ICCJ. Decizia nr. 3940/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3940/2013
Dosar nr. 17148/63/2008
Şedinţa publică din 24 septembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 noiembrie 2002 la Tribunalul Dolj, reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâta SC S. SA Craiova, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiei din 25 octombrie 2002 şi să o oblige pe pârâtă la restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 2274 m.p., situat în Craiova, Calea B.
În motivarea contestaţiei, reclamantul a arătat că, urmare a notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi adresată Primăriei Municipiului Craiova, prin dispoziţia Primarului Municipiului Craiova, s-a dispus înaintarea notificării privind restituirea în natură a terenului, către SC S. SA.
Prin dispoziţia, contestată de reclamant, s-a refuzat restituirea în natură a terenului, cu motivarea că societatea pârâtă s-a privatizat în baza unui contract de vânzare - cumpărare de acţiuni, care presupune preluarea întregului patrimoniu de la stat.
Reclamantul a arătat că dispoziţia este nelegală, întrucât pârâta nu a primit terenul în litigiu ca un bun individual determinat, ci un întreg patrimoniu, susţinând, totodată, că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil.
Prin întâmpinare, SC S. SA a arătat că suprafaţa de 2.274 m.p. a fost preluată cu titlu, conform procesului verbal de preluare din 28 mai 1984, încheiat în baza decretului nr. 269/1989.
Totodată, pârâta a arătat că reclamantul trebuia să notifice instituţia publică care a efectuat privatizarea - A.P.A.P.S. Bucureşti, căreia i-a fost înaintată notificarea.
La termenul din 18 martie 2003, reclamantul a depus o precizare la acţiune, arătând că înţelege să solicite, în subsidiar, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, despăgubiri băneşti.
A solicitat, totodată, introducerea în cauză, ca având calitate procesuală pasivă pe acest capăt de cerere, a A.P.A.P.S. Bucureşti şi a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin încheierea de şedinţă din 18 martie 2003, s-a dispus introducerea acestora în cauză, în calitate de pârâţi.
Prin cererea depusă la 17 februarie 2004, I.I. a arătat că este succesorul în drepturi al reclamantului, în baza contractului de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase din 13 februarie 2004 încheiat la B.N.P. T.M.D., înţelegând să continue acţiunea pornită de reclamant.
La 25 aprilie 2004, s-a dispus suspendarea cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 244 C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase, iar la data de 24 mai 2006, reclamantul I.I. a solicitat repunerea pe rol a cauzei, în temeiul art. 245 C. proc. civ.
În şedinţa publică din 4 iulie 2006, instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active, în raport de dispoziţiile art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 790 din 4 iulie 2006, Tribunalul Dolj a respins contestaţia formulată de reclamantul M.C. şi continuată de succesorul în drepturi al acestuia, I.I., în contradictoriu cu pârâţii SC S. SA Craiova, Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi A.V.A.S. Bucureşti.
S-a respins cererea pârâtei SC S. SA Craiova privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului M.C., în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 că, deşi acesta a parcurs procedura administrativă prealabilă, prin contractul de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase nr. AA., a vândut contestatorului I.I. drepturile litigioase ce formează obiectul dosarului.
În ceea ce priveşte pe reclamantul I.I., s-a reţinut că nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
În atare situaţie, s-a apreciat că pârâta SC S. SA nu are interes în continuarea acţiunii privind anularea contractului de vânzare - cumpărare a drepturilor litigioase.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamantul M.C. şi intervenientul I.I.
Prin motivele sale de apel, reclamantul M.C. a susţinut că în mod greşit s-a reţinut că nu are calitate procesuală activă şi că a respectat procedura administrativă obligatorie, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite prevăzută de art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Intervenientul I.I. a criticat sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că reclamantul M.C. este persoană îndreptăţită în sensul legii, că în calitate de vânzător în contractul nr. AA. avea obligaţia să îl garanteze pentru evicţiune, în conformitate cu art. 1337 şi 1339 C. civ. A mai arătat că, în mod greşit, s-a reţinut că nu are calitate procesuală activă şi că, deşi nu a uzat de procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, a intervenit în proces pentru a-şi apăra drepturile în relaţia cu vânzătorul şi cu terţul SC S. SA Craiova.
