ICCJ. Decizia nr. 3898/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3898/2013
Dosar nr. 10180/105/2006
Şedinţa publică din 23 septembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 10180/105/2006 contestatorii P.M., O.C., O.I.C., O.C.D., R.C.S., D.G.C. au solicitat în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Ploieşti să se dispună anularea dispoziţiei nr. 5995 din 23 octombrie 2006 emisă de intimată.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că prin dispoziţia menţionată s-a respins cererea formulată de ei, prin care au solicitat acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Ploieşti, Bd. R., care a aparţinut autorului lor O.G., cu motivarea că nu au făcut dovada calităţii de moştenitori ai acestuia.
După administrarea probei cu acte, Tribunalul Prahova a pronunţat sentinţa civilă nr. 318 din 20 februarie 2007, prin care admiţând contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 5995 din 23 octombrie 2006 emisă de intimată şi a constatat dreptul contestatorilor la despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că din actele existente la dosar, respectiv certificatul de deces rezultă că la 28 martie 1972 a decedat O.G. iar din certificatul de moştenitor reiese că de pe urma defunctului O.P.I. decedat în anul 1963, au rămas ca moştenitori O.C. soţie supravieţuitoare şi O.I.M. fiică.
S-a mai reţinut că la 15 septembrie 1991 a decedat O.C. , lăsând ca moştenitori pe O.T.E.- soţie, conform certificatului de căsătorie nr. 591 din 15 aprilie 1992 , şi că O.M. devenită prin căsătorie P.M., este fiica lui O.I. şi O.C. care se numea înainte de căsătorie D.C. şi că dovada proprietăţii asupra imobilului din Ploieşti Bd. R. s-a făcut cu tabelul depus în copie la dosar şi din care reiese că acesta a fost demolat în baza Decretului nr. 77/1979.
A concluzionat tribunalul că în cauză s-a făcut dovada atât a proprietăţii asupra imobilului pentru care s-au solicitat despăgubiri, cât şi a calităţii de moştenitori, fiind îndeplinite prevederile art. 1 şi 10 din Legea nr. 10/2001 modificata prin Legea nr. 247/2005, împrejurări în care contestaţia de faţă este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primăria Municipiului Bucureşti iar prin decizia civilă nr. 340 din 4 septembrie 2007 a admis apelul formulat de Primăria Municipiul Ploieşti, prin reprezentanţii săi legali, împotriva sentinţei civile nr. 318 din 20 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova şi a schimbat în tot sentinţa apelata, în sensul că a respins contestaţia ca neîntemeiată, reţinând următoarele:
Prin notificarea formulată şi adresată intimatei pârâte, intimaţii au solicitat acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Ploieşti, Bd. R. ce a aparţinut autorului lor O.I.G.
Prin dispoziţia nr. 5995 din 23 octombrie 2006 emisă de Primăria Municipiul Ploieşti s-a respins această notificare întrucât nu au fost respectate dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată cu completările ulterioare, în sensul ca petenţii nu au făcut dovada calităţii de moştenitori ai proprietarului imobilului - defunctul O.I.G.
Într-adevăr, din certificatele de deces, certificatele de moştenitor şi certificatele de naştere depuse la dosar nu rezultă că intimaţii sunt moştenitorii lui O.I.G., căruia i-a aparţinut imobilul în discuţie care a fost demolat în baza Decretului nr. 77/1979, conform tabelului depus la dosarul de fond.
Cu aceste acte intimaţii au făcut dovada calităţii lor de moştenitori ai lui O.P.I., care la rândul lui este moştenitorul lui O.P., dar nu s-a făcut dovada că ei sunt moştenitorii lui O.I.G., astfel că in mod greşit tribunalul a apreciat că s-a făcut o atare dovadă.
În condiţiile în care o atare dovadă nu s-a făcut în mod cert, deşi s-au acordat mai multe termene pentru ca intimaţii să facă o atare dovadă, instanţa de apel a schimbat în tot sentinţa, în sensul respingerii contestaţiei pentru că altfel s-ar putea ajunge în situaţia învederată de apelantă, dar nedovedită, de a se acorda despăgubiri pentru acelaşi imobil mai multor persoane.
Împotriva deciziei sus-menţionate au declarat recurs contestatoarele O.C., P.M. şi D.G.C.
Astfel Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia nr. 8197 din 17 noiembrie 2011, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare curţii de apel, pentru a lămuri pe deplin situaţia recurenţilor-reclamanţi, respectiv a calităţii de moştenitori ai fostului proprietar al imobilului preluat abuziv de către stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, singura care ar justifica îndreptăţirea acestora la măsurile reparatorii prevăzute de lege, instanţa de apel trebuind să administreze toate probele necesare şi utile prin care să se stabilească clasa de moştenitori şi gradul celui ce vine la succesiune pentru imobilul în litigiu şi mai mult, instanţa trebuie să stabilească datele deceselor celor pe care reclamanţii pretind că îi reprezintă sau că îi moştenesc.
S-a mai reţinut în considerentele deciziei de casare că este necesar să se stabilească pe deplin situaţia reclamanţilor privind calitatea lor de moştenitori, singura care ar justifica îndreptăţirea acesteia la măsurile reparatorii prevăzute de lege.
