ICCJ. Decizia nr. 3639/2013. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3639/2013
Dosar nr. 11702/2/2010
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin contestaţia la executare înregistrată iniţial la data de 26 aprilie 2006 pe rolul Judecătoriei Bacău, astfel cum a fost precizată la data de 05 noiembrie 2009, contestatoarea S.I.F. Moldova SA a solicitat anularea formelor de executare silită realizate de intimata A.V.A.S. în baza biletului la ordin în sumă de 800.000 dolari SUA. emis la 30 august 1996 de SC M.I. SRL în favoarea SC B. SA, avalizat de către contestatoare.
Prin sentinţa civilă nr. 3292 din 19 mai 2006 pronunţată de Judecătoria Bacău a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău.
Împotriva acestei sentinţe, contestatoarea S.I.F. Moldova SA a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei la Judecătoria Bacău pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei comerciale, a Tribunalului Bacău, sub nr. 1817/110/2006.
Prin încheierea din 21 noiembrie 2006 s-a procedat la scoaterea cauzei de pe rolul secţiei comerciale şi înaintarea dosarului secţiei civile spre soluţionare, cu motivarea că obiectul cererii este de natură civilă.
Având în vedere că atât secţia civilă, cât şi secţia comercială s-au declarat necompetente să judece aceeaşi pricină, prin Decizia civilă nr. 712/ R din 9 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul Bacău, în Dosarul nr. 1817/110/2006, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă iar cauza, având ca obiect recursul civil declarat împotriva sentinţei civile 3292 din 19 mai 2006 pronunţată de Judecătoria Bacău, a fost trimisă în vederea soluţionării, Curţii de Apel Bacău.
Primind dosarul, Curtea de Apel Bacău a reţinut, în esenţă, că încheierile prin care cele două secţii ale Tribunalului Bacău s-au sesizat reciproc pentru soluţionarea aceluiaşi litigiu, nu reprezintă hotărâri irevocabile ale unor instanţe diferite, pentru a fi îndeplinite condiţiile art. 20 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la existenţa conflictului negativ de competenţă, motiv pentru care, prin sentinţa civilă nr. 52 din 26 septembrie 2007 a fost respinsă sesizarea şi s-a constatat inexistenţa conflictului negativ de competenţă, urmând ca pricina să fie soluţionată de secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Bacău care, în mod greşit a apreciat că se impune pronunţarea unui regulator de competenţă.
Recursul declarat de reclamanta S.I.F. Moldova SA împotriva sentinţei nr. 52 din 26 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, care, prin Decizia nr. 5231 din 26 septembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1817/110/2006, a luat act de renunţare la judecata recursului.
Urmare a declinării competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare prin sentinţa civilă nr. 3292 din 19 mai 2006 pronunţată de Judecătoria Bacău, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, sub nr. 372/32/2009.
Curtea de Apel Bacău, verificându-şi din oficiu, competenţa materială, a considerat că, în cauză este vorba de o procedură execuţională cambială şi nu se aplică regulile speciale de executare a creanţelor preluate de A.V.A.S., motiv pentru care prin sentinţa civilă nr. 110/2009 din 23 iulie 2009 pronunţată în Dosar nr. 372/32/2009 a Curţii de Apel Bacău,a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Bacău.
Judecătoria Bacău a soluţionat cauza prin sentinţa civilă nr. 300 din 19 ianuarie 2010, pronunţată în Dosar nr. 14317/180/2009, prin care a respins excepţiile tardivităţii completării acţiunii, necompetenţei materiale a instanţei,lipsei de interes,lipsei de obiect, autoritatea de lucru judecată, invocate de intimata A.V.A.S., a admis contestaţia la executare şi a constatat prescrisă executarea silită începută de A.V.A.S. Bucureşti şi a dispus anularea formelor de executare privind B.O. emis la 30 august 1996 de către SC M.I. SRL pentru suma de 800.000 dolari SUA, cu scadenţa la 30 august 1997.
Împotriva acestei hotărâri A.V.A.S. Bucureşti a formulat recurs, care prin Decizia civilă nr. 279 din 3 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, a fost admis, s-a casat sentinţa recurată şi s-a constatat competentă Curtea de Apel Bucureşti în soluţionarea cauzei, trimiţându-se cauza spre soluţionare acestei instanţe.