Prin decizia civilă nr. 373 din 27 martie 2007, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de reclamantul M.C., a desfiinţat sentinţa civilă nr. 790 din 4 iulie 2006 a Tribunalului Dolj şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
A fost respins apelul declarat de intervenientul I.I.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că apelantul reclamant M.C. a iniţiat procedura administrativă obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, uzând apoi de faza judiciară şi contestând în termen dispoziţia emisă de pârâta SC S. SA
S-a apreciat că înstrăinarea drepturilor litigioase către intervenientul apelant I.I., prin contractul de vânzare – cumpărare nr. AA., autentificat de B.N.P. T.M.D., nu îl lipseşte pe reclamantul M.C. de beneficiul calităţii de persoană îndreptăţită. Dreptul litigios supus unei contestaţii judiciare poate forma obiectul vânzării (cesiunii) indiferent că este un drept real sau de creanţă, vânzătorul negarantând existenţa dreptului cedat, căci aceasta ar echivala cu garantarea câştigării procesului, ceea ce nu este posibil.
În consecinţă, s-a reţinut că intervenientul apelant I.I., succesor cu titlu particular, nu poate fi considerat persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea recurge la procedura acestei legi, în vederea restituirii în natură a imobilului, cu atât mai mult cu cât nu a parcurs faza administrativă prealabilă.
S-a considerat că eventualele pretenţii pe care intervenientul le poate ridica pot fi valorificate printr-o altă acţiune, întrucât prezenta judecată nu priveşte valabilitatea şi efectele juridice între părţi ale contractului de vânzare cumpărare de drepturi litigioase.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs pârâta SC S. SA Craiova, recurs ce a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1901 din 20 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a rezolvat legal chestiunea esenţială dedusă judecăţii, neputându-se reţine că ar fi încălcat legea ori că şi-ar fi bazat soluţia pe motive străine pricinii, precum şi că nu ar fi dat eficienţă pretinsei, dar în realitate inexistentei achiesări din partea lui M.C. că nu ar fi soluţionat excepţia ridicată de A.V.A.S.
Aceleaşi considerente au justificat şi măsura continuării judecăţii, corect instanţa de apel refuzând păstrarea stării de suspendare a judecării pricinii.
Rejudecând cauza, Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 289 din 6 iulie 2010, a respins acţiunea formulată de reclamantul M.C. ca neîntemeiată.
Examinând cu precădere, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, tribunalul a reţinut că aceasta este întemeiată, obligaţia de emitere a dispoziţiei, în condiţiile art. 26 şi 21 din Legea nr. 10/2001 republicată nerevenindu-i acestei părţi, câtă vreme nu are calitate de unitate deţinătoare.
S-a reţinut totodată că fiind neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtele SC S. SA şi A.V.A.S.
În motivarea acestei soluţii, prima instanţă reţinând că obiectul cererii deduse judecăţii priveşte dispoziţia nr. 106 din 25 octombrie 2002 emisă de pârâta SC S. SA, a apreciat că este necesar ca litigiul să se poarte în contradictoriu cu persoana ce a emis actul a cărui anulare se solicită.
Mai mult decât atât, art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea iniţială, nu era incident în cazul în care imobilele erau preluate de stat fără titlu valabil, ori dacă societăţile deţinătoare ale bunului nu au fost privatizate, în conformitate cu dispoziţiile legale.
Dispoziţia legală menţionată, devenită după republicare art. 29, a fost modificată prin art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, legiuitorul suprimând distincţia referitoare la preluarea imobilelor cu sau fără titlu valabil şi statuând că pentru toate imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, cu respectarea dispoziţiilor legale, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1) şi (2), cererile referitoare la imobilele preluate de stat în mod abuziv şi care se află în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate, sunt supuse în continuare dispoziţiilor art. 29, fost art. 27 în redactarea avută anterior modificării prin dispoziţiile art. 1 pct. 60.
Astfel, instanţele investite cu soluţionarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, au obligaţia de a verifica şi stabili valabilitatea sau nevalabilitatea titlului Statului, ceea ce atrage justificarea legitimităţii procesuale pasive a pârâtei, în contradictoriu cu care se impune a fi analizată solicitarea reclamantului.
În ceea ce priveşte pe pârâta A.V.A.S., calitatea acesteia este dată de faptul că instituţia publică implicată în procesul de privatizare a pârâtei SC S. SA, persoană juridică care, potrivit certificatului constatator din 25 martie 2009 emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj este integral privatizată, în drept fiind incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
S-a considerat că nu sunt întemeiate nici excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere decizia civilă nr. XX din 19 martie 2007, potrivit căreia instanţa de judecată are obligaţia de a se pronunţa asupra fondului dreptului dedus judecăţii.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada continuităţii dreptului de proprietate, prevalându-se doar de contractul de donaţie din 23 martie 1943, prin care a primit un sfert din 6.500 m.p., plus a patra parte din construcţiile existente, fără a face dovada că la momentul preluării terenul se mai afla în patrimoniul său.
