ICCJ. Decizia nr. 3539/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3539/2013
Dosar nr. 1010/1/2013
Şedinţa publică de la 9 septembrie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 2 decembrie 2009 reclamantele C.A., C.M.D., C.G. au formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 1425/ R din 16 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, solicitând anularea acesteia şi rejudecarea recursului.
Prin Decizia civilă nr. 28/ R din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins contestaţia în anulare precizată, formulată de reclamantele C.A., C.M.D., C.G.
La data de 29 iunie 2011 reclamantele C.A., C.M.D., C.G. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 28/ R din 13 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
În şedinţa publică din data de 8 iulie 2011, faţă de precizarea reclamantelor în sensul în care calea de atac este contestaţie în anulare şi nu revizuire, Înalta Curte, prin Decizia nr. 5920 din 8 iulie 2011, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Piteşti.
Prin decizia nr. 1384 din 25 mai 2012, Curtea de Apel Piteşti a respins ca tardiv declarată, contestaţia în anulare.
Această decizie a fost atacată cu recurs de către contestatoare, care nu au timbrat calea de atac.
La termenul de judecată din data de 4 februarie 2013 instanţa a pus în discuţie, din oficiu, excepţia netimbrării şi pe cea a inadmisibilităţii recursului, invocată de intimate prin întâmpinare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia nr. 420 din 4 februarie 2013 a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de contestatoarele C.A., C.M.D., C.G. împotriva Deciziei civile nr. 1384 din data de 25 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte, în baza dispoz. art. 137 C. proc. civ., a analizat cu prioritate excepţia netimbrării recursului, ca o chestiune ce priveşte învestirea legală a instanţei, excepţie invocată la termenul de judecată din data de 4 februarie 2013.
Instanţa de recurs a constatat că, potrivit dovezilor de citare de la filele 108-110 dosar recurs, recurentele au fost citate pentru termenul de judecată din 4 februarie 2013, cu menţiunea de a achita taxă judiciară de timbru în valoare de 5 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei şi că nu s-au supus acestei exigenţe legale.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, aşa cum a fost modificată, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice şi care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 30 din Normele de aplicare ale a acestui act normativ, alături de art. 9 din O.G. nr. 32 din 18 august 1995 privind timbrul judiciar, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar datorate, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Cum din actele dosarului a rezultat că recurentele nu s-au conformat obligaţiei de timbrare, procedural comunicată, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost anulat, ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare, contestatoarele C.A.N., C.M., C.G., arătând că taxa de timbru în cuantum de 5 lei şi timbrul judiciar de 0,15 lei a fost achitată din data de 10 ianuarie 2013.
Pentru termenul de judecata din 04 februarie 2013, au depus cerere de amânare a judecaţii recursului şi de acordare a unui nou termen pentru angajarea unui avocat.
Datorita motivelor de sănătate şi timpului nefavorabil, nu s-au putut deplasa de la Piteşti la Bucureşti, la instanţa de judecată, motiv pentru care au trimis cererea prin fax, urmând ca la primul termen să depună şi taxa judiciară de timbru care fusese achitată, dar nedepusă personal prin registratură pentru motivul invocat mai sus. Au solicitat admiterea contestaţiei, anularea deciziei contestate şi rejudecarea recursului.
Intimata N.E. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii, dezvoltând în apărare argumente pentru care contestaţia în anulare este nefondată.
Analizând contestaţia în anulare din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Pe aspectul supus criticilor în prezentul dosar, instanţa de recurs a reţinut că recurentele nu au achitat taxa judiciară de timbru datorată, deşi au fost citate pentru termenul de judecată din data de 4 februarie 2013, cu menţiunea că au această obligaţie legală.
De altfel, chiar contestatoarele au recunoscut că nu au adus la cunoştinţa instanţei faptul că au timbrat, prin cererea transmisă prin fax în data de 30 ianuarie 2013, contestatoarea C.G. solicitând doar amânarea cauzei în vederea angajării unui avocat. În această cerere nu a menţionat faptul că a achitat taxa de timbru şi nici nu a comunicat o copie a chitanţei doveditoare.
Cale extraordinară de atac, de retractare, contestaţia în anulare, reprezintă un mijloc procedural eficient în a obţine o nouă judecată numai în cazul săvârşirii unor importante neregularităţi procedurale, care încalcă dreptul la apărare şi nesocotesc principiul contradictorialităţii, care guvernează procesul civil.
Se reţine, deci, că pentru a învesti instanţa cu calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, se impune ca şi criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de textele de lege care reglementează această cale de atac.
Contestatoarele reclamă o situaţie ce le este imputabilă, întrucât erau datoare atât să timbreze dar şi să aducă la cunoştinţa instanţei faptul că au achitat taxa de timbru, având la îndemână mijloace comune pentru aceasta, indiferent de prognoza meteo sau de starea de indisponibilizare temporară în care s-ar fi aflat în ziua termenului de judecată. Astfel, contestatoarele nu pot susţine cu succes că au fost prejudiciate procedural întrucât nu li s-a admis cererea de amânare formulată pentru lipsă de apărare la termenul din data de 4 februarie 2013, aceasta cu atât mai mult cu cât norma prevăzută de art. 156 alin. (1) C. proc. civ. nu este una imperativă, ci de dispoziţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
În înţelesul normei procedurale amintite, prima ipoteză a contestaţiei în anulare speciale, greşeala materială vizează o eroare formală, care deşi distinctă de greşeala materială care poate fi îndreptată în condiţiile art. 281 C. proc. civ., nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli ce nu se pot imputa instanţei, întrucât dovada achitării taxei de timbru nu exista la dosarul de recurs.
Or, contestatoarele au criticat soluţia susţinând că este o eroare materială în sensul că, deşi, taxa de timbru datorată în recurs era achitată, instanţa i-a anulat cererea.
Ipoteza vizată de acest text de lege nu se aplică, întrucât nu ne găsim în situaţia unei greşeli materiale, în care instanţa a ignorat înscrisul doveditor al plăţii taxei de timbru, ci acesta nu numai că nu exista fizic în dosarul cauzei dar nici nu a fost adus la cunoştinţa instanţei faptul plăţii taxei datorate.
Prin urmare, în raport cu situaţiile expres prevăzute de textul legal cu referire la cazurile în care se poate solicita retractarea unei hotărâri, verificând regularitatea sesizării, Înalta Curte reţine că demersul judiciar nu poate fi primit în condiţiile în care motivele invocate nu se încadrează în textele de lege ce reglementează această instituţie juridică, aşa încât va respinge contestaţia în anulare dedusă judecăţii, ca nefondată.
PENTRU AC ESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare declarată de contestatorii C.A.N., C.M., C.G. împotriva deciziei civile nr. 420 din 4 februarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3533/2013. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3564/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
