ICCJ. Decizia nr. 3615/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3615/2013
Dosar nr. 7640/2/2003
Şedinţa publică din 11 septembrie 2013
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 16 octombrie 2002, reclamantul B.M. a chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâţii Primăria comunei Voluntari şi Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a comunei Voluntari, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:
- anularea art. 2 din dispoziţia din 9 septembrie 2002
- emiterea unui nou art. 2, prin care să se dispună restituirea în deplină proprietate şi posesie a imobilului situat în comuna Voluntari, judeţul Ilfov.
Prin sentinţa nr. 197 din 1 aprilie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a I-a civilă, a respins acţiunea precizată, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin dispoziţia din 9 septembrie 2002, Comuna Voluntari a dispus restituirea în natură către reclamant a imobilului teren, în suprafaţă de 2.086,16 mp, situat în comuna Voluntari (art. 1) şi acordarea de despăgubiri în cuantum de 126.823.841 lei pentru imobilul construcţie şi terenul de sub construcţie, în suprafaţă de 115,84 mp (art. 2).
Tribunalul a mai reţinut că imobilul construcţie şi terenul aferent a format obiectul contractelor de vânzare cumpărare încheiate între SC A. SA şi M.G. şi M. şi V.V. şi nu s-a tăcut dovada că înstrăinarea s-ar fi realizat cu neobservarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Prin Decizia nr. 311/A din 17 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul declarat de B.V., moştenitoarea reclamantului şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis acţiunea, a anulat art. 2 din dispoziţie şi a obligat emitenta să dea o nouă dispoziţie de restituire în deplină proprietate şi paşnică posesie a imobilului construcţie, compus din 6 camere şi dependinţe şi terenul de sub construcţie, în suprafaţă de 115,84 mp, aşa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert C.C.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanta a formulat notificare la data de 4 iulie 1992, în baza Legii nr. 112/1995, pentru imobilul ce se afla în administrarea primăriei Voluntari.
Deşi situaţia juridică a imobilului era nelămurită, acesta a fost vândut prin contractul de vânzare cumpărare din 19 decembrie 1996, contractul fiind anulat prin Decizia civilă nr. 2445 din 19 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1876/1997 a Judecătoriei Buftea, reclamanta a tăcut dovada că este persoană îndreptăţită să formuleze cerere de restituire în natură a imobilului.
Instanţa de apel a mai reţinut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, imobilul poate fi restituit în natură.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primarul oraşului Voluntari.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de ape! nu a analizat toate aspectele deduse judecăţii, respectiv faptul că prin Decizia nr. 780/2011, instanţa a constatat doar nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare din 1996, încheiat cu M.M. şi G., nu şi a contractului de vânzare cumpărare din 1996, încheiat cu V.V., care deşi a tăcut obiectul acţiunii în anulare, a rămas în fiinţă.
Recurentul a mai arătat că ulterior, prin sentinţa civilă nr. 1876/1997, Judecătoria Buftea a atribuit în proprietate lui M.M. imobilul construcţie, compus din 2 camere, ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare din 1996, iar bucătăria, vestibulul şi cerdacul au fost atribuite în folosinţa comună.
În acest mod, instanţa de apel nu a identificat imobilul solicitat şi nu a delimitat cele două imobile, astfel cum au fost identificate şi în raportul de expertiză şi a încălcat dispoziţiile art. 7 şi 18 din Legea nr. 10/2001 şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 9 şi 10 din acelaşi act normativ.
Reclamanta a depus ia dosar întâmpinare, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului, motivat de faptul că criticile formulate nu permit încadrarea în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Intimata a mai susţinut, iară a invoca o anume excepţie, şi faptul că recursul a fost declarat de primar şi nu de Comuna Voluntari, prin primar.
Prin întâmpinare, reclamanta a tăcut şi apărări de fond.
Recursul declarat este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Reclamanta - intimată a susţinut că motivele de recurs nu permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., dar susţinerea nu este fondată.