În cauză, reclamantul a solicitat stabilirea drepturilor sale în temeiul legii de reparaţie, atât pentru suprafaţa înscrisă în contractul de donaţie, cât şi în calitate de moştenitor al tatălui său, pretinzând că de pe urma acestuia, din totalul de 6.500 m.p., scăzând terenul donat de 1.650 m.p., au rămas doar 4.875 m.p., din care tatăl său are dreptul la cota de 1/5, ce i se cuvine.
Reclamantul a susţinut că numitul M.Ş., donator în contractul de donaţie este una şi aceeaşi persoană cu P.Ş., fiul lui P.M. şi I. şi este bunicul său. În justificarea acestui fapt a depus la dosar două declaraţii extrajudiciare de martor, fără a dovedi prin vreun act de stare civilă sau de autoritate schimbarea numelui persoanei indicate, persoană care s-a născut cu numele „P.Ş.”, a încheiat contractul de donaţie cu numele „M.Ş.”, pentru ca la deces să fie înscris cu numele „P.Ş.”.
S-a considerat că, în lipsa unor acte de stare civilă, singurele în măsură să facă dovada identităţii conform dispoziţiilor art. 1 raportat la art. 13 din Legea nr. 119/1995, reclamantul a invocat simple prezumţii.
S-a reţinut, de asemenea, că la dosarul cauzei nu există niciun act de proprietate al lui M.Ş. sau P.Ş. cu privire la suprafaţa de 6.500 m.p., singura menţiune cu privire la această suprafaţă fiind înscrisă în contractul de donaţie, din conţinutul căruia rezultă că redactorul a fost scutit de obligaţia verificării de sarcini.
Terenul de 1.650 m.p. (din contractul de donaţie), astfel cum a fost evidenţiat de reclamant ca fiind în patrimoniul pârâtei SC S. SA, nu a putut fi identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, în lipsa planurilor de parcelare şi a oricăror schiţe la care să se raporteze configuraţia terenului şi stabilirea vecinătăţilor.
Prin acelaşi raport a fost individualizată doar suprafaţa de 817 m.p., preluată în temeiul Decretului nr. 269/1983 de la M.D. şi moştenitori, cu referire la care, pentru cota ce i s-ar fi cuvenit reclamantului, a fost emisă de Primăria Municipiului Craiova, în procedura Legii nr. 10/2001, dispoziţia din 15 octombrie 2002, prin care i s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 326 m.p.
Apreciindu-se astfel că în cauză nu s-a făcut de către reclamant dovada proprietăţii şi preluării abuzive, conform art. 3 alin. (1) şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamantul M.C., criticând-o pentru lipsa rolului activ al instanţei, impus de art. 129 C. proc. civ., întrucât nu a analizat dispoziţia nr. 7491 din 15 februarie 2002 emisă de Primăria Craiova, ce s-a bazat pe actele de preluare ale persoanei îndreptăţite.
S-a arătat, totodată, că s-au nesocotit practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie de probaţiune a dreptului de proprietate cu privire la preluarea abuzivă a bunurilor, nesocotindu-se dificultatea reală a prezentării unor înscrisuri faţă de perioada mare de timp scursă de la preluare, precum şi dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, s-a criticat hotărârea primei instanţe pentru ignorarea calităţii de proprietar a reclamantului, conform actului de donaţie şi a faptului că pârâta SC S. SA are doar un drept de administrare asupra terenului.
Prin decizia nr. 97 din 14 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis apelul reclamantului M.C. şi a schimbat sentinţa apelată în sensul admiterii în parte a contestaţiei în contradictoriu cu pârâtele SC S. SA şi A.V.A.S. şi a respins-o faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A fost obligată pârâta A.V.A.S. să emită decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri în cuantum de 4.390.455 RON, reprezentând echivalentul a 970.100 euro pentru suprafaţa de 1.792,5 m.p. preluată abuziv.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că reclamantul este persoană îndreptăţită în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, calitate dovedită cu certificatul de naştere, certificatul de moştenitor emis de B.N.P. T.M.D., suplimentul la certificatul de moştenitor emis de notariatul de Stat Dolj. S-a motivat că problema calităţii procesuale active a reclamantului a fost tranşată prin decizia civilă nr. 373/2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1901 din 20 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 14526/54/2006.
