ICCJ. Decizia nr. 3498/2013. Civil. Pretenţii. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3498/2013
Dosar nr. 403/1/2013
Şedinţa publică din 20 iunie 2013
Asupra cererii de revizuire constată următoarele:
Prin decizia nr. 1933 din 3 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de C.R.D. în favoarea Tribunalului Bucureşti.
S-a reţinut, în raport de prevederile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., că prin Decizia din 14 septembrie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că prin neexecutarea deciziei din 9 noiembrie 1992 a Tribunalului Ilfov şi a deciziei din 14 decembrie 1995 a Tribunalului Bucureşti a fost încălcat art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. A impus Statului Român să asigure, prin mijloace corespunzătoare, în termen de 3 luni de la data la care decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului devine definitivă, intrarea în vigoare a deciziei din 14 decembrie 1995 a Tribunalului Bucureşti. A fost obligat Statul Român la 5.900 euro. Restul cererii petentului a fost respinsă.
Având în vedere că decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost dată în legătură cu o hotărâre a Tribunalului Bucureşti, s-a constatat că această instanţă este competentă să se pronunţe asupra revizuirii, potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ.
Împrejurarea că revizuentul a solicitat retractarea încheierilor, sentinţelor şi deciziilor enumerate la filele 18-20 din dosarul instanţei supreme s-a reţinut că nu justifică, în niciun fel, competenţa acesteia în raport de temeiul juridic al revizuirii.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire C.R.D.
A arătat că la 14 septembrie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat o decizie în cauza Chis c. României, publicată în M. Of. nr. 85 din 2 februarie 2011 şi rămasă definitivă la 21 februarie 2011, prin care Statul român a fost condamnat în temeiul art. 6&1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, urmare unei situaţii continue de neexecutare a două hotărâri definitive din 9 noiembrie 1992 şi din 14 decembrie 1995 pronunţate în favoarea sa.
Pornind de la consideraţii legate de modul de examinare a plângerilor de către CEDO, revizuentul a precizat că aducerea la îndeplinire a respectivelor obligaţii revine, potrivit O.G. nr. 94/1999, Agentului Guvernamental şi Ministerului Finanţelor.
A mai arătat că Decizia nr. 1933/2011 este fundamental şi în totalitate greşită, ceea ce în opinia sa, face aplicabile aproape toate punctele art. 322 C. proc. civ.
Prin cererile de precizare depuse la 12 iunie 2013, revizuentul a prezentat pe larg circumstanţele formulării cererii, prezentând şi argumente în susţinerea tezei referitoare la calitatea procesuală pasivă a Agentului Guvernamental, cu menţionarea daunelor materiale la zi.
În prealabil analizei motivelor de revizuire, se constată că nu poate fi primită cererea, care va fi respinsă, în considerarea argumentelor ce succed.
Se constată că la termenul de astăzi, 20 iunie 2013, în şedinţă publică, revizuentul a indicat ca temei de drept al cererii sale pct. 9 al art. 322 C. proc. civ.
Potrivit art. 324 alin. (3) C. proc. civ., pentru motivele prevăzute la art. 322 pct. 9 din cod, termenul de revizuire este de 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului în M. Of. al României, Partea I.
În cauză, hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 14 septembrie 2010 în cauza Chiş împotriva României a fost publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 85 din 2 februarie 2011.
Se reţine că termenul de revizuire este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac.
Or, în speţă, cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 21 ianuarie 2013, mult după expirarea termenului de 3 luni de la publicarea hotărârii, termen calculat potrivit dispoziţiilor art. 101 C. proc. civ. şi care se împlinea în data de 2 mai 2011.
Se observă totodată că alături de temeiul de drept indicat oral în şedinţă publică, revizuentul, în scris, a arătat că motivele cererii sale se încadrează în aproape toate punctele art. 322 C. proc. civ., fără a preciza în concret în ce constă acestea. În acest context, în ceea ce priveşte însă termenul de exercitare al căii extraordinare de atac, se reţine că aceasta este formulată şi peste termenele prevăzute de dispoziţiile art. 324 alin. (1) şi (2) din cod.
În plus, pentru celelalte motive de revizuire, se constată că nu poate fi primită cererea din perspectiva obiectului acesteia, în raport de dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care prin hotărârea atacată, respectiv Decizia nr. 1933 din 3 martie 2011, s-a analizat o cerere de revizuire, iar soluţia a fost de declinare a competenţei de soluţionare a acesteia în favoarea unei alte instanţe.
Pentru cele ce preced, cererea de revizuire va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire a Deciziei nr. 1933 din 3 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de C.R.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3497/2013. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 3500/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
