ICCJ. Decizia nr. 3811/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3811/2013
Dosar nr. 4234/113/2011
Şedinţa publică de la 7 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 147/F/ Com din data de 1 iunie 2012, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC A.S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL, cu motivarea că bunurile indicate în procesul verbal sunt accesorii ale imobilului fără de care un hotel nu poate funcţiona şi care nu pot fi desprinse de bunul principal în cadrul unei vânzări prin licitaţie publică, iar reclamanta nu a făcut nicio dovadă că bunurile imobiliare revendicate nu ar fi aparţinut imobilului ipotecat şi ar fi fost aduse cu destinaţie specială să deservească hotelul.
Prin Decizia nr. 95 de la 2 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II a civilă, maritimă şi fluvială, a respins apelul declarat de reclamanta SC A.S. SRL, reţinând că motivele care au stat la baza hotărârii instanţei de fond se corelează între ele şi nu sunt susceptibile de interpretări contradictorii, reclamanta nu poate solicita restituirea bunurilor care fac parte din imobilul adjudecat de pârâtă întrucât hotelul T., în întregul său, a făcut obiectul executării silite şi a fost adjudecat de pârâtă, în ceea ce priveşte critica reclamantei referitoare la aplicarea greşită a art. 1777 C. civ., s-a reţinut că între dispoziţiile convenţionale şi cele legale la care se referă reclamanta nu se identifică nicio limitare, iar procesele verbale din septembrie 2008 au fost încheiate ulterior executării silite şi, respectiv, evacuării din spaţiu a reclamantei, fiind semnate de o persoană care nu are calitatea de reprezentant al societăţii pârâte şi nici nu a fost împuternicită în acest scop şi nu au valoarea unor contracte de depozit.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A.S. SRL a solicitat admiterea recursului, în principal, modificarea deciziei civile, şi, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, iar, în subsidiar, casarea deciziei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând drept motive de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea acestora, s-a învederat că instanţa de apel s-a pronunţat asupra inopozabilităţii proceselor verbale ce ar valora contracte de depozit, chestiune care nu a fost cerută prin apelul reclamantei, ci solicitată de intimată prin întâmpinare, nu s-a motivat soluţia declarării inopozabilităţii/ nulităţii actelor juridice, nerespectându-se, astfel, prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., s-au încălcat principiile „non reformatio in pejus" şi „ tantum devolutum quantum appelatur", nu s-au arătat în baza căror probe s-a decis să se lipsească de efecte juridice procesele-verbale încheiate în septembrie 2008 şi s-a reţinut, în mod nelegal, că bunurile solicitate de reclamantă şi-au pierdut caracterul de bunuri mobile din momentul încorporării acestora în bunul imobil hotel T., apreciindu-se că acestea fac parte din sfera bunurilor asupra cărora s-a întins ipoteca.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente :
Cu privire la primul motiv de recurs, Înalta Curte va dispune respingerea acestuia, având în vedere că intimata avea posibilitatea de a reitera în faţa instanţei de apel toate apărările formulate în faţa instanţei de fond sau arătate prin întâmpinarea depusă la motivele de apel, raportat la dispoziţiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora „ părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât de cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare."
Aşadar, prin efectul devolutiv al apelului, o parte care a câştigat la prima instanţă poate opune în apel toate mijloacele de apărare prin care poate respinge pretenţia îndreptată împotriva sa, deoarece având câştig de cauză la prima instanţă, nu are interes să facă apel şi nu îl poate face împotriva considerentelor avute în vedere de instanţa de fond la pronunţarea hotărârii.
Referitor la al doilea motiv de recurs, se constată că instanţa de apel a făcut referire în motivare la întreg probatoriu administrat (declaraţii de martor, procesele verbale calificate drept contracte de custodie, înscrisurile emise de O.R.C. şi fişe de atribuţii), apreciind în mod corect că acestea nu sunt opozabile intimatei deoarece nu au fost încheiate cu administratorul acesteia, singura persoană care putea angaja, din punct de vedere juridic, intimata.
Critica privind reanalizarea probatoriului administrat în cauză (înscrisuri şi martori) vizează netemeinicia deciziei recurate şi nu nelegalitatea acesteia, or, sub acest aspect, hotărârea instanţei de apel nu mai poate fi cenzurată de către instanţa de recurs, pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, astfel încât va fi respins ca nefondat şi motivul de recurs privind neindicarea probelor în baza cărora s-a decis lipsirea de efecte juridice a proceselor-verbale încheiate în septembrie 2008.
Nefondat este şi motivul de recurs referitor la încălcarea principiilor „non reformatio in pejus" şi „ tantum devolutum quantum appelatur", întrucât instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe, iar efectul devolutiv al apelului are consecinţe şi asupra probelor care pot fi administrate în această fază procesuală, instanţa de apel fiind în drept să-şi însuşească faptele şi motivele din sentinţa apelată, dacă înaintea sa nu se produc fapte noi şi nu se invocă mijloace noi de apărare.
Ultimul motiv de recurs se referă la stabilirea naturii juridice a bunurilor ce se solicită a fi restituite şi, având în vedere că acestea au devenit imobile prin destinaţie, Înalta Curte va respinge susţinerea privind greşita aplicare a art. 1777 C. civ., prin executarea silită a contractului de ipotecă procedându-se, în mod corect, la transferul dreptului de proprietate asupra întregului Hotel Turist, inclusiv asupra bunurilor mobile ce îl dotau.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC A.S. SRL Galaţi împotriva Deciziei nr. 95 din 2 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a ll-a civilă, maritimă şi fluvială.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga reclamanta SC A.S. SRL la plata sumei de 13.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta SC S.I. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.S. SRL Galaţi împotriva Deciziei nr. 95 din 2 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a ll-a civilă, maritimă şi fluvială.
Obligă reclamanta SC A.S. SRL la plata sumei de 13.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta SC S.I. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3801/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2156/2013. Civil. Pretenţii. Suspendare... → |
|---|
