ICCJ. Decizia nr. 3777/2013. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3777/2013

Dosar nr. 3531/1/2011

Şedinţa publică din 17 septembrie 2013

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 15 mai 2009, reclamantul K.I., în contradictoriu cu pârâta SC A.V. SA, a formulat contestaţie împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă din 16 aprilie 2009, solicitând anularea deciziei de concediere, repunerea în situaţia anterioară şi acordarea de dauna morale şi materiale.

În susţinerea contestaţiei s-a susţinut, în esenţă, că pârâta nu a respectat dispoziţiile art. 63 şi ale art. 61 din C. muncii referitoare la condiţiile de concediere a angajaţilor pentru motive ce ţin de persoana salariatului.

Prin sentinţa civilă nr. 319 din data 23 februarie 2010, Tribunalul Arad a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamant.

Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, instanţa a reţinut că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 267 şi ale art. 268 din C. muncii, apreciind că absenţa nemotivată şi repetată a reclamantului de la locul de muncă reprezintă o abatere gravă care impunea aplicarea sancţiunii desfacerii contractului individual de muncă.

Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 425 din data de 22 februarie 2011 a respins ca neîntemeiat recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 319 din 23 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Arad pentru următoarele considerente.

Instanţa de fond în mod legal a apreciat că sancţiunea de desfacere a contractului individual de muncă a fost corect individualizată şi aplicată reclamantului conform prevederilor art. 264 şi art. 266 C. muncii.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat prezentul recurs, solicitând admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

La termenul din data de 27 aprilie 2012, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu s-au prezentat la strigarea cauzei şi nici nu au solicitat judecarea în lipsă.

Cauza a fost repusă, din oficiu, pe rol la data de 4 iunie 2013 în vederea discutării perimării cererii de recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Aşadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.

Ca urmare, perimarea operează cu condiţia ca, timp de un an să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul de judecată din data de 27 aprilie 2012, stabilit pentru soluţionarea cererii de recurs, dispunându-se suspendarea judecăţii cauzei.

Prin cererea transmisă instanţei la data de 10 septembrie 2013, reclamantul a solicitat instanţei ca în temeiul prevederilor art. 250 alin. (3) C. proc. civ. să se dispună reînceperea judecării cauzei şi respingerea perimării cauzei. în motivarea cererii, reclamantul a arătat că nu a stăruit în judecata cererii datorită lipsei de pregătire juridică, a neştiinţei şi a lipsei unui apărător care să îi apere interesele şi drepturile conferite de lege.

În raport de aceste considerente şi având în vedere că a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecăţii pricinii, timp în care nici una dintre părţile litigante nu a solicitat continuarea judecăţii recursului şi că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, aspectele invocate de reclamant necircumscriindu -se acestora, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantul K.I. împotriva deciziei nr. 425 din data de 22 februarie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3777/2013. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Recurs