ICCJ. Decizia nr. 3775/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3775/2013
Dosar nr. 1593/91/2012
Şedinţa publică din 17 septembrie 2013
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 august 2012, reclamantul C.N., în contradictoriu cu pârâţii Teatrul municipal ,,Mr.G.P.” reprezentat de S.F. în calitate de director, Consiliul local al municipiului Focşani, prin primar D.B. şi S.P., prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanţei să se constate încălcarea drepturilor de autor şi să se dispună repararea prejudiciului cauzat prin obligarea pârâţilor la plata sumei cuvenite pentru fiecare reprezentare a spectacolului de la data punerii în scenă şi până în prezent; să se constate încălcarea drepturilor morale de autor ce rezultă din calitatea de coautor al piesei precum şi de regizor al acesteia şi să se dispună repararea prejudiciului cauzat, prin obligarea pârâţilor la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale; să se dispună scoaterea de pe afişul Teatrului ,,Mr.G.P.” a spectacolului cu piesa ,,Divorţul de Aur”; să se dispună interzicerea reprezentării spectacolului atât în ţară cât şi peste hotare, precum şi a înregistrării lui la radio şi televiziune; să fie obligat teatrul la înapoierea candelabrului care,,joacă” în spectacol, precum şi obligarea pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 561 din 3 iulie 2012, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a admis în parte acţiunea, a constatat că reclamantul şi pârâtul S.P. sunt coautorii piesei de teatru „Divorţul de Aur” şi a respins celelalte capete de cerere referitoare la plata drepturilor de reprezentare, a daunelor morale, la scoaterea spectacolului „Divorţul de Aur” de pe afişul teatrului „Mr.G.P.”, la interzicerea spectacolului şi la obligarea înapoierii candelabrului.
Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamant, prin Decizia nr. 80 din 17 decembrie 2012, a respins calea de atac, ca nefondată pentru considerentele ce urmează.
Deşi reclamantul - prin aceeaşi declaraţie de apel a înţeles să critice şi sentinţa civilă nr. 1974 din 10 noiembri 2011 a Tribunalului Bucureşti, ulterior, prin modalitatea de susţinere a motivelor şi solicitarea finală - în sensul „modificării în parte a Hotărârii instanţei pronunţate pe fond, respectiv cea a Tribunalului Vrancea, nr. 561 din 3 iulie 2012, a achiesat la modalitatea prin care a fost învestită instanţa, recunoscând astfel efectele hotărârii de declinare competenţă a Tribunalului Bucureşti.
Oricum, Curtea nu ar fi putut pune în discuţie modalitatea în care şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei Tribunalului Bucureşti, întrucât dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ. au fost modificate prin Legea nr. 202 din 25 octombrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, astfel.
Referitor la criticile aduse sentinţei civile nr. 561din 3 iulie 2012 a Tribunalului Vrancea, Curtea a reţinut că respingând capătul de cerere privind daunele morale, în mod justificat a apreciat Tribunalul că nu poate fi reţinută culpa pârâtului Teatrul municipal Focşani în producerea eventualei lezări suferite de reclamant prin lipsa înscrierii acestuia, în calitate de coautor al piesei „Divorţul de Aur”, atât timp cât de tipărirea respectivelor afişe s-a preocupat organizatorul „Galelor Teatrale Focşănene” Ateneul Popular „Mr.G.P.” Focşani şi nu pârâţii în cauză.
Chiar dacă este discutabilă aprecierea instanţei de fond, în sensul că simpla recunoaştere a dreptului de coautor este, în sine, suficientă pentru repararea eventualei „lezări” suferite de reclamant prin excluderea sa de pe afişul respectiv ( pentru 5 din cele 22 de spectacole) respingerea capătului de cerere privind plata daunelor morale este pe deplin justificată şi motivată, în realitate, pe lipsa de vinovăţie a părţilor în producerea eventualului prejudiciu moral.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând, în esenţă, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată precum şi plata cheltuielilor de judecată.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa nu răspunde motivelor de apel, limitându-se a aprecia că respingerea capătului de cerere referitor la daunele morale, pe lipsa de vinovăţie a pârâţilor în producerea eventualului prejudiciu moral, cu toate că pe afiş figura un singur autor.
