ICCJ. Decizia nr. 3950/2013. Civil. Pretenţii. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3950/2013

Dosar nr. 24658/3/2007

Şedinţa publică ide la 24 septembrie 2013

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - secţia a-V-a civilă, revizuienta A.G.S. a solicitat în contradictoriu cu intimata Asociaţia de proprietari XX. din Bucureşti, Şos. C., sector 2, revizuirea deciziei civile nr. 1914 din 14 noiembrie 2006 pronunţată de aceeaşi instanţă, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., susţinând că decizia instanţei de recurs este nelegală, întrucât, cu prilejul rejudecării pricinii în fond, instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii reconvenţionale.

Tribunalul Bucureşti, secţia a-V-a civilă, prin decizia nr. 146/R din 29 ianuarie 2008 a admis excepţia tardivităţii, a respins cererea de revizuire ca tardiv formulată şi a dispus obligarea revizuentei la plata sumei de 800 RON către intimată, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în cazul prevăzut de art. 322 pct. 2 din acelaşi cod, termenul pentru exercitarea căii de atac a revizuirii este de o lună şi se calculează, în cazul hotărârilor pronunţate de instanţa de recurs, de la pronunţare.

Împotriva deciziei civile nr. 146/R din 29 ianuarie 2008 a declarat apel revizuienta A.G.S., cale de atac ce nu a fost motivată.

În şedinţa publică de la 13 mai 2008, Curtea a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii apelului pentru urm|ătoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege, pentru hotărârea revizuită".

Aşadar, Curtea a reţinut că decizia nr. 146/R/29 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti este irevocabilă, întrucât prin aceasta a fost soluţionată cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 1914 din 14 noiembrie 2006 pronunţată de aceeaşi instanţă, în recurs, după casare cu reţinere, iar potrivit dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. hotărârile date în recurs- chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii- sunt irevocabile.

Prin urmare, decizia nr. 146/R/ din 29 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a Civilă, fiind irevocabilă, nu este susceptibilă de a fi atacată.

Prin decizia nr. 335/A din 13 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuenta A.G.S. împotriva deciziei nr. 146 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a-V-a civilă.

Împotriva deciziei nr. 355/A din 13 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs, la 30 mai 2008 revizuenta A.G.S., cale de atac nemotivată.

La termenul din 09 decembrie 2008, stabilit pentru soluţionarea recursului, constatând intervenit decesul recurentei-revizuente A.G.S. (27 iunie 2008), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus suspendarea judecăţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 243 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., faţă de împrejurarea că nu s-a solicitat termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor.

Măsura suspendării a fost menţinută prin încheierile din 4 mai 2010, când s-a respins cererea de repunere pe rol formulată de A.C., întrucât nu s-a făcut dovada deschiderii succesiunii defunctei şi, apoi, la 28 septembrie 2010.

Ulterior, la cererea lui A.C., care a solicitat din nou repunerea pe rol a cauzei, s-a stabilit termen la data de 07 februarie 2012, în vederea discutării acesteia.

Prin încheierea din 03 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea cauzei, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nu a solicitat, în scris, judecarea în lipsă.

De la această dată, niciuna dintre părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina, astfel că, instanţa supremă, din oficiu, a repus cauza pe rol prin rezoluţia de la 04 iunie 2013, în vederea discutării perimării, acordând termen la data de 24 septembrie 2013, pentru când a citat legal părţile.

Înalta Curte constată perimat recursul pentu considerentele ce succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu".

În accepţiunea textului procedural mai sus evocat, perimarea este reglementată de legiuitor ca o sancţiune aplicată părţilor, determinată de atitudinea culpabilă a acestora, manifestată tocmai prin lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancţiune, cât şi de desistare de la judecată.

În definirea perimării, rămânerea în nelucrare a pricinii şi culpa părţii sunt două elemente esenţiale, sancţiunea procedurală extinzându-şi domeniul de aplicare şi asupraicăilor de atac.

Aşa fiind, pentru a interveni perimarea, legea de procedură cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume: cauza să rămână în nelucrare din vina părţii, iar rămânerea în nelucrare să dureze cel puţin un an, în materie civilă.

În raport de aceste considerente şi având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, interval de timp în care părţile nu au efectuat niciun act de procedură, observând că nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte în temeiul art. 25;2 C. proc. civ., va constata, din oficiu, perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de revizuenta A.G.S. împotriva deciziei nr. 355/A din 13 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3950/2013. Civil. Pretenţii. Recurs