ICCJ. Decizia nr. 3776/2013. Civil. Plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996). Contestaţie în anulare - Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3776/2013
Dosar nr. 926/1/2013
Şedinţa publică din 17 septembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05 ianuarie 2010 pe rolul judecătoriei Bacău, reclamanta SC V. SRL a solicitat, în esenţă, în contradictoriu cu intimaţii S.A. şi S.P. anularea încheierii nr. 15021/2008 a Biroului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău şi radierea din Cartea Funciară nr. X1., a comunei Mărgineni a înscrierii notată " radiere litigiu, sentinţa civilă nr. 6831/2003, Judecătoria Bacău".
Prin sentinţa civilă nr. 7637 din 14 septembrie 2010 Judecătoria Bacău a admis plângerea formulată de SC V. SRL, anulând încheierea de Carte Funciară nr. X1. a comunei Mărgineni a înscrierii „radiere litigiu sentinţă civilă nr. 6831/2003 a judecătoriei Bacău".
Prin decizia civilă a Tribunalului Neamţ nr. 87 din 21 martie 2011, a fost respins ca nefondat apelul declarat de către intimaţii S.P. şi S.A.
Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, instanţa de apel a reţinut că intimaţii nu au formulat critici concrete în susţinerea legalităţii încheierii de carte funciară anulate.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 1295 din 28 septembrie 2011, a respins ca nefondat recursul declarat de intimaţii S.P. şi S.A.. Instanţa de recurs a reţinut lipsa criticilor concrete în susţinerea legalităţii încheierii anulate, constatând, pe fond, legalitatea şi temeinicia deciziei atacate.
Urmare a cererii de revizuire formulate de intimaţii S.A. şi S.P., Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin decizia nr. 1729 din 25 noiembrie 2011, a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 4 C. proc. civ. Cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a aceleaşi decizii, a fost disjunsă şi a fost declinată spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa supremă prin decizia nr. 6498 din 24 octombrie 2012 a respins ca inadmisibilă calea extraordinară de atac a revizuirii.
Prin decizia civilă nr. 360 din 30 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii S.P. şi S.A. împotriva deciziei civile nr. 1729 din 25 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut că în speţă era recurată o decizie irevocabilă pronunţată în soluţionarea unei cereri de revizuire, or potrivit dispoziţiilor art. 299 din C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Împotriva acestei decizii, contestatorul S.P., prin mandatar S.M., a formulat prezenta contestaţie în anulare.
În motivarea contestaţiei în anulare, s-a susţinut de către contestator, neîndeplinirea procedurii de citare faţă de mandatarul S.M. şi neobservarea de către instanţa Curţii de Apel Bacău care a pronunţat decizia 1729 din 25 noiembrie 2011, a nelegalei sale compuneri precum şi necompetenţa în soluţionarea cererii de revizuire. În drept, contestatorul şi-a întemeiat criticile pe dispoziţiile art. 54 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, art. 322 pct. 2, art. 323 alin. (1) C. proc. civ.
Examinând contestaţia în anulare astfel formulată, Înalta Curte constată următoarele.
Fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai pentru motivele anume prevăzute în lege, oferind părţilor un mijloc procedural eficient pentru a obţine o nouă judecată în cazul săvârşirii unor importante neregularităţi procedurale de natură a nesocoti principiul dreptului la apărare şi al contradictorialităţii.
Astfel, contestaţia în anulare obişnuită reprezintă acea cale de atac prin intermediul căreia părţile pot obţine retractarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în cazurile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., dar numai dacă motivele care o legitimează privesc hotărârea atacată, şi care nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Se desprind astfel două condiţii ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare: prima condiţie vizează ca neregulile procedurale să vizeze strict hotărârea atacată iar a doua condiţie priveşte ca aceste motive să nu fi putut fi invocate prin intermediul căilor ordinare de atac.
Potrivit art. 317 alin. (1) din C. proc. civ., există două cazuri pentru care se poate cere anularea hotărârii irevocabile şi anume procedura de chemare a părţii pentru ziua în care s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii iar al doilea caz priveşte pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de către judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
În speţă, contestatorul prin cererea de contestaţie în anulare, a invocat lipsa îndeplinirii procedurii de citare cu mandatarul S.M. precum şi nelegala compunere a completului de judecată şi necompetenţa curţii de apel în pronunţarea deciziei civile nr. 1729 din 25 noiembrie 2011.
În ceea ce priveşte primul motiv de contestaţie în anulare formulat, instanţa reţine că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce urmează. Potrivit dovezilor de îndeplinire a procedurilor de citare aflate în Dosarul nr. 4716/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, atât contestatorul S.P. cât şi mandatarul acestuia, S.M. au fost citaţi cu respectarea prevederilor art. 92 şi ale art. 100 C. proc. civ. la termenul la care instanţa de recurs a judecat cererea pe fond.
În ceea ce priveşte cel de-al motiv de contestaţie în anulare invocat, instanţa constată că acesta nu vizează neregularităţi procedurale ale hotărârii atacate ci ale deciziei nr. 1729 din 25 noiembrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bacău cu ocazia judecării cererii de revizuire. Or, având în vedere cele mai sus menţionate, o cerere de contestaţie în anulare care vizează vicii de procedură ale altei hotărâri decât cea atacate, nu poate fi susţinută de dispoziţiile procedurale invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.P. împotriva deciziei nr. 360 din data de 30 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 4716/1/2012, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3772/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3777/2013. Civil. Contestaţie decizie de... → |
---|