reclamanţilor, aceştia având şi calitatea şi dreptul de a solicita revendicarea terenului ce a aparţinut autorilor lor şi le-a fost restituit prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Apelul
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel toţi pârâţii şi intervenienta SC T.C. SRL.
La termenul din 21 februarie 2012, intimaţii reclamanţi au invocat excepţia netimbrării apelului formulat de către intervenienta SC T.C. SRL, care a fost admisă prin încheierea pronunţată la acea dată.
În apel, au fost administrate înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie.
Prin Decizia nr. 352/ A din 16 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelanta-pârâtă SC T.C. SRL şi a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-pârâţi C.S.N. „Sala Polivalentă” Bucureşti şi Statul Român prin M.F.P.
Au fost obligaţi apelanţii la plata sumei de 4.703,6 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă P.G.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 1075/ F din 15 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă acţiunea reclamanţilor P.G. şi L.A.D. şi a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General să lase acestora în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 895 mp situat în Bucureşti, sector 4.
Acţiunea soluţionată prin hotărârea sus enunţată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, deşi la acel moment intrase în vigoare Legea nr. 10/2001. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 7166 din 23 septembrie 2005, prin care a menţinut sentinţa civilă nr. 1075/ F din 15 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a statuat în mod irevocabil asupra admisibilităţii acestei acţiuni, reţinând că prin intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 nu au devenit inaplicabile dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Statuările din hotărârea menţionată prezintă relevanţă şi în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii prezentei acţiuni în revendicare.
Prin Decizia civilă nr. 7166 din 23 septembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a statuat în mod irevocabil că Legea nr. 10/2001 este o lege generală în raport cu Legea nr. 33/1994, în temeiul căreia s-a dispus restituirea în natură a terenului în litigiu către intimaţii reclamanţi, astfel încât nu se poate pune problema inadmisibilităţii acţiunii în revendicare de faţă, fiind fără relevanţă în ce măsură reclamanţii au urmat sau nu procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Statuările din sentinţa nr. 1075/ F din 15 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cu privire la dovada dreptului de proprietate al reclamanţilor pentru imobilul în litigiu au dobândit putere de lucru judecat, care reprezintă unul dintre cele mai importante efecte ale hotărârilor judecătoreşti şi este reglementat de art. 1201 C. civ., ca o prezumţie legală, absolută şi irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevarul - "res judicata pro veritate habetur".
Acest principiu are la bază regula că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiţiei.
Având în vedere aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat, cele statornicite prin hotărârea judecătorească mai sus menţionată, cu privire la faptul că terenul situat în Bucureşti, sector 4 a aparţinut autorilor reclamanţilor potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 1922, fiind expropriat în anul 1988, nu pot fi contrazise cu ocazia unei alte judecăţi.
Pe de altă parte, această hotărâre are ca efect recunoaşterea, direct şi cu efect retroactiv, a dreptului de proprietate al intimaţilor reclamanţi asupra bunului acestora, ceea ce le conferă „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, ocrotit de această normă.
În privinţa dreptului de proprietate opus de Statul Român asupra terenului în litigiu, instanţa de apel a reţinut că acesta este proprietarul terenului în suprafaţă de 4.002,12 mp situat în Bucureşti, sector 4, astfel cum rezultă din extrasul de C.F. depus la dosar (fila 37 - dosar fond), fiind înscris dreptul de administrare şi folosinţă în favoarea C.S.N. Sala Polivalentă. Totodată, în C.F. deschisă pentru acest imobil, s-a notat dreptul de închiriere în favoarea SC T.C. SRL, pe o perioadă de 49 de ani.
Concluzionând, instanţa de apel a reţinut că titlurile de proprietate prezentate de părţi fac dovada dreptului de proprietate al intimaţilor reclamanţi asupra terenului, în suprafaţă de 895 mp, drept recunoscut şi prin sentinţa civilă nr. 1075/ F din 15 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care a concretizat în patrimoniul acestora un „bun” ocrotit de art. 1 Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. De altfel, în executarea acestei sentinţe civile Primarul General a emis Dispoziţia din 10 august 2006 (fila 55), iar la data de 18 decembrie 2007 intimaţii reclamanţi au fost puşi în posesie, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat la acea dată (fila 42) şi s-au fixat ţăruşi în punctele de identificare a terenului. Terenul a fost identificat, fiind liber la data pronunţării hotărârii cât şi la momentul punerii în posesie (18 decembrie 2007).