De la premiera spectacolului „Divorţul de aur” de S.P. şi N.C., 10 iulie 2009 şi până la data de 3 martie 2011, când a avut loc reprezentaţia bucureşteană de la Palatul Copiilor, toate informaţiile comunicate publicului prin intermediul mass-media, afişelor, internetului etc. au menţionat că autorii piesei sunt S.P. şi N.C.
Afişul din faţa teatrului din Focşani şi în alte puncte de afişaj ale municipiului informează publicul că „luni 28 martie, ora 18.30, în Sala Teatrului va fi prezentată piesa „Divorţul de aur” de S.P.”
Modificarea a fost făcută de către conducerea teatrului focşănean în mod abuziv.
Nu poate fi primită motivarea că scoaterea de pe afiş "a fost o greşeală de tipar" iar Teatrul municipal Focşani, care se consideră proprietarul spectacolului nu poartă nici o vină. Răspunderea pentru informaţiile date organizatorului evenimentului revine producătorului, potrivit contractului din 04 iulie 2009, Teatrul municipal Focşani.
Instanţa de fond nu a luat în considerare tot probatoriul administrat în cauză. La solicitarea pârâtului Teatrul municipal, motivat de faptul că afişele au fost tipărite de organizatorul Ateneul Popular Focşani, instanţa a dispus trimiterea unei adrese la Ateneul Popular Focșani, prin care s-a solicitat confirmarea Ateneului că a tipărit afişele, iar o eventuală greşeală de tipar îi aparţine. Ateneul trimite înapoi adresa cu menţiunea că de aceste afişe s-a ocupat Teatrul municipal Focşani.
Teatrul municipal Focșani nu numai că a scos de pe afiş unul dintre autori, dar nu a respectat nici integritatea operei şi nu s-a opus oricăror modificări ori atingeri.
Piesa de teatru, sub aspect regizoral, a fost modificată. A fost sesizată aceasta în sensul degradării profunde a concepţiei regizorale. Durata spectacolului a fost depăşită cu 20 de minute faţă de durata spectacolului la premieră. De asemenea, interpretul rolului masculin a introdus în spectacol replici inexistente în text, conferind o notă de vulgaritate care nu îi aparţine.
Directorul teatrului s-a erijat în regizor şi scenograf şi „a coordonat tehnic şi scenografic spectacolul”.
Directorul teatrului, considerând că „jocul actorilor şi implicit, piesa au fost îmbunătăţite permanent, cei doi mari actori reparând multe gafe regizorale”, nu a anunţat de modificările făcute.
Respectarea integrităţii operei presupune în primul rând păstrarea integrităţii acesteia, nefiind posibil să se facă modificări sau transformări ale operei decât cu acordul autorului acesteia.
Utilizarea piesei de teatru prin introducerea unor texte noi în cuprinsul acesteia reprezintă o încălcare a dreptului autorului la a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, încălcare de natură să prejudicieze onoarea sau reputaţia artistului. Transformarea operei de o asemenea manieră încât să transmită un mesaj diferit faţă de cel conţinut în opera din care provine nu poate constitui o folosire care să se circumscrie utilizării normale a operei.
Cel puţin calitatea de regizor a reclamantului nu este contestată de cei doi pârâţi.
Prejudiciul cauzat este greu de cuantificat având în vedere că toate aceste fapte s-au petrecut la împlinirea vârstei de 72 de ani şi aproape 50 de ani de activitate artistică, literară şi ziaristică.
Prejudiciul de imagine adus prin acţiunea celor doi este extrem de serios.
Directorul teatrului focşănean, considerând că „spectacolul este un produs al Teatrului municipal şi face ce crede de cuviinţă cu acesta în limitele legii” a încălcat flagrant legea, privându-l de calităţile sale de coautor şi regizor imediat după premiera absolută a spectacolului.
Scoaterea de pe afişul galei în calitate de coautor al piesei „Divorţul de aur”, după luni de zile în care acelaşi afiş consemna doi autori, n-a trecut neobservată de colegii prezenţi la gală, personalităţi de seamă ale vieţii culturale din România.