S-a reţinut, totodată, că reclamantul a făcut dovada proprietăţii terenului de 1.650 m.p., solicitat în nume propriu prin notificare, cu actul de donaţie încheiat la 23 martie 1943, act prin care bunicul său, M.Ş., îi donează a patra parte dintr-un loc de casă în suprafaţă de 6.500 m.p., împreună cu ¼ din toate construcţiile amplasate pe acesta, teren situat la acea dată în vatra comunei suburbane B., judeţul Dolj.
Reclamantul a solicitat, totodată, şi partea de teren ce îi revenea de la tatăl său, M.D., moştenitor legal al lui M.Ş. (P.Ş.).
S-a avut în vedere că la dosar există certificatul de moştenitor emis de Notariatul de Stat Dolj, ca urmare a dezbaterii succesiunii defunctului M.Ş., în care sunt consemnaţi cinci moştenitori legali, printre care şi tatăl reclamantului, M.D., în calitate de fiu. Acest certificat de moştenitor se coroborează cu cele două declaraţii notariale autentice, în care se menţionează că P.Ş. şi M.Ş. sunt una şi aceeaşi persoană. S-a constatat, astfel, că reclamantul a făcut dovada că este îndreptăţit să culeagă şi cota succesorală ce i-a revenit tatălui său, M.D., pentru care numai el a formulat notificare.
În ceea ce priveşte dovada preluării abuzive, s-a constatat că prin procesul verbal încheiat la 28 septembrie 1983 de către reprezentanţii I.J.G.C.L. Dolj şi I.C.R.A.L. Craiova s-a descris imobilul situat în Craiova, Calea B., compus din 817 m.p. şi 218 m.p. suprafaţă construită, propus a fi preluat conform decretului nr. 183/1983 şi decretului nr. 269/1983, existând, totodată, şi un stat de plată a despăgubirilor ce au fost încasate de reclamant şi ceilalţi moştenitori ai lui M.Ş., în care acesta (reclamantul) figurează cu o sumă dublă, ceea ce conduce la ideea că a primit despăgubiri atât în nume propriu, pentru partea din imobil donată, cât şi pentru partea ce-i revenea după tatăl său.
Instanţa de apel a reţinut, de asemenea, cu referire la modalitatea de reparaţie şi cota succesorală pe care urmează să o culeagă reclamantul M.N., că acesta a beneficiat de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 326 m.p., prin dispoziţia, emisă de Primăria Municipiului Craiova, pentru cota ce-i revenea după tatăl său, pentru suprafaţa de 817 m.p., preluată în 1983, urmând să beneficieze de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 1.650 m.p. ce i-a fost donată şi, pentru suprafaţa de 142,5 m.p. ce i-ar fi revenit din cei 1.117 m.p., după tatăl său.
Suprafaţa de 6.500 m.p. nu a putut fi localizată de către experţi, singurul punct cardinal ce o leagă de incinta SC S. SA fiind punctul Miazăzi, ce se referă la Şoseaua Craiova - Bucureşti, cât şi amplasarea suprafeţei de 817 m.p. preluată în 1983, însă instanţa a reţinut ca argument în sprijinul amplasării terenului solicitat în incinta SC S. SA, certificatul de moştenitor, în care terenul de 1.300 m.p. apare ca fiind închiriat Trustului de Construcţii O. de către bunicul reclamantului, P.Ş.
Având în vedere că pârâta este societate comercială privatizată integral, s-a reţinut că în mod corect a fost emisă de către SC S. SA decizia nr. 106/2002, prin care s-a înaintat dosarul pârâtei A.V.A.S., astfel că nu se impune anularea acestei decizii.
S-a apreciat că, deşi pârâta A.V.A.S. nu a emis o dispoziţie sau decizie motivată la notificarea formulată de reclamant, instanţa este competentă să analizeze fondul cauzei, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. XX/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, lipsa răspunsului unităţii deţinătoare echivalând cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz neputând rămâne necenzurat, câtă vreme nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţei competente, ci, dimpotrivă, însăşi Constituţia prevede, în art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime.
Instanţa de apel şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză efectuat de expert D.D., obligând pârâta să facă propunere de despăgubiri pentru suprafaţa de 1.792,5 m.p. preluată abuziv, în sumă de 4.390.455 RON, echivalent al sumei de 970.100 euro.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamantul M.C., pârâta SC S. SA şi pârâta A.V.A.S.