Cu privire la Statul Român, s-a reţinut că acesta este proprietarul terenului în suprafaţă de 4.002,12 mp, drept de proprietate ce a fost înscris în C.F., ulterior sentinţei civile nr. 1075/ F din 15 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi Dispoziţiei din 10 august 2006 emisă de Primarul General în executarea acestei sentinţe, respectiv în baza încheierii din 29 noiembrie 2006 (fila 37 - Dosar nr. 40669/3/2009).
Însă, atât prin expertiza topografică efectuată la instanţa de fond cât şi prin cea efectuată în apel de expert tehnic Ing. M.I.M., cele două terenuri (cel aparţinând reclamanţilor şi cel aparţinând Statului Român) au fost identificate în funcţie de actele de proprietate, dimensiunile laturilor menţionate în actul de vânzare-cumpărare din 1922, planurile cadastrale, ţinându-se seama şi de expertiză efectuată de expert V.G. omologată prin sentinţa civilă nr. 1075/2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, concluziile fiind că cele două terenuri se suprapun în totalitate astfel că nu se poate stabili linia de hotar. Totodată, s-a mai constatat că pe terenul reclamanţilor nu sunt edificate construcţii şi că acesta nu este afectat de utilităţi.
Faţă de cele de mai sus instanţa de apel a apreciat că apelanţii pârâţi ocupă fără drept terenul intimaţilor reclamanţi, care sunt deţinătorii unui „bun” ocrotit de art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, iar respingerea acţiunii în revendicare a intimaţilor reclamanţi ar echivala cu o lipsire de proprietate.
În ceea ce priveşte motivul de apel ce vizează obligarea Statului Român prin M.F.P. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 44.569,62 lei compuse din 6.800 lei reprezentând onorariu experţi şi onorariu avocat şi suma de 37.769,62 lei reprezentând taxa de timbru către stat, la care a fost obligat Statul Român prin M.F.P. împreună cu ceilalţi pârâţi, instanţa de apel a reţinut că este nefondat faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., care instituie prezumţia de culpă procesuală a celui ce cade în pretenţii, pentru că dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecăţii şi-ar fi respectat obligaţia, creditorul obligaţiei nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.
Recursul
Împotriva deciziei mai sus menţionate au declarat şi motivat recurs, în termen legal, pârâţii Statul Român prin M.F.P. şi C.S.N. „Sala Polivalentă” Bucureşti, pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Statul Român prin M.F.P., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a arătat următoarele:
În mod greşit instanţa de apel a respins apelul Statului Român în temeiul statuărilor din sentinţa civilă nr. 1075/ F din 15 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în condiţiile în care această hotărâre nu îi este opozabilă.
Sub acest aspect s-a susţinut că hotărârea invocată de reclamanţi nu poate conferi drept de proprietate acestora, având în vedere împrejurarea că respectiva hotărâre judecătoreasca este dată în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primar General, instituţie care, aşa cum rezulta din actele dosarului nu are nici calitate de proprietar şi nici de deţinător al imobilului din litigiu.
Recurentul pârât a apreciat că în speţă reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu şi prin urmare instanţa de apel trebuia sa analizeze cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestora, iar in măsura în care ar fi trecut de această excepţie, trebuia analizată separat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru a fi soluţionat fondul cauzei.
S-a susţinut că hotărârea instanţei de apel este criticabilă şi sub aspectul identificării terenului în litigiu în sensul că nu exista o identificare exacta a terenului revendicat.
Un alt motiv de recurs vizează cheltuielile de judecată la care a fost obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentând taxa de timbru. Referitor la această chestiune se susţine că, în mod greşit, instanţa de apel a avut în vedere numai dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., făra a se pronunţa cu privire la aspectele invocate prin completarea la motivele de apel referitoare la faptul că reclamanţii au beneficiat de ajutor public judiciar care se plăteşte din bugetul de stat potrivit dispoziţiilor art. 22 şi 38 din O.U.G. nr. 51/2008.
Prin recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art 304 pct. 9 C. proc. civ., C.S.N. „Sala Polivalentă” Bucureşti,a susţinut, în esenţă aceleaşi critici ca şi pârâtul Roman prin M.F.P., mai puţin cele referitoare la cheltuielile de judecată.