Prin cererea de declarare a recursului, recurentul - pârât a indicat temeiul de drept al criticilor formulate, respectiv art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. încadrarea în drept nu a fost pur formală, pentru că recurentul a dezvoltat amplu susţinerile sale, motiv pentru care recursul declarat nu este nul.
Intimata - reclamantă a mai susţinut că recursul nu a fost declarat de Comuna Voluntari, ci de primar.
Nici această critică nu poate fi primită, pentru că, prin cererea precizatoare formulată ia data de 22 ianuarie 2003 în faţa Tribunalului Bucureşti, reclamanta a arătat că înţelege să renunţe la judecata cu pârâţii Primăria comunei Voluntari şi Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi a solicitat judecata în contradictoriu cu pârâţii Comuna Voluntari, prin primar şi primarul comunei Voluntari.
Ca o consecinţă, primarul comunei Voluntari a fost parte în proces, atât la prima instanţă cât şi în apel, motiv pentru care a avut legitimitate procesuală în declararea recursului.
Cât priveşte fondul raportului juridic dedus judecăţii, se constată că, prin dispoziţia nr. 478 din 9 septembrie 2002, primarul comunei Voluntari a dispus restituirea în natură către reclamantul iniţial, B.M., a imobilului teren, situat în comuna Voluntari, în suprafaţă de 2086,16 m.p, şi acordarea de despăgubiri în cuantum de 126.823.841 lei pentru imobilul construcţie şi terenul de sub construcţie, în suprafaţă de 115,84 Iei.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat restituirea în întregime a imobilului, arătând că V.V., cumpărătorul imobilului, a decedat în anul 2001.
Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, prin contractul de vânzare cumpărare din 19 decembrie 1996, Primăria municipiului Bucureşti, prin SC A. SA, a vândut familiei M.M. şi M.G. locuinţa situată în Bucureşti, compusă din 4 camere, 2 holuri, 2 vestibuluri, 2 bucătării, 2 culoare, o cămară, o terasă acoperită, o pivniţă în exclusivitate şi vestibul şi o cotă indiviză de 61,29% din părţile de folosinţă comună, cerdacul fund în cotă indiviză cu familia V., precum şi suprafaţa de 115,84 mp, teren situat sub construcţie.
Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1713 din 19 decembrie 1996, Primăria municipiului Bucureşti a înstrăinat numitului V.V. locuinţa situată în Bucureşti, compusă din 2 camere, bucătărie în exclusivitate şi vestibul, cerdacui fiind în cotă indiviză cu familia M., locuinţa reprezentând o cotă indiviză de 13,82% din imobil
Odată cu locuinţa au fost înstrăinate şi o cotă indiviză de 13,8% din părţile de folosinţă comună ale imobilului şi suprafaţa de 26,12 mp teren situat sub construcţie.
între cele două familii cumpărătoare a existat un litigiu, finalizat prin sentinţa civilă nr. 3876 din 5 mai 1997 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare, prin care s-a admis acţiunea de ieşire din indiviziune, promovată de M.G. şi M.M. împotriva pârâtului V.V.
Prin respectiva sentinţă, eonstatându-se că pârâtul a primit cu titlu de sultă suma de 8.000.000 lei, imobilul a fost atribuit în întregime reclamanţilor, iar pârâtului i s-a constituit un drept de uzufruct viager pentru partea din imobil ce a constituit obiectul contractului de vânzare cumpărare din 19 decembrie 1996.
Se constată, aşadar, că în anul 1997, soţii M.G. şi M.M. erau proprietari atât asupra imobilului ce a tăcut obiectul contractului de vânzare cumpărare din 19 decembrie 1996, cât şi a celui ce a făcut obiectul contractului din 19 decembrie 1996.
Ulterior, prin Decizia nr. 2445/A din 19 decembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis apelul declarat de apelanţii - reclamanţi B.M. şi B. "N. împotriva sentinţei civile nr. 1875 din 26 iunie 2003 a Judecătoriei Buftea, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acţiunea promovată în contradictoriu cu Primăria municipiului Bucureşti, SC A. SA şi M.G. şi M.M. şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare din 19 decembrie 1996.