Dezvoltând motivele sale de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare şi a susţinut că instanţa de apel nu a motivat de ce terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, ci a ales să-i recunoască dreptul la despăgubiri, deşi această cerere a fost formulată în subsidiar.
Reclamantul a învederat că a invocat în sprijinul cererii de restituire în natură dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 830/2008), deoarece suprafaţa de 2.274 m.p. a fost preluată fără titlu, în mod abuziv.
Pentru teza subsidiară a recursului, solicitând modificarea deciziei atacate, reclamantul a invocat greşita aplicare a legii, respectiv neaplicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 830/2008, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” (din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001) încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Faţă de împrejurarea că a formulat notificare şi a investit instanţa cu soluţionarea cererii de restituire în natură înainte de modificările survenite prin Legea nr. 247/2005, recurentul reclamant a susţinut că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 în forma iniţială, astfel că este îndreptăţit la restituirea în natură a imobilului preluat fără titlu.
Prin motivele sale de recurs, pârâta SC S. SA a criticat decizia atacată ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Într-o primă critică, pârâta a arătat că există contradicţie între considerentele şi dispozitivul deciziei atacate, întrucât deşi prin considerente se concluzionează că decizia, emisă de SC S. SA este legală, aspect ce ar conduce la respingerea acţiunii, totuşi prin dispozitiv este admisă contestaţia reclamantului şi faţă de această pârâtă.
De asemenea, s-a arătat că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, în condiţiile în care reţine că reclamantul ar fi avut în proprietate o cotă de ¼ dintr-un imobil în suprafaţă de 6.500 m.p., iar autorul său o cotă de ¾ dintr-un imobil în suprafaţă de 1.117 m.p.
Cea de-a doua critică formulată de pârâta SC S. SA, a vizat omiterea faptului că terenul de 817 m.p., preluat în temeiul decretului nr. 269/1983 de la M.D. şi moştenitorii, nu face obiectul litigiului dedus judecăţii, deoarece pentru cota ce susţine că i s-ar fi cuvenit, de 326 m.p., Primarul Municipiului Craiova, în baza dispoziţei nr. 7491 din 15 octombrie 2002 a stabilit măsuri reparatorii în favoarea reclamantului M.C.
Cea de-a treia critică formulată de recurenta pârâtă SC S. SA a vizat încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., deoarece instanţa de apel nu a stăruit prin toate mijloacele legale în aflarea adevărului, nelămurind valoarea reală de circulaţie a terenului în litigiu, respingând obiecţiunile şi cererea de efectuare a unei expertize contrarii, prin încheierea de şedinţă din 5 decembrie 2012.
S-a susţinut, totodată, că decizia recurată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece prin probele administrate, reclamantul nu a făcut dovada că este persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent.
S-a criticat decizia recurată şi pentru încălcarea dispoziţiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005, deoarece a fost obligată pârâta A.V.A.S. să facă propunere de despăgubiri în cuantum de 4.390.455 RON, deşi notificarea formulată de reclamant nu fusese soluţionată la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Prin motivele sale de recurs, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă A.V.A.S.) a criticat decizia atacată ca nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru încălcarea caracterului imperativ şi prioritar al normelor ce reglementează procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 republicată, în condiţiile în care nu s-a dovedit că reclamantul a urmat procedura administrativă obligatorie [conform art. 1, 21 alin. (1) şi (5), (47) alin. (2) şi (48)].
S-a susţinut, în acest context, că deşi prin mai multe adrese, A.V.A.S. a comunicat reclamantului necesitatea transmiterii tuturor actelor doveditoare necesare pentru dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită, acesta nu a completat dosarul administrativ, astfel că procedura nu a putut fi finalizată prin emiterea deciziei sau dispoziţiei motivate, care să poată face obiectul analizei instanţei judecătoreşti conform art. 26 (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Examinând recursul declarat de pârâta SC S. SA, raportat la motivele de nelegalitate invocate, prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9, Curtea va constata că acesta este fondat pentru considerentele ce succed:
Deşi, pe de o parte, instanţa de apel a reţinut că în mod corect pârâta SC S. SA a emis decizia prin care a înaintat notificarea reclamantului şi documentele anexă către pârâta AVAS şi că nu se impune sub acest aspect anularea deciziei, pe de altă parte, prin dispozitivul deciziei recurate, fără a anula decizia menţionată, a dispus admiterea în parte a contestaţiei faţă de pârâtele SC S. SA şi A.V.A.S. şi respingerea faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale active.