În rejudecare prin decizia civilă nr. 59 din 20 septembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, s-a respins apelul pârâtei Primăria Municipiului Ploieşti, precum şi cererea de intervenţie accesorie în interesul apelantei formulată de H.L.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Raportat la considerentele deciziei de casare instanţa de apel a pus în discuţia părţilor necesitatea depunerii înscrisurilor privind calitatea de moştenitori a reclamanţilor.
Intimaţii-reclamanţi au depus la dosar mai multe înscrisuri, respectiv arborele genealogic al autorului comun O.I.G. (zis G.); certificatul de moştenitor, de pe urma defunctului O.P.I.; testament autentificat, la notariatul de Stat C. dat de autorul comun O.I.G.; carte de identitate a intimatei O.M.; sentinţa civilă nr. 549/2008 a Judecătoriei Sinaia de desfacere a căsătoriei intimatei O.M., fostă P.; certificat de deces a defunctei O.C.; testamentul autentificat dat de O.C.; declaraţia autentificată dată de M.I.M.C. de acceptare a testamentului; declaraţia autentificat dată de M.J. de acceptare a testamentului; certificat de căsătorie între O.P.I. şi O.C.; certificat de naştere al defunctei O.C. (fostă D.); certificat de naştere al defunctului O.P.I.; certificat de moarte al defunctului O.P.I.; certificat de deces al defunctului O.P.; certificat de deces al defunctului O.I.G., zis G.
Astfel instanţa de apel a reţinut că din cuprinsul înscrisurilor depuse rezultă că intimaţii-reclamanţi au calitatea de moştenitori ai fostului proprietar al imobilului în litigiu preluat abuziv de către stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, prin urmare sunt îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege.
Criticile apelantei - pârâte, Primăria Municipiului Ploieşti - prin reprezentantul său legal - primar, vizau tocmai aceste aspecte, acesta fiind şi motivul casării cu trimitere spre rejudecare.
Prin urmare, reţine instanţa de apel, cu actele depuse s-a făcut dovada atât a proprietăţii asupra imobilului situat în Ploieşti, Bulevardul R., pentru care s-au solicitat despăgubiri în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, cât şi a calităţii de moştenitori potrivit art. 4 din aceeaşi lege, motiv pentru care s-a respins apelul pârâtei cu privire la cererea de intervenţie accesorie în interesul apelantei-pârâte, formulată de intervenientul H.L.I., ştiut fiind că prin intervenţia accesorie intervenientul nu invocă un drept propriu şi nu urmăreşte pronunţarea unei hotărâri pentru el, ci tinde, prin apărările pe care le face, ca soluţia în proces să se dea în favoarea părţii pentru care a intervenit, instanţa de apel a respins-o.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâta Primăria Municipiului Ploieşti prin primar cât şi intervenientul H.L.I.
Astfel criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Pârâta Primăria Municipiului Ploieşti a invocat nelegalitatea hotărârii prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 4 şi 22 din Legea nr. 10/2001 precum şi faptul că instanţa de apel nu s-a conformat recomandărilor din decizia de casare.
Intimatul H.L.I. a criticat hotărârea instanţei de apel atât prin prisma dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., în condiţiile nerespectării deciziei de casare, cât şi în condiţiile în care nu s-a făcut dovada faptului că reclamanţii au calitatea de moştenitori şi implicit de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii.
Instanţa în şedinţa publică de azi a pus în discuţie motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la considerentele hotărârii recurate.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma dispoziţiilor ar. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocate de instanţă, sunt de reţinut următoarele aspecte:
Instanţa de apel reţine necesitatea depunerii înscrisurilor dispuse pe linia deciziei nr. 8197 din 17 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă, nu face o analiză a înscrisurilor depuse, limitându-se a reţine că „din cuprinsul înscrisurilor depuse rezultă că reclamanţii au calitatea de moştenitori ai fostului proprietar al imobilului”.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanţa are obligaţia de a arăta motivele de fapt şi de drept ce i-au format convingerea, în adoptarea soluţiei, precum şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile şi susţinerile părţilor.
Textul legal sus evocat consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate iar nerespectarea acestui principiu constituie motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura atât o bună administrare a justiţiei cât şi posibilitatea exercitării controlului judiciar de către instanţele superioare.
De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, arătând că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă.
Or, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut şi aşa cum s-a arătat, ea se circumscrie şi noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, şi de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.
Din această perspectivă faţă de considerentele hotărârii recurate, de incidenţa dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., controlul judiciar este imposibil de realizat, motiv pentru care în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., recursurile urmează a fi admise, a se casa hotărârea instanţei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care se vor examina toate susţinerile şi apărările părţilor prin raportare efectivă şi concretă la probele administrate şi la recomandările şi statuările obligatorii din decizia de casare nr. 8197 din 17 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâta Primăria Municipiului Ploieşti, prin primar şi de intervenientul H.L.I. împotriva deciziei civile nr. 59 din 20 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 3895/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 39/2013. Civil → |
|---|