S.I.F. Moldova SA a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei civile nr. 279 din 3 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia comercială şi contencios administrative, în Dosarul nr. 14317/180/2009, care a fost respinsă ca nefondată prin Decizia nr. 439 din 26 Octombrie 2010 a Tribunalului Bacău.
Prin sentinţa comercială nr. 18 din 03 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, cu prilejul rejudecării dispusă după reţinerea irevocabilă de către Tribunalul Bacău a necompetenţei Judecătoriei Bacău ce soluţionase anterior cauza în primă instanţă, s-a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.I.F. Moldova SA, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită şi s-a constatat prescris dreptul la executare silită, fiind anulate formele de executare silită începute de intimata A.V.A.S. în baza biletului la ordin în sumă de 800.000 dolari SUA emis la 30 august 1996 de SC M.I. SRL în favoarea SC B. SA, avalizat de către contestatoare.
În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că această contestaţie are ca obiect anularea formelor de executare începute de intimata A.V.A.S. în cadrul legislativ special creat prin O.U.G. nr. 51/1998 şi în baza unui titlu prevăzut în art. 39 din acest act normativ.
Creanţa preluată de intimată prin contractul de cesiune de creanţă din 24 iunie 1999 rezultă din biletul la ordin emis de SC M.I. SRL, în valoare de 800.000 dolari SUA la data de 30 august 1996, scadent la 30 august 1997 şi avalizat de S.I.F. Moldova.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că, în speţă, nu este aplicabilă Legea nr. 58/1934 şi termenul de prescripţie de 3 ani de la data scadenţei prevăzut la art. 94, 98 şi 106 din această Lege, astfel cum se susţine de către contestatoare, ci legea specială O.U.G. nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor.
Acest act normativ prevede la art. 3 alin. (5) un termen special de prescripţie, potrivit căruia, „termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formulă executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris".
Termenul de prescripţie de 7 ani se calculează de la momentul scadenţei biletului la ordin, respectiv 30 august 1997.
La data încheierii contractului de cesiune de creanţă -24 iunie 1999, dreptul de a cere executarea silită (termenul de drept comun de 3 ani) nu era prescris.
Calculându-se termenul de prescripţie special de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 de la data scadenţei biletului la ordin, s-a constatat că acesta s-a împlinit la data de 30 august 2004, anterior emiterii somaţiei împotriva contestatoarei la data de 06 aprilie 2006.
Prin Decizia nr. 2661 din 14 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a fost casată sentinţa anterior menţionată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, considerându-se că nu au fost lămurite toate împrejurările de fapt pentru corecta aplicare a legii şi că se impune administrarea unor noi probe, respectiv contractul de cesiune de creanţă din 24 iunie 1999 prin care intimata a preluat creanţa fostei SC B. SA şi protocolul din 28 martie 2003 prin care contestatoarea s-a angajat să achite eşalonat contravaloarea biletului la ordin emis de SC M.I. SRL.
Prin decizia din recurs, s-a stabilit în mod irevocabil şi obligatoriu incidenţa în cauză a termenului special de prescripţie de 7 ani prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998, executarea silită privind o creanţă bancară neperformantă preluată de A.V.A.S. Totodată, s-a apreciat necesară analizarea incidenţei unor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei în raport de noile înscrisuri a căror administrare se impunea.
În rejudecare, au fost administrate probele suplimentare impuse de instanţa de control judiciar, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 45 din 2 mai 2012 a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.I.F. Moldova SA, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin contractul de cesiune de creanţă din 24 iunie 1999, intimata A.V.A.S. a preluat de la SC B. SA creanţa faţă de debitorul cedat SC M.I. SRL rezultată din biletele la ordin în valoare totală de 2.900.000 dolari SUA, avalizate de contestatoare.
În cuprinsul protocolului din 28 martie 2003, contestatoarea a recunoscut existenţa obligaţiei de plată a acestor sume şi s-a angajat să le achite eşalonat.
S-a constatat că prezenta cauză are ca obiect anularea formelor de executare privind creanţa în valoare de 800.000 dolari SUA din B.O. emis la data de 30 august 1996 şi scadent la 30 august 1997.
Termenul de prescripţie a executării silite de 7 ani a început să curgă, conform celor deja reţinute irevocabil, la data scadenţei B.O., dar s-a întrerupt prin recunoaşterea creanţei făcută de contestatoare cu prilejul semnării protocolului menţionat anterior, în temeiul art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958. Ca efect al acestei întreruperi, a început să curgă un nou termen de 7 ani, care nu s-a împlinit anterior declanşării formelor de executare.
