ICCJ. Decizia nr. 3852/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3852/2013
Dosar nr. 21693/200/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 18 septembrie 2013
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 mai 2012 pe rolul Judecătoriei Cornetu, de către BEJ - S.L.M. s-a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 14944/2011, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în Dosarul nr 21731/301/2010 privind pe creditorii I.M.R. şi I.I.D. şi pe debitoarea D.M.
Prin sentinţa civilă nr 2296 din 21 mai 2012, Judecătoria Cornetu a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a dispus declinarea cauzei Judecătoriei Buzău. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a invocat art. 5, art. 158 alin. (1), art. 159 pct. 3, art. 373 C. proc. civ. în raport de domiciliul debitoarei, respectiv loc P., str O., jud Buzău.
La rândul său Judecătoria Buzău, prin sentinţa civilă nr. 10117 din 19 iulie 2012 a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Cornetu reţinând că, potrivit art. 373 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătoreşti şi alte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în care urmează să se efectueze executarea, ori în cazul urmăririi bunurilor, de către: executorul judecătoresc, din circumscripţia curții de apel unde se află acestea. De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor când legea dispune altfel.
Or, prin cererea introdusă s-a cerut încuviinţarea executării silite asupra imobilului situat în localitatea B., Sos. C., tarlaua X., parcela Y., ceea ce înseamnă că locul unde se va face executarea este localitatea B., locul situării imobilului. Având în vedere şi dispoziţiile H.G. 237 din 16 martie 2007 privind modificarea anexei H.G. 337/1993 comuna B. este arondată Judecătoriei Cornetu, aşa încât aceasta este competentă să judece cauza.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă, în raport de dispoziţiile art. 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Asupra conflictului negativ de competenţă ivit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Calificarea instanţei de executare este făcută de legiuitor la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind „judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, dacă legea nu prevede altfel".
Rezultă că locul executării silite este criteriul stabilit de lege în determinarea instanţei de executare, ca instanţă căreia îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării, or acest criteriu are în vedere locul unde se realizează în mod efectiv executarea, loc care nu se confundă cu acela unde îşi are sediul organul de executare.
În procedura executării silite imobiliare, locul executării este acela unde se află bunurile supuse urmăririi, or, în speţă, a fost indicat de către creditor locul unde se află bunurile debitorului asupra cărora se va face executarea silită, respectiv localitatea B., sos C., tarlaua X., parcela Y., localitate care se află în raza teritorială a Judecătoriei Cornetu, astfel că aceasta este instanţa de executare şi, implicit, instanţa căreia îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte urmează va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3851/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3853/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|