În motivarea deciziei, s-a reţinut că, iniţial, cererea viza şi constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare din 1996, dar prin încheierea de şedinţă din 3 aprilie 2003, Judecătoria Buftea a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului V.V., care a decedat la 24 martie 2001, situaţie în care nu se poate analiza valabilitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat de acesta.
Decizia nr. 2445/A din 19 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti a intrat în puterea lucrului judecat prin Decizia nr. 780 din 20 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii pârâţi Municipiul Bucureşti, M.M. şi M.G.
Prin expertiza efectuată în dosar din dispoziţia instanţei de apel, s~a constatat că spaţiile situate în şos. Afumaţi nr. 88, ce au tăcut obiectul celor două contracte de vânzare cumpărare, sunt amplasate în două construcţii parter.
Contractul de vânzare cumpărare din 1996 a avut ca obiect construcţia, compusă din 2 camere, o bucătărie în proprietate exclusivă, vestibul şi cerdac în cotă indiviză, iar contractul de vânzare cumpărare din 1996 se referă la construcţia, compusă din 5 camere, 2 holuri, 2 vestibuluri, culoare, 2 bucătării, 2 pivniţe, terasa, WC, vestibul şi cerdac în cotă indiviză cu V.V., în suprafaţă utilă de 194,41 mp.
Se mai constată că, judecând apelul declarat de reclamantă, instanţa de apel a schimbat în tot sentinţa, a admis acţiunea şi a obligat emitenta dispoziţiei să restituie în deplină proprietate şi paşnică posesie imobilul compus din şase camere şi dependinţe, precum şi teren sub construcţie în suprafaţă de 115,84 mp, aşa cum a fost identificat de expert.
Soluţia dată, însă, se întemeiază pe o insuficienta analiză a situaţiei de fapt.
Astfel, instanţa de apel nu face nici un fel de distincţie asupra faptului că numiţii M.G. şi M. deţineau cu titluri diferite atât corpul, cât şi corpul de construcţii şi că doar titlul de proprietate pentru corpul a fost desfiinţat.
Acest aspect era deosebit de relevant pentru cauză, deoarece, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, pot fi restituite în natură doar imobilele care se află în deţinerea persoanei notificate,
Or, aşa cum s-a arătat, o parte din imobil se află în proprietatea familiei M. în baza hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus ieşirea din indiviziune asupra imobilului deţinut în coproprietate cu V.V.
Chiar dacă din sumara motivare a hotărârii ar putea rezulta ideea că instanţa de apel a avut în vedere doar partea de imobil ce a tăcut obiectul contractului de vânzare cumpărare din 3 9 decembrie 1996, se constată că imobilul restituit nu este identic cu cel ce a făcut obiectul acestui contract, pentru că diferă numărul camerelor şi dependinţelor.
Având în vedere faptul că situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită şi că motivarea instanţei de apel nu a prezentat temeiurile care au determinat instanţa să adopte soluţia pronunţată, se va admite recursul declarat de pârâtă, se va casa decizia recurată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
La rejudecare se va avea în vedere faptul că întregul imobil solicitat este compus din două corpuri de clădire ce au făcut obiectul a două contracte de vânzare cumpărare, din care doar unul a fost anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Se va avea în vedere şi faptul că o parte din construcţie, a fost atribuită în proprietate numiţilor M.G. şi M., ca o consecinţă a ieşirii din indiviziune.
De asemenea, la rejudecare se va identifica imobilul care poate fi restituit în natură, în sensul Legii nr. 10/2001 şi se vor clarifica neconcordanţele din contractele de vânzare cumpărare şi constatările raportului de expertiză în ceea ce priveşte compunerea imobilelor construcţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul primarul Comunei Voluntari - P.F.C., împotriva Deciziei nr. 311/A din 17 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3100/2013. Civil. Marcă. Acţiune în... | ICCJ. Decizia nr. 3774/2013. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