Solicitarea acordării daunelor morale este justificată în raport de suferinţa provocată de acţiunea ilicită a pârâţilor de a prezenta şi utiliza opera fără a menţiona numele reclamantului, cu încălcarea dreptului moral la paternitatea operei al cărui coautor este.
Intimatul S.P., prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului, constatarea faptului că este singurul autor al piesei „Divorţul de aur” precum şi plata sumei de 5.000 lei de către reclamant, reprezentând drepturile de autor în integralitatea lor.
Teatrul municipal Focşani solicită prin întâmpinarea depusă în termenul prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., respingerea recursului, ca nefondat.
Consiliul local al municipiului Focşani, prin întâmpinarea depusă cu încălcarea art. 308 alin. (2) C. proc. civ., calificată de instanţă drept note scrise, invocă lipsa calităţii sale procesuale pasive.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate reţine caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed.
- Prima instanţă de fond a statuat că piesa de teatru „Divorţul de aur” este opera comună a pârâtului şi a reclamantului făcând aplicarea prezumţiei relative înscrisă în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe conform căreia persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima oară la cunoştinţă publică se prezumă a fi autor, coroborat cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ referitor la opera comună.
Coautorul operei, pârâtul P.S., prin neexercitarea căii devolutive de atac, a achiesat la cele reținute de prima instanţă sub acest aspect, statuare intrată sub puterea autorităţii de lucru judecat.
Drept urmare, solicitarea pârâtului formulată pentru prima oară în etapa procesuală a recursului, prin întâmpinare de a se constata că este unic autor al piesei de teatru este vădit inadmisibilă.
- Răspunderea ce se antrenează în baza art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 potrivit căruia „titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de judecată…recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.” este una ce are un temei delictual.
Calitatea procesuală pasivă decurge din calitatea de autor al faptului juridic ilicit prejudiciabil pretinsă de reclamant: ignorarea calităţii de coautor a piesei, alterarea integrităţii textului operei precum şi modificarea/alterarea concepției regizorale a reclamantului.
Pârâtul Teatrul municipal Focşani invocă lipsa calităţii sale procesuale pasive cu motivarea că (fila 189 dosar primă instanţă) „s-au realizat şi primele afişe care, dintr-o eroare de machetare sau tipografie omite numele autorului, dar specifică numele N.C. drept regizor al spectacolului”.
De asemenea (fila 190) se arată că „tipăriturile (…) erau un mijloc de informare a unei suite de evenimente care urmau să se desfăşoare într-un interval de o săptămână şi în care, din eroare, nu apare şi numele N.C.”
Numai că răspunderea civilă delictuală operează, în principiu, pentru cea mai uşoară culpă. Orice activitate care se situează sub nivelul minim de prudenţă şi diligenţă cerut este o activitate culpabilă.
Or, în cauză pârâtul recunoaşte şi existenţa „greşelii, erorii”, deşi în calitatea sa de instituţie de cultură avea obligaţia să asigure drepturile nepatrimoniale ale autorului, inclusiv prin verificarea corectitudinii celor înscrise în afişele de promovare ale spectacolului.
Instanţa superioară de fond, reţinând lipsa culpei exclusiv cu privire la neînscrierea calităţii de autor a reclamantului, nu a analizat şi celelalte motive de apel referitoare la încălcarea dreptului autorului la integritatea operei teatrale al cărui coautor este cât şi cu privire la alterarea concepţiei regizorale.
De precizat că pentru repararea prejudiciului cauzat, cu referire la valorile nepatrimoniale şi morale pe care reclamantul le-a considerat lezate prin conduita pârâţilor, daunele morale trebuie justificate, iar nu dovedite.
Drept urmare, Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 314 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
În măsura în care va constata că situaţia de fapt nu poate fi stabilită pe deplin, instanţa de apel va putea ordona efectuarea probatoriilor utile, concludente şi pertinente soluţionării pe fond a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva Deciziei nr. 80/A din data de 17 decembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3774/2013. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3899/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