În ceea ce priveşte celelalte motive de nelegalitate invocate de contestatoare, s-a precizat că instanţa de control judiciar a stabilit deja în mod obligatoriu că formele de executare contestate sunt guvernate de dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1998, şi nu de dispoziţiile generale în materia executării silite sau de legea specială privind biletul la ordin, pe care se întemeiază motivele de nulitate invocate de contestatoare.
Pe cale de consecinţă, potrivit art. 14 alin. (4) din O.U.G. nr. 51/1998, pe data preluării de către A.V.A.S. a activelor bancare contractele de credit ajunse la scadenţă, încheiate între bănci şi persoanele fizice sau persoanele juridice debitoare, constituie de drept titlu executoriu, fără să fie necesară învestirea cu formulă executorie. Totodată, conform art. 39 alin. (1) şi (4) din acelaşi act normativ, constituie titlu executoriu contractele sau convenţiile de credit dintre bancă şi debitorul cedat ori alte titluri constatatoare ale creanţelor, actele prin care s-au constituit garanţii personale sau reale pentru restituirea acestor creanţe cesionate, potrivit legii, A.V.A.S., precum şi orice alte acte sau înţelegeri încheiate de aceasta pentru valorificarea creanţelor preluate, iar convenţiile de eşalonare la plată a creanţelor vor avea în vedere actualizarea valorii nominale şi, după caz, a garanţiilor şi au putere de titlu executoriu.
Titlurile executorii emise potrivit acestor dispoziţii speciale se comunică debitorului şi se pun în executare fără nici o formalitate, conform art. 40 din ordonanţă.
În termen legal, împotriva acestei decizii, contestatoarea S.I.F. Moldova S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii contestaţiei la executare astfel cum a fost formulată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi ale art. 3041 din acelaşi cod.
În dezvoltarea motivelor de recurs, sub aspectul instituit de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea atacată, susţinând, în esenţă, împrejurarea că reţinerea unor acte juridice străine de natura cauzei a influenţat direct hotărârea instanţei de fond cu privire la stabilirea termenului de prescripţie şi a faptului dacă acest termen a fost întrerupt sau suspendat.
În opinia recurentei, trimiterile instanţei de fond la alte acte juridice (ex: contractul de cesiune de creanţa, contractul de credit, la garanţiile personale si convenţiile de eşalonare la plata creanţelor in temeiul art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998 etc.) sunt străine de cauza.
Contractul de cesiune de creanţa nu putea transmite un titlu cambial, având în vedere ca un asemenea titlu se transmite numai prin gir, ci a transmis creditul bancar, beneficiat de emitentul biletului la ordin, ce reprezintă raportul juridic fundamental. Biletul la ordin este un act juridic independent, de sine stătător, si de aceea are o creanţa proprie caracteristica, inconfundabilă cu creanţa de drept comun.
Sub aspectul încălcării şi interpretării greşite a legii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine, în esenţă, că instanţa de fond s-a bazat pe dezlegarea de drept dată de Decizia nr. 2661 din 14 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ignorând istoricul litigiilor dintre cele două părţi, în sensul că aceleaşi probleme juridice deduse judecăţii au făcut obiectul diferitelor decizii ale instanţei supreme, inclusiv a unei decizii a secţiilor unite ale acestor instanţe. De asemenea, având în vedere dezlegările de drept date de instanţa supremă anterior hotărârii care a fost reţinută de instanţa de fond, consideră că această instanţă a încălcat principii fundamentale ce guvernează un proces echitabil prevăzute de art. 6 al C.E.D.O., respectiv principiul securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice şi principiul asigurării unei practici constante într-o anume materie a dreptului.
În argumentarea celor susţinute în dezvoltarea motivelor de recurs invocă Decizia nr. 792 din 09 noiembrie 2006 a Curţii Constituţionale, Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţiile unite, Decizia nr. 12 din 20 martie 2006, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţiile unite, Decizia nr. 12 din 20 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 2104 din 31 mai 2007, Decizia nr. 3125 din 12 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Susţine că prin Decizia nr. 465 din 17 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 8127/2/2007, instanţa suprema a dat o dezlegare de drept asupra protocolului invocat de intimată, apreciind că această dezlegare trebuie respectată şi în litigiile ulterioare dintre aceleaşi părţi, potrivit principiilor securităţii raporturilor juridice şi a jurisprudenţei constante menţionate.