Curtea va constata, astfel, că există contradicţie între considerentele şi dispozitivul deciziei recurate, motivarea din considerente referitoare la legalitatea deciziei emisă de SC S. SA conducând la respingerea acţiunii faţă de această pârâtă, contrar soluţiei din dispozitiv în sensul admiterii contestaţiei faţă de SC S. SA.
Curtea va reţine, totodată, că este întemeiată şi critica recurentei pârâte referitoare la greşita interpretare şi aplicare a art. 3 alin. (1) lit. a) şi a) art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu referire la dovedirea calităţii recurentului de persoană îndreptăţită.
Potrivit dispoziţiilor art. 3.1. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, sarcina probei deţinerii proprietăţii incumbă reclamantului.
Potrivit art. 1 şi 13 din Legea nr. 119/1996 singurele în măsură să facă dovada identităţii unei persoane sunt actele de stare civilă.
În lipsa unor asemenea acte, inadvertenţele rezultate din înscrisurile depuse la dosar în ce priveşte pe P.Ş., indicat ca bunic patern, nu au fost pe deplin lămurite.
În speţă, dovada proprietăţii s-a reţinut a fi făcută prin contractul de donaţie din 23 martie 1943, prin care reclamantul a primit cota de ¼ din 6.500 m.p. şi din construcţiile existente, dar, nu s-a făcut în niciun fel dovada din care să rezulte, că la momentul preluării, terenul se mai afla în patrimoniul său.
Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că P.Ş., indicat ca bunic patern şi-ar fi schimbat numele în „M.Ş.”, încheind actul de donaţie sub acest nume, pentru ca apoi să revină la numele „P.Ş.”, pe care s-a înregistrat şi decesul.
Instanţa de apel a reţinut că reclamantul M.D. a demarat procedura administrativă obligatorie prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 (fost art. 1) prin notificarea adresată Primăriei Craiova, prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 1.650 m.p. în nume propriu şi 767 m.p., ca moştenire de la tatăl său, sau măsuri reparatorii în situaţia imposibilităţii restituirii în natură.
Prin dispoziţia nr. 7491/2001 Primarul Municipiului Craiova a înaintat notificarea pârâtei SC S. SA, care a emis dispoziţia.
Reclamantul a uzat de faza judiciară şi a contestat dispoziţia emisă de această pârâtă, act administrativ prin care s-a înaintat notificarea către A.P.A.P.S. (fostă A.V.A.S.).
Prin urmare, s-a reţinut corect că reclamantul are calitate procesuală activă în contestaţia la dispoziţia menţionată, chiar dacă a înstrăinat drepturile litigioase către I.I. prin contract de vânzare cumpărare nr. AA. autentificată la B.N.P. T.M.D.
Această chestiune a fost dezlegată irevocabil prin decizia civilă nr. 373 din 27 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat de SC S. SA Craiova, prin decizia 1901 din 20 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Problema calităţii procesuale active în contestaţia întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, condiţie de exercitare a dreptului material la acţiune, nu se confundă, însă, cu problema calităţii de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) şi 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, chestiune ce ţine de însuşi fondul dreptului dedus judecăţii, aceasta din urmă nefiind dezlegată prin considerentele deciziilor menţionate, ci prin decizia recurată, criticată sub acest aspect de recurenta pârâtă SC S. SA
În consecinţă, Curtea va constata că se impune completarea probatoriilor pentru lămurirea inadvertenţelor rezultate din probele administrate în ceea ce priveşte dovada calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului, hotărârea recurată fiind sumar motivată sub acest aspect, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conducând la casarea deciziei recurate, în condiţiile imposibilităţii analizei legalităţii sale în cadrul recursului.
Curtea va constata că, în temeiul art. 314 C. proc. civ. se impune admiterea recursului şi casarea deciziei atacate pentru deplina lămurire a situaţiei de fapt, sub aspectul calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului, eventual prin suplimentarea probatoriului.
Faţă de considerentele expuse în analiza recursului pârâtei SC S. SA se va constata că nu se impune examinarea celorlalte critici formulate de această recurentă şi nici a criticilor reclamantului vizând modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv restituire în natură sau despăgubiri.
Pentru o soluţionare unitară a cauzei vor fi admise şi recursurile reclamantului şi pârâtei A.P.A.P.S. (fostă A.V.A.S.), criticile formulate de aceste părţi urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamantul M.C. şi de pârâtele Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi SC S. SA împotriva deciziei nr. 97 din 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3939/2013. Civil. Legea 10/2001. Anulare act,... | ICCJ. Decizia nr. 3942/2013. Civil → |
|---|