Analiza recursurilor
Prin recursurile formulate de recurenţii pârâţi împotriva Deciziei nr. 352/ A din data de 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a, sunt deduse analizei în recurs chestiuni care vizează greşita aplicare a art. 1202 C. civ. raportat la sentinţa civilă nr. 1075/ F din 15 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, deci critici de nelegalitate care constituie motive de modificare a deciziei conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De asemenea, sunt formulate critici legate de încălcarea art. 274 C. proc. civ., încadrabile în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Drept urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursurilor invocată de către intimaţii reclamanţi urmează să fie respinsă ca nefondată.
Examinând recursurile în limita criticilor comune formulate, ce permit încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată urmatoarele:
Reclamanţii au investit instanţa cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 895 mp (teren) situat în Bucureşti, sector 4 susţinând că sunt proprietarii terenului, conform actului de vânzare autentificat din 1922 şi sentinţei civile nr. 1075 din 15 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, fiind puşi în posesie prin procesul verbal din 18 decembrie 2007.
Între părţi a mai avut loc un proces, finalizat irevocabil prin Decizia civilă nr. 7166 din 23 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a menţinut sentinţa civilă nr. 1075/ F din 15 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă. Prin această hotărâre a fost admisă acţiunea reclamanţilor P.G. şi L.A.D. şi a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General să le lase acestora în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 895 mp situat în Bucureşti, sector 4.
Acţiunea reclamanţilor soluţionată prin hotărârea de mai sus a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994. La acel moment intrase în vigoare Legea nr. 10/2001.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 7166 din 23 septembrie 2005 a statuat în mod irevocabil asupra admisibilităţii acestei acţiuni, reţinând că prin intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 nu au devenit inaplicabile dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, statuările din sentinţa civilă nr. 1075/ F din 15 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti cu privire la dovada dreptului de proprietate al reclamanţilor pentru imobilul în litigiu au dobândit putere de lucru judecat, care reprezintă unul dintre cele mai importante efecte ale hotărârilor judecătoreşti fiind reglementat de art. 1201 C. civ., ceea ce împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi printr-o hotărâre irevocabilă nu pot fi contarzise printr-o altă hotărâre pronunţată într-un alt proces.
Faţă de această împrejurare statuările din hotărârea mai sus enunţată privitoare la faptul că terenul situat în Bucureşti, sector 4 a aparţinut autorilor reclamanţilor conform contractului de vânzare cumpărare autentificat din 1922, fiind expropriat în anul 1988 nu pot fi contrazise cu ocazia altei judecăţi.
Mai mult, hotărârea din 15 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti are ca efect recunoaşterea, direct şi cu efect retroactiv a dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra bunului acestora ceea ce le conferă un „bun” ocrotit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, Înalta Curte constată că motivele comune de recurs invocate de pârâţi sunt nefondate urmând a fi respinse în consecinţă.
Cu privire la motivul de recurs invocat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. ce vizează obligarea acestuia la cheltuielile de judecată reprezentând taxa de timbru, Înalta Curte constată că nici acest motiv nu este fondat întrucât împrejurarea că reclamanţii au beneficiat de ajutor public judiciar plătit de la bugetul de stat nu are nici o relevanţă faţă de dispoziţiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 potrivit cărora „cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a cazut în pretenţiile sale. Partea cazută în pretenţii va fi obligată la plata catre stat a acestor sume.”
Se constată aşadar că în mod corect instanţa de apel a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ., pârâtul Statul Român prin M.F.P. având calitatea de parte căzută în pretenţii.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că, în cauză s-a făcut o aplicare corectă a legii pe aspectele contestate şi că, astfel, nu sunt îndeplinite cerinţele motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care recursurile se vor respinge, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îi va obliga pe recurenţii pârâţi Statul Român prin M.F.P. şi C.S.N. „Sala Polivalentă” Bucureşti la plata sumei de 2.480 lei cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi P.G. şi L.A.D., astfel cum au fost dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursurilor invocată de intimaţii reclamanţi.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin M.F.P. şi de C.S.N. „Sala Polivalentă” Bucureşti împotriva Deciziei nr. 352/ A din data de 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurenţii pârâţi la plata sumei de 2.480 lei cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi P.G. şi L.A.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3372/2013. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3530/2013. Civil → |
|---|