Protocolul invocat de intimată este o convenţie bilaterală, iar pentru punerea acestuia în aplicare, susţine recurenta, intimata trebuia să-şi îndeplinească obligaţiile prevăzute. Consideră că, obligaţiile contestatoarei erau determinate de îndeplinirea obligaţiilor de către intimată. în această situaţie, nu poate exista un act de recunoaştere pură, neechivocă, aşa cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1261 din 21 martie 2007.
Totodată, arată recurenta, prescripţia cambială se caracterizează printr-o pluralitate de termene de prescripţie determinate de calitatea debitorului cambial. Termenele prescripţiei cambiale nu pot fi modificate nici de părţi, nici prin dispoziţii legale şi nici prin ordine judecătoreşti - art. 97 din Legea nr. 58/1934; de aceea, protocolul invocat de către recurentă nu are temei legal în prescripţia cambială şi în acelaşi timp el a fost supus cenzurii instanţelor de judecată, între aceleaşi părţi. De exemplu: prin Decizia nr. 465 din 17 februarie 2009, Înalta Curte a statuat că protocolul nu a întrerupt cursul prescripţiei, deoarece este o recunoaştere sub condiţie a dreptului pretins şi acest protocol s-a făcut după împlinirea termenului de prescripţie, ceea ce nu are relevanţă. De asemenea, prescripţia cambială curge în acelaşi moment atât pentru dreptul la acţiune cambială, cât şi pentru dreptul la executarea cambială avându-se în vedere dreptul de opţiune al posesorului titlului cambial - Decizia nr. 4935 din 24 noiembrie 2004 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Astfel, termenul de prescripţie cambială de 3 ani este un termen ce se aplică atât pentru dreptul la acţiune, cât şi pentru dreptul la executare iar acest termen curge din acelaşi moment care este scadenţa titlului cambial.
Consideră că instanţa de fond nu a analizat complet protocolul invocat de intimată, reţinând fără nicio analiză că acesta reprezintă o recunoaştere a creanţei de către recurenta contestatoare şi în această manieră instanţa nu a stabilit o situaţie completă a cauzei, aplicând greşit legea. Mai mult, existând o hotărâre a instanţei supreme care a dat deja o dezlegare de drept asupra naturii juridice a protocolului, instanţa de fond era obligată să ţină seama de această dezlegare.
În opinia recurentei, instanţa de fond a ignorat apărările sale cu privire la aplicarea cu prioritate a Convenţiei europene şi a jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, inclusiv dezlegările date de instanţa supremă, care aveau prioritate faţă de dezlegarea dată prin hotărârea pe care s-a bazat instanţa de fond. Am putea spune că există un conflict de dezlegări de drept şi problema nu se poate rezolva prin aplicarea dreptului intern, ci numai prin prisma principiilor convenţiei şi a jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, care obligă judecătorul naţional să respecte jurisprudenţa constantă creată într-o anumită materie a dreptului de către instanţa supremă.
Intimata A.V.A.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:
Înalta Curte reţine că prezentul litigiu se supune normelor de procedură speciale reglementate de O.U.G. nr. 51/1998 pentru că astfel s-a decis în mod irevocabil în pricină, prin Decizia nr. 2661 din 14 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Cât priveşte recursul, analizând hotărârea atacată conform art. 3041, art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., înalta Curte reţine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Executarea silită a fost pornită în temeiul art. 39, 40, 41 din O.U.G. nr. 51/1998 şi nu potrivit dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 58/1934 (fila 10 Dosar nr. 4894/2006 al Judecătoriei Bacău).
Executarea silită cambială, în conformitate cu dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 58/1934, s-a pornit de SC B. SA la 15 octombrie 1997 (fia 9 dos. Judecătoria Bacău) cu biletul la ordin transcris şi învestit conform prevederilor cambiale (fila 9 din dosarul Judecătoriei Bacău). Dar această executare cambială nu formează obiectul prezentului dosar. împotriva acestei executări s-ar fi putut formula apărări privitoare la titlul cambial şi s-ar fi putut exercita opoziţia cambială.
Prezenta cauză este o contestaţie la executare, cale de atac neprevăzută de legea cambiei, dar pe care legea cambiei nu o exclude. Opoziţia cambială nu se confundă cu contestaţia la executare - cale de atac de drept comun împotriva oricărui titlu executoriu - deoarece prima urmăreşte anularea titlului cambial, în timp ce a doua urmăreşte anularea urmăririi silite.
