ICCJ. Decizia nr. 3941/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3941/2013
Dosar nr. 1115/57/2012
Şedinţa publică de la 24 septembrie 2013
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a anulat ca netimbrată contestaţia în anulare formulată de D.D. şi D.I.H., prin mandatar D.A.D. împotriva deciziei nr. 139 pronunţată la 06 septembrie 2011 de aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel cu privire la chestiunea prejudicială a timbrajului, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 139 din 06 septembrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins apelul declarat de către reclamanţii D.D. şi D.I.H. împotriva sentinţei civile nr. 1883 din 21 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 3501/107/2009.
Împotriva acestei ultime hotărâri au formulat contestaţie în anulare, reclamanţii D.D. şi D.I.H. invocând faptul că le-a fost încălcat dreptul la apărare indicând ca temei de drept prevederile art. 68 pct. 3, art. 146 şi art. 260 alin. (1) din C. proc. civ.
La termenul de judecată din 17 ianuarie 2013, instanţa a constatat că nu a fost legal timbrată contestaţia în anulare, deşi contestatorii au fost citaţi cu menţiunea timbării acestei căi extraordinare de atac de retractare cu 10 RON taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar aferent acesteia.
Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, legiuitorul a statuat principiul potrivit căruia „acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta lege”, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă.
Potrivit art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii”.
Art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar stipulează că „cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi primite şi înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător”. Alin. (2) al aceluiaşi text al ordonanţei sus menţionate prevede că „în cazul nerespectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru”.
Deşi contestatorii au fost legal citaţi cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru (astfel cum rezultă din conţinutul dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosar), constatând că aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de timbrare, Curtea de Apel Alba Iulia a făcut aplicarea prevederilor imperative ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Totodată, în raport de incidenţa dispoziţiilor art. 274 (1) din C. proc. civ., contestatorii fiind căzuţi în culpă procesuală au fost obligaţi la plata sumei de 1240 RON către intimata SC R.C. SRL.
Împotriva deciziei nr. 1 din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, au declarat recurs contestatorii D.D. şi D.I.H. prin mandatar D.A.D., cale de atac ce a fost înregistrată de Curtea de Apel Alba Iulia la 22 februarie 2013 şi trimisă de această instanţă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 martie 2013.
La data de 26 august 2013, recurenţii-contestatori D.D. şi D.I.H. au depus în scris o cerere de renunţare la judecata recursului, asupra acestui act de dispoziţie revenind cu o solicitare ulterioară, la data de 23 septembrie 2013 (Dosar nr. 1115/57/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă).
Prin întâmpinarea depusă la 12 septembrie 2013 (cu plic din 10 septembrie 2013), intimata-pârâtă SC R.C. SRL Câmpeni a solicitat obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.
Constatând că această manifestare de voinţă a recurenţilor-contestatori în sensul renunţării la judecată întruneşte condiţiile de fond şi de formă cerute de lege, în acord cu dispoziţiile art. 246 din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de declaraţia de renunţare a acestora, ce se înscrie în principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.
Apreciind că renunţarea la judecată a contestatorilor a operat după comunicarea cererii de recurs către intimata-pârâtă, având în vedere prevederile art. 246 alin. (3) rap. la dispoziţiile art. 298 şi 316 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurenţilor la 4400 RON, cheltuieli de judecată către intimate-pârâtă SC R.C. SRL Câmpeni, reduse conform art. 274 alin. (3) din acelaşi cod.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. „judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor (…) ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
În accepţiunea acestui text procedural, dispoziţiile pe care le conţine sunt constituţionale prin raportare la prevederile art. 24 alin. (2) din Legea fundamentală. Astfel, nimic nu interzice, în absenţa unei prevederi constituţionale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale, cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.
O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea faţă de partea potrivnică, care este desigur un terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale reprezintă consecinţa însuşirii sale de instanţă, în baza hotărârii judecătoreşti, prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.
În acest sens este şi jurisprudenţa CEDO, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale a statuat că acestea urmează a fi recuperate, numai în măsura în care cheltuielile de judecată sunt dovedite (Cauza Croitoru contra României-Hotărârea din 9 noiembrie 2004, publicată în M. Of. nr. 422 din 13 mai 2006. Conform art. 60 alin. (2) din Regulamentul Curţii, „reclamantul trebuie să transmită pretenţiile sale, cuantificate şi însoţite de documentele doveditoare aferente, fără de care se poate respinge cererea total sau în parte”; Cauza Iacob contra României) şi constituie cheltuieli necesare, cele care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil (Cauza Costin contra României).
În Cauza Costin contra României-Hotărârea din 26 mai 2005 publicată în M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006 s-a stabilit că, în conformitate cu jurispurdenţa Curţii, „un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor”.
Facultatea instanţei de a aprecia, desigur în limita de rezonabilitate, sumele pe care le acordă la cererea părţii căzută în pretenţii se impune şi în cazul dedus judecăţii, urmare renunţării la judecată a recurenţilor-contestatori.
Este de observat, aşadar, în aprecierea caracterului rezonabil al cheltuielilor de judecată, că nu se impune a fi acordată peste cuantumul de 4400 RON şi suma reprezentând cheltuielile cu cazarea avocatului intimatei-pârâte la un hotel situat în imediata apropiere a sediului instanţei (în cuantum de 367,35 RON conform facturii depusă la dosar recurs).
Aşa fiind, Înalta Curte constată că suma de 4400 RON, redusă conform art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. întruneşte cerinţa de rezonabilitate şi este în deplin acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea reclamanţilor D.D. şi D.I.H. la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 1 din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Obligă pe recurenţi la 4400 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC R.C. SRL, reduse conform art. 274 alin. (3) din C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3937/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3943/2013. Civil. Hotarâre care sa tina loc... → |
|---|