Pe calea contestaţiei la executare se pot invoca apărări de fond numai dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale - art. 399 alin. (3) C. proc. civ.
Iar în speţă, există o lege specială care prevede „o altă cale", anume opoziţia cambială - art. 62 din Legea nr. 58/1934. Pentru acest considerent Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va analiza nicio apărare de fond privitoare la titlul executoriu.
Stabilind, aşadar, că executarea silită cambială, care a început la 15 octombrie 1997 şi care ar fi putut continua cu toate fazele prevăzute de Legea cambiei (învestirea biletului la ordin, somaţia de executare, opoziţia), nu formează obiectul prezentului litigiu, rezultă că suntem într-o executare silită a unei creanţe bancare neperformante, desfăşurată în temeiul unor acte de executare silită emise exclusiv în temeiul O.U.G. nr. 51/1998.
În speţă nu suntem într-un concurs de legi speciale în materia executării silite, ci suntem într-un caz de executare silită a unei creanţe bancare neperformante preluată la datoria publică internă, ce se supune numai dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/1998. De altfel, modalitatea de executare silită, şi în consecinţă legea aplicabilă acesteia, este la alegerea creditoarei şi nicidecum la alegerea debitoarei avaliste.
Stabilind că în speţă se deduce judecăţii o executare silită a unei creanţe bancare neperformante (biletul la ordin a fost scontat la SC B. SA şi astfel a ajuns să facă parte din accesoriile cesiunii de creanţă - filele 65-69 din dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI comercială), rezultă că prescripţia unei atare executări silite nu poate fi decât cea prevăzută de O.U.G. nr. 51/1998. Biletul la ordin este numai un accesoriu al unei creanţe bancare neperformante preluate la datoria publică internă şi va urma soarta principalului. Titlul de creanţă principal este convenţia de scontare a biletului la ordin intervenită între SC B. SA şi SC M.I. SRL. Convenţia de scontare are alăturat titlul cambial cu funcţiunea de garanţie pentru creditul acordat prin efectele scontării.
Indiferent de înscrisul constatator la creanţei ori de titlul pe care urmează a-l executa, A.V.A.S. are o procedură specială de executare silită. Practic, indiferent de titlul executoriu aflat în portofoliul de titluri al A.V.A.S., fie el contract bancar, convenţie de scontare, convenţie de eşalonare, cambie ori bilet la ordin, pentru toate se aplică termenul special de prescripţie de 7 ani.
Acest termen a fost prevăzut de legiuitor în considerarea creditorului special - Statul - care a preluat o creanţă cu titlu oneros şi pentru care a emis titluri de valoare - dar şi în considerarea caracterul special al creanţei, anume o creanţă bancară neperformantă preluată la datoria publică internă a României.
Termenul special de prescripţie de 7 ani a fost introdus prin O.U.G. nr. 64 din 18 mai 1999, art. 9 alin. 8, fiind lipsit de relevanţă faptul respingerii acestei ordonanţe prin Legea nr. 481 din 24 septembrie 2001, deoarece prin Legea nr. 409 din 17 iulie 2001 termenul de prescripţie de 7 ani a fost prevăzut la art. 9 alin. (5). Deci la data preluării creanţei neperformante -24 iunie 1999 - în speţă a contractului de scont şi biletului la ordin, ca accesoriu la aceasta, erau aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. (8) din O.U.G. nr. 51/1998.
Potrivit art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998, titlurile se execută conform acestui act normativ, deci inclusiv sub aspectul prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.
Faţă de data cesiunii de creanţă - 24 iunie 1999, rezultă că şi fără a opera o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei, executarea silită, pornită de A.V.A.S. în temeiul O.U.G. nr. 51/1998 la data de 06 aprilie 2006, este efectuată fără depăşirea termenului de prescripţie de 7 ani, devenind de prisos a mai analiza orice apărări ale recurentei în legătură cu protocolul din 28 martie 2003.
În speţă, convenţia de scontare a devenit titlu executoriu pe data cesiunii de creanţă. în temeiul Legii bancare nr. 33/1991 (sub imperiul căreia s-a încheiat şi convenţia de scontare din cauză) contractele de credit nu erau titluri executorii. Pentru a obţine un titlu executoriu, băncile erau nevoite să formuleze cereri de chemare în judecată şi să obţină sentinţe irevocabile. Datorită acestei împrejurări, O.U.G. nr. 51/1998 a prevăzut că, pe data cesiunii, toate titlurile constatatoare ale creanţelor bancare neperformante cesionate către A.V.A.S. devin titluri executorii. Raţiunea reglementării a fost aceea de a accelera procesul de recuperare al datoriilor.
Conform art. 13 alin. (4) „Pe data preluării de către A.V.A.S. a activelor bancare contractele de credit ajunse la scadenţă, încheiate între bănci şi persoanele fizice sau persoanele juridice debitoare, constituie de drept titlu executoriu, fără să fie necesară investirea cu formulă executorie. Contractele de cesiune de creanţă încheiate între A.V.A.S. şi creditorii cedenţi pentru preluarea creanţelor nu sunt supuse publicităţii prevăzute la art. 2 din titlul VI al Legii nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice şi au prioritate din momentul notificării prevăzute la alin. (3). De asemenea, contractele de cesiune de creanţă reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă nu sunt supuse transcrierii prevăzute la art. 1394 C. civ.
(5) Termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost investite cu formula executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris."
Conform art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998 „(1) Constituie titlu executoriu contractele sau convenţiile de credit dintre bancă şi debitorul cedat ori alte titluri constatatoare ale creanţelor, actele prin care s-au constituit garanţii personale sau reale pentru restituirea acestor creanţe cesionate, potrivit legii, A.V.A.S., precum şi orice alte acte sau înţelegeri încheiate de aceasta pentru valorificarea creanţelor preluate."
În speţă nu se putea aplica termenul prevăzut de art. 94 din Legea nr. 58/1934, dezvoltat de pct. 454, 455 şi 456 ale Normelor Cadru B.N.R. nr. 6 din 1994, deoarece acest termen se referă la prescripţia dreptului material la acţiune şi nu la prescripţia dreptului de a cere executarea silită conform dreptului comun. Dreptul material la acţiune nu se confundă cu dreptul de a cere executarea silită.
Cum în speţă, aşa cum s-a demonstrat, nu suntem într-o acţiune cambială directă, nici de regres, nici într-o executare silită cambială - când obligatul cambial face opoziţie la executare - ori într-o acţiune dintre obligaţii de regres şi nici într-o acţiune cauzală, rezultă că nu pot fi incidente dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 58/1934, dezvoltat de pct. 454, 455 şi 456 ale Normelor Cadru B.N.R. nr. 6 din 1994.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că titlul executor din speţă a fost transmis prin gir o singură dată, prin cesiunea de creanţă în favoarea A.V.A.S. şi ulterior scadenţei, ceea ce face să devină aplicabile dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 58/1934, adică să devină incidente dispoziţiile de la cesiunea de creanţă de drept comun.
Girul ulterior scadenţei produce numai efectele specifice cesiunii de creanţă ordinare, şi nu mai produce efectele specifice circuitului cambial. Cesionarului nu îi mai incumbă obligaţia dovedirii prezentării la plată, cu atât mai mult cu cât neprezentarea la plată nu are drept consecinţă pierderea dreptului de a acţiona direct acceptantul sau avalistul.
Pentru toate argumentele prezentate, rezultă că A.V.A.S. are un titlu executor valabil, neafectat de prescripţie, pentru care nu trebuie să justifice posesia printr-un şir neîntrerupt de giruri şi pentru care nu este necesară prezentarea la plată pentru că prezentul litigiu nu este un proces cambial, ci o contestaţie la executarea silită pornită de A.V.A.S. în temeiul unei proceduri ce se bucură de o reglementare specială, anume O.U.G. nr. 51/1998.
În concluzie, prima instanţa a pronunţat o hotărâre în limitele şi cu respectarea dezlegărilor date de instanţa de casare, făcând o corectă interpretare şi aplicare a legii, fiind fără relevanţă practica judiciară invocată de către recurentă pentru că se referă la ipoteze diferite de cea a prezentei speţe. De altfel, instanţa de fond era obligată să respecte decizia de casare, în caz contrar încălcând dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, conform art. 312 C. pr. civ. şi art. 48 alin. (2) ,(3), (4) din O.U.G. nr. 51/1998 se va respinge recursul declarat de recurenta S.I.F. Moldova SA Bacău împotriva sentinţei civile nr. 45 din 2 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta S.I.F. Moldova SA Bacău împotriva sentinţei civile nr. 45 din 2 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3637/2013. Civil. Actiune în daune... | ICCJ. Decizia nr. 3647/2013. Civil. Obligatia de a face.... → |
|---|
